Craiova merge mai departe. Festivalul “Eminescu”
După ce i s-a răpit şansa de a candida pe lista scurtă pentru titlul de capitală culturală europeană în 2021, Craiova a continuat să puncteze ca şi cum chiar ar fi o metropolă de calibru continental, la impresia artistică.
Mai capitală decât aceea în care pulsează un festival Shakespeare, onorat de mari companii, regizori şi interpreţi, ce municipiu din România ar putea fi?
În care, la mică distanţă calendaristică, de exact o lună, găzduieşte cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Mondial de Poezie “Mihai Eminescu”?
Admirabilul om de cultură prof. univ. dr. Ion Deaconescu, pe care destinul avea să-l zdruncine în vremea din urmă, s-a mutat cu tot sufletul în marea familie a celor de care e înconjurat cu dragostea şi respectul cuvenite, de la public la instituţii, municipale şi judeţene, perfectând un nou “Eminescu” de înaltă ţinută.
Programul , făcut să se desfăşoare pe durata a cinci zile, în Craiova şi în afara ei, la Caracal şi Drobeta-Turnu Severin, e grăitor de la sine.
Invitaţi de marcă, poeţi şi traducători, din România până în Japonia şi Chile, lansări de carte, dialoguri şi recitaluri de autori români şi străini, colocvii incitante precum “Poezia actuală: cui prodest?” sau masa-rotundă “Poezia împotriva violenţei şi globalizării” (cui prodest găsindu-şi aici unul dintre răspunsuri) vor completa quinta royală a unei culturalităţi stând sub semnul limbii române şi al poetului naţional.
Acelaşi Ion Deaconescu, preşedintele Fundaţiei Europene “Mihai Eminescu” şi al Academiei Internaţionale “Mihai Eminescu”, este coordonatorul celei de-a IV-a antologii consacrate evenimentului din Bănie (40 de autori, 290 de pagini), din al cărui Cuvânt înainte desprindem, între altele, scrise apăsat:
“Trăim cu toţii, şi români şi englezi, greci, sârbi, macedoneni, spanioli şi italieni etc. un timp al «formelor sfărâmate», al «operelor pe dos», o implozie a valorilor şi a tradiţiilor, când, poate, Acropole se va vinde la pachet cu vreo insulă, când Iugoslavia a dispărut de pe hartă, agăţată într-un cui dintr-o cancelarie trufaşă, când Franţa şi-a pierdut lumina şi strălucirea artistică de altădată. Să fim realişti şi să recunoaştem că, deşi aveam atâtea în comun, indiferenţa, lehamitea, egoismul ne împovărează şi ne întunecă mintea. În aceste circumstanţe extrem de păguboase, avem nevoie, fiecare în parte şi toţi laolaltă, de aerul proaspăt al poeziei, de Cuvântul ca o iubire molipsitoare, de tresărire şi bucurie în faţa unui vers răvăşitor”.
|
de Virgil Dumitrescu 5/8/2016 |
Contact: |
|
|
