Sământă de dor
Suplu, anotimpul a tâsnit din boltă!
Pământul-burete aspiră lumină,
Argintii, aburii nu se mai revoltă,
Se înfasă firea în haină divină...
Tandretea se revarsă de dimineată,
De primăvar-adusă, încet, pe furis,
Clipele-mi-arunc-aromele-n fată
Trezindu-le -usor- într-un prelung suis…
Suflul se opreste,..parcă, se îmbată!
Sământă de dor atârnă blând prin ramuri,
Mângâie privirile ca altădată,
Sclipind, vibrând maiestos ca niste flamuri…
Îi pictează fata (dulce-ndemânare)
Păsările ondulând un cântec pe cer.
Este -totul- o continuă schimbare…
Mă cauti, mă găsesti într-un ascuns ungher!
Plutim sau ne afundăm în primăvară?!
Tresaltă pe-alocuri numai armonie!
Picurate, cuvintele ne-nfioară…
………………………………………………..
O, cum stăruie, prin vreme,-o mărturie!
Montreal /
|
