Fântânarul
Mi-au trebuit mai multe veacuri
Sa sap fântâna demnitatii
Eu fântânar si eu stapânul
Pe ciutura umanitatii.
S-adap cu znaga de cuvinte
Privighetori, lastuni si corbi
Si-n zilele de sarbatoare
Sa spal picioarele le orbi.
În primavara mea eterna
Vreau nemurirea sa o spântec
Si ignetele de povara
As vrea sa le prefac în cântec.
Iar la fântâna mea curata
Sa fiu si sluga si stapân
Ca botezat cu tinerete
E prea târziu sa fiu batrân.
Veniti la cumpana o clipa
Si ascultati cum cânta apa
Eu am urcat în josul tainei
Cu târnacopul si lopata
Si-acum,daca sorbiti racoare
Înmiresmati de dalbul spumii
Sa stiti macar ca apa vine
Din stra-strafundurile lumii.
…Un fântânar cu palme late
Cum tuturor ne e menirea
Sa transpiram o viata intreaga
Sa se adape omenirea.
De nu sapam se surpa totul
Si vremii i-am sorbi otrava
Dar fântânarii omenirii
Mai pot sa-i smulga Terrei, lava.
Veniti si beti din apa lumii
Jivine si hulubi si fluturi
Crezul pamântului pulseaza
În sfintele de dud din ciuturi
Si nu va temeti,apa este
Sa ne adape telegarii
Dar câteodata, se întâmpla
Sa ne lipseasca fântânarii.
Acest poem e smuls din mine
Sau din a timpului cadenta
Si am sapat si sap, sapa-voi
Mânat de o efervescenta
Ce ma atrage spre adâncuri
Cu gresii si furtuni rebele
Ca vreau sa sorb si sa-nchid ochii
Lânga fântâna vietii mele…
Foaie verde
Dac-am fi cintat a verde,
foaie verde, Tara mea,
Azi nu ne scaldam cu lacrimi
in causul dintr-o stea.
Timpul daca era verde,
rosul isi stingea taciunii
Si cinam la masa Tarii
Cu strabunii, cu strabunii.
Laptele de mama, verde
de-ar fi fost, au nu ca zerul,
Rezistam pe baricade
cind plingea cu gloante cerul.
Am dorit zapada verde
Domnul nu ne-a dat zapada
Si-indoiti, doar tineretea
Ne tinea la azavada.
Trista, zodia cea verde,
ne ducea din azi spre miine.
Lunetistii zvirleau gloante,
noi dadeam la osteni piine.
Foaie verde, Tara verde,
tinerete - tinerete,
Esti tu primavara virstei
si a vietii frumusete?
Luminarea de-ar fi verde
m-as tot inchina la dinsa
Sa ne ierte toti parintii
si tara ce-atit ne plins-a.
...Azi nu ne scaldam in cu lacrimi
in causul dintr-o stea
Dac-am fi cintata a verde;
foaie verde - Tara mea.
Flori de viată, crinerouri*
alergam si alergam
arme inimaginare
fara sa ne-ntrebe varsta
ne-mpuscau pe fiecare.
cutezam si cutezam
oameni rai, priviri meschine
puneau viperele mortii
sa ne stearga din destine.
chiuiam si chiuiam
tot spre rosturi rostuite
multi cadeau, lasind pe lume
nuntile neimplinite.
ne-ntrebam si ne-ntrebam
daca moartea e din ceruri?
mult prea tineri, nu stiam
sa lipsim de la apeluri.
alergam si cutezam
haituind spre hau ocara
si stiam noi ca stiam
sa iubim eroic -Tara.
ne miram si ne miram
de ce sangele-n zapada
se preface-n crinerouri
si nu-si cata azavada.
flori de viata: crinerouri
oameni buni, sa tineti minte
sa saditi etern eterne
flori de dor peste morminte.
la morminte, la morminte
nu stiam noi moartea ce e
haituind monstrii rusinii
ne-am urcat in epopee.
bulevarde, bulevarde
mistuiau in flacari rosii
bibliile infantile
pe care le-au scris leprosii.
tinerete, tinerete
vrerea ta ti-ai vrut-o vruta;
pentru gestul tau eroic
MAICA TARA te saluta.
*Crinerou, crinerouri: subst. com. scornit de poet in memoria eroilor.
Pajul Dianei
sa te nasti într-un triunghi
prigonit din gravitatii
Si de-o viata sa respiri
neodihna dintre spatii…
sa fii tinta tuturor
ce-si duc teferi carabina
si din zborul - mândrul zbor
sa-ti polinizezi stamina…
sa te nasca-adeseori
pântecul DIANEI tale
si blestemul sa te-alunge
prin raspântii criminale…
DOAMNE, lasa-ma-n triunghi
prigonit de gravitatii
fiindca vreau sa-i dau DIANEI
spatii - infinite spatii!
Banal
asemeni vântului
bate sfârsitul
la portile crude de dud
vulpile fug
cu Luna în gura
si detunatura n-aud
închideti ferestrele
vin vârcolacii
sa soarba culoarea din sânge
pe piscuri de aer
prin cerul impar
puiul pamântului plânge
raniti de lumini
albatrosii se mor
de mult rastigniti pe un val
e verde pe-afara
danseaza delfinii
la hora pe-un istm de coral
Si timpul devine banal.
Remember
omul venise viu din razboi
avea o muzicuta de gura
când îsi varsa plamânii în ea
eu credeam ca înghite prescura
Simion mostenise doi boi
numai coarne - si-al de hais si-al de cea
când carau balegarul spre vii
în jug împingea si inima mea
dar avea si-o lanterna de neamt
i-am dat pe ea un biet felinar
eram la prima excrocherie
de-atunci nu-i zic "buna ziua,, macar
timpul a trecut - miros a batrân
razboiul a murit prin grote de fum
oasele-mi scârtâie - încaruntesc
Si lanterna-mi prinde bine acum…
NAUFRAGIU
Înot prin ochiul meu de veghe
spre portul care m-a uitat
sunt zdrentuit de naufragii
si mi-am pus umeri de barbat.
Ca nu-i aproape, nici departe
si nu-i departe sau aproape
mai important e-n existenta
ca vesnic sa-ti înoti sub pleoape.
Planeta asta geoida
si inventiva în ambitii
da cu sentintele de-a dura
prea indulgenta cu banditii.
De-aceea îmi înot sub pleoape
si sluga-mi sunt dar si satrap
iar de furtunile ma-ndoaie
lansez un S.O.S si scap.
C-asa e arca; precum viata
iar viata noastra-i ca o arca
pe care capitanu-i mama
si prea devreme ne întarca.
Ning pescarusii dinspre Soare
delfinii zboara cât mai sus
doar eu îmi târâi arca vietii
pe traiectorii care nu-s.
Nu-mi da o clipa libertatea
nu irosesc niciun atom
pe insulele disperarii
descopar notiunea OM.
Pe umar mi-am pus steagul alb
pe steagul alb am scris destin
si n-am pe nimeni sa ma-ntrebe
spre unde plec, de unde vin...
În mine se ascunde-o lume
si-n lume mai pulsez si eu
ca o molusca ce-a ratat-o
laboratorul Dumnezeu.
Si daca nu mai dau de maluri
iar arca-mi scârtâie saraca
si-o fi sa esuez aiurea
pribeag, lucid, ei bine, daca...
Înot prin ochiul meu de veghe
spre portul care m-a uitat
si simt ca naufragiul vietii
mi-a pus pe umeri un barbat.
ÎNCHINĂCIUNE
salut Carpaţii mândri de departe,
altarul sfânt pe care am crescut.
mă-nchin pios la Marea mea cea Neagră
şi mamei mele – care m-au născut.
nu-s neam de slugă pe acest pămnt.
oştean-POET, ca bravii Ţării fii,
sub Tricolorul ROMÂNIEI - sfânt
m-avânt cu neamul către veşnicii…
Montreal / 21 martie 2016
|
George Filip la 77 3/21/2016 |
Contact: |
|
|
