Jocul ielelelor în ritmuri britanice
Între anii 1998-1999, Fiona Sampson a fost directorul Trustului Memorial Stephen Spender din Anglia care lansase o campanie pentru traducerea si publicarea de cărti din spatiul post-comunist. În aceasta calitate, a venit la Bucuresti în 1999 într-o călătorie de documentare. Aceasta a fost prima ei vizită în Europa de est si, în cuvintele ei, a fost „coplesită.”
Împreună cu poetele Ioana Ieronim si Denisa Comănescu, am întâlnit-o pe Fiona Sampson în Bucuresti si am fost imediat fermecată de franchetea britanică, dar si de privirea caldă si zâmbetul generos.
Mai târziu, i-am citit poemele, iar talentul ei m-a convins să mă încumet să traduc poezie pentru prima oară. Admiratia Fionei Sampson pentru România s-a materializat în numeroase proiecte de promovare a culturii române si în primul rând a poeziei. De-a lungul anilor, a publicat autori români în revistele pe care le-a fondat, „Orient Express” si „Poem”, precum si în revista „Poetry Review”, la care a fost prima femeie care a ocupat functia de redactor-sef, între anii 2005 si 2012, după mai mult de saizeci de ani în care coordonarea a apartinut exclusiv bărbatilor.
Fiona Sampson este un om de o modestie neobisnuită, desi reputatia ei internatională este impresionantă. A publicat 27 de volume de versuri, critică literară si filozofie a limbajului, iar versurile ei au fost traduse în mai mult de 35 de limbi, incluzând traducerea a 15 cărti, precum si antologii apărute în România, USA, China, Ucraina si Serbia. A primit un număr impresionant de premii, printre care Newdigate, Cholmondeley si Oppenheimer-John Downes, si a făcut parte din jurii la concursuri internationale de poezie în Canada, Irlanda, Slovenia si Marea Britanie.
Fiona Sampson si-a început cariera ca violonistă, pentru ca apoi să se dedice literaturii si studiilor de filozofie a limbajului. A obtinut un masterat de la University of Oxford si un doctorat de la Catholic University of Nijmegen din Olanda. În prezent, este profesor la University of Roehampton, din Londra, directorul Centrului de poezie de la aceeasi universitate si redactorul-sef al revistei „Poem”, pe care a fondat-o, pentru care pregăteste un număr dedicat poeziei românesti.
Rezonanta Fionei Sampson la cultura românească se simte si în cea mai recentă aparitie editorială, volumul de versuri „Canon” („The Catch”, Penguin Random House, 2016). Amprenta românească e de recunoscut de la semnele vizuale exterioare la imaginarul din unele poeme. De fapt, fotografia de pe copertă, „Cerbul din Corlata” de Charles Fréger, surprinde o secventă dintr-un dansul popular ritualic românesc „Capra” si a fost percepută de unii cronicari britanici ca o metaforă suprarealistă a regretului simtit în fata disparitiei satului traditional precum si a căutării unei împliniri spirituale la granita dintre vis si realitate.
Poemul „Urs dansând” e inspirat de un alt dans traditional românesc si a făcut parte din proiectul „Vederi din sat” organizat de Fiona Sampson si poeta Ioana Ieronim pe tema satului de origine al fiecăreia. În simbioza dintre om si fiară, poeta din Marea Britanie descifrează o inversare a rolurilor, prin care omul moare, iar ursul se întoarce la viată. Dar teama de necunoscut rămâne dominantă: „si cine pe cine dansează / când precum o mână / afundată într-o rană frica e cea / dansată iar si iar?”
Un alt poem inspirat de realitatea românească, „Parsifal”, are ca sursă de inspiratie un castron de lut pe care este pictată imaginea unui cerb. Dar cerbul Fionei Sampson este hamletian, „stie că poartă moartea / între coarnele verzi / înaltă copacul vietii / închină un pahar plin de moarte”. În acelasi poem, momentele de revelatie sunt laice, profund ancorate în realitate, dar cu nimic mai putin eterice: „lingura îi răsună pe piept ca un clopot / pe inima lui aurită / pe care o poartă între liniile negre de email – / o inimă de aur în relief!”
În „Stucco”, accesul către mister se produce într-o bucată strălucitoare de perete si o fereastră care se închide, dar, ca urmare, „în acel moment / lumina de pe peretele galben este o voce / vorbindu-ti cât se poate de clar.” Dimineata, drumul prin ogor de la fântână până la râu aduce senzatia că „Dumnezeu este / peste tot / si întru totul deopotrivă” („Morning”). Satul traditional se conturează ca un spatiu în care absolutul poate fi atins prin firescul gesturilor simple.
În această lume, poeta îsi aminteste de vântul din fata ferestrei pentru că el, vântul, e singurul care îi recunoaste natura deopotrivă fragilă si unică: „esti doar un copil / cea mai mică persoană / din încăpere cel / care aude vântul” („Street Music”). Atmosfera aminteste de felul în care T.S. Eliot si alti poeti britanici au evocat viata la tară din Anglia, dar în spirit crestin, în timp ce Fiona Sampson impregnează peisajul englezesc cu influente est-europene în căutarea surselor arhaice ale miturilor contemporane.
Viziunea Fionei Sampson trimite cu gândul la un timp pre-lumesc, la oceanul primordial „unde creaturi care încă nu s-au format se formează / unde precum fiare doar pe jumătate întrupate / visele lui înoată printre ale ei unde / ea îi aude respiratia” („Drowned Man”). Animalele si oamenii redevin egali, „caii vin în vizită / musafiri ciudati” care ne ajută să ne vedem pe noi însine fără nicio urmă de superioritate, pe jumătate adormiti, „asa cum ei ne-au visat / mergând printre ei / precum ei mergeau printre noi” („Visitors”).
Imaginile auditive, sonoritatea versurilor, dar si pauzele dintre versuri fac spatiul fizic si metafizic al fiecărui poem să vibreze, de multe ori ironic: „unde ciorile zburau în cercuri unde ochiul / lui Dumnezeu era din aur / si neatent iar deodată / am văzut sfârsitul este aer / si cădere este curat / si fermecător este albastru” („Dante’s Cave”). Probabil că educatia muzicală a învătat-o pe Fiona Sampson valoarea tăcerii: „E mult mai greu să asculti decât să vorbesti. Mai greu să citesti poezii decât să ai păreri despre ele.”
De fapt, fiecare poem, precum si întregul volum, poartă amprenta muzicii. Titlul se referă la o formă corală traditională, un canon pentru trei sau mai multe voci masculine care interpretează aceeasi melodie, dar încep să cânte la momente diferite. În mod asemănător, poemele par să repete aceeasi angoasa existentială, desi în registre diferite, ca într-o repetitie nesfârsită a unor mistere străvechi în care ne lăsăm prinsi împotriva vointei noastre. Este un nou „joc al ielelor”, cum ar fi spus Camil Petrescu, o altă victimă a nevoii de absolut, dar în ritmuri contemporane.
Poemele Fionei Sampson reinventează „misterele / domesticului” („Cob”), precum si absolutul de fiecare zi, în „această cameră de exemplu / această cameră banală / care pluteste îndepărtându-se de tine / fără odihnă” („River”).
“The Catch” de Fiona Sampson se poate cumpăra pe amazon. ca în variantă Kindle sau tipărită.
https://www.amazon.ca/s/ref=nb_sb_noss?url=search-alias%3Daps&field-keywords=fiona+sampson
Selectiuni din volumul „Canon” („The Catch”) de Fiona Sampson
Traducere de Diana Manole
Râu
Această cameră de exemplu
această cameră banală
care pluteste îndepărtându-se de tine
fără odihnă
pluteste si iar pluteste ca si cum
totul se dizolvă
într-un albastru murdar
si în griuri de acuarelă –
chiar si această dimineată strălucitoare
deja pătată deja
îndepărtându-se-n grabă.
Urs dansând
Cât este urs si cât este
un bărbat care dansează
în piele de urs ce sudoare
si ce duhoare de seu
stăruie între bărbat
si blana veche pe care o poartă
în care bărbatul moare
în timp ce ursul renaste
de ce bărbatul se-mbracă
în urs de ce să-l trezească
iar din beznă să trezească îndoiala
din întuneric
si cine pe cine dansează
când precum o mână
afundată într-o rană frica este cea
dansată iar si iar?
Tencuială
E-ntocmai asa
o bucată strălucitoare de perete
apoi fereastra se închide
Dar în acel moment
lumina de pe peretele galben este o voce
vorbindu-ti cât se poate de clar.
Stiulete
Felul în care obisnuiam să trăim
în casa cea veche o casă
ai cărei pereti grosi se curbau precum
coastele fiarelor pline de viată
îti amintesti peretii curbati
ferestrele adânci precum
un anume gen de sperantă lumina lor
la fel de albă precum peretii înălbiti
pe care cineva i-a făcut din lucruri
pline de viată din paie si păr
si a luat noroiul colcăind
sărat cu lucruri pline de viată
în constelatii minuscule
care atârnau acolo în jurul nostru
coapte cu părul de vis
al cailor tulpinile de porumb
care ne trosneau sub picioare
si în mâini în timp ce
erau retezate misterele
domesticului
sunt si sacrificii
fiecare cutit de bucătărie strălucind
precum bucuria au luat noroiul
si l-au copt asa cum ai coace
o pâine făcută din porumb
pentru că lucrurile au o coajă care
se ridică si coboară precum respiratia
între coastele fiarelor.
Pestera lui Dante
Velika Dolina, Ŝkocjan
În sfârsit am ajuns
la sfârsitul lumii
la o stâncă de calcar
coborând în trepte palide
si undeva departe jos un helesteu
într-un fel în afara mitului
dovedind că nu a fost
nimic altceva decât stânca
să mă tină deasupra să mă ridice
în văzduhul clar
unde ciorile zburau în cercuri unde ochiul
lui Dumnezeu era din aur
si neatent deodată
am văzut sfârsitul este văzduh
si cădere este curat
si fermecător este albastru.
Notă Observator :
Dr. Diana Manole este poet, traducător si profesor universitar de origine română, care a publicat nouă colectii de poezii si teatru, precum si numeroase articole de teoria teatrului si a culturii. Cel mai recent volum de versuri, „B&W”, a fost publicat în 2015 de editura Tracus Arte într-o editie bilingvă română-engleză tradusă împreună cu Adam J. Sorkin.
|
Diana Manole / Toronto 4/19/2016 |
Contact: |
|
|
