Primavara
După-atâta frig şi ceaţă Iar s-arată soarele. De-acum nu ne mai îngheaţă Nasul şi picioarele!
Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi, Timpul cald s-apropie. Primăvara asta totuşi Nu-i decât o copie.
Sub cerdac, pe lăuruscă, Cum trecură Babele, A ieşit un pui de muscă Să-şi usuce labele.
Păsările migratoare Se re-ntorc din tropice. Gâzele depun la soare Ouă microscopice.
Toată lumea din ogradă Cântă fără pauză. Doi cocoşi se iau la sfadă Nu ştiu din ce cauză.
Un curcan stă sus, pe-o bârnă, Nu vrea să se bucure. Moţul roşu îi atârnă Moale ca un ciucure.
Doar Grivei, bătrânul, n-are Cu ce roade oasele. Că de când cu postul mare, Toate-i merg de-a-ndoasele.
Pentru câte-a tras, sărmanul, Cui să ceară daune?… Drept sub nasul lui, motanul A venit să miaune.
Dar acum l-a prins potaia Şi-a-nceput să-l scuture… Peste toată hărmălaia Trece-n zbor un fluture.
Pe trotuar, alături saltă Două fete vesele… Zău că-mi vine să-mi las baltă Toate interesele!
George Topârceanu (n. 21 martie 1886, Bucureşti - d. 7 mai 1937, Iaşi)
|
George Toparceanu 3/22/2016 |
Contact: |
|
|