Cuvântul bine temperat - Memoria afectivǎ
Există mai multe tipuri de memorie: memoria legată de simturi - vizuală, auditivă, sau tactilă si cea legată de activitatea cerebralǎ - memoria cifrelor, a numelor proprii, memoria muzicală si altele. Memoria afectivă, a cărei fortă poate părea surprinzătoare, e complexă si, de cele mai multe ori, cuprinde o combinatie a memoriei cerebrale cu cea senzorială.
Ideea de a scrie despre memoria afectivă mi-a venit după ce am asistat, pe 15 ianuarie a.c., la întâlnirea de la Consulatul General al României din Toronto, a grupului de la Observatorul , cu ocazia sărbătoririi zilei lui Eminescu si a Culturii Nationale. Manifestarea a cuprins, printre altele, prezentarea a două volume de poezii de Diana Manole, lector universitar la Guelph University, School of English and Theatre Studies. Autoarea ne-a citit câteva poezii si cea cu care a început si care m-a impresionat în mod deosebit mi-a activat memoria afectivă.
Fiecare dintre noi are momente în care îsi aduce aminte, printr-o asociatie de idei sau senzatii, de trăiri anterioare. Intensitatea retrăirilor depinde în general de capacitatea emotională a fiecăruia, dar ele se fac simtite, fără exceptie, de toti oamenii. Este însă o diferentă între cei care au trăit o viată întreagă în acelasi loc si cei care au trecut prin traumatismul unei mutări, dintre care cea mai grea este emigratia pe un alt continent. Cel care a traversat oceanul a schimbat nu numai orasul, tara, continentul, dar si anturajul, mirosurile, hrana si, mai ales, limba. Pentru imigrantul care încearcă din răsputeri să se integreze în tara de adoptie, dorind să uite, sau măcar să ignore amintirile din lumea de dincolo, momentele de revenire provocate de memoria afectivǎ sunt, la început, foarte dureroase.
Iatǎ poezia Dianei Manole:
A sasea noapte: la spălătorie
Mi-e frig, iar puloverul de lână netoarsă
încă mai miroase
a oaie si a vopsele ieftine, desi
l-am spălat, si l-am parfumat, si l-am descântat
în spălătoria comună de la subsolul blocului
un ritual de initiere olfactivă
căutând aici si acum fascinatia mirosului
din magazinele cu haine la mâna a doua
de pe Calea Mosilor.
Da: „O dimineată petrecută acolo echivala cu o excursie
la Paris.”
Iar acum Parisul e atât de la îndemână!
(Din volumul „Înger cu viză de Canada”, Ed. Brumar 2011)
Mirosul este un simt care aduce memorii foarte vii. Poezia Dianei Manole m-a făcut nu numai să vibrez la trăirile autoarei, pe care ea le-a transmite cu fortă si talent în doar câteva versuri, dar mi-a trezit amintirile despre puloverul meu de lână de oaie, de la Bran, luat cu mine în Canada, ca si pe cel pe care îl purta Nicǎpetre în seara de neuitat din ianuarie 2001 când, la cenaclul "Observatorul" din incinta tipografiei ziarului, maestrul ne-a prezentat sculpturile lui pe un video. Iată cum am relatat momentul de atunci:
"După prezentare l-am zărit pe maestru sezând singuratic pe o cutie si privind în jur. Purta un pulover gros, tărănesc. M-am apropiat si l-am întrebat: "Vă e drag puloverul, nu-i asa?" A zâmbit gânditor: "Da. Cum stiti?" "Dumneavoastră, ca sculptor, iubiti materia, i-am răspuns, si fiecare din noi duce cu el istoria hainelor pe care le-a purtat, cu specificul tesăturii cu tot. M-am gândit că iubiti acest pulover din lânǎ de oaie". "Nu v-ati înselat", mi-a răspuns."
(Din volumul "Oameni pe care i-am cunoscut", Ed. Vatra Veche 2015)
Si totusi, noi, imigrantii, oricât am dori să ne integrăm, căutăm aproape cu disperare mirosuri, gusturi, obiceiuri pe care le-am adunat în memoria noastră afectivă. Iar dacă la început amintirile ne provocau durere, după o vreme ele au început sǎ ne aducǎ bucuria retrǎirii unor momente plǎcute din viatǎ.
Am prins acum câteva zile la TV, pe postul PBS (Public Broadcast Station), înregistrarea de la MET din 2014 a operei "Maestrii cântăreti din Nürnberg" de Wagner sub conducerea lui James Levine. O văzusem în România de cinci ori, o stiam pe de rost. În rolul lui Hans Sachs fusese Petre Stefănescu Goangă, iar în cel al lui Walter, Valentin Teodorian. Emotia cu care am retrăit spectacolul e greu de descris.
La sfârsit, când cortina s-a lăsat, după cele cinci ore de spectacol, am înteles că memoria afectivă e o comoară binecuvântatǎ: ea transformă bucuriile si emotiile trǎite ieri în momente de pace sufleteascǎ pentru astǎzi si, poate, pentru mâine...
Toronto / feb 2016
|
Veronica Pavel Lerner 2/20/2016 |
Contact: |
|
|
