Traditii de Paste la alte popoare
Speram ca nu mai este mult timp, până când Bisericile orotodoxă şi catolică, despărtite din 1054, se vor unifica şi vor sărbători împreună Paştele.
În România credincioşii participă în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujba de Înviere, apoi iau lumină, iar cei care au tinut post, obişnuiesc să mănânce Paştele preparat şi sfintit în biserică de către preot din pâine şi vin. Duminica dimineata oamenii de la sate, împart vecinilor bunătăti culinare, iar apoi, în familie, se ciocnesc ouăle roşii şi se mănâncă drob, friptură de miel şi pască. În zilele de Paşte, credincioşii se spală pe fata cu apa în care a stat un ou înroşit şi câtiva bănuti de metal. Pentru a nu se pierde norocul, nu este bine ca in duminica Paştelui să fie aruncate afară cojile ouălor roşii. În lume există însă traditii diferite pentru această sărbătoare creştina sfântă. În Germania - ouăle roşii se oferă în Joia Mare, iar în pomii din curtile caselor se agată găoace de ou; la apusul soarelui, în ziua de Paşte se aprind focuri pentru îndepărtarea spiritelor rele. În Grecia - ouăle se vopsesc numai în culoarea roşie. În Austria - ouăle se fierb cu diverse plante şi frunze legate de ele, pentru a căpăta diverse modele. În Australia şi Noua Zelanda - pentru că iepurele este considerat ca un dăunător al culturilor, a fost înlocuit cu Bilby - un animal ciudat, marsupial, un fel de iepure-șoricel, el fiind cel care le aduce cadouri copiilor ; de Paşte se oferă un premiu de multe mii dolari, vânătorului care aduce cel mai mare trofeu de iepure ! În Etiopia - în ziua de Paşte, enoriaşii poartă la biserică haine albe, denumite yabesha libs. În Iugoslavia - în zilele de sărbătoare, se tine în permanentă pe masă un coş în care se află cinci ouă vopsite în roșu, acestea simbolizând rănile lui Iisus. În Statele Unite şi in Franta, se organizează ‘’vânători de ouă’’ ; în Franta se ascund în grădini ouă de ciocolată, iar copiii trebuie să le găsească pe toate - câştigând cel care a găsit cele mai multe ouă. În unele state americane, primăriile organizează astfel de evenimente la care participă toti cetătenii, cu diferenta că ouăle sunt de găină, nu din ciocolată. În Malta - în seara zilei de Paşte, copiii primesc nişte figurine realizate din aluat, denumite figolla, ce reprezintă diverse scene biblice sau simboluri creștine. În Ucraina - în prima zi de Paşte, la biserică clopotele sunt trase toată ziua. În Scotia - se organizează concursuri de rostogolirea de pe un deal a ouălor fierte tare şi decorate, obicei legat de rostogolirea pietrei de pe mormântul lui Iisus. În Corfu - în sâmbăta dinaintea Paştelui, de la ferestrele locuintelor, locuitorii insulei aruncă obiecte din lut şi ceramică pentru a fi sparte. În Papa Guineea - în copacii din jurul bisericilor, în locul lumânărilor, se agată tigări şi trabucuri aprinse. În Columbia - în locul fripturii de miel cum e obiceiul pe la noi, se serveşte carne de iguana şi broască testoasă. În Polonia - în zilele de Paşte se toarnă galeti de apă în cap, în special fetelor de măritat. În Suedia - se fac focuri de tabără pentru îndepărtarea spiritelor rele. În Bermuda - se înaltă spre cer zmeele de Paşte, simbolizând înaltarea lui Hristos. În Ungaria şi la noi în Ardeal - în a doua zi de Paşte fetele sunt stropite cu parfum. În Cehia şi Slovacia - în a doua zi de Paşte femeile sunt lovite (simbolic, desigur) cu un bici făcut din ramuri de salcie, legate cu panglici colorate, pentru a-şi păstra sănătatea şi frumusetea, pentru a fi mai fericite şi să aibă mai mult noroc, dar… seara, sau a doua zi, femeile se răzbună aruncând găleti de apă rece în orice bărbat ! În Tările nordice - copiii se îmbracă în vrăjitori şi merg din uşă în uşă pentru a primi dulciuri.
Toronto/ aprilie 2016
|
arh. Ion Constantinescu 4/29/2016 |
Contact: |
|
|