Între demagogie si adevăr ( Opinii ale unui evreu-român canadian)
Motto:
“Antisemitii se agită,
Urlă bezmetic tot ce vrei,
Se-ncarcă lumea de prostie
Si se descarcă pe evrei…
Avem atâtea premii Nobel
Si mari artisti sub steaua Ta
Dar nimeni nu ridică glasul
Când ne înjură-o haimana”
Aurel Storin
Ca imigrant în Canada sunt recunoscător acestei tări pentru privilegiile pe care le oferă tuturor celor care se stabilesc pe aceste meleaguri. Trăiesc aici, sub protectia legii, în armonie si întelegere, aproape toate rasele, religiile si natiile pământului. Oameni de pretutindeni îsi găsesc un loc în care să muncească, să-si crească familia, să-si practice religia, să-si păstreze si valorifice obiceiurile si traditiile. Mai mult decât atât, pot să le si împărtăsească celor din jurul lor. Devenit cetătean al acestei tări, fiecare imigrant se integrează în societatea canadiană, ale cărei legi le respectă si ale cărei valori culturale, politice si morale le adoptă si le pretuieste. De mici, copiii sunt educati în spiritul respectării acestor valori si învată că nimeni nu are dreptul să facă remarci rasiale, religioase sau discriminatorii de nici un fel. De aceea, Canada este considerată una dintre cele mai bune tări din lume. De-a lungul celor aproape patruzeci de ani, de când am devenit cetătean al acestei tări, am călătorit pretutindeni în lume si am avut bucuria să constat cât de iubită si respectată este această tară. Si am fost mândru să arăt pasaportul si să spun: “ Sunt cetătean canadian.”
Am fost, de aceea, contrariat de reactiile pro-legionare si antisemite ale unor membri ai comunitătii românesti din Montreal ca urmare a promulgarii în România a Legii 217/2015, care interzice “organizatiile si simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob si promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârsirea unor infractiuni contra păcii si omenirii.” Reactii anacronice si neavenite, într-o societate care promovează multiculturalismul si diversitatea. Este adevărat că, în ultimii ani, am asistat la discutii contradictorii, remarci xenofobe si atacuri etnice îndreptate împotriva unor membri ai comunitătii românesti din acest oras. M-am întrebat, pe bună dreptate, cum este posibil ca oameni care se stabilesc aici si respectă legile juridice si normele morale ale acestei societăti în raport cu ceilalti cetăteni să le încalce grosolan în relatie cu membrii propriei comunităti? Nu am luat până acum atitudine si nici nu m-am implicat în vreun fel, dar, văzând modul în care aceste atacuri si atitudini evoluează consider că am obligatia să fac acest lucru. Si cred că am si autoritatea morală. Nu pot să rămân indiferent la propaganda care se face astăzi în favoarea Miscării Legionare si a unor membri ai acestei miscări. Nu pot să privesc cum sunt revigorate idei nationaliste, xenofobe si fasciste, idei care îndeamnă la ură de rasă si discriminare etnică ca si cum nimic nu s-ar întâmpla. Aceste recrudescente desi anacronice, în conditiile în care, pe plan mondial,se vorbeste de eliminarea granitelor dintre state si privirea omului ca un cetătean al universului, sunt periculoase la nivel social.
Cunosc bine comunitatea românească din Montreal. Am locuit doi ani în acest oras la începutul imigrării în Canada, în anul 1976, si, de-a lungul anilor, am tinut legătura cu prietenii. Trăiau în acea perioadă acolo fosti legionari, care părăsiseră tara după Rebeliunea legionară din 1941. L-am cunoscut pe doctorul Ion Tăranu, fratele inginerului Nicolae Tăranu, coleg cu mine pe santierul hidrocentralelor de la Arges si Portile de Fier. Am povestit în cartea mea “Din viata unui om oarecare” relatia cu Ion si Nicolae Tăranu pe care i-am considerat prieteni, în ciuda faptului că eu sunt evreu iar ei făcuseră parte din Frătiile de Cruce. Nu am avut resentimente fată de trecutul lor legionar, mai mult, am considerat întotdeauna că regimul comunist a săvărsit crime si abuzuri aruncând în închisori oameni pentru simplul motiv că aderaseră la anumite organizatii sau partide politice. Mi s-a reprosat adeseori întelegerea si toleranta pe care le manifest în ciuda faptului că am suferit de copil nedreptatea si discriminarea rasială. Am căutat însă întotdeauna să văd omul în esenta lui, nu să-l categorisesc în functie de apartenenta la un partid sau miscare politică. Credincios acestei filosofii de viată, am refuzat să mă las condus de ură si am făcut un armistitiu cu trecutul nationalist în care evreii au fost discriminti si ucisi în masă pe motive rasiale.
Am urmărit de curând o emisiune, a cărui moderator este un oarecare Laurentiu Primo. A înfiintat în România “miscarea meritocrată”, al cărei obiectiv este schimbarea sistemului actual cu un alt sistem. Nu mi-am propus să înteleg principiile care stau la baza acestui sistem, rupt de realitate, simplist si utopic, cum mi s-a părut la o primă lectură. Este libertatea domnului Primo să-si exprime ideile atâta timp cât nu denaturează adevărul si nu instigă la xenofobism si atitudini rasiste. L-am auzit însă elogiind Miscarea Legionară si exprimând idei antisemite. Si acest lucru este periculos pentru că perverteste mintile si sufletele celor care nu au o viziune completă asupra evenimentelor de atunci.
Domnul Primo justifică “ideile antievreiesti” ale legionarilor, cum numeste antisemitismul din epocă, sustinând că politica nationalistă a fost o necesitate istorică generată de faptul că evreii puseseră stăpânire pe economia si finantele României. Evreii, spune tendentios Primo, se îmbogătiseră în România, acaparaseră puterea politică si conduceau tara din umbră în interesul comunitătii lor. Vreau să-i atrag atentia acestui domn că este o asertiune falsă deoarece, în acea perioadă, peste 80 la sută din evreii din România trăiau sub limita sărăciei. În cartea la care lucrez si în care prezint perioada istorică a anilor 1940-1948 din perspectiva unei familii de evrei, familia mea, vorbesc despre evreii de pe strada Lecca din Bacău, unde sărăcia era atât de mare încât abia îsi duceau viata de la o zi la alta. Astfel de comunităti erau în toate orasele României. O altă idee sustinută de acest domn este că evreii nu au fost loiali Armatei Române si nu au luptat în război. Consider afirmatiile o ofensă personală, deoarece tatăl meu, comandant de tun, a ajuns cu tunul până la Budapesta, în Primul Război Mondial, a fost rănit si, pentru acte deosebite de curaj, decorat de însusi Maresalul Averescu. Mi-au rămas întipărite în suflet cuvintele prin care tata ne îndemna să iubim si cinstim tara în care ne-am născut si să nu uităm niciodată că suntem evrei-români. Domnul Primo deformează încă o data adevărul si dezinformează cu scopul de a justifica nationalismul extremist din acea vreme.
Criticând vehement legea 217 din 2015, moderatorul sus numit prezintă o consecintă “sumbră” a aparitiei acestei legi: încălcarea libertătii de expresie si cenzura în spatiul public. Pentru a evita o interpretare simplistă si exhaustivă, as dori să precizez că scopul promulgării acestei legi a fost de a preveni aparitia în spatiul public a unor idei toxice, denigratoare, nefondate istoric, care să genereze atitudini xenofobe, rasiste, discriminatorii si antisemite. Nu este îngrădită libertatea de expresie, a lecturării unor scriitori si poeti importanti ai perioadei interbelice, care au făcut parte din Miscarea Legionară. Valoarea operei lor nu poate fi contestată. Obiectiv vorbind, trebuie să facem o distinctie clară între opera unui scriitor sau poet si ideile sau conceptiile sale politice. Mihai Eminescu nu este cenzurat, după cum dezinformează domnul Primo, nici mai putin valoros pentru că a avut atitudini antisemite în publicistica sa. Eminescu este Poetul nostru Nepereche si nu am cunoscut vreodată un evreu care să nu-l pretuiască si iubească. Iar pentru mine este tot ce are literatura română mai profund si mai frumos. Dovadă în acest sens este si faptul că, împreună cu sotia, în 2006 am dăruit comunitătii românesti din orasul Windsor, unde locuim, un frumos bust în bronz al Marelui Poet, sculptat în România de sculptorul Aurel Contras. Stând de veghe în fata Catedralei Ortodoxe Române din oras, bustul lui Mihai Eminescu este un simbol al românismului nostru pe aceste meleaguri îndepărtate. Iată, domnule Primo, un evreu care nu-l critică sau diminuează pe Eminescu. Si ca mine sunt multi, foarte multi altii.
Nu pot contesta valoarea poeziilor lui Octavian Goga pentru că a fost antisemit si a promovat o legislatie antisemită când a fost la guvernare, chiar dacă sunt evreu. Nu pot contesta valoarea operelor lui Mircea Eliade sau Emil Cioran si rolul pe care ei l-au jucat în promovarea culturii noastre în lume. Vreau doar să atrag atentia, ca martor al perioadei istorice în care a activat Miscarea Legionară, că a fost o miscare fascistă si criminală. În 1924, în plină zi, pe sălile Tribunalului din Iasi, Corneliu Zelea Codreanu scotea pistolul, îl împusca pe prefectul de Politie C. Manciu si rănea alti doi oameni. A fost pus sub acuzare, dar procesul lui a fost transformat dintr-un proces de drept comun într-un proces politic si liderul legionar a fost achitat. Miscarea legionară s-a născut si a crescut ca urmare a acestui act criminal. Prin neispăsirea pedepsei, vina a fost perpetuată, generând alte acte criminale. Legionarii au asasinat doi prim ministri- Armand Călinescu si A. C. Duca, l-au ucis cu cruzime pe Nicolae Iorga, personalitate marcantă a perioadei interbelice, dar si pe multi dintre ministrii si demnitarii regimului carlist, prin, ceea ce este cunoscut în istorie ca “Masacrul de la Jilava”. În timpul Rebeliunii legionare au fost comise crime si acte de o violentă feroce împotriva evreilor. Oameni neviovati au fost agătati în cârlige în abator, le-au fost jefuite casele, incendiate lăcasele de cult si cărtile sfinte pe motive de ură de rasă. Cu toate acestea, iată ce scriam în cartea mea: “Nu este în intentia mea să apăr sau să găsesc justificări miscării legionare, care a fost o miscare de tip fascist, mai ales că sunt evreu, vreau doar să arăt că pedepsirea în masă a membrilor unei organizatii legitime într-un regim politic, la un moment dat, este un abuz. Iar noi cu totii ar trebui să învătăm din lectiile istoriei pentru a nu repeta greselile ei.”
Am fost contrariat când am văzut că la emisiunea despre care vorbeam, a participat si un domn, Marius Fincă, Presedintele Asociatiei Culturale Române din Montreal, după cum s-a prezentat. Asa cum arătam la începutul expunerii mele, canadienii nu sunt xenofobi si nici antisemiti, legile juridice si morale ale societătii nu le permit acest lucru. Românii canadieni respectă si ei legile tării în care trăiesc. Zecile de mii de români care trăiesc aici sunt cetăteni vrednici ai acestei tări. Unii dintre ei ocupă functii importante în mari companii canadiene, cei mai multi si-au construit case frumoase, si-au educat copiii, îsi câstigă existenta onorabil si decent. În aceste conditii, cum îsi permite domnul Fincă să participe la o emisiune în care s-a făcut elogiul unei miscări fasciste, care a promovat discriminarea etnică si rasială, si să se prezinte drept Presedintele Asociatiei Culturale Române din Montreal? Cum îsi permite să distrugă statutul si prestigiul românilor de cetăteni care respectă legile tării în care trăiesc? I-a consultat domnul Fincă pe membrii asociatiei înainte de a se erija în reprezentantul lor în emisiune? A fost împuternicit să vorbească în numele lor? Dacă nu a primit acordul lor, atunci actiunea lui este imorală si ilegală. Domnul Fincă nu ar fi trebuit să se laude cu functia pe care o are, ci să se prezinte si să-si asume personal, nu în numele asociatiei, ideile pe care le sustine. Nefăcând acest lucru, s-a autodescalificat.
Nu îl cunosc pe domnul Fincă, am aflat doar că încearcă să diminueze gravitatea Holocaustului “numărând”si contabilizând numărul cadavrelor. As dori să reamintesc celor care încearcă să conteste această nenorocire a istoriei că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii din Europa au fost omorâti în masă la Auschwitz, Maidanek, Daschau si în alte lagăre înfiorătoare. Conform Raportului Final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului în România în acea perioadă au fost executati si au murit, de foame, frig si boli, în lagărele din Transnistria, peste 250 000 de evrei din tinuturile aflate sub guvernare românească. Pentru simplul fapt că erau evrei. Acestea sunt realităti care nu pot fi contestate si pe care generatia tânără trebuie să le cunoască. În Canada copiii studiază în scoala elementară “Jurnalul Annei Frank “si, când ajung la liceu, romanul “Noaptea” a lui Elie Wiesel. Învată astfel despre ororile acelei perioade istorice si despre pericolul discriminării pe motive etnice, religioase, rasiale. Rolul legii 217 din 2015 este tocmai de a preveni reînvierea miscărilor nationaliste de tip fascist. Si acest lucru se poate realiza numai prin promovarea unor atitudini de întelegere, tolerantă, respect între oameni si printr-o corectă informare asupra evenimentelor trăite. Suntem obligati să ne cunoastem istoria pentru a nu repeata greselile ei.
Windsor, Ontario
|
Herman Victorov 3/18/2016 |
Contact: |
|
|
