7 ani de la moartea poetului Grigore Vieru
De vorbă cu scriitorii Ion Lazu si Lucia Olaru Nenati
„Dacă unii au visat să ajungă în spatiu Grigore Vieru a visat simplu si demn. A dorit, toată viata lui să ajungă în tara mamă si să-si îmbrătiseze fratii.” Teo Larisa
În Februarie 2016, cu ocazia împlinirii a 7 ani de la moartea poetului Grigore Vieru a avut loc evenimentul „…Eu sunt poetu-acestui neam”, desfăsurat sub egida Ministerului Culturii si a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Doi scriitori din Bucuresti, de origine basarabeană, au participat la acest eveniment la invitatia dlui Vasile Malanetchi, directorul Muzeului Literaturii Române "M. Kogălniceanu" din Chisinău: prozatorul Stefan Dimitriu (pe vremuri realizator al faimoaselor emisiuni de televiziune Reflector) si Ion Lazu (autorul romanului Veneticii, despre refugiul familiei lui din Basarabia în Oltenia în 1944).
L-am rugat pe scriitorul Ion Lazu, să-mi povestească despre acesta călătorie, “Un venetic se întoarce la bastină...”, cum spune el însusi, căci s-a născut în comuna Ciobarciu, judetul Tighina, Basarabia, azi Republica Moldova. Primul eveniment a fost cel din satul natal al lui Grigore Vieru, Pererita, în extremitatea Nordică a Republicii, la vreo 300 de km de Chisinău. Comemorarea s-a tinut la casa părintească a poetului, simplă, modestă cu deosebire, dar renovată - si nu doar atât, transformată în casă memorială, cu o impresionantă ambiantă etnofolclorică: cuptor, covoare, albia, copăită, furcă si fusul de tors, alte obiecte de gospodărie. Lăudabile si foarte frumoase eforturile edililor satului. S-a ridicat în ogradă un foisor, pentru serbări din anotimpul prielnic care a fost inaugurat cu această ocazie, cu cei veniti de la Chisinău, din raion, din Republică, dar si din Botosani, din Iasi, si cei doi scriitori de la Bucuresti, care îl cunoscuseră pe Poet.
După discursuri si vizitarea casei memoriale, cochetă, cu acoperis nou de sindrilă, a urmat la Casa de Cultură un foarte bogat festival si concurs de creatii populare.
“Am avut răgazul să mă plimb pe ulitele satului Pererita” mi-a spus Ion Lazu. “Asezat char pe malul stâng al Prutului. Grădina casei părintesti având spatele spre luncă. Iar dincolo de răul despărtitor (Prutul hain si neiubit), erau de bănuit prin ceată casele din Miorcanii poetului Ion Pillat, mai sus Rădăuti-Prut, localităti unde în vara anului 1960 mi-am făcut practica de diploma (ca geolog). Dacă este de crezut o asemenea potriveală a lucrurilor... M-a cam luat cu tremurici…”
Întorsi la Chisinău, ziua următoare s-a tinut sesiunea de la Biblioteca Academiei de Stiinte Economice. “O ambiantă cărturărească, iar sala întesată cu câteva sute de studenti, atenti, receptivi. Un scurt film cu Grigore Vieru care le vorbea cititorilor în chiar această sală unde ne adunasem. Câteva discursuri bine simtite, inclusiv al presedintelui Uniunii Scriitorilor din Moldova si ale noastre, cei doi scriitori de la Bucuresti. Dar ce primire caldă, prietenească din partea Rectoratului! “ (Ion Lazu)
A urmat o conferintă de presă televizată la Muzeul Literaturii, deschisă de directorul muzeului si unde vorbitorii au subliniat faptul că Grigore Vieru este un echivalent al lui Nichita Stănescu dincolo de Prut.
Ion Lazu si-a spus spovedania sa îndelung amânată, dând drumul marelui lui ”of” de refugiat basarabean, care revine la bastină. Ion Lazu mai venise în Moldova în martie 1990, când luase pe cont propriu o actiune de colectare de carte românească si s-a prezentat la Uniunea Scriitorilor din Chisinău cu un TIR întesat de cărti, donatiile colegilor geologi si scriitori pentru cititorii din Basarabia. Cu acea ocazie, Ion Lazu a dus la liceul din satul natal un pachet cu sute de cărti ale celor mai mari scriitori români să le aibă la îndemână scolarii, si alti posibili cititori. De curând Ion Lazu, a primit un mesaj de la cineva din Cioburciu care îi spunea că a găsit într-o magazie a liceului acel pachet, nedeschis vreme de 25 de ani, ascuns de fosta directoare Elena Grecu, o rusofilă îndârjită.
“Si, după marile emotii din aceste ultime două zile, cu drumul la Pererita, am înteles mai bine si mai dureros mesajul poetului. Ascultăndu-l încă o dată pe Grigore Vieru vorbind despre sârmă ghimpată care îl separă de fratii din tară, mi-am dat seama că nu e vorba doar de o metaforă încărcată de dramatism, căci casa părintească fiind spre lunca Prutului, în fundul grădinii acelei gospodării de nevoiasi nu se află un gard de ulucă, ci unul de sârmă ghimpată. Dureroasă frustrare!
Si am evocat în conferinta de presă noptile de la Miorcani, din practica mea studentească, când ieseam în grădină după ce se linistea satul si priveam luminile de la casele de peste Prut, asteptând cu sufletul la gură glasuri, voci, să deslusesc vorbirea românească a fratilor mei basarabeni. Un dor fără leac, fără leac... pentru sufletu-mi abia îmbobocit. Ca apoi, devenit scriitor, să constat că nu aveam voie să pun pe hârtie cuvântul Basarabia, nici orice altă denumire de dincolo de Prut. Că nu aveam voie să vizitez Basarabia fără o invitatie de la o rudă de gradul întâi. Si în situatia mea se aflau alti vreo sută cincizeci de scriitori din România, basarabeni refugiati si ei, nevoiti să-si ascundă originea... Că să mă fac eu, după decenii, ecoul marii lor amărăciuni si totodată ecoul lamentoului liric al poetului Grigore Vieru. Si să se înteleagă că durerea pe care el a exprimat-o atât de pregnant era si este a multora dintre noi. Si, sperând că lucrurile se vor aranja convenabil, mi-am mărturisit bucuria la aflarea vestii că în Talmaz, comună vecină cu Cioburciul meu natal, s-a deschis o casă memorială pentru marele cărturar si unionist, prof. univ. academician Stefan Ciobanu, fost ministru al Culturii si Cultelor, unul dintre cei 6 care la Consiliul Coroanei din iunie 1940 au votat împotriva Cedării Basarabiei. Eu fiind unul dintre nepotii acestuia. Deci mi s-a părut că sunt semne bune întru apropierea românilor de pe cele două maluri ale Prutului.“
Stiind că scriitoarea Lucia Olaru Nenati a fost bună prietenă cu Grigore Vieru, am rugat-o si pe dânsa să-mi spună cateva cuvinte despre comemorarea de anul acesta a mortii poetului.
Lucia nu a fost la aniversarea dedicată poetului in Republica Moldova in februarie 2016, dar a participat în alti ani, de pildă, cu ocazia festivitătilor de atribuire a numelui poetului, podului de peste Prut ce leagă cele două tări românesti. Si anul cesta ea a participat activ, ca în fiecare an, la o nouă editie, a IV-a, a festivalului international organizat si la Botosani, intitulat „Grigore Vieru, poet al sufletului românesc, între 20 si 21 februarie la Liceul cu Program Sportiv Botosani (director Ioan Huncă), în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean s.a. La acesta au participat, ca si anul trecut, oficiali, oameni de cultură, cadre didactice si elevi din Botosani, în aula liceului care a primit numele lui Grigore Vieru, cinstind astfel numele poetului. O deosebită impresie au produs-o oaspetii din comuna natală a poetului sositi la festival în număr mare, elevi, profesori, în frunte cu primarul comunei, cel care a putut “raporta” o mare realizare, aceea a constituirii unei case memoriale în căsuta copilăriei poetului, ceea ce face ca între cele două case memoriale, aceea a lui Mihai Eminescu din Ipotesti si aceea a lui Grigore Vieru din Pererita, să se astearnă un drum destul de apropiat. De aceea Lucia, care s-a ocupat în chip decisiv la restaurarea casei de la Ipotesti, a propus să se realizeue o înfrătire simbolică între cele două asezămine, ca o consfintire a marii legaturi sufletesti peste timp a celor doi mari poeti.
In cadrul festivalului s-au acordat numeroase premii elevilor talentati de diferite vârste si de la numeroase scoli, care au scris lucrări, au recitat poezii, sau cântat din creatiile lui Grigore Vieru. Cu ocazia festivalului, oameni de cultură, elevi si profesori au rostit gânduri de suflet dedicate lui Vieru, printre care si Lucia Olaru Nenati care a evocat amintiri despre prietenia lor literară, a scris despre el, s-a întâlnit si s-a fotografiat cu copiii din tara si de la Pererita si cu reprezentantii comunei natale a poetului veniti la festival. “Emotia mea”, mi-a spus Luci, “a fost că anul acesta festivalul s-a tinut chiar de ziua mea, drept care am evocat ziua când ne-am aniversat noi doi (Grig si eu) zilele noastre de nastere într-un alt februarie, cel din 1989, când împreună am pus la cale primul spectacol artistic din Basarabia”. În iulie, acelasi an, spectacolul s-a prezentat la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botosani, condus pe atunci de Lucia si apoi într-un lung si glorios turneu.”“Sunt născută în Bucovina, în Rădăutii dintre mânăstiri, dintr-un tată refugiat din Cernăuti si deci cunosc tragedia acestor tinuturi din familie. Dar de mai bine de o jumătate de viată locuiesc la Botosani, locul nasterii lui Eminescu, unde m-am dedicat cu toată energia mea celebrării acestui eveniment si în acest fel, în fiinta mea, eu am refăcut acea unire initială între Tară si tinuturile detrunchiate, sudate prin arcul voltaic al spiritului eminescian“, spune Lucia Olaru Nenati. Ea continuă astfel: “Am avut privilegiul de a-l întâlni pe Grigore Vireru cu mult înainte de revolutia din decembrie, la Ipotesti unde venise si el să-si încarce sufletul cu energiile spiritului eminescian atunci când eu eram acolo « stâlpul casei ». Apoi ne-am mai întâlnit de multe ori, precum si la revolutia anterioară, a celor de peste Prut, care s-au trezit înaintea noastră. Am cuvântat de multe ori despre el, ne-am prezentat unul altuia cărti la lansări si am scris despre personalitatea lui în diferite publicatii, precum în articolul Recviem pentru Grigore Vieru. Destinul l-a hărăzit să fie poeta vates, cum spuneau cei vechi, adică poetul luptător cel mai reprezentativ al momentului istoric de trezire a Basarabiei din ‘somnul cel de moarte’ al robiei rosii aduse de ‘muscalii de-a călare.’
Trist este că după Revolutie, Grigore Vieru a avut un destin ciudat. A fost atacat si desfiintat, cu o virulentă de neexplicat, de către unii literati din tară, acuzându-l că ar fi bolsevic, dar si desuet si depăsit, dar si de către unii din Basarabia, cum că ar fi vândut românilor. Rezistând tuturor acestor reactii ciudate, poetul s-a retras în ultimii ani în solitudine, din care iesea la lumină doar din când în când, la rare manifestări literare, continundu-si însă activitatea liteară, scriindu-si poezia. Dar ceremonia înmormântării lui de la Chisinău – la care nu puteam să nu particip ! – a restabilit parcă echilibrul lucrurilor, căci a fost cu adevărat una impresionantă, de funeralii nationale cu implicarea autoritătilor la cel mai înalt nivel, cu steaguri în bernă, discursuri si praznic general. (…) A meritat să trăiască o astfel de viată care să se sfârsească printr-o reînviere în mit. Căci această continuare, an de an mai sustinută a celebrării universului său dovedeste că el a fost unul dintre poetii de mare profunzime ai românitătii a cărui posteritate nu se ofileste, ci intră tot mai mult în zodia Timpului care nu trece. ” (Lucia Olaru Nenati)
Lucia Olaru Nenati si Ion Lazu, doi scriitori prolifici cu activităti pe o largă gamă culturală, amândoi iubitori ai poetului Grigore Vieru si dornici de a continua să slujească cauza care îi leagă pe românii de pe cele două maluri ale Prutului.
© Autoarea retine drepturile de copyright pentru textul din acest material
|
Ileana Costea 3/28/2016 |
Contact: |
|
|
