Nevoia de Ȋnviere
Ne naştem şi, încet, încet, ajutaţi, căzând, ridicându-ne şi iar căzând şi iar ridicându-ne, pornim cu propriile noastre forţe la drum…
De ce am venit pe lume, ce este şi de unde avem viaţa, are ea un sens în sine sau trebuie să-i dăm noi unul? Punctul terminus al călătoriei nostre prin timp este doar moartea biologică şi apoi neantul, nefiinţa, nirvana? Fiecare aleargă pe culoarul său în viaţă sau este un drum , o cale spre care se îndreaptă toate, care le adună pe toate? Care este sau ce este sau cine adevărul?
Acestea şi multe alte întrebări conexe au frământat milenii de-a rândul lumea şi încă mai frământa pe mulţi. Răspunsurile date la nivelul simţului comun sau elaborate de cărturari înţelepţi, religioşi sau nereligioşi, nu vindecau de incertitudini, de teamă, de angoasele morţii. Toţi oamenii mureau, mor şi vor muri până la sfârşitul veacurilor. Avertismentul “ cu moarte vei muri” (Facerea 2,17) se dovedeşte implacabil.
Toate dorinţele, toate nevoile şi le poate realiza omul cu priceperea sa, mai puţin aceea de a fi nemuritor în acest trup sau de a învia la o altă viaţă, oricât de avansată ar fi tehnica. Dorinţa de a învia este, de fapt, tot o nevoie, dar care nu dă ghes ca setea, ca foamea, ca somnul etc. Ea se insinuează, ca un gând fugar, ca o durere neosteoita, ca un vis frumos, în anumite circumstanţe ale vieţii, în care suntem implicaţi noi, rudele, prietenii şi neprietenii, cei pe care-i cunoaştem şi cei pe care nu-i cunoaştem. Gândul, durerea, visul n-ar apare dacă n-ar exista în om ceva nemuritor.
Chiar nu poate nimeni să vindece această nevoie? Poate!
La plinirea vremii, când toate erau coapte , Cuvântul întrupat, Iisus Hristos a spus ucenicilor şi, prin urmaşii acestora întru credinţă, spune lumii întregi până astăzi: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” ( Ioan 14,6 ) “ Întru'nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era. (…) Viaţă era într'Însul, şi viaţa era lumina oamenilor, şi lumina întru întuneric luminează şi întunericul nu a cuprins-o.” (Ioan 1, 1,4-5, BVA). Dumnzeu-adevarat şi Om-adevarat, Hristos ne-a adus tuturor Vestea cea Bună: că există înviere pentru fiecare şi că preţul acesteia este credinţa în Iisus Hristos , pe Care Dumnezeu-Tatăl L-a trimis în lume, şi moartea păcatului. Cu moartea păcatului pe moarte călcând şi trecând, nu la orice fel de viaţă, ci la viaţa cea veşnică. “Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.” ( Ioan 17, 3, BVA). Omul restaurat, după chipul şi asemănarea Creatorului, este reaşezat în cinstea cea dintâi, la un nivel superior de cunoaştere fără sfărşit. De cele de astăzi nu va mai fi nevoie: “Şi-am văzut un cer nou şi un pământ nou; fiindcă cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este. (…) Şi-am auzit venind din tron un glas puternic care zicea: „Iată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii; şi El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Său şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. Şi El va şterge toată lacrima din ochii lor; şi moarte nu va mai fi; nici bocet, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi lucruri au trecut“. (Apocalipsa 21,1, 3-4, BVA)
Pentru a nu ne mai teme de moarte şi nici de falsa perspectivă a unui nimic după, Iisus Hristos Însuşi, fără de păcat fiind, chiar înainte de a trece, nu numai ca Dumnezeu-adevărat, ci mai ales ca Om-adevărat, prin moartea pe cruce, le-a spus ucenicilor , şi ne spune şi nouă: “ În lume necaz veţi avea; dar îndrăzniţi!: Eu am biruit lumea!“ ( Ioan 16,33,BVA) Iar după Înviere, le-a spus femeilor mironosiţe, şi nouă deopotrivă: “ Bucuraţi-vă!”
Calea spre Viaţă trece numai prin Adevăr. Dar, "Ce este adevărul?" se întreba Pilat. " Eu pentru aceasta M'am născut, şi pentru aceasta am venit în lume: să mărturisesc pentru adevăr; tot cel ce este dintru adevăr ascultă glasul Meu“. (Ioan 18,38, BVA)).
Adevărul este unul singur, Iisus Hristos. Celelalte adevăruri, pe care omul , ca fiinţă cognitivă, le descoperă sau le imaginează, sunt fie umbre ale Adevărului, fie falsuri. Suntem dintru adevăr numai mărturisind Adevărul, adică ascultând glasul lui Hristos şi nu alte glasuri care promit lumină, viaţă şi false veşnicii, fie aici, fie pe alte corpuri cereşti numite planete, fie după moarte.
Dar, dacă avem Paştele duminical, adică Sfânta Liturghie, cele şapte Sfinte Taine, slujbele şi ierurgiile Bisericii, de ce mai este nevoie să prăznuim anual Învierea Domnului, după un exerciţiu lung de post şi rugăciune? Nu suntem , oare, permanent pe Calea care trece prin Adevăr spre Viaţă?
Oricât de buni lucrători creştini am fi, ne aflăm în permanent război nevăzut ( dar simţit) cu trupul, cu lumea păcatului şi cu îngerii căzuţi. Şi cu cât mai râvnitori suntem cu atât mai aprig suntem războiţi de ce trei duşmani care ne împing de pe Cale pe alte drumuri, creându-ne iluzia că suntem încă pe Cale. Prăznuirea anuală a Învierii Dumnului , prin intensitatea şi profunzimea ei spirituală, este ca o trâmbiţă care sună deşteptarea şi revenirea pe Cale. Trâmbiţa sună şi pentru creştini şi pentru necreştini. Nevoia de Învierea Domnului Iisus Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru, Calea ,Adevărul şi Viaţa, menţine vie nădejdea că nevoia învierii noastre în viaţa veşnică se va realiza. De fapt, cu fiecare Înviere, înviem şi noi câte puţin spre învierea de obşte şi spre primirea răsplăţii cuvenite.
Să mergem, aşadar, toţi să luăm lumină pentru că HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
|
Nicuşor Gliga 4/30/2016 |
Contact: |
|
|
