Cum se trăieste din creatia beletristică ?
Un subiect dezbătut în media pariziană era Quel sont les ecrivains qui vivent de leur plume ?
Mai pe întelesul nefrancofonilor, cum se trăieste din creatia beletristică în Franta.
Se dădeau tot felul de exemple. De la Frédéric Lenoir si Violette Cabesos cu La promesse de l’ange, roman vândut (2004) în peste 700.000 de exemplare, la Marie-France Etchegoin cu Code da Vinci, l’enquete în 200.000 de exemplare. Iată, un posibil model de a-ti asigura existenta de pe cadavrul unui bestseller (alambicatele aiureli ale lui Dan Brown, luate, de multi (însusi Papa de la …), drept realităti cifrate. Desi, pe pagina de titlu, scrie clar roman). Despre această creatie browniană s-au scris alte câteva zeci de cărti, documentare tv. sute de articole, unele chiar de mare succes.
Îmi amintesc cum în Micul Paris, multi ciocli literari (= critici) aborigeni si-au făcut un nume de temut în epoca proletcultismului, ulterior, de aur, cu interpretările personale ale beletristicii de valoare, care au imbecilizat generatii de elevi si studenti ! Dacă nu reproduceai mot-ŕ-mot la scoală sau la examene ce-a spus criticul x sau y despre scriitorul Z, erai pierdut. Părerea t, alevului sau tsunedtului, uneri chiar a scriitorului însusi nu conta. Răstălmăcirea lor însemna totul. Deseori mai rea decât cenzura vremii.
Nulităti profitoare, azi trecute într-o binemeritată si adâncă uitare.
Nu se făceau referiri la literatura cu subiect tehnic, religios, medical, filatelic, istoric … care are un public tintă precis conturat. Unde ceea ce se tipăreste se si vinde, ci la produsele literaturii fiction. Erau dezbătute cauzele scăderii dramatice a tirajelor celor mai multe creatii beletristice.. Astfel un titlu care se vinde, în prezent, în 5.000 de exemplare poate fi considerat un mare succes. Bineînteles, exceptiile sunt exceptii.
Cei mai bine vânduti scriitori formează un «club minuscule». În capul listei se situează Marc Lévy a cărui creatie Les Echos a avut o cifră de afaceri de 80,6 milioane de euro (noiembrie 2008). Tot aici se află Guillaume Muso sau Bernard Werber cu 35 milioane, respectiv 33 milioane euro obtinuti din produsele creatiei lor beletristice. Mai sunt nominalizati Anna Gavalda, Fred Vargas, Eric-Emmanuel Schmitt, Jean-Cristophe Grangé, Frédéric Beigbeder, Michel Houellebecq sau Jean d’Omersson. Brusc, cercul se închide.
În realitate, marea majoritate a scriitorilor francezi au o altă sursă de venit care Ie asigură existenta decentă. Paranormalul. Unii ar putea să trăiască de pe urma scrisului, dar preferă, în paralel, să practice o altă meserie. Se dau tot felul de exemple de scriitori care ocupă diverse posturi bine plătite în viata publică, cu trimiteri mai mult sau mai putin ironice, vizavi de anumite avantaje oferite de pozitia ocupată în viata social-politică.
Exemplele clasice: unul de peste Canal, Tony Blair cu cele 5,6 milioane de euro obtinute pe memoriile sale (!) si cel al lui Jaques Chirac, tot cu Memoires, peste 200.000 de exemplare vândute. Între noi fie vorba, asta nici nu e beletristică pură (fiction). Având în vedere si anvergura persoanelor implicate, succesul de librărie era previzibil, indiferent cine le-ar fi scris … memoriile ! Mă întreb: Ce succes de librărie ar fi avut Tony Blair dacă si-ar fi scris memoriile acum ?!
Sunt în posesia unui clasament al celor mai vânduti scriitori de fiction ai deceniului: J. K. Rowling (cu ciresarii ei), Stephenie Meyer, Julia Donaldson, Terry Pratchett, Jamie Oliver, Dan Brown, Enid Blyton, Bernanrd Cornwell, Al. McCall Smith si pe locul zece … William Shakespeare (un nimeni !). Nu seamănă cu scara noastră de valori, dar ce mai contează !?!
O situatie similară si în Micul Paris. „Cu exceptia admirabilului Cărtărescu, condeierii nostri sunt muritori de foame”. Adevăr trist si dureros. Poate de aceea, creatori români valorosi si multi de mâna a doua, a treia sau de nicio mână, au făcut pactul cu javrele !?! Pentru un ciolan real, care să le dea posibilitatea să-si pună pe hârtie inspiratia. Diurnă sau nocturnă.
Stelian Tănase afirmă că majoritatea scriitorilor români sunt nevoiti să trăiască din gazetărie si profesorat. Altii pe la Bibliotecă. Pe o carte, autorul român obtine, în medie, 300-500 de dolari. Cunoscutul prozator Nicolae Breban ia cca 8.000 de lei pe un roman la care munceste ani de zile.
Si atunci cum să nu fi acceptat să se prostitueze cu Puterea !? Sau valorosul Manolescu sau Plesu, Liiceanu sau Patapievici sau … ?
Meseriile scriitorilor români ? Dintre cele mai diverse. Poate de aici, bogata inspiratie în realizarea unor adevărate capodopere. Vezi I. L. Caragiale, Tudor Arghezi, Eugen Barbu, Paul Goma, Augustin Buzura ...
Costurile unei cărti de cuvinte este, acum, mai mult decât accesibil. Nu a scrie e greu, ci a fi citit de cei pentru care scrii. Aici e problema problemelor !
Concluzia. În Franta sunt putini scriitori de beletristică, care să-si asigure un trai îndestulător din propriile creatii. Paralela cu Bănelul lor de la Paris Saint Germain sau Lille este net în defavoarea creatorului de artă. În România ! Întrebati pe dl Google despre veniturile artistilor din fotbal (sic!). Despre veniturile scriitorilor nostri informatiile sunt subtiri, subtiri. Invizibile, as spune.
Recent, cultura românească a fost redusă la o singură zi, prin instituirea Ziua Culturii Românesti. Poate pentru a estompa Ziua Poetului National ! Altii zic că din contra.
Îmi amintesc de Decada Culturii Românesti cu mari manifestări pe tot cuprinsul tării si planetei ! Pe când Ora Culturii Românesti ?
|
Sergiu Gabureac 3/21/2016 |
Contact: |
|
|
