Scrisoare pastorală
Pe Baraba îl vrem! Numele acesta ne duce imediat cu gândul la acel personaj înfiorător din Sfânta Scriptură, condamnat la moarte, pe care cei prezenti la procesul intentat Mântuitorului Iisus Hristos cereau în mod repetat să fie eliberat, iar Domnul să fie răstignit! Cutremurător!
În Biblie se spune despre el doar că era ,,tâlhar” si că îsi astepta executarea sentintei de condamnat la moarte. Nu stim pentru ce fapte. Poate ucisese, poate violase, poate îndemnase poporul la răscoală, poate furase, poate înselase, poate fusese demnitar si luase mită sau îsi însusise din banii sau bogătiile statului ceva. Asemenea cazuri erau destul de frecvente. Ne amintim, tot din Sfânta Scriptură, că, împreună cu Mântuitorul, au mai fost răstigniti doi ,,tâlhari”. Asadar, toti cei care săvârseau infractiuni grave erau numiti ,,tâlhari” si de cele mai multe ori erau condamnati la moarte. Altfel spus, acesti oameni erau socotiti cei mai de jos ai societătii, gunoiul.
Tot din Biblie aflăm că, în momentul în care Pilat, guvernatorul roman, care, în virtutea demnitătii sale, îndeplinea si functia de judecător suprem în provincia Palestina, încerca să-L scape de condamnare pe Iisus, convins fiind de nevinovătia Sa, propune poporului un ,,târg”: ,,Era obiceiul la evrei, ca de Pasti să elibereze un tâlhar” din închisoare. Atunci Pilat le-a zis: ,,- Pe care voiti să vă eliberez, pe Baraba sau pe Iisus ce se zice Hristos?” Cei prezenti au răspuns în cor, repetat: ,,Pe Baraba! Pe Baraba!” ,,Si cu Iisus ce să fac?” a întrebat Pilat. ,,Să se răstignească! Să se răstignească!”
E cutremurătoare atitudinea acestei multimi. Dar să vedem cine alcătuia această ,,multime” din curtea pretoriului. Aflăm, tot din Biblie, că acolo erau ,,arhierei si cărturari” si cei care se bucurau de trecere, în sensul că erau agreati de mai marii zilei. Asadar, era vorba de acolitii stăpânirii religioase si politice din Ierusalim, de profitorii, care veniseră sau fuseseră chemati, ca să asiste la proces si să ,,voteze” ceea ce mai marii lor le comandau. Atentie! Nu este vorba de locuitorii de rând ai Ierusalimului, de poporul cel adevărat. Acesta îi iesise lui Iisus înainte cu câteva zile la portile cetătii, îsi întinsese hainele pe jos ca să treacă El, împodobise gardurile cu tesături multicolore, purtase în mâini ramuri de finic si strigase: ,,Osana, Fiul lui David!” Poporul Îl primise ca pe un împărat. Stăpânirea îl condamna ca pe ultimul tâlhar peste numai patru zile, iar profitorii zilei strigau, cu spume la gură ,,E vinovat de moarte!” ,,Să se răstignească!” Toti fac parte din poporul evreu, cu exceptia lui Pilat si a ostasilor romani, dar nu toti gândesc la fel. Multimea de oameni simpli, curati sufleteste, pe care El îi învătase si îi vindecase, vedea cu înfrigurare în Iisus pe ,,Fiul lui David”, vită împărătească, Omul capabil să-i elibereze de sub robia romană. Îl adorau, Îl iubeau sincer si adevărat. Cei din curtea pretoriului formau un grup-tampon, care avea si rolul de a stopa eventuala pătrundere cu forta a poporului adevărat, care ar fi vrut să-L scape. Fiecare dintre cei din curtea pretoriului era beneficiarul unui câstig oarecare din cârdăsia cu stăpânirea: fie o functie publică, fie o scutire de impozit, fie cine stie ce înlesniri. Nu sedeau degeaba acolo în timp de noapte, ca să asiste la procese, ca să strige, să vocifereze. Erau chemati doar când stăpânirea stia că trebuie să facă o ilegalitate, să forteze lucrurile într-un caz oarecare si aveau nevoie de sustinători, pentru a da tărie hotărârii lor.
Atitudinea celor din curtea pretoriului, care ,,votează” orbeste tot ceea ce li se spune, în speranta unui viitor câstig pentru loialitate, sau ca răsplată pentru niste beneficii deja primite, ne înspăimântă. Cât se poate coborî fiinta umană pe scara valorilor morale pentru ,,o strachină de linte”, cum ar fi spus cineva din vremea noastră! Nu stim ce obligatii aveau fată de stăpânire. Poate primiseră o sticlă de bere, un kilogram de zahăr sau de orez, un pachet de tigări, o umbrelută, un creion, o tigaie sau ceva asemănător! Nu mai contează! Important este că ei sunt în stare să-si vândă si sufletul. Fortează pe judecător să condamne la moarte un om nevinovat. Stiau bine că-i nevinovat, îl văzuseră, îl auziseră, poate îi vindecase si pe ei sau pe vreunul din casa si din familia lor, dar, la semnul ,,sefului”, votau pentru condamnarea lui la moarte. Stiau că, dacă va scăpa cu viată, le va mai vindeca si alti bolnavi, poate le va mai învia si morti, dar nu conta. ,,Seful” a zis asa si gata!
Baraba era un ,,tâlhar”. Asa cum am spus mai sus, nu stim ce infractiuni săvârsise, dar fusese condamnat de un tribunal. Astepta în ,,beciul domnesc” ziua executiei. Masa de manevră din curtea pretoriului stia bine că, dacă Baraba iese din închisoare, îsi va continua activitatea infractională: va ucide, va tâlhări la drumul mare, va jefui case si institutii, iar dacă îl vor pune în functii publice va face altele si mai mari. Cu toate acestea, fiindcă ,,sefii” au zis asa, ,,poporul” sau, mai bine-zis, adunătura din curtea pretoriului îi cere eliberarea.
Cazul prezentat ne duce la concluzia că interesul personal, de grup, de partid, de gască, dezumanizează în multe cazuri pe om. Logica, buna-cuviintă, frica de Dumnezeu si respectul de oameni sunt anulate. Individul devine o rotită dintr-un mecanism al mortii si al distrugerii, care nu mai rationează, nu mai alege între bine si rău, ci execută orbeste ceea ce i se cere. Avem nenumărate astfel de cazuri în istorie, când oameni care în viata civilă erau intelectuali, artisti, oameni demni de tot respectul, când au ajuns în anumite împrejurări, au devenit adevărate brute.
Îndrăznim să ne întrebăm si să vă întrebăm: nu cumva, oare, cei mai multi dintre noi semănăm acelui grup din curtea pretoriului? Cred că da! Să ne facem un examen de constiintă si vom vedea că asa este. De câte ori am ales dulceata de câteva minute a unui păcat si am alungat răsplata vesnică, pe care ne-ar fi dat-o practicarea virtutii? De câte ori n-am cerut pe Baraba, fie că a fost el băutură, fie fumat, fie desfrâu, fie furt, fie jurământ strâmb, fie crimă, fie mită, fie înselăciune sau altele asemenea si am ,,votat” uciderea lui Iisus, fie că s-a numit El cumpătarea, abtinerea, credinta, mila, binefacerea, omenia, rugăciunea, fapta bună, postul etc.!
Baraba din Biblie a fost un personaj real, asa cum a fost si Domnul Iisus Hristos. Tabloul judecătii Mântuitorului ne ajută să întelegem mai bine psihologia multimii însetate după beneficii, în ciuda considerentelor morale; multimea aceea poate să fie simbol pentru noi în viata morală, poate să fie o imagine a fiecăruia dintre noi, care este mai tentat să aleagă răul decât binele, păcatul decât virtutea, urmând mai degrabă pe diavol decât pe Dumnezeu!
Cine are urechi de auzit să audă!
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărătiei, mai spicuim un fragment:
,,CEI CE-SI BEAU MINTEA. Grozavă expresie si adevărată, cuvânt cu cuvânt. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoartei cerebrale: excită spre poftele gene¬zice. Exact acelasi lucru îl face si alcoolul, sub orice formă si la orice grad de tărie; aprinde mintea spre aceleasi pofte. Nu suplineste însă nici un hormon în rolul lui binefăcător, ci pe oriunde trece ameteste, arde si atrofiază. Omoară alte milioane de celule nervoase si fire telefo¬nice. Toate isprăvile se trec la activ, întocmai ca mai sus si se transmit zestre părintească la copii.
Mai grav: dacă prea din tinerete se dedau flăcăii la băutură, se întâmplă că ajung neroditori. Glandele lor genezice se vor atrofia si vor produce niste celule incapabile de rodire. Se apără si firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se-ncarcă. Chiar dacă se dau la băutură mai târziu si încă nu scapă de pedepse. Asa de pildă, cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi, având ba două capete, ba două cozi, ba alte forme, efecte ale betiei. Betia îsi înscrie urmările până si în celula genezică, mică de 60 de miimi dintr-un milimetru.
Ceea ce e dureros e faptul următor: de se întâmplă vreo zămis¬lire cu o atare sământă beată, si care-i mai mult siluire decât iubire, urmasul va fi, cu maximă probabilitate, epileptic - boală de nervi fără leac. Aceasta e cu atât mai sigur, cu cât, la scârba si spaima bietei mame, se mai adaugă si bruftuluiala câtorva înjurături de Dumnezeu. Deci, dezechilibru în toate părtile, dezechilibru în mediul umoral, dezastre în patrimoniul ereditar, dezechilibru moral, o mai fi având si mama ceva de adaus, dacă nu alta, cel putin spaima ce-o mănâncă, si încă e de ajuns ca să se arate pe lume, în loc de un chip senin, un chinuit de draci si martor la judecată împotriva părintilor săi.
Sfârsitul betivului e sau în sant sau în casa de nebuni; iar sufletul în iad încă de aici. Urmasii lui - nu mai zic nimic, mila mă opreste; totusi mai am si o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu.!”
*
Rugăciune. Am găsit pe internet o frumoasă rugăciune, creatie a Părintelui Ilarion Argatul (1913 -1999), mare duhovnic si vrednic slujitor al Domnului. Fiind vreme de post, o redăm:
,,Doamne, Dumnezeul nostru si al tuturor puterilor, dăruieste sănătate si vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometati, haine si adăpost celor care nu au, libertate celor care sunt lipsiti de ea, iertare de păcate tuturor.
Luminează-le, Doamne, mintea celor care sunt în examene.
Dă, Doamne, liniste si pace în lume si ne iartă pe noi păcătosii! Luminează-le mintile Doamne la toti mai-marii vremii din Acel Guvern Mondial, care vor să distrugă întreaga omenire, pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfânt pământ al Tău Doamne!
Întăreste-ne în dreapta Ta credintă, alungă de la noi pe toti vrăjmasii, cei văzuti si nevăzuti.
Dăruieste-mi si mie, Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie, Doamne, asa cum voiesti Tu si nu după voia mea. Binecuvântat fie Numele Tău Cel Sfânt în vecii vecilor, Amin.
Doamne, noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credintă, care nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săracii pentru care nimeni nu se roagă.
Si mai pomeneste, Doamne, pe cei săraci, adormiti întru Domnul, si care nu au pe nimeni care să-i pomenească. Amin!"
*
Pricesne. În Săptămâna Sfintelor Patimi se cuvine să-i dăm cuvântul Părintelui Cristian Pomohaci, să ne zică două pricesne pline de sensibilitate si semnificatii:
Am văzut un Om odată
Jos sub crucea răsturnată dintr-un sat,
Am văzut un Om odată,
Stând cu fata-n mâini lăsată
Si cu fruntea-nsângerată
Si plângea, plângea, de parcă
Toată lumea L-a lăsat!
M-am oprit atunci din cale, lângă El.
Lacrimile-I curgeau vale,
Printre degete, în poale,
De-ti venea să-I plângi de jale,
Călător pornit pe cale, singurel.
Fata-I era toată albă, ca de crin,
Dar albeata ei curată,
Sângele-o brăzdase toată
Pe-a Lui frunte-nsângerată
O cunună era roată, numai spini.
Când I-am spus să nu mai plângă,
M-a privit duios.
A pus fruntea-n mâna stângă
Si-a-nceput din nou să plângă,
Ca si când ar vrea să frângă
Lacrima ce-I curgea lângă cruce jos.
Iar în palme si-n picioare răni de cuie
Si atunci, plin de mirare,
Mi-am adus aminte care
E străinul din cărare.
Când mă-ntorc – minune mare: nu-L văzui!
Azi când trec prin multe sate si prin lunci,
Când văd crucile lăsate,
Mi-e-mi pare că pe toate
Stă un Iisus, Care plânge,
Plin de răni si plin de sânge, ca atunci.
O, Părinte-al mângâierii
O, Părinte-al mângâierii,
Vezi-mă din cerul sfânt,
Că în bratele durerii
Si-n suspinuri mă frământ.
Tinde-Ti mâna Ta cea dulce
Spre-al vietii mele chin,
Mâna care poate-aduce
Suferintelor alin.
Si-mi pogoară-n suflet iar
Pacea mângâierii azi,
Când mi-e inima amară
Si-mi curg lacrimi pe obraz.
Nopti si zile strig, Părinte,
Si te chem mereu plângând,
Că de Tin-mi-e dor fierbinte,
Însetat sunt si flămând.
Dă-mi putere si răbdare,
Până când mă vei scăpa,
Ca-n durerea mea cea mare,
Să nu leapăd voia Ta.
O, Părinte-al mângâierii,
Vezi suspinul meu când gem,
Că din bratele durerii,
Azi cu duh zdrobit Te chem!
*
File de jurnal – 21 Nov. 1981. ,,Am avut, toti preotii din judet, o sedintă la Teatrul National din Tr. Severin. Problema luptei pentru pace a fost tema. A prezidat episcopul Damaschin Severineanul. Au vorbit foarte multi preoti. În judetul nostru, ca în întreaga tară, se fac mitinguri, manifestatii si demonstratii pentru pace, pentru înlăturarea bombelor cu neutroni, pentru neinstalarea rachetelor cu rază medie de actiune. Aceasta, pe lângă scopul nobil, uman, al luptei pentru pace, ar avea, după părerea mea, si două motivatii politice. Pe plan extern, atitudinea tării noastre priveste interesele Pactului de la Varsovia, care, la ora actuală, se simte amenintat de intentia Occidentului de a instala noile rachete cu rază medie de actiune. Pe plan intern, demonstratiile îsi au rolul de a crea o anumită stare de spirit, specifică vremilor pregătitoare războaielor. Convine stăpânirii această stare de spirit, pentru motivarea crizei economice si a penuriei de alimente.
Rationalizarea alimentelor continuă, devenind tot mai acută. Au fost introduse ,,abonamente” pentru pâine si la tară. Bătrânii, pensionarii, copiii si salariatii au dreptul să cumpere pâine. Ceilalti nu au dreptul. Merg zilnic, siruri-siruri, până la Bobaita, ca să-si ia jumătatea de pâine ce le revine de persoană. La Malovăt, gestionara se tine cu boata să nu năvălească în magazin cumpărătorii si să poată să le distribuie alimente.
Unchiu-meu Sandrică mi-a spus că la Santierul Naval s-au făcut restrictii serioase cu privire la folosirea cantinei muncitoresti. În prima zi când nu au fost primiti la masă decât abonatii, trei sferturi dintre muncitorii santierului au plecat acasă la jumătatea programului.”
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 5/14/2016 |
Contact: |
|
|
