Ceva din pleoapa care îmbracă ochiul
As vrea să mă atingă si pe mine. din drum necunoscuta
să mă-ntoarne că e în capăt nu se stie
cine. viata mea a luat-o pe coclauri ca o cărută
ce-si va frânge gâtul. ori poate-asa a trebuit să fie
spre-a mă obisnui si cu urâtul.
Nu te clinteste cel ce scurmă-n resturi sau cel ce cade
si ti se închină. femeia despletită numai tipăt
c-a violat-o cel fără de vină. dar câte alte-mpotriviri
de soartă nu trec pe lângă tine, o ingrată. eu ce
să-nsemn cu spite colbuite pe dunga serii
învârtind la roată?
Va fi sau nu va fi - din două, una. dar jur c-am dibuit-o
într-o doară, când eu, la rându-mi, eclipsasem
luna. se îngustase drumul? se lărgise? o fi trecând
cumva fără de veste. păi, cum asa?! am dat
să-ntreb, dar noaptea o zbughise.
Îi simt părelnic umbra de femeie la trup împutinată
si-n priviri. nimic n-am înteles din clipa care
a pus pe capul meu cumplitul bir. să fi-nteles-o
în cădere frunza? cerul brăzdat de sarpele
ce pleacă? ceva din pleoapa
care îmbracă ochiul
pe ea doar o cuprinde si-o dezbracă.
|
Virgil Dumitrescu 2/21/2016 |
Contact: |
|
|
