Ora de vioara
Aceasta prea bogata diaspora,
Atat imi pare – parca – de saraca –
Ca se mai strange, poate, pentru-o ora,
Cu toata Romania ei, de claca –
Din marea-a graba-a Lumii, grau, sa faca,
Din orele vartejului, o arca –
Din Gropile Mariilor – abaca,
Din struguri de lumina, dava daca –
Aceasta prea bogata diaspora,
Cu-atat décor, de alba simfonie,
Si-un Dirijor, cu Dirijori, de vie,
In Mult prea grava – plansa lumii – hora,
Cu-atatea minti, cu-atatea varste, pana
In infinitul pietrei fruntii albe -
Al dragostei eterne, in romana,
De muguri verzi, din Crai cu salbe dalbe –
Atat imi pare – parca – de saraca –
De lacrima. E tot ce mai lipseste
Iubirii ce zideste romaneste
Tot ce-ar dori, dar n-are timp, sa faca…
Tot ce-ar dori, dar n-are bani, si pleaca…
Tot ce-ar dori, dar n-are cant, in Arca…
Tot ce-ar dori, dar n-are minti, in barca…
Tot ce-ar dori, dar n-are robi, in daca…
Aceasta prea bogata diaspora,
Mereu, mereu, mereu, insingurata,
Cum este parca Romania toata,
La timpul amanarii, amanata,
La timpul delasarii, resemnata,
Mai are, totusi, pentru toti, o ora…
Atat de prea saraca… de bogata…
|
