Basarabia - Mireasă Martiră
„Fie ca Dumnezeu care poate totul, care stie adevărul
să ne facă parte de Basarabia întregită la trupul Tării.”
(Antonie Plămădeală-Mitropolitul Ardealului)
”Chemati la cârmă valorile ce stau în umbră, aruncate de puternicii zilei.
Dati Basarabiei drepturile ei. Fiti demofili si răsplata vă va fi mare! ”
(Părintele VASILE TEPORDEI)
Putina si superficiala informatie, fie din rea vointă, fie din nepăsare, fie din orice altceva, face ca nici organismele europene internationale să cunoască adevărul adevărat despre acest sfânt si străvechi pământ românesc, Basarabia-Vatră Străbună asezată de Bunul Dumnezeu între Carpatii Orientali până dincolo de Nistru (Tyras), străvechiul spatiu traco-geto-dac, privind spiritul, nasterea, limba, cultura, civilizatia, fiinta si vechimea ei, rămânând chiar si pentru majoritatea basarabenilor aproape o terra incognita.
Străvechiul teritoriu ce se întinde dincolo de Hotin spre nord, reprezintă marginea răsăriteană a milenarei Vetre a daco-getilor în sânul căreia Basarabia consfiinteste teritoriul românesc: ”... cu o imensă întindere, de la Carpatii Nordici si mult spre răsărit, până spre Urali si Marea Caspică – era populată în Străvechime si Antichitate, covârsitor, de geti,o uriasă comunitate etnică ce făcea parte din marea natiune matcă a illiro-traco-geto-dacilor.”(conf.univ.dr. Gh.D.Istru, Strămosii Nostri Reali Getii-Dacii-Tracii-Illirii- natiunea matcă din vatra ” Vechii Europe”. Ed. Mica Valahie, Bucuresti 2010, p.134)
Atestate arhelogic, primele urme ale civilizatiei umane se situează în perioada paleoliticului mijlociu, aproximativ 1000.000-100.000 de ani, î. d. Hr, c.f. Dr. Valeriu Matei: Românii de la Răsărit de Prut: Cronologie Istorică în Basarabia Schită Istorică si Culturală, op. cit. p. 129, sau cca. 300.000 de ani cum afirmă I. G. Hâncu în Vestigii strămosesti, Chisinău, 1990,p. 5.
Pe terasele din apropierea marilor râuri Prut si Nistru vestigiile cercetate au scos la iveală bogate statiuni paleolitice, consemnează Constanta Dimitriu: Câteva obiecte preistorice găsite în Basarabia în <>, nr. 4, 1933, p. 292, iar Ion Horatiu Crisan afirmă că dincolo de cele peste 70 de asezări si cele 4 necropole descoperite, ceramica getilor atât de iscusiti în arta olăritului se întinde până spre zona Niprului. (I. H. Crisan, Burebista si epoca sa. Editia a II-a revăzută si adăugită. Bucuresti, 1977, p. 283)
Cercetătorii avizati consideră că separarea daco-getilor, ramura de nord de marele trunchi trac s-ar fi petrecut în secolul al VIII-lea î.d.Hr.
Drama tuturor popoarelor lumii, ca si măretia lor dealtfel, fie crestine, fie necrestine se datorează în mod expres Aristocratiei mirene si Clerului, care nu înteleg că nobletea lor nu constă în heraldică, în arborele genealogic, în cuscrii, în mosii, în stăpâniri, în comploturi, în compromisuri, în vânzări, în exploatarea celor multi, în cumpărări de titluri, în conspiratii, în trădări, în aliante-mezaliante, în uzurpări, în nedreptăti, în înselări, în expeditii, în expansiuni, în cruciade, în bancheri, în bănci, etc., ci numai si numai în slujirea si iubirea de Dumnezeu si de Neam, precum si în cinstirea după merit moral a celorlalte popoare.
Mântuitorul lumii Iisus Hristos, Boierul prin excelentă cum Îl numea evreul devenit monah, Nicu Steinhardt, Împăratul cosmosului, desfiintează artistocratia clădită cu trudă pe orizontală, substituind-o cu Boieria verticală, adică nobletea ca urcus evanghelic a virtutiilor crestine, astfel că si tăranul, monarhul, vlădica sau sclavul pot fi boieri întru Hristos, diferenta făcând-o doar aleasa si suprema slujire prin suferintă, rugă, jertfă si dragostea iubirii lor hristice.
Deci, aristocratia si clerul, cel putin la popoarele crestine, desi nu sunt scutite nici celelalte semintii, trebuie să-si asume rolul Elitei conducătoare, moral, politic, social, cultural, crestin-ortodox, a poporului pentru popor si co-slujitoare a Neamului întru Dumnezeu.
Dinastia conducătoare trebuie să fie cea a virtutiilor, a spiritului, a slujirii întru Frumos, nu cea a arborelui genealogic sau paradoxal, a ciocoilor-arendasi parveniti prin demagogia democrată a doctrinelor politice.
În acest fel, în acest sens si mod de slujire hristică, fiecare natiune crestină, ar deveni model pentru celelalte popoare, păstrându-si cu noblete nationalismul său, spiritul-creator, credinta sa, mosia sa, libertatea sa, cultura sa, traditia sa, dreptatea sa, iubirea sa, crucea sa, vesnicia sa, întru Adevărul Învierii lui Hristos, întru mântuirea lor.
Dar, culmea înjosirii si a stupiditătii, tocmai natiunile crestine, prin Aristocratia lor conducătoare si Ierarhia clerului, mereu avide de putere si bogătii, se abat în mod rusinos, slugarnic, vânzător si trădător de la menirea boieriei lor ortodoxe, de la nobletea slujirii lor nationalist-hristice, cu mult mai revoltător parcă decât toate celelalte natii necrestine.
Tocmai de aceea, Istoria natională ca si cea universală este plină de la un capăt la altul de lupte fraticide, de invazii migratoare, de conspiratii si ucideri între principi si principi, între monarhi si monarhi, între voievozi si voievozi pentru sceptru si coroană, între fii si părinti, între părinti si copii, între frati si frati, între clerici si clerici, între clerici si mireni pentru tiară si cârje, între biserici si biserici, între primaturi si primaturi, între biserici si confesiuni, între cruce si stea, între cruce si semilună, între aristocrati si aristocrati pentru blazon si tron, între ciocoi si ciocoi, între burghezi si burghezi pentru putere si mosii, între proletari si proletari pentru socialism si anarhie, între atei, gnostici, sectanti si crestini, între intelectuali si oameni de cultură pentru suprematia materiei sau a spiritului. Istoria este deci, plină de persecutii, prigoniri, cruciade, inchizitii, arderi pe rug, bule papale, indulgente papiste, revolte protestante, spânzurători, robi, sclavi, cersetori, mutilati, pirati, infamii, paparazzi, paparude, obediente, audiente, răstigniri, răscoale, revolutii, războaie expansioniste, mondiale, urzeli în budoare catifelate, otrăviri regale, pontificale, patriarhale, calomnii, denigrări, uri, violente, rulete rusesti, cazinouri apusene, jocuri de noroc, jocuri de bursă, jocuri de putere, apartheid-uri, ku klux klan-uri, sperjururi, abjurări, caterisiri, profanări, plagieri, trafic de droguri si de orice, diversiuni diverse, furturi de inventii, hotii de inovatii, ambitii fără scrupule, manipulări cotidiene, incesturi regale, mirene, clerico-monahale, sisteme pseudo-filosofice, doctrine marxiste, leniniste, staliniste, nihiliste, forte oculte, masonerii, Internationale, plenare, soviete, comisariate, infailibilităti pontificale, sionismo-rabinice, uniatisme, iredentisme, cămătării, cabareturi, prostitutie civică, politică, case de lux, case de tolerantă, homoxesualitate si pedofilie clerico-mireană, închisori, temnite, torturi, înscenări, anchete, supravegheri, gulaguri, crime de castă, omoruri de clan, ucideri dinastice, suprimări ecumenice, genociduri politice, pogromuri, globalizări, panerezii, neoschisme, sindicalisme, mondialisme, neolibertăti, comunitarisme, neoliberalisme, etc.
Toate aceste înfruntări, înfumurări, confruntări, tulburări, calamităti, agonii, crize, nedreptăti, exploatări, mândrii, neajunsuri, prejudecăti, alienări, sminteli, nebunii patologice, închipuiri-astrologice, magii, citiri în iluzii, în comete, în constelatii, demofilii, spiritisme, mistificări, macină trupul si vigoarea unei natiuni, slăbindu-i sufletul comuniunii sale patriarhale, nationalist-religioase, a unitătii politice, sociale, a bunăstării economice, făcând-o astfel vulnerabilă, neputincioasă, orfană, frântă si înfrântă în fata tuturor năvălirilor si poftirilor barbare ale dusmanilor din casă si din afară.
Tot ce a fost bun, curat si sfânt pe pământul nostru dac le-a luat Cerul ca mostenire.
Asa s-a întâmplat si cu Neamul nostru străvechi si binecuvântat: descendent din prima Familie a lumii, ascendent al marelui Imperiu trac, urmas al marelui Regat dac, cocon al marilor cnezi, voievozi si domnitori, odraslă a boierilor si vlădicilor alesi, candelă a mamelor iubitoare, luminător al ilustrilor cărturari, stejar al falnicilor tărani, steag al eroilor, apoteoză legendară, cruce a martirilor, imn al sfintilor, care a ajuns gratie neunirii spiritual-politice din lăuntru, respectiv a nepăsării de Dumnezeu si gratie vrăjmasilor din afară, să fie prigonit, călcat de copitele migratoare, sfârtecat de imperii crestine si necrestine, amăgit de culte crestine, prădat si jefuit de boierimea calicească, trădat de ciocoime, manipulat de masonerii, amanetat de arendasii alogeni, vândut de proletari, donat de neoburghezia social-liberală, spulberat la răscruce de vânturi, prăbusit la porti străine si ferecate, târât si osândit permanent la sărăcie, boli, scuipări, pălmuiri, batjocoriri.
Gratie asadar, pseudo-aristocratiei interesate de tron si avere, nu si de Tară, si a micimii înaltului cler ortodox în mare parte, grijuliu doar de el, nu si de Dumnezeu, Neamul nostru crestin din toate Principatele dacoromâne si-a aflat Unitatea politică de la Viteazul MIHAI, după secole de suferinte, înfrângeri, biruinte, îngenuncheri, pătimiri si răstigniri.
Prima Mlădită regală care a fost leagănul marilor personalităti crescute la Sânul dacoromânismului ce s-a trezit spre comuniune, spre Unirea cea Mare a fost Basarabia, Mireasa si Martira, care a pătimit cel mai mult dintre toti români.
Au fost în istoria noastră doar câtiva mari Voievozi cu frică de Dumnezeu si cu dragoste de tară, dar gratie trădătorilor omniprezenti au plătit cu viata. Asemeni lor au mai fost si câtiva oameni alesi cu diverse misiuni si vocatii, care au punctat istoria, cultura, spiritul nostru si norodul mereu chemat si predispus totdeauna la jertfa cea mare pentru Neam si Dumnezeu.
O singură dată s-a ridicat Tara Românilor de la un capăt la altul prin cei mai alesi, mai bravi, mai eruditi, mai curati si mai crestini Fii ai ei, ca să păstreze de-apururi prin Marea Sfântă Jertfă, care a consfiintit idealul Unitătii, Identitătii si Demnitătii Neamului Ortodox Dacoromân, ca armonie între Fiii aceleiasi Natii si între alti semeni purtători de omenie, prin Libertate, Dreptate, Adevăr, Credintă, Nădejde si Dragoste întru Dumnezeu, dar s-au năpustit din toate părtile, toate năpârcile, toate hienele, toti sacalii, toate viperele, toate jivinele, toate târâtoarele, toate dihăniile feroce dinlăuntru, care au crescut la sânul aceluiasi neam prea darnic, toti renegatii si alogenii cu ura lor viscerală, prelinsă ca un venin de sarpe si le-au frânt primăvara tineretii, le-au ferecat vara împlinirilor vocationale în zărci si casimci, le-au năpăstuit toamna doldora de roadele întelepciunii între furtunile Bărăganului si stepele încremenite ale Siberiei, mânjind cu denigrările mârsavei lor miselii, neaua iernii ninsă ca prolog al viitorului de pe fruntile străluminate de aura eroic-mucenicească.
Dacă boierimea locală basarabeană s-a calicit cu poporul si s-a căciulit mai mult cu muscalii, ca pe vremuri cu fanariotii, datinile, traditia, limba, credinta, vesnicia, au rămas în grija putinilor boieri si vlădici demni si a tăranilor din sânul cărora au tâsnit marile personalităti basarabene ce au aprins Rugul Românismului.
Un astfel de vlăstar care a crescut Stejar falnic a fost boierul crestin Vasile Stroescu, ctitor de biserici în Transilvania, Moldova si Tara Românească. În plan politic ajunge membru onorific al Academiei Române si senator al Ardealului în Parlamentul României Mari. Acest mecena al culturii românesti, donează ardelenilor un milion de coroane prin banca „Albina”, renovând si construind sute de biserici în Transilvania si nu numai: „În nordul Moldovei a înfiintat pe cheltuiala sa, aproape 30 de scoli primare, iar în 1906, a oferit 200.000 de ruble în scopul construirii unei mari catedrale ortodoxe la Bucuresti. Pentru a îndulci situatia economică a tăranilor basarabeni si-a arendat mosiile acestora la preturi foarte mici.” (Gheorghe Radu, Basarabia pământ românesc. Ed. Cetatea Doamnei, Piatra Neamt, 2008, p. 64)
A fost vointa Domnului ca un boier, basarabeanul-ardelean Vasile Stroescu să fie un artizan si un ctitor în Ardeal pentru Unirea cu Tara si un cărturar-pedagog, ardeleanul-basarabean Onisifor Ghibu să devină animatorul basarabenilor pentru acelasi sfânt Ideal.
Profesorul Onisifor Ghibu devine membru corespondent al Academiei Române, ministru, senator, ambasador în Basarabia al ASTREI ardelene-veritabilă Academie a Românismului.
Ca emisar al ASTREI, la izbucnirea primei conflagratii mondiale, Onisifor Ghibu se refugiază si reînvie la Bucuresti, la 20 Martie 1915, gazeta de apărare si afirmare a românismului în vederea Unirii tuturor românilor, Tribuna, alături de fratii-redactori arădeni, Constantin Bucsan si Ghită Popp. În primul ei număr a scris: <> (Onisifor Ghibu, Unitatea Românească si Chestiunea Basarabiei. Editie îngrijită de Dumitru Preda. Ed. Fiat Lux, Bucuresti, 1995, p. 64)
Profesorul-jurnalist crede în necesitatea războiului dus ca jertfă de români pentru înfăptuirea măretei Uniri a tuturor românilor. În acest sens îi scria profesorului Iorga: „Noi credem si acum-că acest război trebuie făcut cu orice pret, după ce el va fi pregătit, cât se va putea mai bine. Fără acest război nu numai că nu vom câstiga ceea ce e al nostru, dar vom pierde si ce avem: ne vom pierde sufletul si vom pierde orice justificare morală de a mai trăi ca popor... România trebuie să-si facă datoria fată de idealul ei. Altfel ar dovedi că n-are ideal, iar popoarele fără ideal n-au drepturi la viată în vremuri ca acestea, când si cele mai mari popoare îsi cumpără atât de scump acest drept sfânt.” (idem.)
În zecile de articole scrise cu însufletire crestină de Onisifor Ghibu între 1914-1918, anii pribegiei, patriotul ardelean s-a intensificat astfel cu crezul Basarabiei, cu crezul si idealul sfânt al Dacoromâniei.
Explozia socială produsă de Revolutia bolsevică în sânul Imperiului tarist la 1917, a creat conditiile creării Miscării de eliberare natională a românilor din Basarabia. Exponentul acestei Miscări a devenit Partidul National Moldovenesc, creat în martie-aprilie 1917, de către profesorul Onisifor Ghibu în cadrul Apostolatului său de la Chisinău, expresie a celei mai grăitoare mărturii, închegându-se astfel statul: Republica Democratică Moldovenească, care avea să pregătească prin autonomia politică si teritorială unirea ei cu România-Mumă, la 27 martie 1918.
Numai din pespectiva istoriei prin prisma adevărului istoric privind poporul român si flagelul comunist putem avea cu adevărat o atitudine demnă si responsabilă. Începând cu 1917, anul care a afectat la modul general istoria mondială si-n special istoria Europei de est si a unei părti reprezentative din Asia, cu răsfrângeri seismice în Africa si America de Sud, angajând în complexitatea acestui fenomen de natură socio-politico-ideologică si tara noastră. România s-a situat ca un mare zid de apărare al Peninsulei Balcanice si al Europei Centrale între 1917-1944, în fata expansiunii ciumei rosii a ateismului bolsevic, fiind prima tară căreia Ziderblum-Lenin i-a declarat război: „În perioada interbelică bandele bolsevice din Basarabia sprijinite de agenturile sovietice au asasinat 1.259 soldati din jandarmerie si 1.197 politisti. În replică justitia militară a dat 6.350 de ani de închisoare celor 896 de teroristi arestati între 1920-1936, dintre care, 98% erau evrei.” (Radu Theodoru, România, Românii si Comunismul. Un răspuns documentat la o provocare antiromânească. Ed. Lucman, 2009, p. 7)
Trebuie, ca românii care, cu adevărat respectă fenomenul românesc în unicitatea lui ortodoxă să fie demni în a demasca manipularea, să deconspire grupurile străine sau iudele vândute, renegate, străine interesului nostru national, să respingă vehement falsurile istorice care ni se impun ca realitate obligatorie din partea marii Oculte: „Nu mai este astăzi un secret că doctrina comunistă îsi are originea la Marx, evreu din Germania. Că zisa Marea Revolutie din Rusia anilor 1917-1921, i-a avut protagonisti pe Lev Bronstein zis Trotki si pe Ziberblum zis Lenin, sprijiniti material si politic de marea finantă iudaică din S.U.A. si Germania. David R. Francis, ambasador american în Rusia, cablogramă trimisă guvernului S.U.A., ianuarie 1918 << ...Liderilor bolsevici de aici, dintre care majoritatea sunt evrei, iar dintre acestia nouăzeci la sută sunt exilati reîntorsi, putin le pasă de Rusia sau de oricare alte tări, ei fiind internationalisti care încearcă să declanseze o revolutie socială la nivelul întregii lumi.>> Căpitanul american Montgomery Schuyler, ofiter de informatii în Rusia bolsevică. Din rapoartele trimise sefului de Stat Major al Informatiilor << ... miscarea bolsevică este si a fost, încă de la începututile ei, orientată si controlată de evreii rusi de cea cea mai sordidă teapă.>> Acelasi căpitan în raportul din 9 iunie 1919 << ...Un tabel întocmit în 1918 de Robert Wilton, corespondentul din Rusia al ziarului „London Times” arată că în acea perioadă existau 384 de comisari, incluzând 2 negri, 13 rusi, 15 chinezi, 22 de armeni si peste 300 de evrei. Dintre acestia din urmă 264 veniseră din Statele Unite, după căderea Guvernului Imperial.>> CEKA politia politică a bolsevicilor. Sef, Moses Uritzky si Gernrikh Yagoda-Yehuda, evrei.” (Radu Theodoru, op. cit. p. 16)
Rolul militant al neobositului patriot ardelean Onisifor Ghibu în cetatea Basarabiei a fost intens si imens. A colaborat la Cuvântul moldovenesc, initiind apoi o Scoală moldovenească de formare a viitorilor apostoli ai românismului, aducând cu sprijinul unor mari generali si ofiteri patrioti în frunte cu Constantin Prezan, viitorul maresal, la 1 Octombrie 1917, o tiparnită la Chisinău, întemeind gazeta <>, în paginile căreia a asezat Declaratia-program a Unirii: „Tara de mâine a românilor-trebuie să cuprindă întreg pământul locuit de ei, de la Tisa si până la Nistru, si încă dincolo de acest râu... Nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor, în care noi suntem cei mai vechi si cei mai multi locuitori.” (Onisifor Ghibu, op. cit. p. 65)
În cadrul Miscării de eliberare natională a românilor basarabeni, roluri si asumări decisive privin biruinta acesteia au avut-o: Adunarea Uniunii Cooperatorilor din Basarabia (6-7 aprilie 1917), Adunarea extraordinară a reprezentantilor clerului si mirenilor (19-25 aprilie 1917), Congresul Tărănimii din Basarabia (23-25 mai 1917), Congresul Învătătorilor Moldoveni (25-28 mai 1917) si Congresul militarilor moldoveni (Chisinău, 20-27 octombrie 1917) si, la fel de important presa natională prin militantii ei de seamă. Toate aceste mari vointe au hotărât instituirea Sfatului Tării, care prin cei 95 de deputati prezenti si-a deschis primele lucrări la 21 noiembrie 1917, alegând pe Ion Ianculet ex-vicecomisarul Basarabiei ca presedinte al Sfatului Tării, pe Pantelimon Halippa si Mihail Savenco-vicepresedinti, iar pe Ion Buzdugan, Veniamin I. Grinfeld, Boris Epure si C. P. Misircov, ca secretari. ( Basarabia-Schită istorică si culturală. Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni si Editura Semne 2008, p. 28)
Sfatul Tării s-a întrunit solemn sub presedentia lui Ion Inculet, presedintele Republicii Democratice Moldovenesti si a guvernului, în prezenta primului- ministru Alexandru Marghiloman al României dând citire Declaratiei de Unire la 27 Martie 1918, cu România: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Tării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut si Nistru, Dunăre, Marea Neagră si vechile granite cu Austria, ruptă de Rusia de acum o sută si mai bine de ani (106 ani-n.n.) din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric si dreptului de neam pe baza principiului că noroadele singure să-si hotărască soarta lor, de azi înainte si pentru totdeauna, se uneste cu mama sa România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi si totdeauna!” (Gheorghe Radu, Basarabia Pământ Românesc.Ed. „Cetatea Doamnei”, Piatra Neamt, 2012, p. 96)
După prea lunga rugă si răbdare asteptată de sute de generatii, Neamul s-a întregit în România Mare, axul eminescian-De la Nistru pân’ la Tisa.
În ziarul înflăcăratului luptător ardelean Onisifor Ghibu s-a scris cu majuscule: „ BASARABIA S-A UNIT CU TARA-MAMĂ!” <> (O. Ghibu, op. cit. p. 65)
Motiunea Basarabia-Actul Unirii a fost semnată de Ion Inculet-presedintele Sfatului Tării, Pan Halippa-vicepresedinte si Ion Buzdugan-Secretar, având inscriptionată portretele regelui Ferdinand cu iscălitura sa (sub cuvântul <>), a Domnitorului Stefan cel Mare cu sigiliul si anii de domnie (în stânga), precum si a lui Dimitrie Cantemir, cu anii de domnie (în dreapta), iar dedesuptul motiunii o inscriptie a Cetătii Albe din 1476, la care se adaugă si două strofe din poezia Zaridei Sylvia:
„Bucurati-vă surori mândre si vă veseliti/ Împreună regăsite, lângă maica ce iubiti/ Jucati hora înfrătirii cu flăcăi dintre stejari/ Hora sfântă a dezrobirii, hora României Mari.// Iar când falnic viitorul, va păstra în veci solia,/ Basarabia rămâne pe veci a tării noastre rai;/ Ca în hrisoave să rămână Ferdinand si cu Maria,/ Prea slăviti în România pe altarul lui Mihai.” (idem)
Basarabia redevenind din acea clipă vechea provincie dacoromână. Adunarea Deputatilor si Senatul României au votat la 29 Decembrie 1919, Legea privind ratificarea Unirii Basarabiei cu România, act ce s-a consfiintit la 31 Decembrie 1919, prin promulgarea Legii respective: 3 deputati au votat împotrivă, 36 ( deputati ucraineni, evrei, bulgari si germani s-au abtinut, iar 86 au votat Unirea. Gratie măretului si divinului eveniment, regele Ferinand îi scria lui I. Inculet la 28 Martie 1918: „Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet multumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat în zilele de restriste, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fratii basarabeni revenind iarăsi la patria mamă. Aduc prinosul meu de călduroase multumiri domniilor voastre si Sfatului Tării ale cărui patriotice sfortări au fost încoronate de succes.”
După vizitele la orfelinatul din satul Sascut, la spitalul Onesti si satele Grozesti-Oituz, Casin, printre suferinte, jale, ruine si dărâmături, Regina Maria consemnează a doua zi în Jurnalul de Război: „Basarabia s-a declarat anexată României. E un motiv de mare bucurie-ar trebui să mă bucur si eu, dar m-am dezobisnuit si nu pot decât să privesc înainte cu teamă, întrebându-mă ce necazuri ne va mai aduce situatia.” (Iasi, Miercuri, 28 Martie / 10 Aprilie 1918, MARIA Regina României, Jurnal de Război 1918. Vol. III. Trad. de Anca Bărbulescu. Editie îngrijită de Lucian Boia. Ed. Humanitas, Bucuresti, 2015, p. 25)
Nădejdea crestină este permanent vie. Ea nu moare niciodată. Ne învată să credem continuu si să sperăm că prin voia Bunului Dumnezeu, unitatea neamului românesc se va reface într-o zi binecuvântată în hotarele lui firesti, cum întrezărea cărturarul-mitropolit basarabean Antonie Plămădeală: „Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei nu s-au rupt niciodată din propria lor vointă de trupul Tării. Întotdeauna rupturile au fost silnice. Si, oricât m-as strădui, mintea mea nu poate întelege cum de se pot împăca unii cu silnicia. Ba chiar, sunt unii care, incredibil, încep să numească silnicia binecuvântare, si s-o creadă privilegiu. Si asa, păsim pe un teren care se va descoperi usor a fi fost al trădării si al rusinii.” (Antonie Plămădeală, Basarabia. Sibiu, 2003, p. 126)
Existenta unor alesi ai Domnului, chemati la afirmarea si sustinerea românismului unitar s-a propagat ca un puternic ecou reverberat în inimile adevăratilor români promotori ai Unirii.
Basarabia, Mireasa înrobită a fost Martira care a tras semnalul întregirii tuturor românilor.
După Împlinire însă, visul Miresei a rămas doar o amăruie închipuire, nelăsând loc nici bucuriei, nici măretiei.
După numai 15 ani de la Unire, Părintele Vasile Tepordei, unul dintre Luminătorii Basarabiei, constata cu amărăciune: „Basarabia este cu mult mai străină sufleteste decât în 1918. Datorită jocului politic..., si altor cauze, generatia Unirii s-a dovedit după Unire, inconsistentă sufleteste, etic si patriotic, instabilă politic, neomogenă si subredă, în activitatea si comportarea ei publică, politică, socială, culturală. N-a rezistat gloriei si favorurilor exceptionale ce i s-au oferit. Foarte usor a cedat contaminărilor nefaste politicianiste si tentatiilor parvenirii politice-sociale, carierelor si posturilor rentabile-toti fruntasii unionisti au ajuns ministrii (Inculet de 11 ori, Halippa de 9 ori s.a.), academicieni, profesori universitari, deputati, prefecti, primari urbani, directori de bănci, etc.” (Vasile Tepordei, Scrieri Alese. Ed. Flux, 2005, p. 88, 11)
Dar, să nădăjduim prin rugă si jertfă în marele Dar, pe care ni-l va face Bunul Dumnezeu, vorba Părintelui Sergiu Rosca, alt Luminător basarabean al Nemului: „ Asa cum în 1918 ea a fost prima rândunică ce a prevestit zorile unei vieti noi pentru neamul românesc, dând semnalul Unirii si al Reîntregirii neamului, acelasi semnal îl dă si astăzi.” (Basarabia, nr. 526 din 28.o3.1943)
La două decenii de la înfăptuirea sfântului Ideal crestin românesc, altă mlădită basarabeană, profesorul G. Rascu, publicist însemnat al vremii mărturisea: „Unirea Basarbiei-a fost pentru sufletele românesti ca un balsam pus pe o rană adâncă, ca o rază de mângâiere venită în vremea celei mai cumplite deznădejdi. Basarabia s-a unit cu tara mamă atunci când n-avea nimic de câstigat, decât bucurie sufletească; de aceea pentru noi, aceia care trăim la granita Nistrului si ne hrănim din pământul ei binecuvântat, nu poate să existe o zi mai scumpă decât ziua de 27 martie.” (Sergiu C. Rosca, Basarabia Pământul misiunii noastre. Ed. Universitară, Bucuresti, 2006, p. 7)
Să rămână si pentru noi românii de astăzi, grija de a trage primii semnalul aceastei misiuni divine a Re-Unirii cu Basarabia, fără a avea ceva de câstigat decât bucuria sufletească si binecuvântarea lui Dumnezeu!
Amin!
Întru multi ani fericiti Mireasă si Martiră Basarabie!
|
Gheorghe Nistoroiu 3/27/2016 |
Contact: |
|
|
