Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Exegeza polemică EMINESCIANA de Ovidiu Ghidirmic

Vârf de lance în ostirea criticilor si istoricilor literari din Oltenia, universitarul craiovean Ovidiu Ghidirmic - unul dintre cei mai reprezentativi promotori ai spiritului maiorescian si călinescian, la nivel national - revine în arena editorială cu un cuprinzător volum de exegeze, pe cât de bine sistematizat, pe atât de categoric, uneori virulent, în judecătile de valoare însumate: EMINESCIANA (2016, Craiova, ,,Scrisul Românesc” Fundatia-Editura, colectia ,,Hermes”, 350 de pagini), cu o superbă copertă: în negru, portretul lui Mihai Eminescu, pe o fontă de culoare azurie celestă, sugerând ,,romantismul cosmic” din care, mult mai târziu, în pictură, s-a întrupat Sabin Bălasa.
Ne referim la cea de-a 16-a carte de autor a lui Ovidiu Ghidirmic, la care se adaugă alte trei aparitii editoriale: compendiile Capodopere ale literaturii române (1997) si Opere fundamentale ale literaturii române (2001, la ambele fiind coordonator stiintific), respectiv Hermeneutica paradoxului (1997, în colaborare).
Noua aparitie editorială survine după un alt volum, incitant si captivant: Confruntări critice. Teoria si practica hermeneuticii (2014, solicitat expres si girat de Editura Academiei Române) – având în amonte alte 14 studii de autor, toate publicate sub egida celei mai longevive si prestigioase edituri din Bănie: ,,Scrisul Românesc”.
Acestora li se adaugă editii si antologii îngrijite, în care Ovidiu Ghidirmic a avut în vizor opere fundamentale de Titu Maiorescu, Al. Macedonski, Camil Petrescu, Zaharia Stancu, Fănus Neagu, Ion D. Sîrbu – autori trecuti în eternitate -, până la contemporani ai nostri, ajunsi la apogeul puterii lor creatoare, precum Carolina Ilica, Florentin Smarandache, Constantin Preda, Mariana Didu, Tudorică Mihalache.
Panoplia premiilor si distinctiilor primite de Ovidiu Ghidirmic cuprinde – alături de ,,Meritul Cultural”, pe care a uitat să-l enumere – cinci premii ale Uniunii Scriitorilor, unul al Editurii ,,Scrisul Românesc”, Premiul National ,,Marin Sorescu”, conferit de Academia Română în 2004, respectiv, Marele Premiu National pentru Literatură al Festivalului International ,,Noptile de poezie de la Curtea de Arges”, pe anul 2011.
Dacă părintele sculpturii mondiale, Constantin Brâncusi, realiza, în ceasurile astrale ale exploziei maximale a geniului său creator, Ansamblul sacru de la Târgu-Jiu: Masa tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana fără sfârsit (cea mai înăltătoare Simfonie Patristico-Sculpturală gândită, trăită si creată vreodată pe Terra) si, mai apoi, Piatra de hotar -, Ovidiu Ghidirmic a tinut să-si încununeze, cel putin până în prezent, vastele sale demersuri de critic si istoric literar printr-un volum compact dedicat lui Mihai Eminescu.
Rafinatul hermeneut universitar, om de cultură cu un larg si bine conturat orizont filosofic, exeget de exceptie, numit, cu empatie, de scriitorul total Dumitru Radu Popescu, ,,criticul-orator” si invitat cu insistentă, totdeauna, de Eugen Simion (opt ani presedinte al Academiei Române) la marile colocvii si simpozioane: Ovidiu Ghidirmic se ia la trântă, fără sovăire, cu brandul cel mai pretuit al Editurii ,,Junimea” din Iasi: colectia ,,Eminesciana”, a cărei denumire o preia pentru noul său volum.
E posibil ca această optiune să se vrea, implicit, un omagiu adus zecilor de autori străini, de notorietate mondială, tradusi în româneste si inclusi în colectia amintită.
Pe de altă parte, poate fi si un gest de colegialitate, pe alocuri chiar de frondă, fată de exegetii români din generatiile mai vechi, mai noi, care, nu rareori, se concentrează pe analize ,,de nisă” ori încearcă să utilizeze exagerat, până la satietate, metodele moderniste si postmoderniste de investigatie literară.
Ne gândim, de exemplu, la: Poetica fractală si re-lectura poemului eminescian (Nicoleta Ifrim), Intratextualitatea în opera lui Mihai Eminescu (Virginia Blaga), Antropogonia eminesciană (Carmina Mimi Cojocaru), Gradul zero al receptării eminesciene (George Lates), ,,Complexul Ghilgames”. Eseu despre motivul prafului în opera lui Eminescu (George Vulturescu), Con-vietuirea cu Eminescu (Adrian Dinu Rachieru), mergând până la o teză de doctorat, sustinută la Galati, de altfel foarte interesantă, ca si toate cele mentionate mai înainte: Ucronia eminesciană. Timp si imagine în ,,Memento mori” (Cristian Crăciun) si până la studii preponderent (ori exclusiv) biografice, gen Căminarul (Mircea Radu Iacoban) sau Eminescu la Ipotesti (Ion Dumitru Marin).
Aplicând tehnica palimpsestului, atât de dragă lui Marcel Proust, ori îndepărtând, rând pe rând, vălurile miticei Maya -, Ovidiu Ghidirmic ne convinge nu că a lecturat/ a citit toată opera lui Eminescu, dar a răs-citit-o si a răs-citat-o, în profunzime, asimilând-o ca pe o mare lectie de cultură si spirit românesc, european si universal.
Universitarul craiovean face recurs nu la toti eminescologii (pentru că exista riscul să se afunde într-un demers stufos si prolix), ci doar la TOTI specialistii de referintă în si întru Eminescu, inclusiv la cei ironizati, ignorati sau repudiati de G. Călinescu, din trufie ori din idiosincrazie balcanică. Dar eminescologi de referintă, subliniem.
Volumul reuneste doar o parte dintre numeroasele studii si eseuri pe care – de-a lungul unei jumătăti de secol – Ovidiu Ghidirmic le-a publicat în reviste de cultură, anuare, publicatii cotidiane ori în propriile cărti imprimate în ultimii 38 de ani.
După un binevenit Argument si trei capitole deschizătoare de cale, dar substantiale, care totalizează 101 pagini: I. În loc de introducere la miracolul eminescian (National – Universal, Între contestatie si mitizare), II. Două concepte fundamentale. Cheia întelegerii lui Eminescu (Cultură si armonie, Reperele culturii filosofice eminesciene, Armonia eminesciană), III. Un ,,Carmen Saeculare” (Coordonate ale universului liric, Orizontul mito-poetic eminescian, Lucifer – Hyperion, Un poem autoreferential: Rugăciunea unui dac, Motivul lumii ca teatru, Eminescu si cosmogonia indiană, Eminescu si budismul) -, noul volum al lui Ovidiu Ghidirmic, director al revistei ,,Lamura”, include două dintre cele mai profunde, minutioase si subtil-fundamentale studii puse vreodată în operă despre scriitorul nostru national.
Avem în vedere capitolul IV. Proza eminesciană, care totalizează 112 pagini, dintre care 95 sunt închinate subcapitolului – de o însemnătate exceptională – Receptare. Fundament filosofic. Clasificare. Directii, iar celelalte patru sunt rezervate subcapitolelor. Concepte filosofice ale prozei eminesciene, Insula lui Euthanasius, Toma Nour si avatarurile istoriei, ,,Naturi catilinare”.
Acesta este urmat de un original si foarte autentic, purtând marca Ovidiu Ghidirmic, capitol V. Influenta sau mostenirea prozei eminesciene (Gala Galaction, Liviu Rebreanu, M. Sadoveanu, Cezar Petrescu, Mircea Eliade) Concluzii, care însumează aproape 67 de pagini, în care temeinicia si rafinamentul exegezei critice sunt exemplare, dând seamă despre anvergura si altitudinea ideatică a celui mai reprezentativ istoric literar al Olteniei, alături de colegii si prietenii săi de promotie: Eugen Negrici si Marin Besteliu, dar si de fostul său asistent universitar: Nicolae Manolescu.
Din calitatea si strălucirea demersului analitic si hermeneutic al lui Ovidiu Ghidirmic transpare cu claritate că si i-a ales ca dascăli pe Titu Maiorescu si G. Călinescu, că a avut sansa de a-i mai prinde la catedră pe acelasi iconoclast G. Călinescu, dar si pe olimpianul Tudor Vianu (monstri sacri, pe care si i-a luat ca mari modele culturale, ca si pe Mircea Eliade), că a ucenicit întru spiritul exegezelor de mare finete ale lui Edgar Papu, Al. Philippide, Al. Piru si Zoe Dumitrescu-Busulenga, dar si al unor corifei din cultura universală precum Francesco de Sanctis, Benedetto Croce si fratii Schlegel.
Despre Al. Piru, asistent al lui G. Călinescu, omul cel mai apropiat si mai devotat titanianului critic, Al. Piru – al cărui nume Ovidiu Ghidirmic l-a dat, acum aproape două decenii, Scolii Doctorale, pe care a înfiintat-o la Facultatea de Litere din Craiova -, Al. Piru, pe care l-a avut redactor sef la revista ,,Ramuri” si pe care l-a apreciat, totdeauna, ca pe cel mai de seamă exponent al criticii universitare din cultura noastră, autorul recentului volum EMINESCIANA ne-a mărturisit, într-un interviu acordat prin 2002-2003, că nu a făcut decât să-i accentueze ,,călinescianismul” dobândit încă de pe băncile Facultătii de Filologie din Bucuresti.
Mărturisirea, de atunci, a profesorului Ovidiu Ghidirmic este atât de semnificativă – inclusiv pentru spiritul cărtii de referintă, pe care a publicat-o acum, în 2016, la ,,Scrisul Românesc” din Craiova, încât găsim de cuviintă să cităm un tronson plin de tâlcuri: ,,Ziua de vineri, când Călinescu îsi tinea cursul, era pentru noi o zi sacră, o sărbătoare a spiritului. Cursul începea la ora 12 si noi veneam, în Amfiteatrul ,,Odobescu”, de la ora 7 dimineata, ca să prindem locuri în sală, unde, printre studenti, erau înghesuiti academicieni, veniti cu totii să-l asculte si să-l vadă pe magistru, care era un inegalabil actor si orator, iar cursurile sale se transformau în veritabile spectacole de idei. Atunci s-a trăit mai frumos, pentru că se trăia pentru spirit si pentru ideal. Climatul moral era mult mai sănătos. Nu se cunostea notiunea de ,,pilă”. Cum să pui ,,pile” la Călinescu sau Vianu? Intrai în pământ numai când îi vedeai. Ca să-l parafrazez pe Nietzsche, pot să spun că a fost o vreme când zeii mai umblau încă pe Pământ!”
Volumul polemic EMINESCIANA ne dovedeste că Ovidiu Ghidirmic a trăit toată viată, trăieste si creează cu aceeasi frenezie din anii studentiei sale fabuloase, când se trăia pentru spirit si pentru ideal.
Într-un alt amplu dialog, publicat într-o pagină specială, pe format mare, în cotidianul ,,Cuvântul Libertătii” de acum 20 de ani, Ovidiu Ghidirmic ne mărturisea că s-a consacrat eminescologiei cu convingerea că Eminescu rămâne piatra de încercare a unui critic si istoric literar.
,,Am ajuns la maturitate cu această mare pasiune – se confesa -, care cred că nu mă va mai părăsi niciodată. În teza de doctorat Mostenirea prozei eminesciene (…) mi-am propus să demonstrez că Eminescu este un scriitor la fel de mare în proză ca si în poezie, unul dintre cei mai mari autori de proză fantastică din literatura universală. Eminescu ne-a lăsat o mare si grea mostenire, pe care trebuie să fim demni si capabili de a o duce mai departe”.
Cele peste 160 de pagini, cât înmănunchează amintitele capitole IV si V din EMINESCIANA – adică aproape jumătate din întregul volum (lansat în ziua de 24 februarie 2016 la Târgul de carte ,,GAUDEAMUS” Craiova) – demonstrează, din plin, acest crez de nezdruncinat al lui Ovidiu Ghidirmic.
Celelalte două capitole: VI. Publicistica (Actualitatea publicisticii eminesciene, Eminescu si idealul unitătii nationale), respectiv, VII: Deschidere spre universalitate (Eminescu si clasicismul antic, Eminescu si Shakespeare. Complexul hamletian, Eminescu în orizontul romantismului, În loc de bibliografie: Repere eminescologice, Stea fixă pe cerul eminescologiei, Două eminente exegete eminesciene) rotunjesc demersul unui critic si istoric literar de o vivacitate contagioasă, care – fără a fi câtusi de putin scolastic ori didacticist (poate, totusi, doar în sensul superior al expresiei, tinând cont că aici sunt concentrate părtile cele mei importante ale cursului special ,,EMINESCU”, sustinut de Ovidiu Ghidirmic răstimp de 12-13 ani) – respectă regula pedagogică a ,,fixării” din finalul oricărei lectii (conform principiului Repetitio est mater studiorum).
Având ca impuls initial si tintă finală aprofundarea, analiza extrem de atentă si sistematizarea genialei opere a lui Mihai Eminescu -, recentul volum EMINESCIANA, rod al cercetării si studierii în adâncime (si în înăltime ideatică, filosofică!), de o viată, desfăsurate cu consecventă sisifică si cu fortă de Anteu de Ovidiu Ghidirmic, se impune prin cadenta rostirii apodictice si prin accentele polemice, uneori devastatoare (pentru defetisti, veleitari, semidocti, naturi patibulare), într-un excurs pe cât de limpede si lămuritor, pe atât de încântător si sublim în plan spiritual.
Reluând, repetând – în cadentă de metronom implacabil – ideile si judecătile de valoare fundamentale, formulând alte zeci, poate sute de noi conexiuni si sentinte critice (inclusiv din perspectiva celor mai redutabili critici, esteticieni, filosofi si psihanalisti străini: Ricoeur, Bachelard, Poulet, Nietzsche, Kierkegaard, Heidegger, Freud, Jung…) -, Ovidiu Ghidirmic nu face deloc paradă nici de eruditia si standardul său de hermeneut cu autoritate incontestabilă, nu cade nici în păcatul diletantilor de a îmbrăca vesmântul otrăvitor (precum cămasa centaurului Nessus) si, desigur, nici pe acela al sclifoselilor pseudo-scientiste.
Ne exprimăm convingerea că noul volum EMINESCIANA va fi primit ca un reper original, în marele concert al eminescologiei.
Dintr-un punct de vedere, cartea Domnului Ovidiu Ghidirmic ne-a dus cu gândul la portretul-spirală pe care BRÂNCUSI i l-a făcut, în urmă cu aproape un secol, lui James Joyce.
Ne gândim la faptul că – pe fondul conjugării patosului luciditătii si interogatiei nesfârsite, la care supune întregul corpus al operelor lui Mihai Eminescu, în conjunctie astrală cu aura Iubirii bine cenzurate fată de acestea si fată de acesta – Ovidiu Ghidirmic creionează, cu mână sigură, de maestru ezoteric, al initierilor multiple, o eclatantă structură în spirală a textului său, prin reluarea, ca în mitul eternei reîntoarceri, a citatelor de foc din creatia eminesciană, prin reiterarea, iar si iar, a ideilor fundamentale si prin prospectarea tuturor aspectelor din noi, inedite perspective.
Ca în raliul Dakkar (care acum, din pricina războaielor panafricane, a ajuns să fie transferat prin America Latină), Ovidiu Ghidirmic îl supune pe EMINESCU unei feroce probe de andurantă – la finele căreia ies biruitori atât poetul, prozatorul si publicistul de geniu născut, acum 166 de ani, la Ipotesti (Bucovina), cât si irezistibilul lor exeget din Craiova de astăzi.
Pe alocuri, exegezele lui Ovidiu Ghidirmic stârnesc – cum este si normal – semne de întrebare, nedumeriri… Cum ar fi aceea că antologica, la nivel mondial, Odă (în metru antic) ar fi poem erotic – ceea ce eu unul nu am avut deloc impresia, la niciuna dintre vârstele pe care le-am parcurs până acum.
De ce neapărat (si numai?!) poem erotic, ci nu – înainte de toate – poem metafizic deosebit de grav, cutremurător si adânc precum apele oceanului primordial, poem filosofic, desigur, despre conditia geniului în lume, dar si chiar a omului, în precaritatea si efemeritatea lui.
Pe marginea celebrei strofe:
,,Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat în haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării” -,
Ovidiu Ghidirmic glosează (,,minimalist”) astfel: ,,La Eminescu, focul devine un simbol al patimii erotice, al arderii mistuitoare si totale, până la ultimele consecinte.”.
În ceea ce ne priveste, strofa mentionată, aidoma întregii capodopere Odă (în metru antic) exprimă Setea de Absolut.
Esential este că Ovidiu Ghidirmic nu lasă niciuna dintre problemele fundamentale privindu-l pe Mihai Eminescu (omul de cultură, poetul filosof, opera de o vastitate si profunzime cuceritoare, doctrina natională, panromânismul, concept lansat în premieră de autor în legătură cu Eminescu…, până la secventele cele mai importante din viată) fără o analiză extrem de nuantată, lucidă si poliedrică.
Totul este abordat din multiple, seducătoare perspective înnoitoare, într-o lumină mereu proaspătă, de frăgezimea stropilor de rouă în zorii zilelor de primăvară-vară, inedită si inefabilă.
Desi a avut si are constiinta ,,dureros de dulce” că trăieste în cel mai agitat veac, dintre toate veacurile, un secol de demonism si de trufie luciferică -, Ovidiu Ghidirmic ni se dezvăluie ca o structură funciarmente romantică, personalitatea sa întâlnindu-se perfect, si în acest punct divin al existentei sale, cu acelea ale lui Mihai Eminescu si Mircea Eliade.
Nimeni, până acum, nu a scos în lumină această virtute, această lamură a structurii sufletesti, culturale, filosofice si spirituale a lui Ovidiu Ghidirmic.





a consemnat Dan Lupescu    3/23/2016


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian