Omagiu lui Constantin Brâncusi _ Un deget de sus leagă limbile
Multe se întâmplă fără ca omul să le prindă de veste; multe îi trec pe dinainte purtate de clipa cea repede fără ca el măcar să le vadă; si mai multe se petrec fără ca el să le perceapă crugul si devenirea lor; sau chiar dacă ajunge să le stie câte ceva din acestea este departe de întelegere si cunoastere. Cine să poată să ridice privirea spre izvor si să vadă că mai toate cele întâmplate, gesturi si fapte, conceperi de gând si actiuni au un sens si nu sunt întîmplătoare!? Că oricât ar fi de firave si trecătoare, de mici si precare se pot atinge de vesnicie si, cum s-a zis, lumea poate să se sprijine si pe un bob de piper. În momentul în care aceste fapte si semne omenesti se petrec, ele apar si dispar cu iuteala unei clipiri de pleoapă; abia mai târziu se întîmplă ca omul să le deslusească urma, un rest de urmă, rest în care consistă tocmai ceea ce le-a generat si mai ales le tine legate. Si cu cât vremea trece si anumite fapte, întâmplări, consemnări rămân mai în urmă, cu atât mai mult se întîmplă ca omul să constate că toate sunt legate, că nimic nu este întâmplător, că între efemer si etern, între finit si infinit, între pământ si cer, între om si divinitate există o legătură reală, o tesătură ale cărei alesături si flori spirituale le surprinde ochiul lăuntric, sau altfel spus, spiritul devenit constient de sine, care dintr-o dată se constientizează. Este ca într-un templu, când o realitate de dincolo apare aievea între enoriasii strânsi la un loc, la sfânta liturghie; este ca si cum o altă fiintă îsi face loc între cele de o clipă si goleste lumea de ele. La fel se petrece si cu cel ce priveste operele lui Brâncusi! Fireste, si ale altor genii. Nu ne îndemna el, priviti-le până le veti vedea!? Dar ce am face, dacă i-am auzi vorbele acum!?
Ivirea acestor câteva vorbe scrise se datorează citirii modestelor dar necesarelor Caiete ale Societătii Petro Aqua care privesc Istoria realizării Coloanei infinite la Atelierele Centrale Petrosani, în vara si toamna anului 1937. Este meritul lui Ovidiu Rizopol că a găsit de cuviintă de Ziua Natională „Constantin Brâncusi” si a împlinirii a 140 de ani de la nasterea Sculptorului, decretat de criticii reprezentativi ai lumii, Pontiful artei moderne, să readucă în memorie contributia tehnică, de desăvârsită artă si minune, a inginerului sef. Stefan Georgescu-Gorjan si, mai ales, cazna ce leagă a întregii comunitătii dintre sfruntariile românesti la nasterea Capodoperei, care cu tot Ansamblul de la Tg. Jiu, cinsteste Eroii nstri si deschide liturgic calea reconstructiei omului. Este de spus, oricât ar fi de polemic cu prezentul, că această jertfa de gând si faptă, de creatie si miracol nu are asemănare. De la distantă se vede limpede că lumina, energia miracolului a legat totul, într-o suflare si suflet: de la creator la constructor, de la Brâncusi la Stefan Georgescu-Gorjan; de la cei implicati la comunitate; de la politicieni la ultima bătrână rămasă fără fiu în urma războiului de reîntregire natională; de la Prim-ministrul Gheorghe Tătărescu si sotia sa, Aretia – ce parcă se afla în „afinităti elective” cu gândurile lui Brâncusi si cu sufletele românilor –, la toate fortele industriei tehnice românesti din acea vreme; de la dăruirea muncitorilor: turnători, sudori, soferi până la ultimul slefuitor si vopsitor de „module” (a se vedea aici, mai târziu, si mărturia lui Ion D. Sîrbu). Toti, indiferent de sânge si putere, au fost cuprinsi de forta miracolului si, fără să stie, preluati de acesta. O legătură ce pare cu reverberatii miraculoase întinsă pe orizontală. Altfel, cum se explică lucrarea tutuoror, indiferent de zi si noapte, de soare si ploaie, de învingere a defectiunilor tehnice ale utilajelor, obtinându-se miracolul tehnic!? „Viata mea a fost un sir de miracole” – mărturisea adesea Brâncusi.
Si acum, după aproape opt decenii, chiar dacă o parte din aceste lucruri sunt stiute este bine să fie reamintite si cunoscute!
Ovidiu Rizopol pune în centrul marturiilor despre geneza miracolului Scrisorile Coloanei: mai întâi, corespondenta dintre Brâncusi si ing. sef, Stefan Georgescu-Gorjan si apoi scrisorile colaboratorilor la constructia Coloanei primite, după decenii, de inginerul trecut prin dizgratia ideologică. Acestea sunt semne din reverberatia miracolului pe orizontală. Însă meritul ajungerii lor aici îi revine fiicei inginerului, Sorana Georgescu-Gorjan, devenită la rându-i o voce puternică în brâncusologie, care le pune la dispozitia publică (desi unele mai ajunseseră, prin intermediul scrierilor tatălui său), adăugând celor din arhiva proprie si altele din arhive străine, publicându-se în aceste Caiete nu doar olografic, ci descifrându-le si, dupa caz, traducându-le din franceză. Mai trebuie spus că meritul său, fără tăgadă cel mai de seamă, în acesti timpi tulburi si fobici prin care Coloana infinitului a trebuit să treacă, este de a fi în picioare această legătură a noastră cu Cerul! (Prin aceasta se întelege de ce este adăugată în Caiete si Nota cu contributiile sale.) Iar fapt si mai important, ce tine de actiunile miracolului este legătura pe verticală. Deocamdată, expunerea acesteia la nivelul comunitătii din Carpati, cu forări abisale, a luminat-o Ion Pogorilovschi prin amplul studiu, de vreo 400 de pagini, Ansamblul Sculptural Brâncusi de la Târgu-Jiu (Editura Junimea, Iasi, 1976), publicat cu ocazia Centenarului nasterii lui Brâncusi. Însă râmâne să subliniem din această legătură ceea ce miră si-i de necontestat: împletirea de destin a lui Brâncusi cu familia Georgescu-Gorjan (de la bunic, prin fiu, la nepoată). Pe de o parte, grija si dăruirea acestei familii pentru artist si opera si, pe de altă parte, răsplata artistică întoarsă de Brâncusi.
O subliniere a întâlnirii cu primul Georgescu-Gorjan. La a treia fugă de acasă a lui Brâncusi, acesta, nimerind la Craiova, se angajează mai întâi la cârciuma-birt din gară, la „Restaurantul Fratii Spirtaru”, apoi trece la băcănia cu o „bodegă” anexă a lui Ion Zamfirescu din Piata Elca, piata veche a Craiovei, până la cutremurul din 1977, ce da spre Bănie si Biserica Sf. Dumitru. Aici se întâlneste – după reconstituirea lui V. G. Paleolog din Tineretea lui Brâncusi (Editura tineretului, Buc., 1976) – cu „tovarăsii de slugărie”: „Livadaru, calfă de tapiter, Gorjanu-stămbarul, tesghetar al Stelei colorate, Cărămidă-perierul si Grigore, strungar în lemn”. Are loc pariul facerii unei viori care să si cânte – si cântă! Si drept urmare, mai marii orasului îl înscriu la Scoala de Arte si Meserii. Se petrece „schimbara la fată”, zice V. G. Paleolog, „la Craiova m-am născut a doua oară”, spune Brâncusi. În fine, acest Gorjanu nu este altul decât tatăl inginerului care înaltă Coloana! Mai în vârstă decât Brâncusi, îi „era mai degrabă un mentor, un telemac, care de peste drum, de la Steaua colorată unde slujea stămbarului, prăvăliile fiind fată în fată, în coltul opus bodegii, scruta, cântărea si da note comportării lui Costache”, (pp. 45, 46). Brâncusi urmează cursurile Scolii de Arte si Meserii de la Craiova, apoi Studiile Înalte de la Bucuresti si, întorcându-se la Craiova, pentru stagiul militar, în 1902 execută bustul (ipsos) bunului său prieten, Portretul lui Ion Georgescu-Gorjan. Despre această minunată „întâmplare”, criticul Barbu Brezianu scrie: „Este singurul portret făcut în tară de Brâncusi după natură. (...) Ion Georgescu-Gorjan (1869-1951) i-a fost prieten de nădejde, de vreme ce primea în chiar anul în care Brâncusi i-a modelat bustul, procura prin care era împuternicit să ridice de la caseria epitropiei bisericii Madona Dudu ajutorul acordat. Portretul a fost realizat la Craiova, în perioada când îsi făcea serviciul militar si locuia în chiar casa prietenului său, deasupra prăvăliei La Steaua colorată, după o metodă scolară riguroasă: în timp ce Ion Georgescu-Gorjan îi poza, artistul îl îndemna: ...stăi cuminte, să te măsor si – după cum procedase odinioară un alt prieten al lui Brâncusi, Douanier Rousseau – îi lua cu compasul măsurile fruntii, arcadei sprâncenelor, nasului, proeminenta bărbiei, dimensiuni care se întipăreau apoi în lutul pe care degetele dibace îl modelau cu siguranta talentului si a meseriei bine învătate”, (Brâncusi, Editura All, Buc. 1998, p. 100).
Ce cale minunată de la Sorana-nepoata, prin Stefan-fiul, la Ion-părintele!
Ce legătură verticală face miracolul! Cum se leagă toate si se dezleagă sub degetul de sus! Sub semnul jertfei si al nemuririi.
|
Dumitru Velea 2/10/2016 |
Contact: |
|
|
