Emigrare : Istorii personale
Toti Romanii din Canada au sosit aici mai de de mult sau mai de curand. Acesta este un adevar indiscutabil, dar incomplet.
Iata un adevar complet. Toti canadienii au sosit in Canada cândva, in ultimile cinci sau sase secole. Exceptie fac populatiile autohtone, triburile din teritoriile de Nord-West sau din alte zone ale imensului teritoriu canadian.
Dar de unde au venit si din ce cauza? Ce i-a determinat sa-si paraseasca satele, orasele, tarile natale? Voi încerca sa raspund dând un exemplu, dar mai întâi dati-mi voie sa va spun câteva cuvinte despre mine ca sa clarific pozitia mea.
Am plecat din România cu sotia mea în vara anului1968, ca sa vin în vizita la amicul si colegul meu de liceu Nicolae Pataceanu din Toronto.
In Romania aveam o situatie relativ buna. Eram directorul artistic al Operei Nationale din Bucuresti. Sotia mea, Yolanda, era profesoara de balet clasic la scoala de coreografie din Bucuresti.
Înainte de plecare, le-am spus alor nostri ca nu, in nici un caz nu vom ramâne în strainatate mai mult decât cele 30 de zile de vacanta si de valabilitate a vizei de pe pasapoarte.
Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg. Pentru cititorii tineri, trebuie sa adaug ca pe-atunci în tara noastra domnea atotputernic Nicolae Ceausescu, seful partidului comunist român.
În luna august, am aflat ca în tara aveau loc evenimente grave. Pentru ca România refuzase sa participe la invazia Cehoslovaciei de catre rusi, cum ar fi fost obligata conform tratatului de la Varsovia, rusii masasera trupe la granita cu România si se pregateau sa invadeze tara noastra, sa-l schimbe pe Ceausescu din functie cu un oarecare Iliescu si sa readuca România la ordine.
Toti cunoscutii din Toronto ne-au sfatuit sa nu plecam inapoi în tara pâna nu se vor clarifica lucrurile. Am hotarat sa le dam ascultare si ne-am prelungit viza de sedere in Canada cu 60 de zile. Dar cum nu aveam bani, am acceptat oferta prietenului Pataceanu si am început sa lucram în atelierul sau de produse electrice.
Am cerut azil politic. Ni s-a acordat. Am lucrat un timp în schimbul de noapte la o fabrica japoneza de produse electronice.
Am dat lectii de ghitara, am dat lectii de vioara, am dat lectii de franceza, alergam toata ziua de colo colo ca sa reusesc sa strâng destui bani pentru hrana si alte cheltueli. Nu a fost deloc usor.
Si acum sa ma întorc la exemplul promis mai sus. Prin anii 1995-96, am primit o scrisoare de la un domn din Bucuresti care îmi cerea un sfat.
Ar fi oare bine ca fiul sau cu sotia sa plece în Canada ? Amândoi sunt ingineri. Am raspuns ca nu, nu e bine deloc, sa încerce sa-si gaseasca de lucru în tara, pentu ca, mai devreme sau mai târziu, România se va reface. Nu e bine pentru o tara sa-si piarda cadrele tehnice, medicii, profesorii, in-telectualii.
Un an mai târziu, am primit de la acel parinte din Bucuresti o alta scrisoare prin care ma ruga sa-i ajut cum pot pe fiul si pe nora lui care se gasesc undeva în Montreal.
Nu-mi ascultasera sfatul, plecasera din România pentru o viata mai buna. I-am gasit. El lucra ca hamal la aeroport, iar ea spala coridoarele unui spital din centru. Nu voiau sa se reîntoarca acasa de rusine.
Poate ca i-as fi putut ajuta aici în Toronto, unde cunosc câtiva oameni cu posturi bune si cu influenta, dar mi-au spus ca nu stiu engleza si nici nu pot s-o învete, pentru ca, pe lânga franceza, engleza e o limba barbara
|
Eugen Giurgiu 2/5/2016 |
Contact: |
|
|
