Maria Mihu - o tânără talentată din Toronto
Cu aproximativ cinci ani în urmă, la unul dintre cenaclurile Observatorului, un grup de trei copii prezenta publicului o scenetă umoristică, apartinând bine cunoscutului autor român pentru copii, Mircea Santimbreanu, culegând aplauze. Una dintre interprete, Maria Mihu, în prezent elevă în clasa a noua, nu s-a limitat numai la acel moment, ci, de mai multi ani, a inclus activitatea teatrală între preocupările ei cotidiene, activitate care, recent, a fost încununată de succesul avut prin interpretarea rolului principal în spectacolul Mary Poppins, prezentat în data de 13 februarie la Teatrul Meadowvale din Mississauga.
EG: Maria, de câti ani urmezi cursuri de actorie? MM: Urmez aceste cursuri de opt ani, în cadrul companiei teatrale Milton Youth Theatre Productions (MYTP). {n acesti opt ani, am jucat în zece spectacole.
EG: Pe lângă recentul spectacol Mary Poppins, unde ai interpretat rolul principal, în ce alte spectacole ai mai jucat? MM: Am jucat în multe spectacole, de la Beauty and the Beast (Frumoasa si Bestia) la Into the Woods si Peter Pan, de la Alice in Wonderland (Alice în |ara Minunilor)la Wiz, etc. Rolurile mele cele mai memorabile sunt Mary Poppins, Captain Hook (Căpitanul Hook) în Peter Pan, Adult Josh în Big (the Musical) si Duchess (Ducesa) în Aristocats (Pisicile aristocrate).
EG: Imi imaginez că este o muncă enormă să joci într-un spectacol complex, care include si muzică si dans. Care este efortul depus? MM: De obicei, auditiile au loc în luna octombrie. Din luna octombrie si până în februarie – când are loc spectacolul – repetăm o dată pe săptămână, cu întreaga trupă. Desigur, fiecare dintre noi repetă si acasă. Mai sunt si repetitiile suplimentare, din perioada premergătoare spectacolului.
EG: Ce poti împărtăsi din experienta ta teatrală? MM: Iubesc teatrul. {mi place să am posibilitatea de a mă exprima prin muzică, interpretare dramatică si dans. Teatrul îmi dă încredere în mine, ceea ce, de exemplu, m-a ajutat la concursurile scolare de public speaking. Teatrul îmi ajută să fiu sigură pe mine si multumită cu cine sunt, stiind că pot fi oricine si orice îmi doresc. {mi place faptul că - prin jocul meu pe scenă - pot fi eu însămi, si în acelasi timp, pot arăta celorlalti că, dincolo de aparente, există în mine un întreg alt univers. Si, nu în ultimul rând, îmi place faptul că îmi fac multi prieteni, ei reprezentând o însemnată parte din viata mea.
EG: Maria, care va fi următorul tău spectacol? MM: MYTP încă nu a anuntat productia de la toamnă, dar, între timp, voi juca într-o piesă la scoală (Peter Pan).
EG: Care sunt planurile tale pentru viitor, legate de teatru? MM: Desigur, mi-ar plăcea să devin actrită, dar, în acelasi timp, sunt constientă că trebuie să fii extrem de talentat, mai ales dacă vrei să ajungi pe Broadway, de exemplu. Cred că teatrul va rămâne un hobby al meu pentru tot restul vietii, si mi-ar place ca, mai târziu, să devin directorul propriei mele companii de teatru pentru copii. Aceasta mi-ar da posibilitatea să îi fac si pe alti copii să cunoască posibilitătile pe care le-am cunoscut eu, prin intermediului lumii teatrului.
EG: Alte gânduri pe care ai dori să le împărtăsesti cititorilor? MM: Mi-ar place să îi încurajez pe oameni să fie mai preocupati de cultura teatrală, nu numai cea clasică (Shakespeare), ci si cea modernă - prin intermediul musical-urilor de pe Broadway, întrucât si acestea sunt extrem de valoroase. De asemenea, trei dintre cele mai importante lectii de viată pe care le-am învătat, studiind teatrul: 1. Dacă doresti ceva cu adevărat, trebuie să lucrezi din greu ca să obtii acel lucru, si să dovedesti - tie si celorlati – că îl meriti; 2. Nu toată lumea te va admira, însă dacă îti joci rolul în viată ca si cum aceasta nu ar fi altceva decât un mare spectacol, în cele din urmă vei ajunge să nu fii afectat de cei care nu cred în tine, si 3. Indiferent de ceea ce faci în viată, rămâi fidel tie însuti – sunt atâtea căi de face aceasta, mai multe decât îti poti închipui.
EG: Iti multumesc si îti urez mult succes în continuare!
|
a consemnat pentru Observatorul - Eliza Ghinea 3/18/2016 |
Contact: |
|
|