Lumea văzută de Galtung
În ciuda vârstei sale respectabile, Johan Galtung - născut la Oslo în 1930, fondatorul cercetării pentru pace si mediatorul unui impresionant număr de negocieri - este o prezentă tonică, plină de vitalitate, binecuvântată cu umor subtil si cu o minte scăpărătoare, de brici. Arborează un zâmbet cald, deloc sfidător, care surprinde, venind din partea unui cercetător faimos pentru spiritul său analitic, pătrunzător. Norvegianul cu minte ascutită, care nu se sfieste să spună lucrurilor pe nume, are darul de a linisti spiritele deîndată ce păseste în orice încăpere, dezamorsând din start eventualele intentii de atac. Nu-ncape îndoială că avem de-a face cu un om deosebit, as zice chiar genial.
După ce a scris peste 1.600 articole si 150 de cărti a rămas surprinzător de deschis vietii din afara bibliotecilor, abordabil si pasibil de entuziam pentru teme din cele mai diverse. Are si de ce, căci a străbătut lumea-n lung si-n lat, dar a rămas mereu atent, receptiv. La un moment dat se credea că a răspunde la întrebarea ”unde se află Galtung acum” ar fi pentru fizicieni o sarcină mai grea decât aceea de a stabili pozitia unui electron. Până nu demult circula în cercurile academice anecdota potrivit căreia, dacă te urci într-un avion si auzi pe cineva tastând febril la o masină de scris, poti paria că Johan Galtung e la bord.
Astăzi, în era computerelor, nemaifiind obligat să se deplaseze direct la fata locului, în focarele conflictelor; acest veritabil întelept al vremurilor noastre poate exercita rolul de consultant, profesor sau scriitor direct de acasă, din fata calculatorului. Cu toate acestea, pasiunea pentru călătorii nu i-a dispărut, desi i se dedă într-o măsură mai moderată decât în anii tineretii.
Asa se face că deunăzi am avut nesperata ocazie de a-l asculta în Spania, conferind în fata unui public de limbă germană. Pentru că da, e si poliglot, germana fiind doar una din cele 9 limbi pe care le stăpâneste perfect! Când scrie pe teme stiintifice, o face în engleză, dar pentru subiectele literare, cum e piesa de teatru cu protagonistii Dumnezeu si Istoria (atentie, la Galtung amândoi sunt personaje feminine!) îsi rezervă limba maternă.
Sprijinindu-se pe neobisnuit de vasta sa experientă si pe volumul imens de stiintă acumulată pe parcursul atâtor ani, sociologul, matematicianul, istoricul si economistul, dar si viitorologul Johan Galtung ne-a deschis pentru o seară pur si simplu poarta viitorului. Pentru multi dintre noi, istoria e o succesiune de întâmplări sau, cel mult, de coincidente stranii, dar pentru Johan Galtung e prilej de descoperi si interpreta corelatii si cauzalităti inedite. Cel târziu de la momentul în care a prezis cu o aproximatie infimă data căderii zidului Berlinului, purtătorul Premiului Nobel Alternativ pentru Pace Johan Galtung s-a transformat într-unul dintre ei mai apreciati futurologi ai lumii.
Nimeni nu poate rezuma doar în câteva fraze ceea ce face, gândeste sau ce spune Galtung. În consecintă, ca interlocutor, te simti provocat pe mai multe planuri deodată, de parcă fiecare frază pe care o spune ar avea concomitent mai multe întelesuri. Încerci senzatia unei revelatii, pe care n-ai timp s-o gusti până la capăt, pentru că deja te vezi provocat cu o nouă idee venită cu fraza imediat următoare. Fascinat de constructia mentală pe verticală, te temi în acelasi timp să nu pierzi cumva firul, ratând poate un subînteles capital din urzeala mai fină a ideaticului ramificat.
Savuros e si stilul în care se exprimă, uneori cu intonatii si accente retorice de Maestru, stil neobisnuit pentru un om de stiintă. Deloc ”scrobit”, Johan Galtung e capabil să facă un apropo savuros fără ca vocea să-i tremure sau obrazul să-i rosească; doar ochii mici, mijind scăpărător, trădează intentia amuzantă si gluma subtilă, niciodată ofensatoare. Într-un cuvânt, e un adevărat deliciu, un festin al spiritului! După despărtire ai senzatia că-n scurt răstimp ti-a dăruit un bagaj de idei asa de consistent încât ai putea să îi dedici de aici înainte un sfert din viata ta, fără să-i epuizezi sensurile.
Specialitatea lui Johan Galtung e schimbul de idei în afara tiparelor gândirii conventionale. În căutarea răspunsurilor veritabile, bine fundamentate, încurajează pe toată lumea să se lepede de părerile prefabricate, pe care mass media ni le serveste ritmic, mentinându-ne mintea ocupată cu subiecte nedemne de reflectie.
În ”cămara” sa de la etajul casei din Spania, unde am avut ocazia să-l vizitez, un televizor din seolul trecut, conectat în schimb la mai multe antene parabolice moderne la extrem merge în surdină, furnizând stiri de pe programe de care multi dintre noi nici n-au auzit, din China, tări arabe sau America de Sud. În timp ce lucrează la calculator, omul-simfonic Galtung absoarbe în mod reflex informatiile care se leagă în mintea sa, formând o viziune coerentă de ansamblu.
Din când în când, budistul Galtung face o pauză pentru a cânta la fluier, a bea ceva apă plată cu lămâie sau a se misca nitel. Chiar si în acele momente, în mintea sa ideile se aliniază, intrând în făgasurile lor firesti, curătate de straturile de suprafată, până când rămâne doar un sâmbure cu miez.
Dar să revenim la … viitor. Cum arată lumea privită prin ochii unui om asa de întelept? Surprinzător de normală, serenă, chiar dacă e în continuă miscare, pozitivă în ciuda evenimentelor bulversante la care asistăm mai ales acum. După părerea sa, sunt factori perturbatori care nu afectează mersul planetei, indiferent de perceptia noastră, uneori apocaliptică.
Din public au venit numeroase întrebări, unele chiar naive, căci e absurd să te astepti de la cineva să prevadă cu exactitate atât viitorul Doamnei Cancelare a Germaniei, cât si termenul de expirare al SUA, sau sansele de supravietuire ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, o serie de informatii legate de sansele modelului de guvernare al democratiei sau de efectele valului de refugiati asupra Occidentului au trezit discutii aprige.
Am fost surprinsi să aflăm că durata medie de viată a nordamericanilor s-a scurtat cu 5-6 ani începând din deceniul nouăzeci. Vitalitatea unui popor reflectă vitalitatea statului. E semn că scade calitatea vietii si creste dependenta maselor fată de institutiile de stat, o situatie care ne semnalizează că SUA se apropie de declin.
„Iubesc republica americană, dar urăsc imperiul american” este o expresie lansată de Galtung, reflectând pozitia sa critică, anume că politica de amestec invaziv a SUA în conflictele armate de prin alte tări este o amenintare la adresa păcii mondiale. În opinia sa, acest export fortat de capitalism e de fapt o continuare a politicii colonialiste din secolele trecute. Bune intentii încolo si-ncoace, indiferent că se face în numele catolicismului sau al democratiei, interventia armată rămâne o greseală.
Asadar declin… Si totusi, pentru Europa, scenariul e mai optimist. Desi vor mai veni nu mai putin de cincizeci de milioane de refugiati, în majoritate musulmani, este probabil că Uniunea Europeană va dăinui. Din discutiile avute de Johan Galtung cu oameni din zonele afectate de atrocitătile războiului din Lumea Arabă reiese că nu sunt dispusi să se adapteze, ci vin spre Europa cu revendicări si îsi doresc să fie recompensati pentru prejudiciile suferite. Multi dintre ei consideră că vestul e principalul responsabil pentru jaful sistematic care a condus la distrugerea mediului lor de viată. În consecintă, termenul de ”val de refugiati” e neadecvat; de fapt ar fi mai bine să vorbim despre o nouă migratie a popoarelor, asa cum a existat în mai multe rânduri în trecutul îndepărtat al umanitătii. Ne asteaptă vremuri tulburi!
Potrivit lui Galtung, cauza conflictelor din prezent trebuie căutată în practicile din trecut, de aplicare a unor granite aleatorii, artificiale, cum este cazul liniei matematic drepte trasate între Afganistan si Pakistan. Acea linie taie pur si simplu poporul pastun în două. Pe cine să mai mire că majoritatea teroristilor IS provine din rândurile pastunilor! Involuntar m-a dus gândul la frontiera absurdă dintre România si Basarabia...
Tot legat de religie, dar de data aceasta de cea crestină, Galtung a vorbit despre importanta întâlnirii dintre Papa Francisc si Patriarhul Ortodox Kiril. În opinia sa, critica acerbă adusă Greciei si rolul de tap ispăsitor pe care-l joacă actualmente această tară în Uniunea Europeană se datorează nu doar situatiei economice dezastruoase, ci si diferentelor de mentalitate dintre adeptii ortodoxiei si ai catolicismului. Sub aspect economic, situatia Italiei ar fi la fel de precară, dar italienii, catolici fiind, trezesc mai multă simpatie în Europa ”surioară”. Interesant si inedit punct de vedere, nu-i asa?
O apropiere e în curs de înfăptuire; un moment epocal în istoria lumii: după mai bine de 1000 de ani, Papa si Patriarhul nu se mai consideră unul pe altul întruchiparea lui Anticrist! Dar mai nimeni nu acordă stirii acesteia spatiul de dezbatere cuvenit... ”Priviti harta lumii!”, ne-a somat Galtung. ”Peste tot pe unde se învecinează religii sunt tensiuni, chiar dacă popoarele nu mai respectă riturile în mod manifest. Vezi Ucraina, Tibet etc....”
Dar cum rămâne cu eventualitatea unui Al Treilea Război Mondial? Apelând la o explicatie mai largă, cunoscutul fondator al Teoriei Violentei Structurale ne-a relativizat temerile. Acum conflictele se situează pe alte planuri, războiul se poartă în zona invizibilă, dar are efecte mai grave decât violenta directă. Acceptiunea traditională a termenului de ”Război Global” nu mai este adecvată mileniului trei. Cauza dezechilibrului este selectia pe baza competitivitătii economice, care dezechilibrează natiuni întregi. Segmente masive ale umanitătii suferă de pe urma luptei luptei cu arme economice, a lipsei de asistentă medicală si socială, a accesului limitat la informatie, educatie, cultură, si a sărăcirii lente, inexorabile. Paradoxal, fenomenul pauperizării materiale si spirituale e mai profund si se propagă mai rapid în statele avansate. În esentă e vorba tot de o formă de sclavie, dar mai modernă, mai subtilă.
Pacea nu e neapărat o stare la nivel macro, ea poate fi privită si drept componentă privată, individuală. Regulile ei se aplică peste tot, inclusiv în viata cotidiană. Am retinut asadar, avizi, si câteva sfaturi pentru fericirea fiecăruia dintre noi, îndemnuri care, în linii generale pot fi utile oricui:
În primul rând, indiferent de opinia arbitrului, e obligatoriu să fie ascultate toate părtile implicate în conflict. Inclusiv în familie, ideal este să se discute cu fiecare separat. Discutia trebuie să se axeze pe modelul de urmat, pe dorintele si idealurile fiecăruia, nu pe critica la adresa celuilalt, nici pe aspectele care par ireconciliabile.
Abia după schitarea contururilor viziunii fiecăruia a solutiei ideale se trece la identificarea punctelor în care există convergente. Ele sunt fundamentul pe care se poate clădi o nouă stare, care să întrunească interesele tuturor, chiar dacă la unele puncte vom fi obligati să facem compromisuri. Numai pe baza unei viziuni imaginate în avans se poate avansa constient; altfel se merge în directii incompatibile, miscarea e haotică si rispa de energie epuizează bunele intentii.
Bineînteles că s-a replicat imediat că nu toti au bune intentii si multi nici nu permit dialogul, cum sunt fundamentalistii, care nu admit replică. ”Conflictul la care lucrăm acum este tocmai negocierea dintre IS si puterile vestice, deci se poate”, ne-a răspuns Johan Galtung. ”Laborios proiect”, am gândit, admirând curajul...
Cineva a venit cu argumentul că viziunile nu sunt întotdeauna pozitive. Istoria e plină de tragedii cauzate de viziunile unor dictatori dispusi la atrocităti nebănuite pentru a-si atinge scopurile. Aici discutia s-a axat pe tema conditionării din gândirea noastră, o gândire formată la scoala antagonismului dintre bine si rău, dintre alb si negru, pozitiv si negativ, corect si incorect. Pentru mine, ca româncă, a fost miscător si impresionant să-l aud pe cercetătorul norvegian exemplificând cu o situatie trăită tocmai în România (repet, în sală erau doar germani!). Ne-a vorbit despre negocierile pentru eliminarea rachetelor pe distante medii si lungi, care amenintau pacea Europei în timpul Războiului Rece, fiind plasate practic fată-n fată, de-o parte si de alta a granitei dintre RDG si Germania Federală. La ce nevoie distantă medie si lungă, când erau practic vecine? Putini stiu că România a jucat un rol important în eliminarea lor, coordonând negocierile la care au participat atât specialisti din vest, cât si din est, precum si capete luminate dintr-o Românie pe care multi o considerau ”rea” în totalitate. Pentru că da, au existat si rezistat până si în aparatul ermetic de sub Ceausescu oameni cu orizont mai larg decât spatiul delimitat strict, geografic si cronologic, în care le-a fost sortit să trăiască.
„Nu există oameni răi, există numai idei rele. Ca de exemplu ideea că ar exista oameni răi”, spune profesorul care a predat la mai multe universităti decât oricare alt profesor universitar de pe Mapamond.
Dacă reusim să descoperim acele particule de ”bine” ascunse în conglomeratul de ”rău”, identificând si eliminând în acelasi timp ”răul” din masa de ”bine”, nu ne mai rămâne decât să interconectăm aceste puncte, obtinând und rezultat armonic, pe care îl putem boteza generic ”bine”. Nu trebuie să luptăm orb, încăpătânându-ne să impunem o solutie din afară, oricât de convinsi am fi că ea este ideală.
”Interconectati binele!”, acesta a fost mesajul pe care Johan Galtung ni l-a transmis la final, înainte de a se despărti de noi cu acelasi zâmbet blând, misterios, retrăgându-se în lumea sa de la mansarda cu vedere spre MARE (în spetă Mare Nostrum). Din ”cuibul său de vultur” tese planuri nevăzute, menite să ne păstreze si să ne perpetueze pacea. Nonviolenta e o optiune constientă, o decizie care stă în puterea noastră, a tuturor. Câtă vreme o cultivăm... cu bine.
martie 2016
Benissa, Spania
|
Gabriela Sonnenberg 3/25/2016 |
Contact: |
|
|
