Interviu cu Dan Patlansky
Anul trecut, Joe Satriani a ajuns din nou în România, cu al doilea concert la Bucuresti si primul la Cluj-Napoca. Marea surpriză a acestui eveniment s-a consumat în deschiderea concertului lui Satriani, misiunea de-a încălzi atmosfera revenindu-i lui Dan Patlansky, un chitarist carismatic de 33 de ani, originar din orasul Johannesburg, capitala tării de la capătul lumii, Africa de Sud. Istoria se repetă.
Acum 15 ani, Steve Vai a venit cu Eric Sardinas opening act, chitaristul texan, ce a făcut o impresie deosebită celor prezenti în fosta sală a congreselor si care, la unul din show-urile ulterioare de club, a fascinat si însufletit publicul, iar la sfârsit si-a incendiat chitara, un Washburn Rezonator. Blues-rock-ul are această putere de seductie si capacitatea de-a electriza publicul, de a-l face părtas la "hârjoana" scenică a protagonistului. De această dată, un necunoscut, Dan Patlansky, dovedeste alegerea inspirată a "Master-ului of Creation" si ne agată cu solistici fără sfârsit, atrăgându-ne atentia asupra noului val de chitaristi si al lor alternativ-funk-pop-blues-rock... Nu s-a auzit prea bine, dar suficient pentru a ne da seama de valoarea si siguranta interpretării sale. Dan Patlansky are opt albume până în prezent, primul fiind lansat în anul 1999 si penultimul, Dear Silent Thieves, anul trecut pe 27 aprilie, fiind ales numărul 1 în topul BLUES ROCK REVIEW, în clasament fiind urmat de: Joe Bonamassa, Devon Allman (băiatul lui Gregg Allman), Bernie Marsden (fost la Whitesnake), Thorbjorn Risager si Philip Sayce. În luna februarie a anului 2014 a cântat în deschidere la Bruce Springsteen pe "Soccer City" din Johannesburg în fata a peste 60.000 de oameni, fiind cea mai mare audientă de public în fata căreia s-a dezlăntuit cum stie (atât de) bine, printre admiratorii săi, aflându-se însusi "The Boss" Springsteen. Întocmai mesajului de pe coperta discului promovat cu prilejul primului concert în Romania, Dear Silent Thieves, care reprezintă schema unui oscilator, asa si Patlansky, consider că va genera un semnal suficient de convingător pentru a cuceri un loc în cluburile de blues si rock din lumea civilizată, incluzând în această lume, cu voia dvs., ultima pe listă, România. Spun asta deoarece, acest gen, ca multe altele, înghesuite în underground, nu este pe placul mass-mediei si al radiourilor, pentru întelegerea fenomenului, fiind necesar un studiu minimal, dar dedicat, pe care jurnalistica mioritică nu-l are deloc la îndemână. Are în schimb, "caftangii calificati"! (vorba lui Plesu!)
Peste numai o lună, va fi lansat în U.K., cel mai nou album său: Introvertigo.
Cu acest prilej vă dăruim, în exclusivitate si avanpremieră pentru România, informatii si detalii incitante despre un posibil mare succes discografic. Opinia artistului sud-african scoate în evidentă un suflet darnic, generos, întărit de frământările vietii sale, intens trăite. Experientele din industria muzicală sau din viata însăsi, sunt elocvent povestite în lirica noului album. Tot din mapa de presă aflăm si sursa sa de inspiratie:
"Noul album asimilează putin câte putin din toate influentele mele de la AUDIOSLAVE, Stevie Ray Vaughan, Jimi Hendrix, Rival Sons etc. Am continuat acelasi mix entuziast de rock, funk si blues care a dominat albumul Dear Silent Thieves. Avem acelasi producător, Theo Crous care a realizat si precedentul, iar eu consider că a făcut o treabă extraordinară." Componenta noului album este: Dan Patlansky - Vocal, Chitare, Backing vocals; Clint Falconer - Chitară bas; Andy Maritz - Tobe; Rami Jaffe - Hammond B3 (Tracks 2, 7, 8); Theo Crous - Keyboards, Backing vocals. În luna noiembrie a anului trecut, după turneul cu Satriani din Marea Britanie, Patlansky a fost invitat la premiile Classic Rock si a stat vrednic alături de cei mai mari chitaristi ai planetei: Joe Satriani, Jimmy Page, Steven Wilson, Lemmy, Brian May etc. 2015 a fost anul în care Dan Patlansky a avut două concerte sold out la celebrul club The Borderline din Londra. "Vrăjitorul" sud-african a răspuns cu gentilete întrebărilor nostre, drept care, vă invităm, să descoperiti un artist al viitorului.
Coperta albumului Introvertigo (joc de cuvinte intraductibil: Introvert = a privi, a cerceta propriul înăuntru; Vertigo = ameteală, zăpăceală) mă duce cu gândul la coperta unui album faimos al grupului Pink Floyd, Wish you were here, lansat în anul 1975. În general, simbolistica focului, cea care semnifica evolutia si crearea lumii, are un impact asemănător celui pe care îl au imaginile copiilor, folosite de agentii de publicitate pentru a-si atinge scopurile comerciale. Ce mesaj ai vrut să transmiti prin această importantă componentă vizuală?
Pentru mine focul reprezintă trăsăturile autodistructive care stau la pândă înăuntrul nostru. Stiu bine despre ce vorbesc. Capul vârăt în nisip semnifică introvertitul care sunt si care încearcă să se ascundă de lume. Albumul se numeste Introvertigo si a fost creat în interval de doi ani. Iată o explicatie detaliată a numelui albumului: Conform Dictionarului Urban, “Introvertigo” înseamnă ameteală si dezorientarea resimtite de un introvertit după ce a petrecut mai mult de 5 minute în prezenta unui extrovertit.
Viata ta interioară a stat ascunsă, iar acum, cu acest album, este ea revelată ascultătorilor?
Da, este adevărat ce spui. Nu am ascuns niciodată faptul că sunt de felul meu un introvertit. Asa că toate cântecele de pe acest album sunt o reflectare a felului de a fi, gândi si simti al unui introvertit. Acesta este motivul pentru care cred că titul (albumului) este foarte potrivit.
Conform revistei Blues and Soul - numărul din decembrie 2015, esti cel mai bun chitarist al anului 2015. Revista Total Guitar - numărul din decembrie 2015 te-a clasat pe un foarte onorabil loc 4 între primii zece chitaristi ai lumii. Ai fost nominalizat ca cel mai bun chitarist solo pentru premiile “Rocks Awards” ale postului de radio “Planet Rock Radio”. Ai început să primesti recunoasterea categorică a indiscutabilelor tale merite, iar asta mă bucură. Ce părere ai despre industria muzicală, cea care azi te înaltă în slavi, pentru ca mâine să te doboare?
Cred că industria muzicală este un loc rece si în acelasi timp dur. Si mai cred că pasiunea pentru ceea ce faci este singura care te ajută să rezisti si să continui să te implici. Recentele recunoasteri au fost o chestie grozavă care mă stimulează să merg pe drumul pe care l-am ales.
Abia astept să ascult noul tău album… Primul cântec (n.r. Run) se referă la mentalitatea de gloată si vorbeste despre lucruri stupide. Într-o piesă a sa, Dylan spunea că "Man Gave Names to All the Animals" (Omul a dat nume tuturor animalelor). Care crezi că a fost vârful realizărilor umane, după atingerea căruia umanitatea a început să regreseze, asta vis-a-vis de ceea ce tu numesti “coeficientul mental în cădere liberă”...?
Când se adună în număr mare, oamenii tind să urmeze mentalitatea de gloată, ceea ce înseamnă că fac lucruri fără noimă si spun lucruri stupide pe care în mod normal nu le-ar face.
Fiecare individ din multime contează pe ceilalti când este vorba să gândească, dar în fapt nimeni nu gândeste.
Următorul cântec este despre fidelitate în cadrul căsătoriei. Crezi în căsătorie? Ce înseamnă pentru tine familia?
Cred din toată inima în căsătorie, cu conditia să-ti găsesti partenerul potrivit. Sunt căsătorit si am o fetită în vârstă de 2 ani. Anii acestia au fost si sunt cea mai bună perioadă din viata mea.
“Faith Sonnava” este un cântec despre influenta negativă a religiei în viata omului obisnuit. Să înteleg că religia si implicit credinta sunt o eroare?
Cred că orice mod de abordare fundamentalist este gresit. Si mai cred că oamenilor li se spală creierele de către oameni rău-intentionati, mai ales în cadrul religiilor cu tendinte extremiste.
Eu mă consider a fi un om spiritual. În ce mă priveste, nu subscriu la nicio credintă religioasă.
Pe acest album ai cântece care vorbesc despre suferintele copilăriei, despre necazurile din dragoste, despre cei care trăiesc pe străzi fiindcă nu mai au o casă a lor, despre muzicienii aflati mereu pe drumuri si care ajung atât de rar să-si vadă căminul. Sunt povesti triste, apăsătoare pe care le trăiesti tu însuti si pentru care cauti alinare. Nu cumva adevărul spus fără menajamente riscă să deranjeze?
Cred că am avut si continui să am parte de multe provocări în viată. Sunt un muzician aflat mai mereu în turneu si văd unele cântece ca pe o platformă potrivită pentru comentariul social. Pun în discutie lucrurile care mă deranjează sau pe care as vrea să le pot schimba.
Ultimele două cântece vorbesc despre lucruri nu tocmai frumoase: Beneficiile civilizatiei care ne conduc spre prăpastia globalizării, mai exact spus, “spre controlul mental al părintilor fiicei tale”. Constat o notă de pesimism în textele celor două cântece. Ce înseamnă pentru tine Bucuria Sunetelor?
„Destrămarea Vestului” este un cântec despre lumea care se schimbă în mereu mai rău si despre cât de mult îmi lipsesc vremurile de altădat’. „Supa Reginei” este un cântecel scris cu inima usoară si dedicat fiicei mele. Îmi place să scriu si despre lucrurile bune, fiindcă în felul ăsta muzica se îndreaptă firesc într-o directie fericită.
INTROVERTIGO va fi lansat în 6 mai 2016 si veti pleca cu el în turneu în lunile mai si iunie si din nou, în august - septembrie.
Până atunci, vei cânta în deschidere la concertele trupei King King, o faimoasa trupă de blues-rock. Ce ne poti spune despre aceasta si unde ati mai cântat până acum?
King King sunt originari din Marea Britanie si - în opinia mea - sunt una dintre trupele înzestrate cu un sunet blues-rock de exceptie. Nu am mai fost cu ei în turneu, dar ne-am întâlnit si consider că membrii trupei sunt niste tipi de nota zece si foarte talentati în ceea ce fac.
Ai creat si cultivat un limbaj muzical care te defineste. Este oare într-atât de dificil să-ti dezvolti un stil propriu?
Este foarte dificil. Durează ani si ani, timp în care îi asculti pe ceilalti muzicieni. Trebuie să-i studiezi în profunzime si - desi sună paradoxal - să renunti la tine însuti în încercarea de a ajunge la propriul tău stil, la o expresie muzicală a ta. Încă “năpârlesc”, încă mai trebuie să-mi schimb pielea … Este un proces de durată.
Vii dintr-o tară pe care noi, europenii, o percepem ca fiind la “capătul lumii”. Acum doi ani ai cântat în fata a 64.000 de spectatori în deschiderea concertelor lui Bruce Springsteen “The Boss”.
Ai cucerit inimile fanilor de pretutindeni ai muzicii rock ca invitat în turneul lui Joe Satriani. Te surprinde perspectiva sau erai pregătit pentru această remarcabilă ascensiune?
Faptul că am mers în turneu cu însusi Joe Satriani este un vis împlinit. L-am admirat pe Joe dintotdeauna. A fost un proiect care la început m-a intimidat. Dar Joe si echipa lui ne-au făcut să ne simtim ca acasă, iar asta ne-a ajutat să cântăm bine seară de seară. Am fost binecuvântati să luăm parte la acest turneu.
Cum este să mergi în turneu cu Joe Satriani?
Este de-a dreptul uimitor. Joe s-a dovedit a a fi unul dintre cei mai plăcuti oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Si desigur că este un mare chitarist. Consider acest turneu ca cea mai bună experientă din viata mea.
Te rog, povesteste-ne despre anii de început. Cum te-ai apucat să cânti la chitară? Au fost părintii cei care te-au îndrumat spre muzică?
Părintii mei ascultau o muzică grozavă pe vremea când eram copil. Iar asta a fost un mare avantaj pentru mine. Influenta acestei muzici s-a dovedit salutară la cei 13 ani pe care-i aveam când am început să cânt la chitară. M-am ales cu o cultură muzicală solidă, doar ascultând colectia de muzică a părintilor mei. Acum gata, să privim înainte!
Cum ai defini influenta muzicală a lui Jimi Hendrix si Stevie Ray Vaughn asupra viziunii tale muzicale.
As spune că, în opinia mea, cel mai mare a fost SRV. Dar imediat după el vine Hendrix.
Am petrecut multi ani studiind ce au făcut acesti doi mari chitaristi si, mai ales, cum au făcut ceea ce au făcut. Concluzia este că amândoi au fost muzicieni geniali.
Pe coperta penultimului tău album, Dear Silent Thieves (declarat de revista americană Blues Rock Review ca fiind cel mai bun album de blues-rock al anului 2014) este desenată diagrama unui generator de semnal. La care anume semnal te referi?
Este urma lăsată de semnalul unui echipament care produce zgomote si este folosit în testarea produselor electrice.
Noul val de chitaristi promovează un amalgam de stiluri “ambalate” într-un mod atrăgător. Care este, în opinia ta, principalul mesaj transmis de acesti muzicieni tineri si talentati?
Părerea mea este că, prin amestecul diverselor stiluri muzicale, poti cu sigurantă să creezi ceva inedit. Multi dintre tinerii muzicieni care apar pe scena îmbogătesc „menu”-ul muzical cu prospetimea sunetelor lor.
Hai să vorbim un pic despre viata si bucuria de a fi. Ce ne poti spune despre tine, despre pasiunile tale si despre tara ta natală, Africa de Sud?
Cea mai mare parte a timpului mi-o petrec pe drumuri. Este deci lesne de înteles că atunci când sunt acasă, prioritatea numărul 1 este să fiu cu sotia si fiica mea.
Aveai concert în New Orleans atunci când uraganul Katrina a lovit orasul. Am auzit că în timpul calamitătilor ai pierdut o chitară care îti era foarte dragă. Poti să ne spui câteva cuvinte despre circumstantele acelei pierderi?
Datorita uraganului, a trebuit să părăsim în grabă orasul si nu am putut să iau cu mine Strat-ul (n.r. abreviere de la Fender Strato Caster). Credeam că am pierdut-o definitiv. Asta până în urmă cu un an, când o trupă din State a venit să cânte la un festival din Africa de sud la care am participat si eu.
Băietii mi-au adus-o înapoi, iar eu am fost tare bucuros să-mi văd iar chitara. Era practic neatinsă de furtună si de atunci si până azi am continuat să cânt la ea. Este cea mai bună chitară pe care am avut-o vreodată: un Strat fabricat în anul 1962.
De ce, dintre toate tipurile de chitară, ai ales Stratocaster?
Toti chitaristii mei favoriti, precum SRV, Hendrix, David Gilmour etc. au cântat si cântă pe Strat.
Asa că pentru mine chitara Stratocaster a fost o alegere firească. Si azi cânt tot pe aceste chitare. Iubesc sinceritatea Strat.
Care este povestea primului tău album, înregistrat pe când aveai doar 17 ani? De unde ai luat ideile si sursele de inspiratie pentru acest prim album?
La vremea aceea eram concentrat pe bluesul clasic. Asa că principalele mele surse de inspiratie au venit de la chitaristi de blues clasic precum B.B. King si altii pentru care si azi am tot respectul. Nu-mi place cine stie ce primul meu album, dar cu totii trebuie să începem de undeva.
Spune-ne ceva despre sectia ritmică a grupului tău. Cum i-ai ales pe componentii trupei?
Ce părere ai despre tandemul Beller-Minneman, inima concertelor lui Joe Satriani? Cum se face că aceiasi muzicieni îl acompaniază si pe Guthrie Govan, un chitarist al cărui stil muzical este cu totul diferit de cel al lui Satriani?
Mi-am ales trupa conform unui singur criteriu. And that is groove! Cred că duo-ul Beller/Minneman este exceptional. Si mai cred că Joe si Guthrie i-au ales pe băietii astia fiindcă au fără îndoială abilităti extraordinare si o incredibilă poftă de a cânta.
Poti să ne dai câteva detalii despre echipament, chitare, amplificatoare, pedale?
Fender Stratocaster fabricat în 1962; Dr Z EZG -50 amp head; microfoane EVM12L; compresie Keeley; Fuzz produs artizanal; MI AUDIO blues drive; Creme Brulee klon. Toate sunt echipamente si instrumente curente care însă ne sunt de mare ajutor.
Te simti în stare să abordezi fiecare si oricare concert cu aceeasi intensitate si la acelasi nivel al calitătii? Nu îti este greu să cânti la asemenea standarde înalte? Care este opinia ta vis-a-vis de conceptul de concert individual în club?
La fiecare concert dau tot ce am mai bun. Dar asta nu înseamnă că reusesc de fiecare dată.
Este greu să-ti mentii continuu mintea limpede. Drumurile, lipsa de somn etc. pot să-ti afecteze calitatea prestatiei muzicale. Important este să te concentrezi si să faci lucrul potrivit la locul si la timpul potrivit.
Iar acum, la final, te rog să transmiti câteva cuvinte cititorilor revistei noastre virtuale “Arta Sunetelor”. Sunt cititori si iubitori de muzică adevărată, nerăbdători să-l vadă si să-l audă din nou pe Dan Patlansky într-un concert exclusiv, aici în orasul Bucuresti.
A fost minunat să cânt la Bucuresti, în cadrul turneului lui Joe Satriani. Si va fi extraordinar să revin cât mai curând la voi.
Nota Observator :
interviu preluat prin amabilitatea revistei virtuale “Arta Sunetelor”
http://www.artasunetelor.ro
|
Radu Lupascu 4/11/2016 |
Contact: |
|
|
