Şi oamenii se eutanasiază, nu-i aşa?
Despre “ moartea demnă” sau “ eutanasia asistată”, întâi s-a vorbit şi apoi s-a trecut la fapte. Astăzi, acest mod, curat civilizat, de a ieşi din viaţă, a devenit legal în Elveţia, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Canada. În SUA, cinci state, California, Montana, Oregon, Washington şi Vermont, au legalizat moartea la cerere, adică eutanasia asistată. Dacă legalizarea va tergiversa în celelalte state, ca şi în cazul căsătoriilor între aceleaşi sexe, Curtea Supremă va interveni cu un ucaz federal pentru ca şi acest drept să devină efectiv. Că dacă ceva este legal, înseamnă că este şi un drept al omului. Dacă stăm strâmb şi judecăm drept este o nedreptate strigătoare la … drepturile omului: atâtea animale beneficiază de moarte demnă , numai omul, nu!
Cu o propagandă persuaziva, tot omul va fi convins că este demn să moară când vrea şi cum vrea, având în vedere dreptul exclusiv asupra trupului; chiar şi după moarte, acesta poate fi donat prin testament ( sau prin donaţie prezumată) vreunei institutitii de cercetare ştiinţifică sau vreunui necro-bordel pentru plăceri deosebite ( după cum intenţionează tinerii social-democraţi suedezi).
Mulţi sunt deja convinşi, nu numai în ţările care au legalizat moartea demnă, ci şi în celelalte care urmează. Până se va legaliza peste tot, statele pioniere şi-au creat o sursă demnă de venituri din industria… eutanasiei asistate, a propriilor cetăţeni şi a doritorilor din alte ţări. Totdeauna primii întreprinzători iau caimacul afacerii…
Există voci care spun că legalizarea morţii demne este, de fapt, o licenţă pentru a ucide: “ Pe lângă miile de adulţi olandezi şi belgieni care, anual, recurg la sinucidere cu sprijin medical, un număr mare de nou-născuţi cu dizabilităţi, copii bolnavi, pacienţi în comă şi pacienţi cu dementă sunt ucişi fără consimţământul lor. (…) Pacienţii nu trebuie să fie în fază terminală pentru a solicita moartea. Ei trebuie doar să convingă doi medici că se confruntă cu o suferinţă “ insuportabilă”. Pacienţii cu afecţiuni cronice, cum ar fi scleroza multiplă, depresie, autism, şi orbire, s-au sinucis cu ajutorul medicilor lor. Atunci când sinuciderea asistată de medic se prezintă ca o soluție, aceasta slăbește în mod necesar obligația prietenilor și a familiei de a face viața suferindului mai acceptabilă iar curajul și răbdarea devin virtuţi lipsite de sens. Cu această opțiune, spiritul uman nu poate transcende suferința. Nu mai rabdă cu ajutorul celor dragi. În schimb, suferinţa dobândeşte victoria completă asupra suferindului, strivind sufletul înainte de a lua şi trupul.” ( vezi detalii: http://thefederalist.com/2016/02/16/how-assisted-suicide-becomes-a-license-to-kill/ ).
De la Cain - cel care l-a ucis pe fratele său Abel,- crima , în esenţa ei profundă un fraticid, a intrat în societate ca o soluţie limită în situaţii limită, adesea aliată cu progresul, făcând netede căile acestuia, la nivel personal cât şi la nivel comunitar. Dar, cu cât societatea omenească a progresat, cu atât s-au înmulţit şi situaţiile limită. Astăzi, ameţitorul progresul material, tehnico-ştiinţific şi consumerist este asediat din toate părţile de situaţii limită. Ca de atâtea ori de-a lungul istoriei, soluţia cea mai la îndemână, pentru a ieşi din încercuire, este tradiţionala soluţie ultimă.
Nici nu este aşa de greu de recurs la această soluţie, având în vedere că există o cultură a crimei, crime culture, Krimikultur etc. . Mă refer la crimă ca temă de inspiraţie pentru toate artele, cu precădere pentru literatură, teatru, film. În domeniul crimei , există o competiţie acerbă între viaţă şi artă, potrivit redată prin expresia “ viaţa bate filmul”. Dar nici filmul ( nici literatura, nici teatrul) nu se lasă mai prejos. Adesea, graţie imaginaţiei, filmul, inspirându-se din viaţă, bate viaţa. După care, viaţa inspirându-se din film, bate filmul. Aşa se diversifică şi se perfecţionează crima, motor al progresului şi raţiune a existenţei industriei crimei, în care lucrează şi de pe urma căreia trăiesc milioane de oameni ( criminali, poliţişti, detectivi, jurnalişti, televiziuni, sciitori, regizori, actori, politicieni, şefi de stat şi de guverne etc.etc.)
La nivel global, cifra de afaceri a industriei private a crimei din viaţa s-ar ridica la ca. 850 mrd.dolari. Pentru a afla cifra de afaceri a industriei de stat a crimei, tot din viaţă, e suficient a aduna bugetele militare ale statelor, bugete de apărare, tot mai mari an de an, deoarece lumea se pregăteşte cu râvnă pentru a Treia Apărare Mondială…Industria de stat a crimei generează milioane de morţi şi răniţi (militari şi civili), dar aceştia nu sunt decât victime colaterale ale culturii crimei, şi nu fac obiectul investigaţiilor poliţieneşti şi ale detectivilor particulari. Şi, sincer vorbind, nu fac obiectul niciunui fel de investigaţii serioase.
Lăsând la o parte consideraţiile morale ale autoarei articolului din The Federalist ( morala sănătoasă, mai ales cea creştină, este o frână în calea progresului!), legalizarea sinuciderii asistate, o pleaşcă pentru marii şi sofisticaţii criminali ,dar şi pentru cei de mai mică anvergură cu posibilităţi financiare, poate însemna o lovitură de moarte dată culturii crimei. Criminalii, nu vor mai trebui să-şi bată capul cu elaborarea şi construcţia unui alibi, ci doar să-şi creeze relaţii printre medici. Un medic abil, bine pregătit şi stimulat financiar, va trebui să-i “ descopere” victimei o boală cu semne de întrebare şi, prin tratamente adecvate, să-i inducă pacientului ideea că se află pe un drum fără întoarcere şi auto-convingerea că soluţia este o moarte demnă. Şi la nivel de stat s-ar putea invoca sinuciderea asistată pentru cetăţenii altui stat adversar, sinucidere solicitată chiar de adversar printr-un grup de cetăţeni ( sau de tovarăşi). Sigur, vor exista şi criminali care, de dragul şi pentru onoarea profesiei, vor continua să recurgă la metode clasice. Aceştia fie vor şi pedepsiţi cu închisoarea, fie eutanasiaţi din oficiu, fie doar amendaţi, în cazul în care se va dovedi că victima se afla în stadiu terminal şi urma să ceară sinuciderea asistată…Legiuitorii vor trebui să prevadă şi situaţiile de urgenţă în care, neputând fi prezenţi medicii, pentru sinucidere vor putea ajuta şi alte persoane ( rude, prieteni, cunoscuţi, necunoscuţi etc.). Un alt mod de manifestare a dragostei faţă de aproapele…
Acesta fiind trendul, ce să mai facă o Miss Marple sau un Monsieur Poirot sau un comisar Megrait sau un Sherlock Holmes şi mulţi alţi detectivi, de altădată şi din zilele noastre, dacă victimele cer să se sinucidă asistat iar criminalii şi medicii ( tot criminali) sunt protejaţi prin lege?
Dacă lipseşte suspansul şi tensiunea descâlcirii iţelor unei crimei, de ce şi cine să mai scrie cărţi, cine să mai facă filme ca cele din lista exemplificativă, o picătură din oceanul minunat al crimei:
Crimele din Midsomer, Minţi criminale, Crima din orient Express, Istoria unui criminal, Istoria crimei americane, Cum să scapi prin crimă, Invazia crimei, Telecrima, Parteneri în crimă, Suburbia crimei , Crimă în Lozere, Las Vegas- crime în serie, Activităţi criminale, Strict criminal, Instincte criminale, Elogii criminale, Numele crimei este moarte, Crimele din Belfast, Crimele din Rue Morgue, Crimele din Oxford, Crimă înainte de premieră, Crimele monogramei, Şapte crime aproape perfecte, Regina crimei, Tangoul crimei, Camerele crimei, Crimă în bucătărie, Crimă pe pagină, Crimă pe deal , Crima de pe tort, Crimă la târgul de carte, Crimă pe plaja goală, Crimă la lumina lunii, Cântă-mi o crimă, Crime trecute sub tăcere şi multe , multe alte crime cu suspans.
Cuvântul crimă va deveni desuet, va ieşi din uz. Unde vor fi crimele de altădată?
Minunata lume nouă va fi mai sigură fără crimă!
Bun venit sinucidere asiatata care asiguri o moarte demnă!
Adio crimă!
|
Nicuşor Gliga 3/12/2016 |
Contact: |
|
|
