Orasul din amintire
Ziua de 22 iunie 1941 aduce peste Chisinău nu numai vuietul avioanelor de bombardament si de asalt. Această zi aduce cu sine morbul distrugerii. Ceea ce n-au îndrăznit să facă aviatorii care au bombardat nodurile de comunicație, adică să steargă orasul de pe fața pământului, au făcut-o minele sovietice.
Cine poate înlocui în istoria orasului Casa Eparhială, Mitropolia, clădirea Liceului Eminescu sau cea a gării feroviare?
Cartea Chisinăul în 1941 (Museum, 1996) este numai un singur semn pe răbojul capitalei, un semn descifrat, un semn cu accent tragic, pe care istoricul Dinu Poștarencu l-a intuit si l-a prezentat în formula de facsimil, cu patima documentului autentic.
Cităm din actul întocmit la 7 august 1941 de către o comisie de ingineri si arhitecți, formată de Ministerul Lucrărilor Publice si Comunicațiilor, având în componența sa pe profesorul M. Hanganu, consilier tehnic, profesor arhitect A. Simotta, inginerul Gh. Petrescu-Prahova si inginerul Constantin Popovici:
La plecarea din Chisinău a Armatelor U.R.S.S., majoritatea clădirilor publice, multe clădiri particulare, precum și toate clădirile industriale și comerciale au fost distruse prin minare si incendiere.
Zona orașului care a suferit cele mai mari distrugeri este, după cum se arată si în planul de situație al orasului, anexat prezentului raport, str. Alexandru cel Bun (strada principală) unde era si centrul comercial, str. Carol Smidt și str. Ștefan cel Mare, zonă care prezenta la data cercetării aspectul unor vaste ruine, pe alocuri încă fumegânde.
Străzile si liniile de tramvai au suferit în general mai puține stricăciuni. Liniile telefonice si telegrafice, liniile de curent electric si conductele de apă sunt întrerupte; materialul lor este utilizabil, însă punerea în stare de funcțiune a exploatărilor respective se va face cu greutate din cauza distrugerii uzinelor, astfel că orașul este lipsit de lumină electrică si de apă. Mai ales din cauza distrugerii uzinei de apă, locuitorii actuali ai orașului sunt siliți să se alimenteze cu apă numai din câteva fântâni și izvoare existente la marginea orașului, cu totul insuficiente și prezentând pericol de contaminare.
Se poate aprecia că 40% din totalitatea clădirilor orașului și 100% din instalațiile industriale sunt complet distruse sau grav avariate prin minare și incendiere. Menționăm însă că toate clădirile importante și monumentale ale orașului sunt acelea care au suferit cel mai mult, în general rămânând utilizabile numai clădiri mărunte, periferice de locuit.
Istoricul Dinu Poștarencu a reușit să reproducă mărturiile arhitectului Valentin Mednec și, ceea ce este mai important, a formulat clar că echipa de distrugere a Chișinăului a fost condusă de un oarecare comisar I.A.Muhin, care a avut la dispoziția sa un regiment de comuniști format din 480 de persoane. Tocmai ei sunt adevărații distrugători ai Chișinăului.
Cartea îngrijită de Dinu Postarencu este un document de o importanță covârsitoare pentru toți acei care vor să cunoască istoria Chisinăului si desigur, istoria celui de-al II-lea război mondial. Numai asa vom putea scăpa de dogme si mituri, cercetând si făcând publice documentele care până mai ieri se aflau în fondurile secrete.
|
Iurie Colesnic 9/2/2004 |
Contact: |
|
|
