Capitol din volumul - " Erori au fost , erori sunt încă "
Cucerirea Prefecturii Dolj, la data de 17.02.1945 sau debutul paradoxurilor
Asa cum se stie, după arestarea maresalului Ion Antonescu, la 23 august 1944, armata română a întors armele si a continuat războiul spre Berlin, alături de noul aliat sovietic. Comunistii români au fost eliberati din închisori, unde intraseră în mod intentionat, pentru a nu participa la luptele campaniei spre Stalingrad, adică, împotriva "fratilor de la răsărit". După ce au iesit în libertate, cu toate că, majoritatea erau tineri, niciun comunist nu a cerut să plece cu arma în mână spre Berlin, pentru a învinge hidra fascistă, nazistă, hitleristă si alte sinonime ale epocii. Ei se recomandau mari patrioti, având multă treabă la Bucuresti si în marile orase, pentru cucerirea puterii, ca marionete ale Moscovei.
La Prefectura Dolj, colonelul Ilie Dimitriu a fost ultimul prefect dintre cei care si-au desfăsurat activitatea înaintea instaurării comunismului. Pe fondul înaintări trupelor române si sovietice spre vestul tării, cu zece zile mai înainte de eliberarea oraselor Carei si Satu Mare, a avut loc la Craiova o primă tentativă comunistă de cucerire a Prefecturii Dolj. Încercarea din seara zilei de 15.10.1944, s-a transformat într-un esec cu pierderi mari, deoarece în clădire se aflau puternice forte de apărare. Promovând ateismul, comunistii actionau ca titulari în cadrul Frontului National Democrat (FND), înfiintat la 12.10.1944. Initialele FND erau percepute altfel de majoritatea populatiei: Fără Neam si Dumnezeu.
Tensiunile erau în crestere, populatia Craiovei fiind intimidată de imensele tancuri sovietice, care circulau pe străzi în mare viteză, provocând un zgomot asurzitor. (Printre soldatii rusi erau câtiva dintre fratii nostri basarabeni, mobilizati în Armata sovietică, încă de la începerea războiului, la 22.06.1941. Se cunosc situatiile în care si-au făcut pe deplin datoria împotriva fratilor români, mai ales pe frontul de est, ca inamici fără milă si regrete!) Trupele sovietice de ocupatie erau cazate în incinta vechilor clădiri militare de artilerie de pe strada Caracal. Comandamentul sovietic se afla în centrul orasului, la Palatul Jean Mihail, actualul Muzeu de Artă. În săptămânile care au urmat, comunistii Craiovei au început pregătirile unei noi încercări de a cuceri Prefectura Dolj "ultimul bastion al mosierilor si industriasilor, care au supt sângele poporului". Am folosit frazeologia timpului. Viata orasului parcă încremenise. Tara suporta cu greu prelungirea războiului spre Berlin. Mai erau câteva luni până la capitularea Germaniei, survenită la 9.05.1945.
Înainte de sosirea frigului, în Parcul Poporului, fost Bibescu si actual Romanescu, activitatea debarcaderului era blocată în prima parte a zilei de către soldatii sovietici. Toate bărcile erau folosite de acei tineri guralivi, care nu plăteau niciodată. Pe luciul apei se ciocneau, urlau, se loveau cu vâslele, se comportau ca autentici stăpâni. În acel joc glazurat cu violente imprevizibile, un soldat lovit la cap de către camarazii săi a decedat. A fost declarat erou, căzut în lupta cu inamicul nazist, după care a fost îngropat la Monumentul eroilor sovietici din cimitirul Sineasca. Multi dintre astfel de aliati erau adeptii trocului la vedere. Pentru un litru de tuică, oferta era generoasă, adică, cel mai strălucitor pistol automat sau de buzunar. Toti cumpărătorii acelor arme urmau să fie arestati. După orele 11.30, sovieticii se retrăgeau la masă, asternându-se linistea. Începând din acea clipă, vizitatorii pasnici ai parcului puteau să închirieze o barcă, evident, dintre cele care nu fuseseră sparte, ceva mai înainte.
Primele elemente vulnerabile, usor de a fi instigate la revoltă, au fost tinerii care munceau la Tipografia Scrisul Românesc, aflată în apropierea Prefecturii, adică a obiectivului ce trebuia cucerit. Pentru a fi atrasi într-o actiune plină de riscuri majore, promisiunile au fost tentante, adică, un viitor frumos si sigur, după care, fiecare tipograf a primit câte o carabină cu armament de război. Printre ei se afla Tudor Gavrilă, Ion Tomescu si alti tineri interesati să atingă rapid culmi nesperate, adepti ai entuziasmului exploziv, specific vârstei. Refuzul de a participa la astfel de actiuni însemna sabotaj sau complicitate cu dusmanii poporului. Egalitatea între oameni era o promisiune atrăgătoare. Erau convinsi că vor pune bazele unui regim care va satisface pe toată lumea. O lume dispărea fulgerător în fata lor si ei se credeau atrasi spre acea chemare irezistibilă de a contribui la schimbări cruciale. Nu s-a anticipat că, regimul comunist va fi unul ilegal si nelegitim, pe fondul unor cumplite răzbunări politice si justitiare. Ca punct de reper, pe plan international se poate aminti că, între 4 si 11.02.1945, cei trei lideri care s-au întâlnit la Yalta - Stalin, Churchill si Roosevelt, si-au partajat interesele lor geopolitice.
În aceste conditii, în dimineata zilei de 17.02.1945, clădirea Prefecturii Dolj a fost luată cu asalt, după ce, în prealabil, firele electrice si cele telefonice fuseseră tăiate. Pentru sporirea curajului revolutionarilor, dar si pentru intimidarea celor din interiorul institutiei, erau de fată, în mod ostentativ, două tancuri sovietice, amplasate strategic în colturile edificiului. Echipajele asistau cu calm la etapele unui asediu cu deznodământ previzibil. S-a încercat mai întâi spargerea usilor metalice de la intrarea principală. În urma esecului, sub o ploaie de gloante, a urmat o nouă tentativă, la usile metalice din spatele clădirii, urmată tot de o nereusită. În ultimă instantă s-a spart usa laterală din stânga clădirii impozante.
La etajul întâi, un căpitan de jandarmi alerga într-o derivă totală, deoarece nu stia cum să actioneze în continuare, neavând cartuse suficiente si fără căi de comunicare, pentru a raporta superiorilor situatia critică, în care se afla plutonul izolat. În fruntea primelor rânduri, care au năvălit în interior, se afla comunistul Ion Tomescu, aflat într-o stare de ebrietate care îi dădea curaj. Prima amenintare pe care a adresat-o unui soldat a fost precedată de o înjurătură. Jandarmul, tremurând de frică, l-a împuscat, la rândul său fiind si el ciuruit de revolutionari. În urma acestui incident, Ion Tomescu a fost declarat erou. Numele său a fost atribuit străzii Banu Mihalcea. Din confruntări au rezultat în jur de 30 de morti si 50 de răniti. După cucerirea Prefecturii Dolj, primul lider comunist instalat ca prefect s-a numit Nicolae Celac, originar din Bolgrad - Basarabia. (Fiul acestuia, Sergiu Celac, a fost ministru de Externe în Guvernul Petre Roman, după care a fost acreditat ambasador la Londra). A fost prima prefectură cucerită de comunisti pe teritoriul României. A urmat Prefectura de la Constanta.
Presat de sovietici, la 6.03.1945, regele Mihai l-a numit ca sef de guvern pe dr. Petru Groza, un burghez oportunist, care fusese ministru în guvernele interbelice, precum si deputat. La mijloc era un mare troc. Acceptarea ca Petru Groza să fie premier, însemna retrocedarea Ardealului. În perioada următoare, la 12.04.1945, a decedat Franklin Roosevelt, presedintele SUA, înlocuit de Harry Truman. Stalin era din ce în ce mai puternic. Desi avea înăltimea de 162 cm. îi sfida pe uriasii lumii.
Pentru acapararea totală a puterii de către comunisti s-au organizat celebrele alegeri din 9.11.1946, care urmau să fie trucate într-un mod unicat. Indicatia Marelui Stalin trebuia respectată: "Nu contează cine votează, importantă este numărătoarea voturilor". Partidul National Tărănesc era pe primul loc în preferintele electoratului. Sigla sau semnul său electoral era - ochiul. Din propriile relatări, tânărul Tudor Gavrilă, care, la acea dată avea vârsta de 21 de ani, a primit o sarcină de partid deosebit de importantă si secretă. A făcut parte dintr-un grup care, în podul Restaurantului Craiova, din orasul cu acelasi nume, a schimbat, în proportie de 80% buletinele de vot aduse de la sectiile de votare. În acest mod a iesit învingător, cu procentajul de 79,86%, Blocul Partidelor Democrate, în care comunistii aveau rolul esential. Semnul electoral al acelei aliante era - soarele. Astfel se explică aparitia versurilor, care au făcut istorie după publicarea rezultatelor alegerilor: "Foaie verde de cicoare, votezi ochi si iese soare!" În acest mod se pregătea următoarea etapă finalizată cu izgonirea regelui, la 30.12.1947. Acceptând toate pretentiile comunistilor, regele crezuse că va fi etern.
Populatia Craiovei era într-o degringoladă totală. Grupurile de tigani agresivi, întorsi de la Bug, erau setosi de răzbunare. Refuzau să recunoască motivul pentru care fuseseră izolati dincolo de Nistru, acuzati la acea dată că jefuiseră, în primii ani războiului, locuitorii orasului sub amenintarea armelor de foc. Stăruind asupra acestui episod, măsura deportării celor certati cu legea a fost luată la cererea populatiei, ajunsă la capătul răbdării, disperată si ruinată. În acel interval de timp, 15.08 - 16.09.1942, în functia de prefect era colonelul Pavel Florescu. Ulterior, comunistii au încadrat acea deportare în categoria persecutiilor etnice si rasiale. O parte dintre cei reveniti în tară, înfăsurati în drapelele sovietice, din care îsi făcuseră cămăsi, s-au înscris rapid în Partidul Comunist. Au fost numiti apoi în functii de decizie, ca activisti devotati cauzei. Aveau prioritate în fata celor care luptaseră efectiv pentru cucerirea prefecturilor. Referitor la tiganii pasnici, de ei nu s-a atins nimeni. Au stat pe loc, fără să fie trimisi în Transnistria. Erau instrumentisti desăvârsiti, frizeri renumiti, zugravi, tinichigii, sobari si cărămidari, cu o clientelă fidelă, respectati pentru munca lor, prin care îsi câstigau existenta. (În conformitate cu ultimele impuneri de revizuire a istoriei, suntem nevoiti să acceptăm o importantă reconsiderare a faptelor. Este vorba de o nouă formulare, care stabileste că, tiganii deportati, romi, după noile reglementări, au fost total nevinovati si populatia vătămată trebuie acuzată de vederi rasiale).
Revenind la soarta revolutionarilor Craiovei, conform promisiunilor anterioare, tânărul tipograf Tudor Gavrilă a fost numit în functii de conducere. Printre altele, a detinut functia de secretar de partid al Portului Constanta si director la diferite întreprinderi agricole de stat. Din fascinantele sale mărturisiri am înteles că nu s-a mentinut în vârfurile piramidei sistemului, deoarece a evitat să facă rău celor din jur. A considerat că, cel pedepsit nu te va uita niciodată. Si astfel, în mod firesc a fost retrogradat pentru slabă activitate politică. S-a simtit trădat de fostii camarazi de luptă. A trăit drama celui lăsat în urmă sau scos din ecuatie, dar a căutat să rămână demn. Căzuse pradă utopiei că va îndrepta o lume strâmbă.
Cu timpul a fost marginalizat de noua garnitură comunistă, ajungând să vândă lozuri în plic. La finalul activitătii, în anul 1986 s-a pensionat cărând tuburi de oxigen pentru santierele de constructii. Ajuns la o vârstă înaintată se uita mirat la noua ciocoime rosie, care "muncea din greu" pentru acapararea de privilegii, apelând la abuzuri în serie. Pe astfel de comunisti de tip nou nu-i interesa că, printre ei se afla un bătrân comunist onest, cu o functie modestă care, în 1945 a supravietuit gloantelor neiertătoare, pentru a deschide unora un drum larg si de a asigura altora o ascensiune sigură. Istoria imprevizibilă si-a selectat victimele. Deceptionat de farsele istoriei perverse, singura sa consolare a însemnat cei trei piloni ai familiei, energica sotie si cei doi copii, care i-au fost alături până la decesul survenit la 16.05.2000. O lună mai târziu ar fi împlinit vârsta de 75 de ani (n. - 12.06.1925).
Prin aceste rânduri am încercat să scot din negura uitării, faptele unor curajosi care lipsesc din manualul de istorie. Este vorba de acei cutezători, care au fost respinsi în mod deliberat, spre un nedrept anonimat. Am considerat că este bine să le cunoastem victoriile si înfrângerile, indiferent din care parte a baricadei facem parte, alături de ei sau ca opozanti.
Laval / Quebec
|
Ion Anton Datcu 3/10/2016 |
Contact: |
|
|
