Îngerii zboară spre cer
Îngerii zboară spre cer
Unde se nasc stelele,
Pe pământ rămân dureri
Si în lacrimi mamele.
Trece iarna, primăvara
Nu aduce ghiocei,
Numai corbii numără
Pe câmp pieile de miei.
Sunt cuvintele întoarse
În durerea coplesită,
Doctorii si-au uitat rostul,
Guvernarea e pripită.
Dumnezeu înaltă pruncii
Până-n razele de stea,
În ecou furtuni pornesc, –
Lacrimi din patria mea!
În valurile mării
În valurile mării
Soarele înoată
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.
Tu te învoiesti
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip
Ce umbrele ne fură,
Să zâmbesti la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.
Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Si printre valuri zboară.
Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!
Poezia în icoane
Sunt bătrân, trecut prin viată,
Am purtat luna în coarne,
Am străbătut alunisuri
Între ceruri si ponoare.
Îmi trec ochii în albastrul
Zilelor ce mi-au rămas,
Sunt scheletic, îmi duc viata
Cât se poate, pas cu pas...
Iezii mi-au plecat departe
Peste vad îmbelsugat,
Tu ai rămas căprioara
Să porti dorurile-n salt...
Sunt bătrân, trecut prin viată,
Am purtat luna în coarne,
Vă las vesnic mostenire
Poezia în icoane!
Până-n steaua înserării
Joaca noastră este joacă;
Tu esti luna, eu pământul,
Torsul tău nu-i doar o coastă,
Tu esti muza, eu cuvântul.
Dacă-ar fi în Mariane
Să-ti pun trupul luminos,
As învârte-n galaxie
Câinele-n gura de os.
Stikere as pune-n facebook
Si-un surâs de curcubeu
De s-ar scutura toti merii
În barba lui Dumnezeu.
El ar arunca cu mere
După mine, după tine.
Noi, copiii Lui, am fi
Purtători de noi destine.
Luna mea, iubită coastă,
Tors de zâna-n spuma mării,
Hai să poezim a viată
Până-n steaua înserării!
Vis cu urs
În orasul dintre munti
Ursul pătrunde în vis,
Mângâie inima fetei
Ce se crede-n paradis.
Ochii se deschid în raza
Unei stele înăltată
Peste crezul ei, în viată-i
O poveste minunata.
Ursul a iesit pe usa
Pe care nici n-a intrat,
Fata matură o urmă
Unde visul a-nnoptat...
- Ursule, vino si mâine,
Si când vrei, vino în somn,
Scutură merele mele
Câte nopti va fi să dorm.
Dar, nu-ti uita pălăria,
Nu vreau mama să o vadă,
Nu de alta-mi face nuntă,
Vin toti ursii în ogradă.
Cum orasu-i mic sub munti
Cu izvoare în ecou,
Vino-n visul meu descult
Si mă du-n bârlogul tău!
Eroul supus
Să nu mă-ngras, să mă previi,
Din morti să m-aduci între vii,
Din boli, la vinul de butuc
Ce curge falnic pe uluc.
Nu mă opri să gust din toate,
Din decalogul de păcate,
" Nici să prea prea" si " nici prea nici"
Că tara-i plină de voinici.
Nu te-nrosi când mă salută
Una frumoasă, alta sluta,
Stii? Gustul nu-i de discutat
Când vipera-i ascunsă-n pat.
Preventia e bună-n toate:
Alcool, tutun, femei bogate
În forme pentru zeci de ani?
Din toate nu se produc bani!
Deci: să mă-ngras, să mă previi,
Să îmi faci zid din poezii,
Te rog oricând să nu rostesti:
Preventie! Mă umilesti!
În inimă se-nvârt păcate
Si nu sunt toate demodate,
Mai bine: stop! Ia-o din nou!
Voi fi al tău supus erou!
Cu taxiul printre stele
Printre stele, printre stele
Cu taxiul a pornit
Muza poeziei mele
Să recite-n infinit.
Sirius a-ntins o rază
Plină-n rime si troheie,
Cerul a întins o vază
Cu trup neted de femeie...
Zborul este către stele
C- un taxi, cristal de-abis,
În cer înăltăm castele,
Pe furis intrăm în vis!
Un contur de cal albastru
Peste-ntindere de vânturi
Fulgii iernii călăresc
Un contur de cal albastru
Pe care mă iscălesc.
Tu citesti cu glas de înger
Runele de pe contur,
Te sărut cu-nversunare,
Inima vreau să ti-o fur...
Ca esentă-a vietii dulce
Te-oi păstra-n forme de piatră
Să te am în vesnicie,
Să nu te pierd niciodată.
Cu săruturi, strânsu-n brate,
Mângâieri cu vis de foc,
Pe-o coamă de poezie
Te-nalt spre al meu noroc.
Pegasu-mi pe-ntins de vânturi
Ia în nări fulgii zglobii,
Între zborurile din ceruri
Esti înger printre copii.
Te ador, te-adun în mine,
In conturul meu de rege,
Inima ti- o dăruiesc
Pe un fulg din iarna rece!
Curcubeul iese si zboară
Stelele sclipesc în măretia
Viselor de aur fâlfâind în sân,
Proorocul perorează-n barba
Unui zâmbăret preot bătrân.
Spinarea caselor tămâiază cerul
Cu fumuri usoare, pudrate;
La icoane fetele se roagă
Timpului cu gesturi ondulate.
Se desăvârsesc închipuirile si
Primăvara deschide usile-n larg,
Curcubeul iese si zboară
Spre inima omului drag!
Sens în visul nesfârsit
Două lebede desenează în cer
Sau pe un val, o inimă-alungită.
În ea se scaldă steaua mea
În clipele din trecerea grăbită.
Un cuib de raze mătăsos
E rotunjit sub aripa iubirii,
Turma aurie falnic înotând
Încearcă noul glas al fericirii.
Există - aievea încă-un zbor! Există
Iubirea mea, desenul alungit;
Cu tine însemna-voi punct cu punct,
Sensul nostru-n visul nesfârsit!
Asa stiu, ce vreau să stiu
Nici nu stiu ce vreau să stiu:
Dacă raiul este viu,
Dacă iadul este trist,
Îndoielnic, futurist.
Stiu că raiu-i pe pământ
Si cu ploaie si cu vânt,
Si cu soare si cu miei,
Cu stoluri de porumbei.
Stiu că stânca este stâncă,
Vesnic înspre ceruri urcă,
Finisează-n curcubeie
Tors de înger, de femeie
Cu ochii de căprioare,
Genele fluturi în soare,
Nasul fin ca un surâs,
Gura un izvor de râs,
Gâtul suplu, pieptul plin,
Cu rădăcini în destin,
Bratele-s pline cu flori
Unde m-ascund uneori.
Asta e femeia, eu
Sprijinul ei sunt la greu,
Muză mi-i si poezia
Cât trăiesc în România.
O sculptez pentru vecie,
În statui cu gingăsie,
Asa stiu, ce vreau să stiu,
Raiul este prin ea viu!
Semne puse pe-un sărut
Furisat într-o uitare
Cu risipă de iubire,
Mă întreb de ce ecoul
Se stinge în amintire?
Unde ieri a fost să fie
Focuri neastâmpărate,
Azi e-un munte de tăciuni
Si o mare de păcate.
Mă întreb, întreb întruna
Cât mai tin cuvintele?
În privirea mea adormi
Tu, si toate stelele.
Furisati într-o uitare
Ne blestemăm clipele
Ce ne-au retezat în timp
Zborul lin, aripile.
Eu aici si tu aproape
Punem semne pe-un sărut
Care-a fost sublim odată
Dar la urmă a durut!
|
Marin Moscu 4/26/2016 |
Contact: |
|
|
