Dor de ghiocei
Cineva imi spunea odată despre primăvara că este un anotimp crud si că toamna, cu lumina ei blândă, cu nuantele sale estompate, este de preferat...
Adevărat este că fiecare anotimp are o frumusete anume. Iar acum, la inceput de martie, la inceput de primăvară, când lumina soarelui devine intr-adevăr mai puternică, poate chiar crudă prin strălucirea care ne răneste ochii obositi după zilele cenusii ale iernii, când lucrurile toate capătă parcă astfel un contur mai bine definit, când verdele (deocamdată anticipat) este parcă mai verde ca niciodată, ce poate fi mai firesc decât să te simti cuprins de un dor nedefinit... poate de copilărie sau poate de vară... Sau poate este dorul de reimprospătare a firii, căci, intr-adevăr, din toate punctele de vedere, primăvara este un anotimp al renasterii si poate de aceea o si asteptăm cu atâta nerăbdare.
Cu atât mai mult cu cât, in Canada, ea se lasă indelung dorită (Traditia locală spune chiar să nu incepi grădinăritul mai devreme de 24 mai - sfat verificat, căci orice ai pune in pământ mai devreme de această dată ingheată.)
Poate doar ghioceii, traditionalii vestitori ai primăverii, să aibă curajul si aici, in Nordul continentului nord-american, să isi facă aparitia inainte de topirea zăpezii. Din păcate insă, singurii ghiocei pe care i-am văzut de când sunt in Canada sunt cei din ilustratii.
A trecut multă vreme de când nu am tinut in mâini un buchetel adevărat de ghiocei. Iar primăvara fără ghiocei pare de neconceput... Este greu să concepi că există oameni, că există copii care vor creste fără să cunoască gingăsia unui ghiocel, care nu au avut sansa să simtă emotia unică pe care o trăiesti atunci când cuprinzi in palmă plăpânda tulpină a sfioasei flori, incununată de un melancolic cap plecat. Chiar dacă aici, in această lume super-civilizată a noului continent, există magazine specializate care oferă complicate buchete sau flori exotice, nimic nu poate intrece prospetimea unui ghiocel cules din pădure sau din grădină, si cu atât mai putin aceasta nu o pot face florile din florăriile moderne, mentinute artificial, inghetate, indopate cu substante chimice ca să reziste cât mai mult...
Si poate tocmai acest gol face ca dorul nelămurit adus de primăvară in sufletele noastre să insemne putin si dorul de ghiocei. Poate ca unii vor clasifica aceste asteptări tainice drept o banală astenie de primăvară... Nu stiu care este definitia exactă, insă stiu că există in lume un loc unde, la această vreme a anului, o babă Dochie isi leapădă cele sapte cojoace, unde această Dochie are un fecior mândru ce se cheamă Dragobete, unde de veacuri fetele leagă mândre fire impletite, rosu-ab, de crengile copacilor infloriti, unde mamele primesc din mâna copiilor, in fiecare primăvară, un ghiocel...
Oare am putea să trăim primăvara fără să ne aducem aminte de el?
|
Eliza Ghinea 3/8/2016 |
Contact: |
|
|
