România de dincolo de vorbe : Persuasiunea prin simboluri
Dictionarul explicativ al limbii române defineste, cu sobrietatea specifică unei ample lucrări de sinteză, seacă si lapidară PERSUASIUNEA ca fiind “actiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru“ (fr. - persuasion).
La fel de sec este definită si notiunea de SIMBOL - “semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod conventional sau în virtutea unei corespondente analogice) un obiect, o fiintă, o notiune, o idee, o însusire, un sentiment etc. (în literatură si artă) procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească si care înlocuieste o serie de reprezentări“.
Fiecare dintre aceste două notiuni luată în parte are propria sa putere de a contura reactii existentiale comportamentale si filosofice dar, împreună, puterea lor se multiplică, ele conturând unghiuri de abordare si planuri de definire socio - umană cu totul si cu totul altele, mult mai complexe si cu impact ridicat asupra indivizilor sau comunitătilor umane.
Subiectul este atât de vast încât nu poate fi epuizat cu usurintă. Ar putea fi însă definite câteva planuri ale vietii sociale, economice, culturale, informationale, educationale etc. în care persuasiunea prin simboluri poate deveni (uneori chiar este) profesiune de credintă, comportament obligatoriu pentru atingerea unor obiective nu întotdeauna “ortodocse”.
De când există omenirea unii au încercat să-i păcălească pe ceilalti pentru a-si atinge scopuri nu de putine ori meschine.
Interese individuale sau de grup, politice sau economice au determinat specialistii (mai ales în comunicare) să recurgă la metodele cele mai subtile pentru atingerea intereselor proprii sau ale celor ce i-au mandatat.
A trata persuasiunea prin simboluri, fie chiar si exhaustiv este ca si cum ai deschide cutia Pandorei; nu poti sti niciodată ce poti descoperi înăuntru si, mai ales nu vei sti cum să introduci înapoi în cutie ceea ce ti-a scăpat.
Trăim într-un univers de simboluri. Tot ceea ce ne înconjoară este, sau poate fi codificat, pentru a ne stimula gândirea abstractă sau dimpotrivă creativitatea. Am început deja să ne dorim să fim mintiti (“minte-mă dar fă-o frumos”). Este de fapt ceea ce speculează aceia ce folosesc persuasiunea prin simboluri pentru a-si urmări interesele. Se vând pe bani buni iluzii, utilizându-se pentru aceasta cele mai noi cuceriri ale tehnicii.
Practic nu există domeniu în care să nu functioneze, cu mai mult sau mai putin succes persuasiunea prin simboluri.
Domeniile politic, economic, comercial, militar, educational, informational, confesional, sentimental dar nu numai, sunt câteva doar dintre cele în care un simbol bine plasat - adică atunci când, unde, si cum trebuie - poate convinge speculând reactii si sentimente de genul curiozitătii, vanitătii, spiritului de economie, de competitie, dorintei de dominare, de a place, de a impune sau de a crea iluzia supunerii.
Folosesc persuasiunea prin simboluri - armata, serviciile speciale de propagandă, biserica, sectele religioase, comerciantii a tot felul de produse, toate tipurile de ghicitori si vizionari, politicienii, arti;tii plastici, mai ales creatorii de artă angajată, jurnalistii, scriitorii.
Când a început acest proces pentru “convingerea“ celor din jur că trebuie să se supună unor abstractizări extrapolate la concretul cotidian, este greu de apreciat.
Cu sigurantă piramidele egiptene, prin simbolistica lor au convins contemporanii despre inexorabil - nu degeaba un filosof arab afirma în urmă cu peste 1000 de ani - „Omenirea se teme de timp, iar timpul de piramide“.
Mai târziu, simbolul crucii, a polarizat în jurul său o întreagă filosofie ce continuă să guverneze prin persuasiunea promovată în numele credintei, de trei mii de ani, miliarde de oameni de pe întreaga planetă. Afirmatia este valabilă si în cazul semilunei.
Putem spune fără riscul de a gresi că tot ceea ce a trebuit să fie promovat ca element de noutate în memoria si constiinta umanitătii a fost cultivat în mintea si sufletul omului prin persuasiune, utilizându-se, după caz simboluri încifrate promovate pe principiul “crede si nu cerceta“ sau firesti si simple până la absurd, născând suspiciuni initiale, acceptate mai târziu, după generatii, ca pe niste lucruri firesti, perfect integrate în filosofia si comportamentul a generatii si generatii de oameni.
Explozia informatională, cuceririle tehnico-stiintifice, comprimarea spatiului si timpului prin cresterea vitezei de deplasare sau de transmitere a datelor au determinat receptorii de mesaje persuasive să se adapteze, nereusind întotdeauna să se ridice la nivelul pretentiilor.
Atunci, nu de putine ori, reactia la persuasiunea prin simboluri s-a manifestat prin impermeabilitate si atitudine de blocaj la stimuli.
Pozitia este întotdeauna transantă si neselectivă si sunt negate, din cauza unor inabilităti, si acele demersuri care nu ar merita această soartă. De exemplu, încercarea de persuadare prin simboluri a utilizării unui anume produs poate naste reactia de respingere la cumpărare dacă o firmă concurentă insinuează că acest produs “insuficient testat“ poate constitui o amenintare la adresa sănătătii eventualului consumator.
Am putea defini persuasiunea ca având cel putin două aspecte fundamentale - inducerea într-un mod alambicat a unui melanj de date si notiuni corecte combinate cu jumătăti sau chiar părti mai mici de adevăr sau sinceritatea frustă în care acesta este chiar simbolul (“m-ai convins pentru că ai fost sincer“). Aici, cu sigurantă, un profesionist în a folosi persuasiunea prin simboluri ar tine minte că “adevărul este o minciună care nu a fost descoperită încă“ si că, “dacă esti sincer nu trebuie să tii minte nimic“. Dar cine îsi poate permite luxul de a fi absolut sincer?
Persuasiunea prin simboluri este cu sigurantă forma cea mai eficientă de convingere a maselor că trebuie să facă sau să nu facă ceva. Dacă am considera de exemplu sloganul ca pe o formă de persuasiune a maselor prin utilizarea simbolurilor am putea observa că, prin efectul perceptiei si mai ales cel al reactiei de grup “sloganul este o formulă scurtă, negândită, care nu te lasă să gândesti“.
Asadar, prin persuasiunea ce foloseste simbolurile pot fi manipulate masele (si aici nu folosim notiunea în sens neapărat pejorativ), determinându-le să reactioneze într-un anumit moment si într-un anume loc, nu după cum (poate) ar dori ele ci, după cum sunt convinse (prin simboluri) că este mai bine să o facă.
PERSUASIUNEA PRIN NORME SI SIMBOLURI TRADITIONALE
De când există societatea omenească informatia în diversele ei forme de exprimare si canale de transmitere a reprezentat o necesitate vitală în activitatea oamenilor.
Pe măsura dezvoltării socio-economice si culturale a societătilor umane informatia a devenit un produs care se cere constant, se vinde si se consumă ca orice marfă.
Astăzi, datorită disparitiei barierelor tehnice de comunicare pământul nu mai este doar un “sat global“ (Marshall MC. Luhan), ci si un “sat electronic“ în spatiul căruia informatia - reală, trunchiată, partială sau falsificată - circulă cu mare viteză si unde persuasiunea prin simboluri deturnează proprietatea unor notiuni sau valori până la “despărtirea apelor“.
Ziarele, revistele, radioul, televiziunea si mai recent Internetul au devenit vectori de bază ai transmiterii informatiei apropiind până la simultaneitate momentul producerii evenimentului cu cel al comunicării lui în întreaga lume. In felul acesta, cu usurintă, fără alterări ale mesajului propus, mari grupuri de oameni pot fi beneficiarii simultan ai persuasiunii prin simboluri care simboluri, devenite cunoscute prin redundantă se transformă în adevăruri universale, cu valoare de necontestat.
Dat fiind impactul deosebit al informatiei vehiculate prin mass-media asupra constiintei, sentimentelor, stării de spirit si motivatiei oamenilor si colectivitătilor, tot mai multi specialisti în comunicare aprofundează posibilitatea promovării unor idei, scopuri, obiective, programe, realizând persuasiunea prin inducerea unor simboluri axiomatice.
Deloc întâmplător, chiar Napoleon Bonaparte afirma că “un ziar bun face cât zece batalioane“ referindu-se cu sigurantă la posibilitatea de a-si convinge supusii dar si dusmanii despre puterea pe care o are promovarea intereselor sale de stat prin intermediul persuasiunii prin simboluri, având ca suport ziarul. Afirmatii de genul “domnule, dumneata nu ai comis o crimă ci, mult mai grav, o eroare“ induceau în rândurile supusilor convingerea că Împăratul, transformat în simbol, este infailibil.
Iar Adolf Hitler, în stilul său cinic spunea “n-am ce face cu cavaleria! Armele mele sunt confuzia sentimentelor, conflictele morale, panica, nehotărârea“. Aici am putea adăuga că, istoria conflictelor militare, sociale, confesionale dovedeste că, terenul cel mai propice pentru exercitarea persuasiunii prin simboluri este terenul nesigur dar fertil al manipulării maselor. În decursul evolutiei umanitătii istoria a dovedit că mari mase de oameni au pornit la luptă (în atac sau în apărare) în umbra unor simboluri impuse prin persuasiune - drapelul de luptă, crucea, semiluna, portretul unui conducător, elemente de nationalism (limbă, rasă, religie, traditie).
Astăzi, mai mult ca oricând, gratie virtutilor fără precedent ale mass-media, informatia poate fi subtil falsificată, folosită în diverse scopuri. Dependenta tot mai mare a omului de informatia zilnică, “oboseala“ de a mai decela adevărul îl face în aceeasi măsură vulnerabil la manipulare, expus deci persuasiunii prin simboluri.
Ori pentru a preveni atari ipostaze trebuie cunoscute mecanismele sociale si psihologice ale persuasiunii prin simboluri.
De când au oamenii gură să vorbească si urechi să audă, de când schimbă mesaje, ei au înteles că este posibil să profite sau dimpotrivă să sufere de pe urma ambiguitătilor proprii, chiar si cele mai “inocente“ informatii putând să se întoarcă împotriva lor prin persuasiune.
Persuasiunea prin simboluri generează, desi cei ce o practică nu vor să o recunoască, un proces de dezinformare în mintea si inima receptorului mesajului transmis. Ulterior, convins prin redundantă si argumente aparent de nezdruncinat că “albul este negru si negrul alb„ omul sfârseste să creadă aproape în orice, minându-si chiar propriul său esafodaj de valori.
Despre cum poate fi convins un luptător să actioneze în fata inamicului explica în urmă cu peste 2500 de ani generalul chinez Sun Tzî, cel care a pus bazele teoretice ale dezinformării, utilizând în multe dintre principiile enuntate persuasiunea prin simboluri.Vom prezenta câteva dintre aceste norme “actualizându-le“.
- “Discreditati tot ceea ce este mai bun în tara inamicului“ - educatia, cultura, economia, comertul sunt depăsite.
- “Semănati discordia si creati conditii de dispute între cetătenii tării inamice“- “ridiculizati traditiile adversarilor vostri“ - discreditati-le simbolurile, traditiile, cutumele, idealurile si năzuintele determinându-i să creadă că, dacă vor continua să cultive asemenea valori nu vor mai fi moderni, europeni etc.
Chiar dacă, în esenta lor, principiile si regulile enuntate si comentate mai sus, au rămas valabile, prin descoperirea tiparului, aparitia ziarelor, cărtilor, revistelor, radioului, televiziunii (socotită unanim paradisul dezinformării si persuasiunii prin simboluri!), Internetului (cu aparentă de obiectivitate dar controlat de organisme specializate în persuasiune!) s-au creat numeroase posibilităti pentru ca informatia să fie “prelucrată“, să devină persuasivă, să se îndepărteze chiar până la opusul realitătii de ceea ce ar trebui să reflecte. Site-urile de socializare sunt sosul primordial în care se nascîntotdeauna manipulările.
Nu de putine ori, beneficiarului mesajului transmis pe diverse canale prin metoda persuasiunii prin simboluri (reclame,enuntarea unor principii politice, atitudini sociale, reactii în situatii critice) i se induce realitatea prin afirmatii de genul “Este adevărat, doar am auzit la radio, am văzut la televizor, am citit în ziar...“ sunt expresii tot mai frecvent folosite pentru a sustine un punct de vedere sau pentru a da un plus de credibilitate si autentic unor informatii. În cazul acesta mass-media devine simbolul care se insinuează persuasiv. Tocmai pe o asemenea credibilitate a mass-media se bazează si “maestrii“(ghilimelele ar putea fi eliminate pentru că ei chiar sunt maestri) în arta persuasiunii prin simboluri, utilizând ca suporturi si totodată vectori, cuvântul, sunetul si imaginea. Priviti si ascultati cu atentie “păreristii” (cuvânt inventat de mine), asa zisii comentatori politici care inundă ecranele televizoarelor cu morga si atotstiinta lor. Exprimă ei oare vreun mesaj clar? Sunt ei oare obiectivi, echidistanti si sinceri? Îndoi-m-as! Ei sunt doar vectorii de comunicare ai angajatorilor sau finantatorilor,tesători ai plasei de manipulări în care este prinsă constiinta unui popor.
ETAPE ALE APLICĂRII PERSUASIUNII PRIN SIMBOLURI
Principalele etape ce le implică conceperea si organizarea persuasiunii prin simboluri constau în
- Stabilirea beneficiarului, a publicului tintă (o persoană, o institutie, un partid, un sex, o comunitate religioasă, profesională, socială sau culturală) acestia fiind cei care vor percepe la valori maxime mesajul pentru că sunt direct interesati. Ei vor fi cei care, într-un fel sau altul vor achita nota de plată.
- Identificarea unei agentii specializate, a unui agent de influentă credibil, a unui beneficiar “dezinteresat“ care enumeră avantajele solutiei propuse (charisma este obligatorie).
- Studiul si analiza “pietii“ a stării de spirit a publicului vizat, a gradului său de permeabilitate, a ceea ce doreste acesta, a ceea ce ar accepta si ce nu.
- Alegerea formelor de exprimare (directă, abstractă, simbolică, retorică, populistă, mobilizatoare etc.) care prin continutul si forma lor, prin stilul de promovare să socheze, să surprindă si să seducă.
- Stabilirea emitătorilor profesionisti care, ( ziar, revistă, post de radio, de televiziune, purtător de cuvînt, specialist în relatii publice) vor fi folositi în operatiunea de persuasiune si care (atentie!) în caz de nereusită vor putea deveni tapii ispăsitori.
- Precizia temei abordate (obiectul dialogului cu beneficiarul). Formula trebuie să fie cât mai simplă si directă, simbolul ales trebuie să fie accesibil, cunoscut, usor de reprezentat si stilizat si, mai ales, usor de memorat si de descris.
- Tratarea temei (reclama unui produs, promovarea unei doctrine, prezentarea unei personalităti etc.) trebuie să facă apel la o diversitate de abordări a informatiilor care să convingă, într-un limbaj accesibil beneficiarului mesajului.
- Alegerea “cutiilor de rezonantă“, a ziarelor si revistelor, posturilor de radio si televiziune, anumitor categorii socio-profesionale, partide sau oameni politici care vor prelua, dezvolta si sustine simbolul ce face obiectul persuasiunii.
- Pregătirea graduală a opiniei publice în general (dar si prin intermediul publicului tintă) pentru ca, în final, să accepte cu usurintă ideile promovate în mod persuasiv prin simboluri.
- Promovarea noilor simboluri si notiuni prin analogie cu cele deja consacrate pentru a reduce socul si a le face mai usor de “digerat“.
- Satanizarea sau demonizarea concurentei, afirmarea a cât mai multor lucruri rele despre aceasta, utilizând informatii trunchiate ori răsturnate, declaratii, înregistrări, fotografii “cosmetizate“, în virtutea principiului “calomniază, calomniază, până la urmă tot va rămâne ceva!...”
- Maniheismul, crearea a două tabere departajate categoric, opuse ireductibil, “băietii buni - băietii răi“. Promovarea principiului leninist: “cine nu este cu noi este împotriva noastră”.
- Crearea si apoi alimentarea unei psihoze, inducerea în constiinta publicului a unei stări irationale, obtinute prin persuasiune, care să-l împingă să nu mai vadă că este sub efectul manipulării.
TEHNICILE PERSUASIUNII PRIN SIMBOLURI
În toate operatiunile de persuasiune se utilizează frecvent o serie de procedee care, fără a fi prea sofisticate, sunt însă extrem de eficace.
- Negarea unor fapte sau a calitătii(lor) unor produse, servicii, trăsături umane, comportamente, speculându-se faptul că publicul nu are timp si, de multe ori nici posibilitatea de a verifica cum stau lucrurile în realitate.
- Inversarea faptelor, afirmarea categorică, cu obrăznicie chiar, că “lucrurile stau de fapt invers, X nu este vinovat, ci tocmai Y, cel care acuză”; “numai produsul Z este cel mai bun, celelalte trebuie aruncate la gunoi”. Pentru a fi mai expresivă si convingătoare afirmatia, aceasta chiar este pusă în practică - cel interesat de promovarea noului produs regizează demonstratii publice destinate să minimalizeze calitătile produsului “adversar“ si să hiperbolizeze calitătile propriului produs. Absolut la fel stă situatia si în priviinta unor persoane, doctrine, religii, teorii filosofice... Întotdeauna, în spatele unei afirmatii favorizante se află interese de promovare a ceva ce se află în opozitie sau în crestere spre afirmare. Nu de putine ori, cel care se agită pentru a promova ceva, va folosi aceeasi retetă persuasivă mai târziu, pentru a demola ceea ce a construit si pentru a pune pe tapet altceva, mai nou, mai modern, mai bănos.
- Amestecul dintre adevăr si minciună poate si trebuie să fie - dacă persuasiunea operează eficient - un melanj savant între adevăr si fals. Simbolistica este cea care poate da o mână de ajutor eficientă si convingătoare. Sunt folosite drept simboluri orice coduri vizuale, filosofice, morale, religioase, comportamentale, culturale.
Pe cine nu convinge faptul că trebuie actionat, într-un anume moment, sub drapel, spre binele patriei si al poporului său, pentru ca binele să învingă? În această luptă se pleacă cu sabia într-o mână si cu crucea sau drapelul în cealaltă, se actionează disciplinat, coerent si eficient, pentru impunerea culturii nationale a cuceritorului în noi teritorii.
Iată asadar, într-o singură frază se regăsesc o multime de simboluri care au fost insinuate ca fiind singurele adevăruri valabile (uzându-se de persuasiune) mecanism prin care, cei interesati îsi pot promova propriile interese sau cele ale grupului propriu.
- Tactica generalizării este extrem de des uzitată, atât în promovarea unui produs cât si în compromiterea altuia. Nu de putine ori ati auzit expresii de genul “toti copii folosesc pasta de dinti X, din această cauză nu au nici o carie...” sau “toti oamenii care au venit la doctor văitându-se de stomac nu au folosit produsul Y ce le-ar fi luat cu mâna durerile“, ori “aceasta pasta de dinti este recomandată de asociatia medicilor dentisti din Papua - Noua Guinee” (aici am exagerat un pic). Această generalizare diminuează responsabilitatea cuiva anume. Se urmăreste totodată să se demonstreze că cel căruia i s-a întâmplat ceva anume (în rău sau în bine) nu este singurul în această situatie. Astfel de tactici generează reactii de solidaritate sau dimpotrivă de dezavuare a unor simboluri si persuasiunea îsi arată astfel roadele.
- Pentru a convinge prin simboluri este necesară ILUSTRAREA. Omul este o fiintă intuitivă ce percepe marea majoritate a informatiilor prin prisma acestei caracteristici. El întelege cel mai usor când i se arată ceva. Poate trece de la particular la general sau invers mult mai usor si mai ales mult mai eficient, demonstrându-i -se că evolutia evenimentelor putea să ia o turnură si mai gravă, dar... Pentru aceasta trebuie să i se arate, iar practica a dovedit că prin persuasiune si utilizarea în sprijinul acesteia a simbolurilor celor mai potrivite pot fi deturnate în directiile dorite cele mai crâncene convingeri si cele mai nobile idealuri.
Cruciadele, organizate si desfăsurate sub semnul crucii si în numele crestinismului au avut ca scop, cu sigurantă între cele economice, religioase, doctrinare, sociale si culturale, si pe acela de a stopa o cultură în plină expansiune, cultura maură, al cărei simbol era semiluna si care totusi, a reusit să pătrundă în Europa, prin Spania, înfiintând Califatul de Cordoba si influentând cu prezenta si puterea sa de presuasiune si simbolistică, toate tările din această parte a continentului, milioane de oameni, timp de sute de ani.
Afirmarea unor judecăti de valoare favorabile programului urmărit, definindu-le ca pe niste adevăruri indubitabile si promovarea acestora cu perseverentă si îndrăzneală, în baza principiului “Adevărul este o minciună care nu a fost încă descoperită, iar istoria este un set de minciuni asupra cărora s-a căzut de acord“ (Napoleon).
Utilizarea unor variatiuni pe aceeasi temă generează extinderea problematicii în discutie la aspecte colaterale, glisarea centrului de greutate către zone de atentie si interes maxim pentru beneficiarul campaniei.
RECLAMA, SUFLETUL COMERTULUI
Domeniul atât de controversat, reclama comercială este, cu sigurantă, mediul în care persuasiunea prin simboluri este în elementul său.
Până în urmă cu 25 de ani, telespectatorul român si, prin extensie, populatia României nu era obisnuită cu reclama (publicitatea), aproape sub nici o formă. Slabele tentative ale ADAS, CEC,Uzinei de Automobile Pitesti sau ale unui Magazin “Victoria - 50 de magazine într-unul singur“, nu aveau cum să influenteze decizii când nu exista posibilitatea de a alege. Oricum, pe vremea aceea, nu prea îndepărtată, problema era nu să alegi ce să cumperi ci, mult mai simplu, dacă să cumperi sau nu.
După 1990 s-a căzut, bineînteles, în celălalt pericol - oricine vrea să-si promoveze un produs, fie el bun sau rău, plăteste un scenarist dintre cei rămasi someri din cauza disparitiei productiei nationale de filme, îi alătură un operator dintre aceia care filmau la nunti, botezuri, ruperi de turtă si tăieri de mot, îsi face o firmă de publicitate apoi, fără nici un fel de scrupule si discernământ produce reclame pentru radio, televiziune si presă scrisă, subproduse destinate îndobitocirii cumpărătorului, aducerii sale în pragul isteriei, tocirii reactiei sale de autoprotectie sau discernământului său logic si firesc.
Imperiul reclamelor si publicitătii a devenit pentru consumatorul obisnuit “tara de dincolo de logică“ în care îi place să arunce din când în când câte o privire dar nu i-ar plăcea să locuiască.
Cele mai frecvente reclame sunt la detergenti, săpunuri, pastă de dinti si telefoane mobile. Desi care mai de care dintre aceste produse spală, înălbeste, înmoaie pielea, alungă bacteriile, păstrează tesăturile intacte si mai ales scurtează distantele dintre oameni prin comunicare directă, nu poate fi retinută nici o informatie utilă care să departajeze calitătile acestor produse si să le ierarhizeze. Toate sunt cele mai bune, cele mai ieftine, mai parfumate, mai ecologice sau mai rapide si complete în comunicare, toate apelează prin persuasiune la simboluri utilizând, din păcate, niste coduri cu cheie pierdută - cum ar fi - relatiile interumane, comportamentul social, spiritul de competitie, selectia.
Sunt reclame la care te fură imaginea si nu mai esti atent la continut sau altele de-a dreptul stupide. Un exemplu de reclamă stupidă este : “Untdelemn de la bunica, sărut mâna pentru masă!“ – hodoronc - tronc!. Din nefericire, comentariile generate de o asemenea avalanse de semne si simboluri încifrate sau fruste, poleite, strălucitoare si frumos luminate, cu actori frumosi si copii geniali nu pot fi decât acelea că “mare parte din populatia României spală rufe, îsi face baie de noaptea până dimineata si vorbeste la telefonul mobil de i se toceste limba si îsi freacă dintii ori de câte ori se plictiseste“.
Publicitatea este o lume si creează pentru cîteva minute alte lumi ireale, povesti neverosimile, utilizănd personaje - simbol. Ea trebuie să convingă prin persuasiunea inteligentă si nu o face aproape niciodată.
Promovarea unor simboluri continute în reclame permite exploatarea haosului din gândirea umană cauzat de explozia informatională.
Se apreciază că publicitatea poate avea priză la public acolo unde există informare în adevăratul sens al cuvântului, adică acolo unde prezentarea faptelor, evenimentelor, ideilor, parametrilor unui produs se fac prin comentarii libere, prin exprimarea pozitiilor pro si contra si prin discutii scutite de presiuni si influente.
Din păcate lucrurile nu stau chiar asa.
Există o primă fază sau formă de persuasiune prin simboluri ce vizează publicitatea si care încearcă să actioneze asupra indivizilor, dar care le mai recunoaste încă posibilitatea de a reflecta si încearcă totodată să le învăluie judecata, lăsându-le întreaga responsabilitate de actiune.
O formă mai radicală de publicitate reduce tintelor sale dreptul de gândire, apelându-se în acest scop la agenti de influentă de mare credibilitate cum ar fi mari actori, mari oameni politici, eroi, sportivi celebri, sfinti sau profeti.
Bazându-se pe pasivitatea care există în formă latentă în fiecare individ această formă de publicitate îl îndoapă cu informatii “în pastile“, tocmai bune de înghitit cu putină apă.
Publicitatea încearcă să ocolească dreptul sau posibilitatea de a se cunoaste realitatea în afara aparentelor oferite si a normelor impuse.
Producătorul de publicitate exploatează ceea ce crede că este vulnerabil la adversar, în timp ce el însusi se pune la adăpost în spatele formulelor de genul “produs recomandat de Asociatia Medicilor Stomatologi cu Liberă Practică din România“. Recursul la atestarea unor organisme si organizatii fantomă, dar cu nume pompos.
Dialogul există numai în aparentă. Comunicarea capătă un sens unic, de la producătorul de publicitate la cumpărătorul potential, în scopul de a-l face pe acesta din urmă să actioneze cu docilitate, la sugestia primului.
De-a lungul istoriei moderne a publicitătii si reclamei, persuasiunea indusă prin simboluri a speculat reactiile emotionale ale cumpărătorului.
Unii cumpărători achizitionează produsul X pentru că, marea vedetă Y i-a spus că este mai bun, altii o fac pentru că este mai ieftin.
Există însă clienti care cumpără un produs pentru a face în necaz concurentei, uitând însă că, întocmai producătorilor de petrol, si alti comercianti sunt organizati în carteluri ce controlează piata si prin consecintă, “concurenta“ este o găselnită menită să introducă în modă un nou produs.
Persuasiunea în comert nu se rezumă numai la manipularea deciziilor financiar-comerciale, ea se dovedeste a fi si o puternică pârghie de actionare psihologică, de conducere a grupurilor tintă definite sau potentiale, de dirijare a opiniilor si ideilor, a stărilor sufletesti si a comportamentelor umane.
Constatând imensa influentă si reala eficacitate comercială a publicitătii, specialistii în domeniu au dorit dintotdeauna să o folosească în serviciul politicii - însă ceea ce s-a realizat constituie o denaturare căci propovăduirea unei ideologii sau chiar interpretarea unui fapt real nu este acelasi lucru cu vânzarea unui obiect cu care consumatorul poate avea un contact direct.
“Publicitatea politică“, devenită propagandă, nu va putea să scape perversiunilor care dintotdeauna au însotit complicatele “intrigi de palat“.
Individul uman, politizat, contrar aparentelor, este mai putin ofertant de servicii cât, mai ales, doritor de putere.
DIVERSITATEA SUPORTURILOR
A devenit banală sublinierea cresterii numărului de aparate si procedee tehnice de informare posibile, precum si a valorii performantelor pe care le ating. Primele locuri în ceea ce priveste informarea si comunicarea sunt detinute de radio, televiziune, presa scrisă si, în ultimii ani, Internetul, toate fiind caracterizate prin aparatura specifică avută în dotare.
Aceste suporturi ale informatiei se diferentiază între ele prin mai multe elemente. Conditionările tehnice nu sunt aceleasi. Clientela nu este comună decât în parte. Modul de prezentare a informatiilor este foarte diferit. Cu toate acestea se constată o concurentă acerbă între ele deoarece toate îsi asumă aceeasi sarcină în slujba servirii publicului - a distra, a cultiva si a informa, a comunica. Aceste sarcini sunt abordate cu aceeasi stare de spirit de către toate suporturile enuntate, stare de spirit care doreste mai mult să placă decât să dea informatii. Competitia este intensificată si de dependenta comună fată de resursele financiare furnizate de publicitate. Nici politica nu duce lipsă de mijloace de presiune asupra profesionistilor informării care, la rândul lor, “agresează“ publicul cu mesaje transmise prin simboluri în mod persuasiv.
Aparent nimeni nu pierde si nimeni nu câstigă, în fapt fiecare pierde sau câstigă câte ceva. Este Legea nescrisă aplicabilă în comunicare.
RADIOUL, care a fost unul din primele suporturi de masă rapide pentru propagandă si dezinformare, a înregistrat o crestere considerabilă în importantă o dată cu aparitia receptoarelor portative, performante si usoare. In acest fel, publicul a putut fi influentat permanent, la orice oră si în orice loc se afla. Cel care controlează postul de emisie este stăpân pe prezentarea evenimentelor si poate în orice moment să-si facă simtită pozitia fată de acestea, încercând să influenteze atitudinea opiniei publice fată de un fapt sau de un fenomen, prin declansarea unei campanii persuasive, utilizând simboluri, mesaje cu cheie, atitudini sonore care să-i promoveze interesele.
Transmiterea ambiantei sonore are efect mărit în combinatie cu tonul vocii celui ce transmite mesajul. În anii 80, folosirea pentru comunicarea unor mesaje considerate importante a vocii unor anumiti crainici a transformat acele voci în vectori simbolici ai autoritătii, inducând stări de alarmă în constiinta receptorilor, în momentul în care se apela la ele.
Excesele diminuează importanta mesajului, iar publicul, obisnuindu-se, nu mai reactionează normal, ignorând situatiile critice.
În acest caz, ceea ce suscită cel mai mult atentia si oferă aparenta celei mai mari obiectivităti este linearitatea textului, cu conditia să fie bine conceput si bine spus. Poate că va capta atentia unui număr mai mic de persoane căci i se va reprosa seriozitatea (“crimă“ de neiertat în zilele noastre) dar va misca mai puternic psihicul.
Radioul ridică delicata problemă a difuzării emisiunilor la mare distantă pe unde scurte. Este creată astfel posibilitatea de a se adresa unor grupuri de ascultători îndepărtate de locul de transmisie. Persuasiunea prin simboluri (de data aceasta sonore) impune adecvarea cadrului sonor si găsirea unui limbaj comun decodabil cu viteză foarte mare pentrucă, nu-i asa, “cuvântul zboară“. Insertii sonore, fragmente de melodii, zgomote de ambient, sunete create artificial sunt doar câteva dintre metodele folosite de radio pentru a comunica mesaje, în gama lor întreagă, de la cele de divertisment si publicitate până la cele ce anuntă catastrofe naturale sau sociale.
TELEVIZIUNEA este, de departe, cel mai popular mijloc de informare în masă. Ea a devenit dintr-o sursă de distractii si de cultură un vector informational incisiv, având un grad mare de persuasiune prin folosirea imaginii. Nu de putine ori auzim afirmatii de genul: “Asa este pentru că am văzut eu la televizor…”.
Imaginile nu sunt decât punctele de vedere partiale asupra evenimentelor, care adesea nu pot fi “prinse“ decât cu conditia ca evenimentul respectiv să fi fost prevăzut. Textul din “auff“ permite reconstituirea mai mult sau mai putin exactă a ceea ce s-a întâmplat, în orice caz mult mai bine decât imaginea, care nu fixează decât prezentul.
Televiziunea, devenită un simbol al secolului abia încheiat si al celui în care ne aflăm, este presuasivă printr-o prestatie retrospectivă (pentru evenimentele neasteptate pe care mai mult le evocă decât ni le arată), sau orientativă asupra unui eveniment prevăzut ori a unui obiectiv în prealabil ales. Constientă sau nu de acest inevitabil decalaj între produsul său finit si realitate, televiziunea nu se poate lipsi de comentariul verbal, aproape întotdeauna paralel cu imaginea.
Un alt aspect discutabil este redundanta multor stiri de la un jurnal la altul. Intr-un fel este explicabil. Ai 24 de ore de emisie, cu jurnale de stiri din oră în oră si nu ai oricând la dispozitie pentru diversitate si noutate un atentat, o declaratie politică sau un accident spectaculos. In cazul acesta esti nevoit să răstălmăcesti o stire, ii trunchiezi sensul si chemi în studiou câtiva “păreristi” verificati si “sensibilizati” si-i pui să o comenteze. Pe de altă parte, utilizarea excesivă până la banalizare a anuntului “Breaking News” care umple ecranul înainte să aflăm că nu stiu care interlop a strănutat sau nu stiu care divă si-a pus silicoane, distruge efectiv credibilitatea, obiectivitatea si seriozitatea oricărei televiziuni.
În cazul televiziunii persuasiunea prin simboluri atinge întreaga gamă de aspecte, dela sublimul absolut până la ridicolul penibil. Aici, si numai aici se întâlnesc aruncate cu lopata tone de drapele, cruci si steme, cohorte de manifestanti, săli întesate de spectatori, figurile unor oameni la modă, girofaruri, imagini aeriene, stop-cadre si plonje-uri etc. Numai cu ajutorul televiziunii poti compromite prin tocire imaginea oricărei persoane sau a oricărui obiect si poti să arunci în derizoriu orice idee. Demitizarea, compromiterea prin repetitie excesivă sau prin montaj tendentios fac deliciul, pentru o anumită categorie de public. Pe de altă parte, chipul si vocea prezentatorului acoperă nu întotdeauna fericit golurile de imagine si această prezentă tot mai frecventă între prea scurtele si aleatoriile fragmente ale “actualitătii“ antrenează aparitia vedetismului, sau mai rău, un insuportabil histrionism, sanctionat însă fără milă de telespectatorul care are “puterea“- adică telecomanda.
Toate imaginile si comentariile sunt pregătite si montate după ce se petrec faptele si în sprijinul acestora si al comentariului sunt introduse insertii ce sunt ele însele simboluri sau folosesc simboluri.
Finantarea televiziunii implică în principal trei surse de venituri - alocatiile bugetare, subventiile publice si publicitatea. Persuasiunea prin simboluri poate fi constatată mai ales atunci când publicitatea, de exemplu, nu mai este o pauză într-o emisiune ci un fenomen deranjant. O variantă posibilă este găsirea căii de a renunta în mod deliberat la încercarea de comunicare, simultan, către întregul public si căutarea modalitătilor de adresare către grupuri de auditori relativ bine tipizate. Cei care se ocupă de publicitate, de exemplu, dar si cei care lucrează în politică stiu foarte bine faptul că se câstigă în eficacitatea campaniilor lor atunci când acestea sunt directionate către grupuri sociale cu specific bine definit. Amestecul tintelor dăunează efectului percutant al mesajului. Ascultătorul este agasat de publicitatea comercială, politică sau de orice altă natură, care nu se referă la nevoile sale personale. O solutie pentru definirea si departajarea publicurilor tintă a apărut în momentul organizării activitătii redactionale pe “canale„ specializate (cultural, de actualităti, muzical, de divertisment etc.) în acest caz, pentru a se integra în context, simbolurile ce transmiteau mesaje persuasive au fost adaptate pentru a nu crea disonante. Imensitatea pauzelor publicitare rupe firul naratiunii într-un mod supărător, dar are avantajul că telespectatorul poate da o fugă până la baie, iar sotia lui poate mesteca în oala cu mâncare aflată pe foc. Dificilă este însă reînodarea subiectului prezentat la TV după multe minute de pauză publicitară.
Influenta televiziunii, rolul său formativ si, nu de putine ori deformativ de opinii sunt recunoscute de toată lumea, în materie de informare cotidiană si de persuasiune prin simboluri. Aici, în universul feeric al imaginii combinate cu sunetul si informatiei “prefabricate“ prestatia sa este în mod frecvent dezavantajantă si adesea deformantă. Este cazul să ne reamintim că procedeul tehnic de receptionare - prin baleiaj succesiv al ecranului tv - si care se înrudeste cu “simularea luminoasă intermitentă“ din domeniul neuropsihologiei (celebrul ceas de buzunar pendulat de către hipnotizatori), are probabil un anumit efect asupra activitătii celebrale. Neurologii admit că la anumiti subiecti cu o sensibilitate mai mare, activitatea de vizionare a emisiunilor televizate este responsabilă de crizele epileptice. Aceste persoane, unele dintre ele pot fi sau deveni lideri de grup, sunt cele mai usor influentabile prin intermediul persuasiunii prin simboluri, mai ales dacă simbolistica abordată are o puternică încărcătură emotională. Nu s-a stabilit încă (dar nici nu este imposibil) dacă nu cumva activitatea cerebrală pe timpul vizionărilor TV este la unii indivizi (dacă nu la toti) partial modificată într-un sens care nu favorizează deloc spiritul critic si poate fi expusă persuasiunii. Să nu uitam nici de mesajele subliminale interziseîn principiu, dar practicate totusi.
Oricum ar fi, toti cei ce doresc să transmită un mesaj, mai ales pe calea persuasiunii, recunosc si apreciază conditiile excelente oferite de canalele audio si audio-vizual. Printre acestia se numără cei care se ocupă de publicitate, politicienii (care au învătat să se pregătească cu foarte mare grijă pentru interventii publice pe aceste două canale mass-media) si, în general, toti aceia care vor să-si creeze notorietatea, au de transmis mesaje publice, urmăresc formarea, modelarea sau subminarea convingerilor unor indivizi sau grupuri. In afara profesionistilor care, normal, doresc utilizarea unui mijloc modern si versatil pentru a se face văzuti si auziti, mai există si o altă categorie de indivizi si anume aceia care ar dori să obtină controlul asupra televiziunii pentru ca, într-un fel sau altul, să reducă la tăcere criticile sau actiunile concurentei. In timp, au fost denuntate încercările anumitor guverne sau persoane notorii de a-si păstra exclusivitatea asupra radioului sau televiziunii. De asemenea, sunt condamnabile, desi par firesti, pretentiile unor grupuri interesate, partide politice, sindicate, firme puternice, organizatii religioase, care merg până la a-si aroga dreptul de a face presiuni privind interzicerea sau cel putin orientarea unor emisiuni care nu le convin si care nu le servesc interesele. Pentru a argumenta, pleda si sustine sunt folosite simboluri ce fac apel la sensibilitatea publicului - credinta, traditia, pacea, armonia etc.
Chiar si redactorii de radio sau televiziune pot să creeze câteodată propriile lor grupuri de presiune, demne de luat în calcul pentru că sunt constituite din profesionisti care stiu, până la detaliu cum se practică persuasiunea prin simboluri.
Radioul si televiziunea, datorită vitezei uriase de propagare, a ariilor tot mai largi de cuprindere, a accesibilitătii tot mai mari, a pretului tot mai scăzut al receptoarelor, au devenit relativ rapid formidabile mijloace de difuzare a mesajelor, cu toate că încă imperfect stăpânite. Ele sunt deja terenurile unei tenace si perfide lupte de influentă, care nu pare să se sfârsească prea curând.
PRESA SCRISĂ, în prezent aflată într-o perioadă de criză, pare totusi să fi păstrat serioase avantaje. Diversitatea reprezintă, cu sigurantă atuul principal al presei scrise si, să nu uităm, foarte des ilustrate. Cotidianele, publicatiile săptămânale, lunare, trimestriale sau ocazionale, chiar si atunci când tratează subiecte asemănătoare, abordarea este diferită. Cu toate acestea, sentimentul indus este de “deja vu“, iar suportul fizic, (hârtia) strict delimitat nu permite prea multe giumbuslucuri retorice. In cazul presei particulare statutul si orientarea editorului sunt singurele elemente definitorii ale unei prestatii jurnalistice cu evidentă tentă de “independentă constrânsă“.
În acelasi ziar, care poate purta chiar pe frontispiciu elemente ale persuasiunii prin simboluri (mottouri mobilizatoare sau moralizatoare, steme, drapele, simboluri sau citate din precepte religioase, chiar portrete istorice sau contemporane) sunt întâlnite modalităti diferite de prezentare - scurte informatii de actualitate, reportaje aprofundate, cronici mai mult sau mai putin specializate, editoriale, comentarii, articole de popularizare, care sunt oferite cititorului într-un melanj eterogen, lăsându-i posibilitatea de a alege ceea ce îl interesează si, mai mult, momentul când vrea să citească, având oricând posibilitatea de a face pauze pentru a reflecta. Publicitatea, campioană absolută a persuasiunii prin simboluri alături de politică, este necesară echilibrului financiar al publicatiilor, este mai putin agresivă decât în cazul televiziunii sau al radioului, dar are o remanentă mult mai accentuată asupra subconstientului, după ce a trecut prin filtrul necrutător al asimilării prin întelegere reflexivă.
Chiar si, sau mai ales în domeniul imaginii, presa scrisă păstrează un anumit avantaj. Imaginile (fotografie, desen, grafic, simbol vizual) inteligent selectionate se pot impune mai bine decât un film - adesea ele transmit fizionomii si atitudini mai revelatoare decât o mimică completă, chiar în miscare.
Presa rămâne mai ales un domeniu în care predomină scrisul, mult mai exigent decât imaginea, în special când este vorba despre o relatare sau o analiză. Este mult mai usor de a vorbi si a convinge decât de a scrie si a convinge, dar atunci când convingi prin scris ai câstigat. Rigoarea devine necesară în prezentarea scrisă a unei pledoarii, indiferent de subiectul acesteia deoarece gândirea tine mai mult de domeniul argumentatiei decât al seductiei prin timbrul vocii, gest sau imagine. Scrisul este mai intelectual, persuasiunea lui tine de credibilitate si rigoare, audiovizualul este mai afectiv, stărneste reactii de moment si câstigă doar prin redundantă. Primul presupune mai multă ponderare, cel de-al doilea mai multă emotie. Trecerea multor ziare de pe hârtie pe Net a deschis noi perspective. Unele dintre acestea combină deja textul scris cu imagini filmate. Riscul este cel putin unul singur - diminuarea valorii informatiei scrise si lipsa de actualitate a imaginii.
INTERNETUL este considerat copilul teribil al sfârsitului si începutului de secol. Inventat pentru a fi utilizat ca mijloc de comunicare si stocare a datelor de către CIA, o dată cu răspândirea sa si determinarea avantajelor ce le prezintă, acesta a devenit comercial, accesibil tuturor în conditii minime si a continuat să rămână principala sursă de informare si mai ales persuasiune folosită de serviciile secrete, constiente de importanta ce o reprezintă.
Internetul este, deocamdată cel mai rapid, eficient, complet si interactiv mijloc de comunicare interumană, fără bariere de rasă, religie, convingeri politice sau religioase. Si mai are o calitate, a reusit să facă din limba Engleză, limba Esperanto a secolului XXI. Cu un calculator, nici măcar foarte performant, conectat la un modem, oricine are minime cunostinte de Engleză si utilizarea computerelor, poate intra în comunicare directă, aproape instantaneu, cu orice corespondent. Nivelul la care a ajuns tehnica informatică îi dă posibilitatea de a discuta cu interlocutorul său în mod virtual. Trebuie să recunoastem, aparitia, dar mai ales extinderea Internetului a fost un cadou nesperat făcut manipulatorilor, celor care practică persuasiunea, inclusiv pe cea prin simboluri. Internetul poate fi considerat, fără teama de a gresi, o întrepătrundere a suporturilor si a genurilor, determinând o multiplicare a modurilor de exprimare dar si de perceptie. Deocamdată, situându-se încă în planul unei relative inaccesibilităti, mai ales pentru cei de vârstă înaintată, pentru care învătarea limbii Engleze si deslusirea tainelor Informaticii însemna, până de curând, abaterea de la anumite precepte si norme dictatoriale, Internetul este universul cultural, informational, educational al generatiilor tinere. Copiii de astăzi au început deja să facă din Internet a doua lor viată. Lor li se vor adresa, prin intermediul acestui canal ce dă senzatia ubicuitătii, specialistii în persuasiunea prin simboluri. Deocamdată, să remarcăm că această mare varietate de expresie furnizată de Internet nu este întotdeauna înteleasă de marele public, ci numai de grupuri de initiati care manipulează comportamente si opinii. Site-urile de socializare au anulat distanta dintre oameni făcând posibilă comunicarea si informarea dar crescând totodată riscurile persuasiunii, chiar si prin simboluri. Si au mai apărut două amenintări: trecerea pe internet prin intermediul site-urilor de socializare a tuturor formelor de presă, acestea continând virusii persuasiunii si “haker-izarea” internetului în ansamblul său, cu consecinte constatate deja, dar greu de evaluat în timp.
PERSUASIUNEA PRIN SIMBOLURI SI
DETURNAREA DE SENSURI
Satanismul în România si-a făcut aparitia în 1993, poate nu întâmplător în judetul Harghita, dacă tinem cont de faptul că “inventatorul“, propovăduitorul si propagatorul acestui cult a fost un american de origine maghiară. Fenomenul a început să se extindă, prin din ce în ce mai multe profanări de morminte, distrugeri de însemne bisericesti si arată cu claritate că si la noi psihoza slujirii “necuratului“ a cuprins marea masă a tinerilor, adolescenti cu precădere, dar si persoane mature. Tinerii sunt cei mai vulnerabili la argumentele si tentatiile satanismului, deoarece personalitatea lor este “puternic coruptibilă“. Provocarea directă, dar si persuasiunea prin simbolurile consacrate ale acestui cult (pentagrama, crucea întoarsă, cranii, sacrificiul de animale, tenebrele noptii, paradigme etc) duc la alienarea copiilor si tineretului, labili prin definitie, teren propice pentru instigare la nesupunere si iconoclasm.
Efecte imediate - trafic si consum de droguri (inclusiv cel traditional al satanistilor - Diazepam dizolvat în vodcă), sex - prostitutie, nesupunere în fata oricărui tip de autoritate, distrugerea cimitirelor, instigarea la violentă si chiar la omor.
Efecte în timp - crearea unei pături de nesupusi, organizati si usor de manipulat, inducerea unei amenintări permanente la adresa institutiilor statului si a cetăteanului obisnuit, subminarea preceptelor morale prin antiteză (bine - rău, frumos - urât, pasnic - violent, supus - nesupus), riscul internationalizării “miscării“ cu implicatii greu de cuantificat în timp. Si în cazul satanismului, persuasiunea prin simboluri dă măsura unor posibilităti nebănuite si, mai ales, extrem de periculoase.
Un alt mit ce a devenit simbol prin presuasiunea indusă printr-un folclor specific, dar mai ales prin literatură este mercenarul. Legiunea Străină înfiintată de Ludovic Filip al Frantei pentru a lupta în colonii este un exemplu de transfigurare a unei initiative semilegale în simbolul si etalonul eroismului unei armate. Această adunătură pestrită, reunind initial oameni care veneau din aproape toate tările Europei, a adus mari servicii Frantei. Atât de mari, fie în luptele grele care s-au dat în desert, fie prin construirea unor forturi, sosele, poduri etc., încât deviza înscrisă pe drapel a devenit un mit. “Onoare si credintă” scrie si azi pe drapelele Legiunii Străine. Împreună cu sintagma “Legiunea este patria noastră“, aceste idei sunt crezul legionarului, iar obiectul cel mai venerat este mâna de lemn a căpitanului Danjou.
Echivalente ca simbolistică si celebritate sunt, cu sigurantă, unitătile de Infanterie Marină ale SUA. Si în acest caz am putea retine deviza Diviziei a II-a de Infanterie Marină - cea care a debarcat prima pe coastele Sicilei, deschizând cel de-al doilea front pentru eliberarea Europei - “A doua, dar nu pe locul doi“. Mobilizator!
Cu sigurantă, cei aflati acum la vârsta maturitătii îsi amintesc despre celebrul erou al revolutiei cubaneze, argentinianul Ernesto Ce Guevarra, adept al exportului de revolutie, ucis în Bolivia în timp ce încerca să ducă la capăt o lovitură de stat în această tară. Unul dintre portretele sale, stilizat, a devenit celebru, un simbol al Revolutiei Mondiale purtat pe tricouri cu veneratie de milioane de tineri din întreaga lume, multi dintre ei neântelegând prea bine de ce o fac. Am putea deschide aici chiar o listă din care nu pot lipsi Isus Cristos, Lenin, Stalin, Gandhi, Einstein, Elvis Priesley, Lady Di, Mao, Mahomed, etc.
Unul dintre cazurile clasice de persuasiune prin simboluri este, cu sigurantă, Franc Masoneria. Această congregatie cu rituri secrete, interese oculte si puteri nebănuite a utilizat simbolurile în mod frecvent, încă de la înfiintarea sa, pentru ca, prin persuasiune să-si atingă interesele. De la o simplă formă de organizare a breslelor constructorilor si zidarilor din evul mediu, Franc Masoneria (Masoneria) s-a transformat, de-a lungul secolelor în cea mai adulată si în acelasi timp urâtă formă de organizare conspirată.
În istoria Masoneriei, Ordinul Cavalerilor Templieri joacă un rol fundamental. El a fost întemeiat în anul 1118 la Ierusalim, de către Hugues de Payns. Initial, grupa sub drapelul alb cu cruce rosie doar nouă cavaleri. Templierii obtin admiratia si mai târziu protectia Sf. Bernard, care stabileste Regulamentul Ordinului.Templierii erau călugări-cavaleri ce aveau misiunea de a proteja drumurile pelerinilor către Ierusalim si de a păzi zona Sfântului Mormânt. Din necesitatea luptei permanente contra musulmanilor Ordinul capătă o organizare exceptională în epocă - disciplină redutabilă, uniformă proprie, acoperită cu o mantie lungă, albă, marcată de o cruce uriasă de culoare rosie, preluată mai târziu ca simbol de Organizatia Mondială de Cruce Rosie, teritorii autonome împărtite în regiuni, un cod etic propriu, o simbolistică aparte (echerul, compasul, balanta, sortul, dar si crucea, sabia, semne zodiacale), precum si parole speciale pentru a se recunoaste între dusmani. Seful lor purta titlul de Mare Maestru, iar ultimul, cunoscut oficial ca atare, a fost Jean de la Valette, cel care a dat numele său capitalei Maltei, insulă ocupată si fortificată de Ordinul Templierilor. Chiar pe malul mării, pentru a fi transportati mai usor rănitii adusi cu corăbiile, functiona “Infirmeria sacră“ fondată de Marele Maestru Jean de la Valette. Aici, sub egida si autoritatea Ordinului Ospitalierilor de Malta a functionat o incredibilă scoală de anatomie, chirurgie si farmacie, specializată pe răni specifice luptelor sângeroase din epocă si vindecarea bolilor endemice tropicale cu care se confruntau Templierii în Orient si nordul Africii (ciuma, frigurile, holera etc). Cavalerii de Malta au pus bazele sistemului de organizare si administrare spitalicească, ale asistentei sociale si ale ajutorului în caz de catastrofe. La acea vreme, spitalul din Malta era cel mai mare si mai modern din Europa. Ei au inventat practic, primul I.S.U. din lume.
Deviza Templierilor era - “Non nobis, Domine! Non nobis, sed nomini tuo ad gloriam“! (Nu pentru noi, Doamne! Nu pentru noi, ci pentru gloria numelui Tău!). Efigia lor cea mai răspândită, întâlnită pentru prima oară la eroii Greciei antice Castor si Polux si preluată de Templieri reprezenta doi cavaleri călărind acelasi cal, ceea ce simboliza sărăcia si strânsa fraternitate dintre membri.
Cu sigurantă, succesele repurtate în lupta cu “păgânii“, legendele despre averea lor fabuloasă, i-au expus invidiei si răutătii, generate de ignoranta publică. Au fost urmăriti, prigoniti si vânati, situatie ce i-a determinat să intre în ilegalitate, accentuînd astfel si mai tare vălul de mister ce a plutit dintotdeauna în jurul Ordinului lor. Ordinul a fost distrus de către Filip al IV-lea cel Frumos, rege al Frantei, aliat cu papa Clement al V-lea (13 0ctombrie 1307 - de atunci ziua de vineri 13 este considerată nefastă). Începând din acest moment, pentru a preântâmpina alte prigoane, autodafeuri, decapitări, spâzurări publice, sugrumări în închisoare,Templierii, deveniti masoni, au pus accentul pe simbolistică în procesul de comunicare, dar si în cel de supravietuire socială, semne, atingeri, parole si cuvânt sacru. Masonii au promovat idealuri si principii ce au stat la baza progresului umanitătii - celebra deviză masonă “Libertate - Egalitate – Fraternitate” a fost tocmai deviza Marii Revolutii franceze, o revolutie condusă de masoni. Covârsitoare a fost influenta Masoneriei în timpul Revolutiei de la 1848, dar si în alte numeroase momente cruciale ale istoriei. Ordinul nu este închis dar este extrem de selectiv. Oricine poate dori să ajungă mason dar, nu oricine îsi va îndeplini dorinta. Pentru aceasta el trebuie să îndeplinească niste conditii greu de întrunit în acelasi timp într-una si aceeasi persoană. Acestea sunt - cea mai mare sinceritate, o blândete absolută, o modestie naturală, activitate fără margini, tărie de caracter, credinta în drepturile omului, înclinarea la tot ce priveste binele omenirii, iubire de Patrie si de familie, onoare, demnitate personală si multă constiintă.
Persuasiunea prin simboluri poate căpăta aspecte de-a dreptul îngrijorătoare când manipularea este voită si, mai ales, răuvoitoare. Conform acestei tactici, Londra - de exemplu este prezentă pe canalele de televiziune, indiferent de felul informatiei transmise - prin imaginile Big - Ben-ului, Parlamentului, pajistilor incredibile, castelelor scotiene sau parăzilor regale, în timp ce, Bucurestiul nu arată lumii prin intermediul micului ecran decăt cersetorii, clădirile ce stau să cadă, câinii vagabonzi, bătrîni stirbi si decrepiti, pusti smecheriti si obraznici, mormane de gunoaie si cosuri de fabrică din care nu mai iese fum. Imaginile ce reprezintă aspecte din viata si istoria unui popor sunt cu sigurantă simboluri. Dacă aceste simboluri nu sunt selectate cu grijă si mai ales respect pentru publicul căruia i se adresează, căutându-se doar spectaculosul facil, atunci, poate, pentru protejarea si promovarea valorilor autentice ale unei natiuni este nevoie de Cenzură.
De la persuasiune până la deturnarea de simboluri si manipularea prin acestea nu este decât un pas. Profesionistii stiu adevărul acesta si nu precupetesc nici un efort să-l speculeze. Merită să ne amintim în ce contexte au apărut si s-au dezvoltat ca simboluri, detasându-se de întelesul initial - Mahatma Gandhi - rezistenta pasivă si prin greva foamei, Martin Luther King - apelul la nonviolentă si boicotul pasnic, piata Tien An Men - rezistenta în fata fortei statului totalitar, steagul tricolor cu stema decupată - eliminarea simbolurilor comuniste dintre simbolurile nationale, zvastica celui de-al III-lea Reich - simbol împrumutat fără rusine din reprezentările triburilor de arieni din nordul Indiei, sticla de Coca - Cola - codificarea succesului modului de viată american etc.
TABLOIDIZAREA
Tabloidizarea mijloacelor de comunicare în masă este una dintre formele cele mai perverse de persuasiune în care simbolurile sunt alese si promovate la fel de pervers. Fenomenul ce a căpătat universalitate prin formele de exprimare si vectorii de transmitere a proliferat de la câteva publicatii “de scandal” la, practic, toate felurile de presă – ziare, asa zisele reviste “glossy”, radioul, televiziunea si, inexorabil, Internetul.
În mileniul trei, cel al demitizării si bagatelizării a tot ceea ce înseamnă cultură, stiintă, performantă umană, simbolurile create si promovate prin persuasiune sunt fotbalistii, “fetele vesele”, manelistii, îmbogătitii prin fraude, politicienii guralivi. Toti acestia au devenit modele pentru o extrem de numeroasă pătură cu educatie precară si cu gura mare că, nu-i asa, “acum este democratie, putem fura în liniste”. Din Decembrie 1989 si până astăzi nu s-a mai văzut la televizor sau între ilustratiile unui ziar, un strungar la lucru. În schimb, toate, dar absolut toate formele de presă povestesc pe larg ce a făcut fotbalistul X, cum stă să nască vedeta Y si ce aberatii mai debitează politicianul Z. Aceasta este hrana spirituală pe care o oferă covârsitoarei majorităti a publicului asa zisii “formatori de opinie”.
RADICALIZAREA SI EXPLOATAREA COMPLEXELOR
Radicalizarea maselor largi este o îndeletnicire veche. Dacă ne referim la Marea Schismă a bisericii crestine (anul 1054) de la care s-au format în principal crestinătatea latină vestică si cea greacă estică, având propriile lăcasuri de cult si ceremonii, vom putea observa că pasul următor a devenit curând persuasiunea. “Biserica si religia noastră sunt unicele detinătoare ale adevărului absolut” – se aude din ambele părti. Adeptii uneia sau alteia dintre religii s-au lăsat convinsi sute de ani că asa este supunându-se postulatului: “Crede si nu cerceta”. Putem vorbi despre persuasiune prin simboluri în religie? Si încă cum! Priviti în jur; peste tot se înaltă mândre turlele bisericilor, pelerinajele se tin lant, moastele apar ca ciupercile după ploaie. Totul este conceput pentru a convinge, a strânge adepti si mai ales bani, chiar si în contextul tehnic, stiintific si economic al mileniului trei. Asta mai treacă-meargă. Parcă ne-am obisnuit de câteva sute de ani cu concurenta dintre bisericile catolică si ortodocsă. Ce te faci însă că, sectele religioase si mai ales Islamismul “muscă” din crestinătate, atât teritorial cât si ideologic si spiritual. Privim în jurul nostru, mai ales în Europa si nu ne putem gândi decât că, fiecare imigrant din zona Islamului care intră pe continent este purtător de doctrină contrară si de multe ori dusmănoasă crestinismului. Valul de imigranti ce a năpădit Europa este cu sigurantă coplesit de simboluri ce i-au fost induse prin persuasiunea religioasă practicată de religia islamică. Să amintim în context răspunsul lui Nicolae Steinhardt la întrebarea dacă odată crestinat se mai consideră evreu: “Un evreu crestinat este un crestin în plus dar nu este un evreu în minus”.
Un alt efect al persuasiunii prin simboluri este cel creat de ofensiva sustinută si aproape violentă a minoritătilor în fata majoritătii. Vorbim despre minorităti etnice, sexuale, religioase, persoane cu handicap. Acutizarea si diversificarea formelor de protest ale minoritătilor fată de “atitudinea” majoritătii induc în majoritari un complex de inferioritate si vinovătie nemeritate. S-a ajuns deja la demonizarea majoritarilor în favoarea si avantajul minoritarilor. Presiunea este foarte mare si, culmea, este că majoritarii au predat demult armele sau plusează în oferte care să linistească apele, iar oponentii lor se erijează în continuare în acuzatori infailibili, recurgând la forme de organizare si înregimentare discutabile.
În toate aceste exemple si în multe altele, simbolistica unor notiuni teorii si principii universal acceptate, sau care fac obiectul unor campanii de promovare a pătruns sau este pe cale să pătrundă în constiinta receptorilor prin persuasiune. Poate de aceea, mai mult ca oriunde, în cazul persuasiunii prin simboluri, este valabil dictonul latin - “QUIDQUID CONAVIS, QUO PERVENIAS COGITES!“ - (în orice întreprinzi, gândeste-te unde ajungi!).
Bucuresti/ februarie 2016
|
Marian Tudor 2/21/2016 |
Contact: |
|
|
