Pe teme de educaţie : Necesitatea utilizării TIC in educaţie
În acest secol este resimţită, mai mult ca oricând, nevoia de a asista învăţarea prin intermediul tehnologiei informatice şi comunicaţionale. Dacă în anul 2003, profesorii români care predau matematica şi ştiinţele raportau că 1-2% dintre elevii de clasa a VIII-a utilizează calculatorul în scopul instruirii, în anul 2014, acest procent, este mai mare de zece ori. De asemenea, în acest interval cu 80% mai mulţi elevi au acces la Internet, şi cu 76% mai mulţi elevi au acces la computere la şcoală. În aceste condiţii, devine o necesitate integrarea tehnologiei informatice şi comunicaţionale în procesul de predare-învăţare-evaluare.
Integrarea tehnologiilor informatice şi comunicaţionale (TIC), în procesul de predare –învăţare – evaluare, a devenit în ultimele două decenii o prioritate a politicilor educaţionale pe toate meridianele lumii întrucât se deschid noi orizonturi pentru practica educaţiei: facilitarea proceselor de prezentare a informaţiei, de procesare a acesteia de către elev, de construire a cunoaşterii.
Tehnologiile multimedia (MM) îi oferă utilizatorului diferite combinaţii, imagine, sunet, voce, animaţie, video, pe când, tehnologiile hipermedia (HM) combină multimedia cu hypertextul, facilitând navigarea fără obstacole între diferite tipuri de date: texte, sunete, imagini fixe, imagini animate. Rolul cadrului didactic din învăţământului tradiţional, de transmiţător al informaţiei, se poate transforma în cel de facilitator al învăţării prin regândirea propriei misiuni: crearea unui ambient (scop, informaţii, resurse, strategie) care să-i permită elevului să-şi construiască/dezvolte cunoaşterea, cu ajutorul TIC.
Studiile realizate în ultimii ani în diverse ţări au arătat că introducerea TIC în şcoală, la clasă şi în afara ei, în procesele educaţionale în ansamblul lor, contribuie într-o măsură foarte mare la îmbunătăţirea rezultatelor elevilor. În primul rând, acest lucru se datorează faptului că TIC se adaptează nevoilor de învăţare ale elevilor şi nevoilor de predare ale profesorilor. De exemplu, dacă anumiţi elevi trebuie să înveţe limba engleză, folosind un software educaţional specializat şi o conexiune la Internet pentru a accesa materiale audio-video, profesorul le poate forma mult mai uşor „urechea” pentru acea limbă, le poate induce mult mai simplu noţiunile de gramatică. Însă pentru aceasta, profesorul trebuie să înţeleagă că nu doar cărţile oferă cunoaştere, ci şi materialele documentare, ştirile ori desenele animate într-o limbă străină, ca în exemplul amintit.
În al doilea rând, utilizarea TIC în procesele de predare-învăţare face ca elevii să fie mai atenţi la ceea ce se predă, creşte receptivitatea lor precum şi interactivitatea. Dacă în sistemul clasic elevul asculta lecţia şi era învăţat să ia notiţe, utilizând TIC în predare se formează atenţia audio-vizuală. Este o foarte mare diferenţă între explicarea în sistemul clasic a gravitaţiei şi explicarea însoţită de un suport video în care sunt ilustrate efectele gravitaţiei. Accentul se mută pe receptivitate şi interactivitate din partea elevului, adică de pe reţinerea de informaţii, pe reţinerea de informaţii şi formarea de competenţe. Elevul va fi mai activ în cadrul lecţiilor, punând mai multe întrebări cu privire la fenomenele explicate.
Un alt avantaj important adus de introducerea TIC în educaţie este acela că profesorul ajunge la fiecare elev. De exemplu, dacă în sistemul clasic, un profesor de engleză avea posibilitatea de a conversa în limba predată doar cu maximum 10 elevi în decursul unei ore de curs, folosind un software specializat şi calculatoare dotate cu căşti şi microfon, fiecare elev poate asculta şi răspunde la exerciţii ca şi cum ar fi câte un profesor pentru fiecare elev în parte. La fel de important este şi faptul că TIC facilitează procesul de învăţare încă din clasă., elevii reţinând mult mai uşor informaţiile noi pentru că le asociază unor imagini. Nu e deloc de neglijat acest lucru ţinând seama de faptul că majoritatea elevilor sunt învăţaţi în România să scrie de foarte multe ori pentru a reţine ceva. De fapt, procesul care se întâmplă este invers: elevul nu mai are nevoie să scrie nimic, el nu trebuie decât să fie atent, iar creierul înmagazinează informaţia de la prima sau a doua vizualizare. În felul acesta, va fi stimulată memoria de lungă durată şi nu cea de scurtă durată.
La toate aceste avantaje se adaugă acela că elevului i se stimulează creativitatea. Asociind cunoştinţele dobândite în noul model educaţional cu imagini şi sunete, mintea lui va fi antrenată să folosească acele cunoştinţe în situaţii noi, să inoveze cu ajutorul lor, să genereze noi idei. Pe de altă parte, nu trebuie uitat nici faptul că folosind TIC cât mai mult la clasă, atât elevul, cât şi profesorul, dezvoltă abilităţi complementare cum ar fi cele de utilizare a calculatorului şi a noilor tehnologii informaţionale, de a prezenta (în locul clasicului mod de a preda prin lectura unor notiţe ori de a asculta dacă elevul reproduce lecţia bine), de a elabora proiecte pentru lecţii şi a colabora cu colegii.
Toate ţările europene au strategii naţionale pentru încurajarea utilizării TIC în domenii diferite, inclusiv o strategie specifică dedicată educaţiei. În multe cazuri, aceste strategii au ca scop de a oferi competenţele TIC necesare pentru elevi (în special competenţele de alfabetizare), precum şi de a oferi instruire în domeniul TIC pentru profesori. O altă caracteristică definitorie este furnizarea de tehnologie şi infrastructură modernă în şcoli. Grupurile ţintă pentru aceste măsuri în toate ţările sunt profesorii/formatorii, iar activităţile se concentrează pe învăţământul primar şi secundar.
Accesul la o infrastructură TIC satisfăcătoare este unul dintre cei mai importanţi factori care contribuie la utilizarea eficientă a tehnologiilor informaţionale în toate disciplinele şi pentru toţi elevii. Cu toate acestea, unele probleme de infrastructură persistă, iar acestea împiedică integrarea noilor tehnologii în predare şi învăţare. Existenţa echipamentelor TIC moderne în şcoli este o condiţie de bază pentru introducerea unor metode inovatoare de predare şi utilizarea de software interactiv şi materiale online. Cu toate acestea, integrarea TIC în educaţia şcolară este un proces complex şi, prin urmare, este afectată de mai mulţi factori diferiţi.
Tehnologiile TIC sunt esenţiale în sprijinul cadrelor didactice pentru furnizarea oportunităţilor inovative de predare şi de învăţare, dar ele joacă, de asemenea, un rol important în furnizarea de management şcolar eficient. Comisia Europeană chiar a declarat recent că integrarea TIC în sistemele de învăţământ şi formare necesită modificări suplimentare în mediile tehnologice, organizaţionale, de predare, învăţare ale claselor, locurilor de muncă şi configurări informale pentru învăţământ.
Obiectivele generale de învăţare pentru TIC sunt incluse în curriculum în special la nivel secundar. Cu toate acestea, cunoştinţele specifice ca, de exemplu, „social media” sau „cum să utilizaţi dispozitivele mobile” nu sunt încă generalizate în majoritatea ţărilor.
TIC rămâne un subiect distinct într-un grup de ţări în mare măsură la nivel secundar, dar conţinutul TIC este din ce în ce mai încorporat în curriculum ca mijloc de dezvoltare a competenţelor generale sau specifice la alte discipline. Comportamentul online în condiţii de siguranţă şi alte tipuri de conţinut online sigur sunt de obicei incluse în programele educaţionale. „Problemele de download şi de copyright” şi „agresiunile informatice” devin două dintre cele mai importante subiecte în acest domeniu.
În acest cadru, formarea competentelor TIC, deţine un rol fundamental în pregătirea tinerilor pentru piaţa actuală a muncii, iar şcoala trebuie să acorde o atenţie sporită competenţelor de bază în domeniul alfabetizării, al matematicii şi al ştiinţelor. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor si implicit a produselor de tip e-learning, procesul de învăţare se orientează şi spre dezvoltarea competenţelor de tip TIC.
În Romania, disciplinele de tip TIC sunt transversale, competenţele specifice fiind dezvoltate şi incluse în predarea diferitelor discipline. În conformitate cu orientările politicilor educaţionale ale Uniunii Europene privind considerarea sectorului TIC în procesul de învăţământ, se apreciază ca importantă necesitatea inserării digitalului, ca urmare a accesului şi utilizării de către elevi a calculatoarelor şi a Internetului. Pe acest fond s-au luat o serie de măsuri cu implicaţii directe asupra eficientizării învăţării: îmbunătăţirea numărului de conexiuni în bandă largă, dezvoltarea infrastructurii digitale fapt care a permis şi permite creşterea incluziunii digitale, asigurarea echipamentelor şi a infrastructurii relevante în şcoli, pregătirea de cursuri specifice TIC.
În prezent, platformele de tip Web 2.0 sunt utilizate pentru dezvoltare profesională, consolidarea instruirii în sala de clasă. Prin utilizarea de instrumente Web 2.0 pot fi realizate atât proiecte curriculare complexe inter şi transdisciplinare, cât şi proiecte extracurriculare ale elevilor. Site-urile de media sociale pot fi utilizate în vederea documentării cu privire la concepte inovative, cum ar fi "săli de clasa în oglindă" sau pentru a repartiza cele mai recente aplicaţii Web 2.0 pentru licee. Profesorii si cadrele didactice folosesc în mod curent blogurile pentru a scrie despre lumea educaţiei şi a invita la a face comentarii din partea colegilor din toată lumea.
De asemenea, instrumentele de Web 2.0 sunt utilizate pentru evaluarea online a rezultatelor învăţării care poate fi realizată prin metode de actualitate precum evaluarea pe baza de proiect sau e-Portofoliul.Instruirea şi învăţarea bazată pe Web (Web-based learning) oferă elevilor interactivitatea (posibilitatea schimbului de păreri, opinii, materiale), mediu multimedia (matrialele prezintă cel puţin două elemente multimedia: text, grafică, audio, animaţie, video etc), mediu deschis (se pot accesa diferite pagini Web sau aplicaţii), mediu sincron şi asincron de comunicare, independenţa faţă de echipamente, distanţă şi timp (elevii pot utiliza orice calculator conectat la Internet şi pot comunica cu persoane din orice colţ al lumii). Se poate spune deci că utilizarea Internetului şi a tehnologiilor moderne reprezintă cea mai complexă formă de integrare a educaţiei informale în educaţia formală. Deşi avantajele utilizării TIC în educaţie sunt numeroase, elevul nu trebuie transformat într-un “robot” care să ştie doar să folosească calculatorul. El trebuie să realizeze atunci când este posibil experimentele reale, deoarece îi dezvoltă spiritul de observaţie, capacitatea de concentrare, răbdarea, atenţia, abilităţile practice. De asemenea, educaţia nu se realizează numai prin simpla dezvoltare intelectuală. Tot atât de importantă este şi necesitatea educaţiei pentru viaţă, tot ceea ce generează interes şi cunoaştere. Deci nu se poate pune problema înlocuirii profesorului cu calculatorul. Acesta trebuie utilizat doar pentru optimizarea procesului instructiveducativ, în anumite etape.
Deoarece softul educaţional nu poate răspunde tuturor întrebărilor neprevăzute ale elevilor, profesorul va deţine întotdeauna cel mai important rol în educaţie! Utilizarea calculatorului în şcoală nu trebuie să fie limitată doar la un anumit domeniu de exemplu informatica; calculatorul trebuie să-şi găsească loc şi în cadrul altor discipline, într-un mod raţional şi bine gândit
BIBLIOGRAFIE
[1]. I. CERGHIT, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi,
[2]. I. CERGHIT, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri, strategii, Editura Polirom, Iaşi, 2008
|
Prof. Delia Mustacă 5/5/2016 |
Contact: |
|
|
