Despre dragoste pe Facebook
În dimineata aceea căldută, de sfârsit de iarnă, Ida se trezi din somn botită. Nu cu fata la cearsaf si nici sifonată. Nu. Botită. Chipul ei frumos, încadrat de bucle castanii, oglindea supărare, nemultumire si durere. Ida dormise rău, visase urât, iar când se desteptase, primul lucru care îi venise în minte a fost că Mark o mintise. Da, Mark, a cărui sinceritate ea nu o pusese niciodată la îndoială, Mark, pe care aproape că îl diviniza, o mintise!
Când privea în urmă, parcă nu îi venea să creadă că i se putuse întâmpla asa ceva. Totul începuse într-o zi de toamnă, o zi ca oricare alta. O zi doar aparent obisnuită, căci Ida stia că în ziua aceea urma să îl întâlnească pe EL. Si asa fusese. Cererea de prietenie a lui Mark, pe FaceBook, sosise ca o confirmare a presimtirilor ei. Inima îi spunea că el este cel pe care îl astepta de atâta timp.
Ida îi vizitase profilul. Mark era american. Desi cu vreo treizeci de ani mai în vârstă decât ea, părea un bărbat chipes, un bărbat bine, cu dare de mână, dar si cu maniere. Asa că i-a dat imediat acceptul. El i-a multumit si i-a trimis un mesaj. Pentru că nu stia engleza, Ida a folosit traducerea automată, ca să înteleagă rândurile scrise de el. În mesaj, Mark îi spunea direct, fără ocolisuri, că s-a îndrăgostit, că de trei ani, de când a rămas văduv, îsi doreste să întâlnească o femeie ca ea. Ida a citit si i-a răspuns fără să stea pe gânduri: ea trăise de curând, o poveste de iubire care se terminase brusc, de aceea simtea singurătatea mai mult decât de obicei. Pe FaceBook, are multi prieteni, dar acum îl are pe el. Oh, da, i-a mărturisit Ida, si ea este îndrăgostită de el. L-a plăcut de îndată ce i-a văzut poza de profil, singura de altfel, căci alte fotografii cu Mark nu mai găsise. Au urmat apoi, nenumărate mesaje, căci amândoi petreceau, zilnic, câteva ore pe Facebook, scriindu-si.
"Miere, astept venit la tine. Te iubesc, miere. Tu stiut cât iubesc eu, miere", asa sunau, de obicei, mesajele lui Mark. Ce-i drept, Ida nu prea pricepea de ce îi spunea el, mereu, "miere", dar îsi zicea că poate, asa îi place să o alinte. Îi răspundea fără să facă economie de cuvinte, ba chiar se mira, câteodată, cum de ajunsese să scrie declaratii de dragoste înfocate, de parcă ar fi fost o adolescentă aflată la prima iubire? Oricum, nu avea de ce să se teamă: Mark era un bărbat serios, care dorea o relatie stabilă. Cine stie, poate că în sfârsit, se va căsători, va pleca împreună cu el si va începe o viată nouă. Ce bine ar fi! Si ce invidioase se vor dovedi prietenele ei, când vor afla! Dar deocamdată, Ida era hotărâtă să păstreze secretul: nu va sufla nimănui un cuvintel despre această legătură. Asa că surpriza va fi cu atât mai mare când îsi va anunta nunta! Atunci să vezi zâmbete si felicitări de fatadă la amicele ei, în timp ce în realitate, o vor pizmui pentru norocul ce dăduse peste ea! Ah, de s-ar întâmpla minunea!
Si minunea s-a întâmplat! Într-o seară, Ida a găsit câteva rânduri de la Mark, la a căror citire inima a început să îi bată cu putere. Mark o cerea în căsătorie. În sfârsit, îsi spuse Ida, Dumnezeu i-a auzit si ei rugăciunile si i-a adus pe cineva potrivit. De câte ori nu îsi închipuise Ida clipa aceasta, când el avea să o roage să îsi unească destinele... Iată că sosise momentul! Propunerea lui nu trebuia să o mire. Nu!!! Mark o iubea, o iubea sincer, îi mărturisise că pentru el, ea însemna totul, viata însăsi, că fără ea, nu îsi mai întelegea rostul pe lume. Iar ea… Într-adevăr, că nu se asteptase la asa ceva, lucrurile se petrecuseră mai repede decât îsi imaginase, de aceea, avea acum toate motivele să fie de o mie de ori mai fericită. "Miere", îi spunea Mark, "eu doresc mult pentru tine. La pensie în curând, eu voi venit în România. Adresa mea, miere, este: 56 Market Street, Oklahoma City, Oklahoma, USA." Ei bine, ce dovadă mai bună că Mark e sincer, că nu are intentii ascunse, decât această adresă?
Fericită, Ida, se gândi să îsi facă vreo câteva fotografii – de exemplu, una în rochia cea nouă, pe care a îmbrăcat-o doar de Revelion, alta în care să poarte fusta tutu din tul roz si alta în colanti si rochia cămasă - să i le trimită lui Mark. Desigur că el ar admira-o si s-ar simti flatat! De ce nu? Chiar asa, o să îsi facă pozele! Până atunci însă, trebuia să îi răspundă, să îi multumească pentru că a ales-o dintre atâtea femei chiar pe ea, să îi spună că da, primeste să îi fie sotie, că ar vrea să aibă aripi, să zboare până la el, că numără fiecare clipă până când Mark va sosi, că vor avea o viată fericită împreună, si din nou, da, da, da, vrea să se mărite cu el! În timp ce îi scria, ochii Idei străluceau de bucurie si un zâmbet nou, plin de sperantă îi inundă chipul. Ida apăsă "send" si îi trimise mesajul. Apoi, îsi dădu seama că prinsă în vârtejul emotiilor, uitase să îi dea adresa ei. Nu-i nimic, iată încă un mesaj, doar cu adresa. Gata, s-a dus si acesta. Mark stie acum unde stă ea.
În seara aceea, Ida clădi cu atentie si sârguintă o adevărată cetate din castele de nisip. Se vedea alături de Mark, mireasă, îsi aranja casa în care urmau să locuiască, se imagina plimbându-se cu el prin lume. La Roma, o femeie cu un cos plin cu flori îl va imbia pe Mark să îi cumpere o floare, pe care să i-o dăruiască Idei, iar el, galant, le va plăti pe toate si îi va umple bratele de flori. La Paris, Mark va intra într-un magazin de bijuterii si va alege pentru ea, cel mai frumos si mai scump inel. La Praga, vor lua cina într-un restaurant mic si elegant, iar el îi va repeta cât de mult o iubeste. Adormi târziu, legănându-se în fantasme. Noaptea, se visă în rochie albă, dansând cu Mark.
Când se trezi, Ida se duse direct la computer. Nerăbdătoare, intră pe FaceBook. Mesageria era goală. Mark nu dăduse semn că i-ar fi citit mesajul de aseară. O cuprinse o presimtire rea. Oare...? Nu, era imposibil! Doar a cerut-o în căsătorie. Îi scrise ea, din nou. Asteptă toată ziua. Seara, Mark tot nu îi răspunsese. Mâinile îi tremurau când introduse pe Goole Maps, adresa indicată de el. Nu primi niciun rezultat. Dădu, iarăsi, căutare, pe Google. Descoperi că pe Market Street, la numărul 56, la mii de kilometri depărtare de Oklahoma, în Sydney, se găsea clădirea Operei. Ida simtea cum inima i se mutase undeva, în zona stomacului si acolo, pulsa cu putere. Continuă să caute după numele lui Mark. Nu află nimic! Încărcă pe Google Images fotografia lui de profil si apăsă search. Pe ecran, apăru pagina de prezentare a unui mare concern din Statele Unite. Poza lui Mark, împreună cu CV-ul său arătau că el este unul din directorii acelei firme. Descoperi că Mark nu era Mark, ci Jason Saeppala. Cineva o înselase, îi întinsese o capcană, cineva îi aflase adresa. Acel cineva se folosise de numele si fotografia lui Jason, pentru a afla unde locuieste ea. Speriată, Ida se întoarse pe Facebook si tastă numele lui Mark. Contul fusese suspendat.
Cu ochii în lacrimi, Ida se ridică de la computer si se duse la bucătărie să îsi prepare o ciocolată caldă. Încerca să se consoleze. Deschise dulapul si primul lucru pe care îl observă a fost un borcan pe a cărui etichetă scria "Miere". Îl luă si îl trânti în cosul de gunoi. Dezamăgită, îsi petrecu ziua lâncezind pe canapea.
Seara, cu un elan nou, Ida deschise FaceBook. Găsi o cerere de prietenie de la Jason Saeppala.
|
Corina Diamanta Lupu 2/16/2016 |
Contact: |
|
|
