Violonista Mira Glodeanu , din nou la Toronto
După succesul din luna ianuarie cu Vivaldi - L’Estro Armonico, celebra violonistă Mira Glodeanu revine la Toronto pentru a conduce orchestra de muzică barocă Tafelmusik, într-o serie de concerte dedicate celor mai cunoscute compozitii ale lui Mozart. Pentru detalii: http://www.tafelmusik.org/concert-calendar/concert/best-mozart
Colaborând cu mari personalităti ale lumii muzicale contemporane, dând sens si coerentă unor grupuri de cercetare si interpretare, Mira Glodeanu impresionează prin virtuozitate, dar si prin curajul de a aborda sau chiar de a descoperi compozitii inedite.
Cronici ale numeroaselor concerte internationale subliniază mereu ingeniozitatea extraordinară si intensitatea bucuriei de a împărtăsi. Vezi si http://www.miraglodeanu.com/
Profesor la Conservatorul Regal din Bruxelles, profesor invitat la Universitatea din Salamanca, ea transmite tehnici si pasiune, în fapt, o întreagă filozofie de viată filtrată prin muzică, peste tot în lume prin intermediul unor masterclass-uri. La Toronto primul a avut loc în luna ianuarie, iar următorul va avea loc sâmbătă 27 februarie între orele 13 și 15.
Consulatul General al României la Toronto în colaborare cu Lectoratul de Limbă Română de la Glendon College, York University si revista Observatorul
vă invită
Vineri 26 februarie, ora 15, la sediul consulatului - 555 Richmond St. W., Suite 1108 -
la o întâlnire cu violonista MIRA GLODEANU
Moderatoarea discutiilor cu Mira Glodeanu, despre o carieră de exceptie, despre virtuozitate si fantezie muzicală va fi Crina Bud, lector la lectoratul de Limbă Română de la Glendon College, York University Toronto
alte informatii la editura@observatorul.com
|
Observator 2/14/2016 |
Contact: |
|
|