Acord in gama minora
Voi puncta ce le lipseste – ne lipseste noua – ai tarii, de la / din tara:
1. “Tata injuga boii dis-de-dimineata, si nu iesea cu carul pe poarta, pana nu se inchina”. ( o maicuta calugarita, in biserica fara manastire, care canta si muncea de toate, in viata. ) Cand ma uit in urma, imi dau seama unde as fi ajuns, daca nu ma tineam, de la un timp, in viata, de un pai: sa intru in Biserica. Cu cate o pomenire. Si un mic dar. In fiecare dimineata? Ar fost fost bine. Dar – cateodata ma jenam. Vasile Voiculescu spunea sa nu fim bazar. De cruci, pe afar’. Si atunci, treceam prin fata lor, si ma inchinam cu limba in gura.
Asa sunt eu. Un berbec contemplativ. Nu cred ca exista doi oameni care cred la fel. Se inchina la fel. Simt identic. In acelasi timp. Daca ar fi fost asa – am fi fost toti, demult, facuti roboti. Spunea un poet. De fapt, continua el, maxima liberate frumaosa, curate, si buna,a acestei lumi, care este Dumnezeu, daca ar fi avut nevoie de soldati, ne-ar fi facut soldati demult. Altii, Adversarul, cu armata lui, , ne obliga. Sa ne si aparam, sa ne si descapatanam intre noi. De toate, si de tot.
2. vecinii mei – din jur – ca e oras, ca e tara, au un singur dor: sa-si vada casa si curtea aranjata, frumoasa, si curata, sa le fie drag, in casa lor, cu copii, si nepoti, si asa mai departe, tot aproape, in jurul lor, cu rude, cu prieteni,cu oaspeti, sa cante, sa joace, sa petreaca, sa munceasca, sa fie sanatosi, sa aiba bucate, sa nu simta nici arsita, nici gerul, durerilor – si daca acestea toate sunt implinite – sigur, ei vor…tot mai multe… ca asa este omul, doritor…
dar – din cate vad eu – desi – ce vad eu – unii urca, urca, se ratacesc – chiar si in singuratate – pe bunuri tot mai inalte – sau, ca sa ii ridice si pe altii, singuri inghit timpul, ca sa nu ii inghita pe ceilalti, neantul - si altii – se uita, cum bat anotimpurile pe loc, si daca nu pleaca, daca nu fug, din capcana acestor timpuri – in care nu stiu, ce sa faca, si daca stiu, nu au cap, pentru toate, si daca au, lor li se cuvine, cat nu-i mai incape - si atunci, se zice prin popor – noi vrem bani. sa stim ca traim si noi. Macar odata. In viata.
Mare distanta, de la punctul unu, la punctul doi.
Dar – cine mai primeste – in afara de soldati – ordine neconditionate – in viata?
Aici, aceleasi poet radea de mine. Tu, poetule, imi spunea, ai nevoie de Dumnezeu. Nu Dumnezeu, de tine. Eu, poetule, gandeam eu, ma intreb si acum, ce Dumnezeu ar fi avut tara, fara istoria poetilor. Care – se stie – erau de toate. Spunea un alt poet. Si mare preot, si invatator, si dascal, si soldat, si , in general, de toate. Numai sa fie, pe cat se putea, cat de cat, toate dorintele, impacate.
3. Restul, la oras, si la sate, la tara, de la tara la tara, sunt ecoruri. Ei, daca sunt acordate. Si cum sunt acordate. Apoi, unii cresc si descresc. Vin altii in locul lor. Si creatia si recreatia, ecorurilor, acordorilor, se ia de la capat. De undeva, nu se stie de unde, vin niste biete schelete umblatoare, carora le-a sunat in urechi numai muzica razboaielor. Muzica ghioagelor. Muzica pietrelor. Cate generatii de sacrificiu, sa mimeze, muzica. Pana sa invete. Desi – unii vor cu topt dinadinsul – daca s-ar putea, sa cante Ares. Si Marte. Si Mercur. Si Gorgona. Ca sa ne saturam numai cu Oda Bucuriei.
Trei puncte. De raspuns. La conferinta domnului professor universitar doctor Nicolae Panea.
Profesorii nostri, mai vechi, chelesc, profesorii nostri, de azi, albesc – si punctele noastre nu se impun profesorilor si tinerilor. Le exersezi. Liber. Daca vrei. Cum? In ce fel? De ce? Ce au oferit, si ofera? Poti sa analizezi, cu toate simturile, si instrumentele cognitive, ce s-a intamplat altora. De diverse, si pe diverse modele. Ca sa nu te ratacesti, ai nevoie de ghizi de prima mana. Exista si altii, care te ratacesc. Involuntar, sau deliberat. E greu. E greu de tot. De stiut. De selectat. Calea in trei puncte, de urmat. Toate, iti pot parea, la un moment dat, adversar. Dar – cel care te va iubi intotdeauna, neconditionat – si va fi - orice s-ar intampla, cu tine, langa tine – chiar si atunci cand il vei lovi, chiar si atunci cand il vei ignora – acela este cel care ti-a oferit, toata viata, dragostea. Poti sa il si omori. Ca prieten, sau ca adversar. In mod cu totul paradoxal, el va zambi, cu o unda de clipa, de amaraciune, si iti va spune: mi-ai luat viata. Era si a ta. Esti iertat. Nu-i nimic. Viata merge intotdeauna mai departe, impreuna…
|
