Acest buletin meteo a stat la facerea lumii, adame
Săptămâna aceasta s-o petrecem ca si cum n-am avea nimic
de pierdut, ci numai de câstigat (dacă tot va fi
să intrăm la cutie, inoxidabilă, măcar, te rugăm).
vom sterge oglinda pe care mustele si-au făcut selfie
când ne-au acoperit zâmbetul si măstile viitoare
cochetând în devans.
voi apăsa pe sonerie nu ca postasul, de trei ori – o dată
si cu sfială, ca la 21 de ani, hai ca la 36, ca atunci
când m-am întors din italia cu bratul de violete
cumpărate în piata 7 noiembrie
colt cu 1 mai. la 40 si ceva, te mai dă de gol
o tigară, oboseala ciocăneste în oase – nu, nu e bine.
suntem atât de în formă,
decupăm atât de exact spatiile, nu mai trecem
unul prin celălalt, nu ne mai împrumutăm ochelarii.
ne-a revenit acuitatea mutând lucrurile, citind apăsat
în jurul inimii,
pe unde se circulă greu.
joi: culmea e să ne iasă si numerele care ne-au
scos peri albi jucate fiind obsesiv la fiecare extragere.
nu-mi amintesc nici să mă pici cu ceară
dacă am fost la zi, luna trecută, cu întretinerea.
ploaia îmi răvăsea părul, tu îmi recitai
din blandiana fandosindu-te. duminică vor fi
precipitatii pe arii extinse si pot să bag mâna-n foc,
dacă-mi dai voie,
că acest buletin meteo a stat la facerea
lumii, adame.
Hologramă cu tine (2)
Podul peste râul t. n-a mai cunoscut un apus de soare
ca în vara acelui iulie săltat de pe foc,
febril surprinsă pe o pânză tesută în culori
suprarealiste.
din urechile arcului de metal, made in germany,
răzbăteau deloc străine sonuri având
a recompune imnul national,
de lângă stindard, al noului stat de pe hartă.
nu se concepuse lacătul care să desferece mai
apoi ceea ce a ferecat lacom.
peste râul t. se lasă asfintitul. un semn
mutabil si introvertit înoată spre
noi cu cheia în dinti, căutându-si
stăpânul.
Hologramă cu tine (4)
Pace zilei de ieri. ar fi putut arăta asa cum ziua de alaltăieri
prezisese, scotându-i în fată pe cei fericiti.
cu multi am coborât din tramvaie,
ne-am intersectat pe alei, am vizionat acelasi film
la modern, bilete la negru. si ne-am adăpostit
de aceeasi ploaie grăbită, bună pentru grâne,
domn’e, e deficit de apă în sol.
da’ ce deficit de apă e-n mine si cel cu pălăria
pleostită râse ca pentru el zbughind-o pe trotuar.
fericirea se dă pe gât îndoită fie si cu apă de-a
norilor cirrus, altfel, pe sec, o dată te ia. ieri,
am dormit mult si m-a durut capul.
dă-i pace, azi nu iesim nicăieri. si ai trecut
dincolo cu bratul de rufe, de unde
nu te-ai mai întors decât ca să te afli în treabă.
Ultimul inelar care a speriat miresele crângului
Mă trezesc după noaptea cea de pe urmă, cu fire de iarbă
până la streasina ochilor. tocmai răzuia la ele un
animal rătăcit abia tinându-se pe picioare.
si se clătina ciutura,
si se roteau ca păsări de pradă
nuntasii.
Pajiste e obrazul întors către ploile reci de-astă toamnă
si către zăpezile de apoi. din mănusa spoită
cu verdele primăverii dă cu fruntea de cer
ultimul inelar care a speriat miresele crângului.
se aud câinii la stână si ciopoarele
coborând.
Mai dormi? – mă întorci. tocată mărunt, noaptea
cea de pe urmă, cu fire de iarbă
până la streasina ochilor, se retrage în
scapătul coaselor.
livada, totuna, stropseste cu sânge
până departe.
|
de Virgil Dumitrescu 4/22/2016 |
Contact: |
|
|
