Miresme nipone intr-un buchet de amintiri
Întelepciunea niponă nu s-a dezis niciodată. La ea fac apel multi scriitori, fie pe cale livrescă, fie în urma unei călătorii în Tara Soarelui Răsare. Milena Munteanu din Toronto ,si-a ales, la rândul ei, un motto dintr-un proverb japonez, cu vădite corespondente si în prelucrările de folclor românesti: “Orice întâlnire e importantă, căci poate fi unică”.
De la străbunul Heraclit încoace, care l-a enuntat astfel: „Nici un om nu calcă în acelasi pârâu de două ori, pentru că pârâul nu mai e acelasi, si nici el nu mai e acelasi om”, la Giordano Bruno: “Asa cum nu este posibil să te scalzi de două ori în aceeasi apă a unui râu, si, după cum se spune, nici măcar o singură dată, la fel nu este posibil să numesti de două ori unul si acelasi lucru aflat în dezvoltare: în timp ce e denumit, deja devine altceva”, la aforismul lui Ramon Eder: “Nimeni nu se îneacă de două ori în acelasi râu”, la poemul clasic al lui Jorge Luis Borges (Artă poetică), la literatura engleză si până la scriitorii contemporani, toti au fost fascinati de principiul filozofic al miscării materiei, al irepetibilitătii clipei si trăirii intense a prezentului pentru că nu stii ce-ti va aduce viitorul. Sunt întâlniri providentiale care-ti pot schimba destinul.
Inspirată de aceste reflectii filozofice, Milena Munteanu a pornit la drum, având sansa unei călătorii fascinante si a unor întâlniri, de asemenea, irepetabile pe care a simtit nevoia să le consemneze în jurnalul inimii sale, cu majuscule. Sunt experiente unice care merită relatate pentru ca si altii să se împărtăsească din ele. O particularitate a acestei cărti este faptul că la fiecare început de capitol, autoarea presară spicuiri din întelepciunea populară japoneză sau din citate japoneze cunoscute, pentru a ne familiarize cu gândirea, cultura si civilizatia acestei fastuoase tări. Autoarea face în permanentă recurs la istorie, la geografie, la celelalte stiinte si arte, pentru a explica unele lucruri văzute, simtite, însusite. Notele ei de călătorie nu sunt povesti fantastice, sunt realităti contemporane pe care le pot confirma cei ce studiază civilizatiile si istoria lor. Si totusi sunt atât de neasteptate, cu totul altfel decât cum ti-ai imagina, ele dau farmec si accentuează ineditul călătoriei.
Autoarea face în permanentă similitudini, comparatii cu ceea ce cunoaste de acasă. Încă din prima zi, tabloul orasului Tokio, cu negustori de peste, oameni care merg pe bicicletă ori trag câte un cărut plin cu mărfuri, smulge o exclamatie: “E o viermuială si o varietate incredibilă de mărfuri. Ce oras viu, activ, dinamic, ce densitate de viată!”
Darul povestitoarei este remarcabil. Ea uzitează imagini plastice pentru a sugera atmosfera, “acel ceva” specific poporului, limbii si istoriei japoneze. Autoarea nu se opreste doar la aspectul exterior, ci încearcă să surprindă sufletul japonezului de rând. Iată cum îl descrie pe muncitorul japonez: “Omul muncii este tare muncit. I se citeste preocuparea pe fată. El nu are decât o alternativă. Să tragă. Tot înainte. Probabil că a fost învătat asta din arta războiului, care spune să nu-i dai luptătorului decât o sansă: să câstige. Să nu aibă alte optiuni. Să nu aibă cale de întors. El trebuie să facă treabă. Bine.” , sau: “Devotamentul omului muncii fată de compania sa nu se compară cu cel al altor lucrători de aiurea. Numai japonezul îsi închină întreaga carieră unui singur patron, de parcă lui i-a dedicat întreaga viată. Fidelitatea lui e poate egalată doar de cea a propriilor strămosi, samuraii. Numai ei îsi dedicau neconditionat viata stăpânului lor, până la sacrificiul suprem. El trebuia să se poarte si să servească impecabil si să fie complet altruist. În plus, să nu arate nicio emotie. Samuraiul nu poseda decât onoarea proprie, ce trebuia apărată cu orice pret. Odată pierdută, samuraiul nu avea nicio scăpare, nicio alternativă. În acest caz tot ce îi mai rămânea era moartea, pe care si-o administra singur”. Un cod moral transmis din tată-n fiu care pare sângeros, dacă n-ar fi sustinut de ideea de onoare supremă.
Citind Jurnalul de călătorie în Japonia al scriitoarei Milena Munteanu, ai ciudata senzatie că totul este ireal, că nu poate fi adevărat tot ce scrie acolo, noi nefiind obisnuiti cu asemenea “delicateturi turistice” în tări exotice, încărcate de istorie, cu imagini de o frumusete magică, ce te poartă pe aripi de vis. Pe tot parcursul cărtii, mirarea e la ea acasă. Plăcerea descoperirii este oferită cititorului cu sinceritate si generozitate. O carte atât de plăcută si atractivă!
Condeiul Milenei Munteanu aleargă parcă singur si mai ales, sigur de sine, cu o dexteritate demnă de marii scriitori, ale căror Jurnale au rămas repere pentru literatura de gen. În toate autoarea caută cu asiduitate nota de specificitate si de inedit care o uimeste mereu si o face să tresară la fiecare priveliste, sub chipul fiecărui om întâlnit, în serviciile desăvârsite, în industria ultraperformantă, în civilizatia care a ajuns la cote greu de imaginat. În întregul ei, cartea este o reusită si merită lecturată, măcar din curiozitatea de a afla despre istoria si civilizatia japoneză.
|
Cezarina Adamescu 2/7/2016 |
Contact: |
|
|
