Rezonante : Diaspora si tara
Citim despre importanta crescândă a diasporei pentru tară, despre câti bani se trimit anual acasă si despre faptul că jumătate din forta de muncă activă a României lucrează în afara granitelor tării.
Aceste vesti sunt surprinzătoare prin magnitudinea lor; exodul actual al fortei de muncă este fără precedent în istoria tării. Au mai avut loc si alte valuri de migratie românescă în trecut. Într-unul dintre ele emigrase si bunicul meu, care plecase din Mărginimea Sibiului în America, unde a stat circa 10 ani. Era în pragul primului război mondial, iar el cotiza de departe, sustinând efortul de război al României, care in final a dus la Marea Unire. Românul plecat atunci avea gând de întors, ceea ce l-a facut pe bunicul meu să revină acasă. Cel mai important mi se pare că românul plecat rămânea conectat cu tara, ba chiar făcea corp comun cu idealurile ei, punând umărul în caz de nevoie.
Emigratia recentă, de după revolutia din 1989, are caracteristici aparte.
Suntem mai toti scoliti pe bani publici (adică în sistemul gratuit de învătământ), Majoritatea avem rude, prieteni, motive să ne întoarcem (daca nu de dor, măcar că mai avem cate un părinte bolnav, etc). Contribuim si noi în fel si chip la bunăstarea celor dragi, fie băneste, fie sprijinind pe ici pe colo, cu ce se poate.
Având în vedere magnitudinea emigratiei ce se găseste la cote fără precedent, mai ales pentru un popor care nu si-a părăsit niciodată matca într-o istorie multimilenară, devine imperativ necesar să constituim o comunitate puternică indiferent unde ne ducem existenta.
Care ar fi directiile în care am putea da o mană de ajutor tării?
Investitii, expertize învătate aiurea, prin joburile pe care le detine fiecare, implicarea în initiative comune, partenariat cu cei din tară ce au acces la fonduri Europene – sunt doar câteva idei la care se pot adăuga altele.
Este important ca lucrurile să se miste, să se facă drumuri, ca lumea să înceapă să participe, să se implice si să beneficieze. Ideea e să ne servim unii pe altii, ca într-o familie de albine. Când stupul prosperă toată lumea o duce mai bine.
Am salutat actiunea recentă de a începe un dialog constructiv al tării cu diaspora, din motivele arătate mai sus.
Există si sceptici. Unii stau să astepte ca cineva, nu stim cine, să le dea ceva.
Asteaptă ca tara să le facă un centru cultural, să aibă unde să-si expună cărtile la Toronto.
Întrebarea este cine să facă un cămin cultural românesc, daca NOI nu il facem? Statul român?
Si el unde să facă mai întâi centre culturale, când românii sunt răspânditi peste tot?
Propunem să ne facem centrul cultural singuri. Si aici, si-n alte părti.
Asta, dacă vrem să avem ce ne trebuie si azi si mâine si mereu.
Ne bucură schimbarea de ton în ceea ce priveste diaspora. Faptul că există o intentie să se redirectioneze ceea ce toti am învătat pe unde am umblat, că se doreste facilitarea investitiilor făcute acasă a banului câstigat afară, acestea ni se par initiative constructive.
Sigur, putem sta toti pe margine.... gândind că asta este gargară, sau putem sta îmbufnati asteptând ceva, nu stim nici noi ce, în loc să răspundem la un apel ce ar putea contribui la sansele noastre comune... în asa fel încât unii care vor sa se întoarcă să aibă o modalitate de a o face, sau altii să poată schimba câte ceva în bine, să pună umărul ici, sau colo, unde se pricepe fiecare, să ajungem să ne sustinem unii pe altii în mersul nostru înainte.
Să învătăm unii de la altii, mânati fiind de o dragoste pentru ceva mai important decât fiecare dintre noi, pentru ceea ce suntem împreună. Pentru această chintesentă unică ce nu se poate naste decât la confluenta dintre două lumi diferite, la contactul materialismului occidental cu spiritualitatea estică.
Am fost si suntem la intersectia celor două lumi, acolo unde harta s-a îndoit de atâtea ori, cum spunea Ana Blandiana. Suntem plasati, că vrem sau că nu vrem, între plăcile tectonice reprezentând cele două lumi, în puncte de frictiune intensă, acolo unde presiunile si tensiunile sunt aproape insuportabile.
Aceste forte ar putea să spulbere orice natie, sau ar putea să ne transforme în diamantul ce are nevoie tocmai de această presiune uriasă, care să îi dea duritatea si strălucirea unică.
Ultima variantă ar beneficia si vestul si estul si Europa si lumea largă.
Dar si pe noi, care trebuie să ne găsim sau regăsim, într-o lume ce se află într-o transformare continuă.
Toronto/ aprilie 2016
|
Milena Munteanu 4/4/2016 |
Contact: |
|
|
