Alb-rosu si infinitele nuante ale curcubeului de primavara
Nu cred ca este o intamplare faptul ca, la inceput de primavara, exista atatea sarbatori zamislite chiar din esenta specifica fiecarui popor. Indiferent de vorba, port, religie, obiceiuri sau climat, spiritul uman a creat ceva care sa daruiasca bucurie si speranta.
Anul Nou chinezesc, Anul Nou persan, Mardi Gras, Valentine's Day, carnavalul mastilor venetienilor, carnavalul de la Rio, dragul nostru Martisor, luna afro-americanilor, Ziua Internationala a femeii si, probabil, multe altele de care nici nu am auzit. Toate converg spre acelasi numitor comun. Spiritul uman doritor de soare si de mai bine. Innoirea naturii, a sufletului, a trupului si a societatii. O sarbatoare care sa celebreze schimbarea in formele ei cele mai frumoase, generozitatea, dragostea si prietenia.
Nu stiu de ce nu vorbim mai des despre ceea ce avem in comun, despre ceea ce ne apropie ca rasa umana.
In schimb, vorbim, nepermis de mult, despre deosebiri, care nu mi se par deloc a fi esentiale. Luind in discutie, chiar si ceea ce consideram ca ne diferentiaza de ceilalti sau de celelalte popoare, vom ajunge, probabil, tot la acelasi punct comun. Esenta universala si umana, din care am crescut si ne-am dezvoltat, ca indivizi, ca popoare si ca planeta. Cu truda, patima si indoiala, putin diferit de ceilalti, dar atat de asemanatori in esenta. De la truda mamei de a ne da nastere si pana la truda planetei de a ne gazdui pe toti. De la dragostea din sufletul fiecarei mame (din orice coltisor de lume ar fi ea), ce accepta, fara preget, greselile copilului si pana la dragostea planetei ce ne accepta, in continuare, cu toate greselile si bizareriile noastre. In aceste conditii, pare cu atat mai ridicol, ca noi sa nu ne acceptam unii pe altii. Copacul vietii mi se pare a fi o metafora superba, avem aceleasi radacini, dar crestem in mod diferit. avem culori diferite, frunze si fructe diferite, conform climei, si celor ce ne-au udat, a educatiei si spiritului in care am fost crescuti.
Si atunci, cum de mai exista, chiar si in anul de gratie 2016, intoleranta intre indivizi sau popoare? De ce mai este inca nevoie de o lupta pentru drepturile omului? Ceea ce numim drepturi ar fi trebuit sa se subinteleaga si sa se dezvaluie, in mod natural, de la inceputul timpurilor. Asa cum natura se dezvaluie, in toata splendoarea si diversitatea ei, primavara. Sau nu acceptam ca suntem asemanatori decat in zilele de sarbatoare? In tristete, intoleranta si razboi devenim, dintr-o data, deosebiti? Cu ce se deosebeste basmaua unei femei maramuresene, de esarfa femeii moderne sau de niqab-ul femeii musulmane? Ca o iubitoare de liberalism si moda, as raspunde ca numai prin culoare si modalitate de a o purta. In acelasi fel, as analiza si diversele porturi masculine sau diferentele dintre moda masculina si cea feminina. In istorie, manierele si comportamentul personajelor principale au fost cam aceleasi, doar costumele au dovedit diferente semnificative de la secol la secol.
Iubitorii formei "divide et impera" gasesc cu totul alte explicatii, aiuritoare prin motivatie si lipsa de toleranta. Nu am vazut copaci urandu-se din cauze diferentelor de culoare sau textura a frunzei. Sau poate ca nu meritam aceasta frumoasa metafora a copacului vietii?!
La inceput de primavara, cum spuneam, suntem foarte asemanatori in obiceiuri, spirit si celebrare. Deosebirile, probabil, au fost create in celelalte anotimpuri...Nevoia de iesire din iarna, de primenire si bucurie, ne stimuleaza sa fim mai buni.
Cu putina documentare, aflu ca dragul nostru Martisor se regaseste si in Bulgaria, sub numele de Martenitsa, cuvantul fiind de origine traca, un diminutiv popular al lui mart- insemnand micul martie. Obiceiuri similare sunt impartasite in Italia si Albania.
Etnografii romani considera Martisorul si Martenitsa ca fiind foarte apropiate si de origine traca. Ei au ajuns la concluzia ca une dintre multiplele legende legate de martenitsa isi are radacinile la sfarsitul secolului al vII-lea. Legenda spune ca bulgarul Khan Asparukh a trimis un mesaj surorii sale, peste Dunare, anuntand-o despre victoria lui asupra imperiului bizantin. A legat ravasul cu un snur alb alb de piciorul vulturului- mesager. Bizantinii l-au vazut si l-au ranit cu o sageata. Mesajul a ajuns la destinatie, dar snurul alb era patat cu sangele vulturului. Asa au unceput sa poarte vecinii nostri de la sud acest snur alb-rosu.
In anumite zone din Romania, se crede ca cel ce poarta martisorul, toata luna martie sau chiar tot anul, va fi sanatos si puternic. Femei si barbati il poarta agatat de jachete, aproape de inima, pana la sfarsitul lunii martie cand il agata de crengile unui pom fructifer. Exista si obiceiul de a agata o moneda de snurul alb-rosu si de a fi purtata ca medalion. Dupa o anume perioada de timp, cu acea moneda, se cumpara vin rosu si branza dulce, potrivit credintei ca fata iti va ramane frumoasa si alba ca branza, dar cu bujori in obraji, ca vinul rosu.
In timpurile moderne, martisorul si-a pierdut proprietatile de talisman si a devenit un simbol al prieteniei, dragostei si respectului. Unii etnografi considera ca martisorul are origini romane, altii afirma ca este de origine traco-dacica. Tracii sarbatoreau ajunul anului nou in prima zi de martie. Denumirea lunii martie fusese pusa dupa zeul Marsyes Silen, inventatorul fluierului, al carui cult era legat de pamant si vegetatie. Celebrarile primaverii, la traci, erau legate de fertilitate si renasterea naturii si erau consacrate zeului Marsyes Silen.
In Roma antica, ajunul anului nou era sarbatorit tot pe 1 martie-"Martius", in onoarea zeului Marte, zeul razboiului si un patron al agriculturii. De aici, culorile Martisorului erau considerate culorile razboiului si pacii.
Se spune ca femeile romance, de origine dacica, isi alegeau o zi inainte de 9 martie si, dupa vremea din acea zi, stiau cum le va fi tot anul. In anumite zone, barbatii stiau, dupa ziua aleasa, cum le va fi aleasa inimii. Astrfel, primele zile din martie au ramas ca zilele Babei Dochia, considerata o imagine a Marii Zeite a Pamantului.
Prin snurul alb-rosu, chiar daca este mai putin cunoscut, ne distingem si noi intre culorile curcubeului de primavara al lumii. Un curcubeu inzestrat cu mii de nuante, de o diversitate infinita, asa cum suntem si noi fiintele locuitoare ale acestei planete. Ca sa il facem mai frumos, nu trebuie decat sa ne respectam si sa ne recunoastem unitatea in diversitate.
Toronto / 8 Martie 2016
|
Camelia Lazar 3/8/2016 |
Contact: |
|
|
