Dileme - Supărarea
Este un aspect de viată. Te-ai supărat, te-ai împăcat. Ce să faci? Om esti. Ai spus un cuvânt gresit, te-ai abătut de la legile nescrise ale conventiilor matrimoniale, intentionat sau nu, se produce inevitabilul: supărarea. Si dăinuie ea un ceas, o zi, câteva zile, dar odată trece. Se mai si întâmplă că uiti cauza care a produs efectul. Este normal. Perechile se căsătoresc tocmai pentru că au firi deosebite. Contrastele se atrag. Îsi poate cineva imagina cum ar fi într-o căsnicie când ambii sunt de aceeasi părere si nu se contrazic niciodată? Plictiseală de moarte. Ar lipsi sâmburele, discutia, schimburile de păreri si apoi, tăcerea inevitabilă.
Dar sunt cazuri când apar fie o părere, o vorba nepotrivită, un gest sau un apropo cu un gust de “măr al discordiei” si atunci, bang! O mică discutie contradictorie poate degenera într-o ceartă. Masa de seară nu mai are sens si gust, atmosfera devine anostă si ora dormitului este aproape. Am învătat cândva că cea mai mare greseală este să te culci supărat. Totul trebuie lămurit si netezit înainte de te acoperi cu plapuma. Hei, viata este scurtă, depinde de noi să ne înconjurăm cu cei ce aduc râsete si veselie, prieteni de care nu te poti despărti. În logica asta intră si aleasa inimii. Asigura-te de la bun început că alegerea ta are o baza solidă, de prietenie, fără necazuri si supărări. Pentru că e clar: doi oameni schimbă cuvinte usturătoare câteodată, ei uită mai târziu ce s-a spus, dar un lucru rămâne: nimeni nu uită cum s-a simtit după ceartă.
Îmi povestea cineva o întâmplare nostimă. Doi soti se supăraseră unul pe celălalt si nu îsi mai vorbeau. Dar, într-una din seri, sotul a lăsat o notă scrisă sotiei că va trebui să se scoale devreme a doua zi, la ora 6 dimineata. A doua zi, domnul s-a trezit la 9 a.m. si a zbierat la nevasta-să că nu l-a trezit.
- Cum nu, a răspuns ea. Uite lângă pernă, ti-am lăsat si eu o notă se te trezesti la 6 a. m.
Este clar, cine se supără se răneste pe el însusi. Doar o discutie calmă si inteligentă poate lămuri totul, fără a arunca vina unul pe celălalt. Cearta vine si tot ea trebuie să treacă, fără dureri. Supărarea este o emotie, ceva omenesc si pământesc, o stare negativă a sufletului, o furie pe care dacă o lasi să te cuprindă, poate aduce repercursiuni regretabile. Este recomandabil să nu iei nicio decizie când esti supărat. Supărarea este un rău sfătuitor si tot tu vei avea de regretat mai târziu. Si nu doar între soti. Sunt supărări de altă natură si, la fel, nu e bine să te lasi coplesit. Unii se îmbolnăvesc, se consolează cu sticla de alcool ori bruschează familia si chiar pe necunoscuti. Nu mai esti tu însuti. Am cunoscut cândva o situatie când doi frati din aceeasi părinti nu si-au vorbit unul cu celălalt timp de 14 ani. Este ceva normal? Când am apostrofat pe unul dintre beligeranti, s-a uitat la mine si s-a scărpinat pe ceafă. Uitase motivul discordiei.
Supărarea apare întotdeauna, că si bălăriile, după ploaie. Ce fac oamenii cu minte? Le smulg de la rădăcini. Într-o altă poveste, am luat parte la o conversatie a unor pensionari aflati acum într-o casă de bătrâni. Unul dintre ei, care a vrut să demonstreze cât de stupid si neînduplecat este, a afirmat că el nu se duce si nu a vizitat niciodată mormântul fostei sale sotii. “Am foast supărat pe ea când a decedat” spunea el, parcă cu mândrie. Se poate întâlni un asemenea grad de ipocrizie?
- Si dacă mă duc, stie că am venit?
Oameni si oameni. Dar omenia îsi are rădăcinile în iertare si uitare. Copiii sunt mai inteligenti. S-au supărat, si-au înclestat degetele mâinilor si si-au strigat:”Pace, pace pe vesnicie, supărare să nu mai fie!”Învătăm de la cei mici uneori. Nu este nici păcat si nici rusine.
Toronto / aprilie 2016
|
Harry Beer 4/12/2016 |
Contact: |
|
|
