Zanele
Asa sunt vitregele mame
Venite pururi, de prin Nord:
Ingheata tatii,
Iau de soate
Barbatii cei atat de orbi,
Si pe copii – in frig – ii sorb.
Si ii preschimba-n animale.
Doar cei cu sufletele goale
Atat de-atinse de ce-i gol,
Mai roaga zanele: Matale,
Mai poti? Sa faci ceva? Mantale?
Camasi de in? Sa ii intorci
In casa noastra, iarasi
Oameni?
Darul Zanelor
Oglinda fermecata
Ce mama vitrega e Lumea.
Cum se preface a iubi.
Tot ce uraste ea: copii.
Mult prea frumoasa, pentru –a sti
Ce cere viata unei mame.
Chiar viata.
De la gura, poame.
Si de pe trup,
Rani mari si vii.
Ce mama vitrega e Lumea.
Nu te sfii, din gand de scoica,
Sa spui ca mama ti-este doica,
Si nu atatea simfonii.
Porunca Vrajitoarei
Nu veti primi nimic acasa.
Nici lucru, casa, masa, plasa
De prins – in ea
Atatea vise.
Plecati
Tot prin paduri ucise.
Tot printre fiare.
Vrajitoare.
Doar in povestile prea bune
E totul bine.
Pentru toti.
Si-atat de trist este pe lume.
Ca mame vitregi, suntem toti.
Poate avem copiii nostri.
Si nu putem,
Nici pentru ei,
Sa facem – dragostea –
Ca prostii,
Dintr-o poveste
De doi lei.
Montreal - Quebec
|
de Melania Rusu-Caragioiu 2/29/2016 |
Contact: |
|
|
