Lada cu zaruri
Lui V. G. Paleolog
Se-aruncă zarurile
cu semne si simboluri săpate pe fetele lor:
sase zaruri se rostogolesc în lada deschisă,
ca interpretul să-mi lege si să-mi dezlege
fraza pe care mâna mea o scrie,
aici, când ziua se-apropie de capăt.
Spun: Bătrânul nu joacă zaruri,
si semnele de pe ele sunt săpate
de vrăjitoarea formelor
cu un ac de otel înrosit în foc.
Mi se spune: Tânăr ai fost si le-ai aruncat,
între peretii lăzii încântat le-ai rostogolit.
Acum, Bătrânul alege fata si semnul
si-asează cuvintele în fraza
pe care interpretul o citeste.
Linisteste-te: O singură dată o auzi,
asa cum o singură dată zarurile se-aruncă.
N-ai dreptul să rătăcesti între deciziile sale,
căci, într-o clipă, capacul lăzii se trage
cu pocnet si tipăt. Vrăjitoarea te-asteaptă,
cu acul de otel înrosit în foc.
Nasterea fluturelui
Firul de borangic s-a tors
ca si cum ar fi o cămasă pe umeri,
prin ea aripile îti cresc
în lumina dintr-o altă zi.
Cu aripi sunt între cei sălbatici.
Dumnezeu s-a retras
ca si cum s-ar fi trezit dintr-un vis
si urmele ti-ar fi rămas
să le calci într-o altă noapte.
Sălbatic sunt între cei cu aripi.
Cele trecute, cele rămase
Vesmântul sfâsiat în vis
nu poate să treacă în imagine
chiar dacă el a fost continuu imagine.
Doar umărul de pe care a curs
îsi lasă lumina pe perete
chiar în clipa când picioarele desculte ating
dalele reci, din Sfânta Sfintelor.
În tesătura luminii se aleg ochii
pentru care toti cei intrati aici
sunt imagini.
- Pentru ce vesmânt de sărbătoare
si-atâta văl pe ochi? Trezeste-mă,
că picături mari de sânge
cad din ochii mei!
Palma primită
În poveste el este o ladă
în care se găseste o altă ladă
asupra căreia cel ce imaginează
trebuie să păstreze tăcerea,
căci în chichita ei doarme o femeie.
Ea îl visează venind să ridice capacul,
chiar în clipa când, nerăbdător,
el i-l dă la o parte.
Fiindcă i-a stricat visul,
ea îi trage o palmă,
pentru a simti plinul
si golul lăzii.
Pălmuit, el vede cum o femeie bătrână
sparge oala de stâlpul înfipt
la capul său.
Din cioburile si cărbunii ei,
ca o imagine,
răsucit din fum
cu miros de smirnă,
se înaltă cel ce imaginează.
Întoarcerea acasă
Când tu privesti dunga colinei pierdută în cer,
altul priveste marginea cerului atingând dunga colinei;
când tu auzi tunetul cerului cu tremur în fereastră,
altul aude sunetul zăbrelei încretind apele cerului;
când tu numeri ti-mparti urmele pe pământ si apă,
altul numără si-mparte tărână si apă fiecărei urme;
când tu vorbesti despre piatra ce-o rotunjesti în gură,
altul vorbeste cu piatra ce zboară din gură spre munte;
când tu iesi din odaie, trântind usa cu zgomot,
altul în liniste se-ntoarce în odaia de unde iesisesi.
Hegel
Întregul există,
partea dispare –
bratul tăiat, în vis,
continui să-l simti si te doare.
Adevărul există,
minciuna dispare –
focul, chiar ca imagine,
întretine rugul sub picioare.
- „Adevărul este întregul”
si nu ciuma –
spune Bătrânul care pe flăcări
îsi lasă urma.
Bătrânele silabe
Am imaginat o locuintă,
am imaginat si ziditorul ei
cu palmele lucrătoare,
până când acestea au dispărut.
De pe sub garduri într-o rână,
de pe sub ziduri, oameni au năvălit în casă,
au scotocit prin odăi, prin unghere,
prin dulapuri si sertare-au căutat,
dar n-au găsit decât câteva pietricele
cu semne pe ele săpate. Cu mâinile goale au plecat,
mâhniti că nimic n-a fost de luat.
Peretii casei au dispărut. Pietrele se rostogolesc
în lădită. Sunetul lor abia îl mai aud.
Oricum, lădita demult n-o mai disting.
Nici mâinile mele întinse-afară
prin fereastră. Si locul ei e gol.
Ce-a fost imagine n-a mai rămas.
Ce-a fost să rămână a rămas:
pietrele si silabele astea bătrâne
rostogolite prin pulberea argintie a drumului.
Râul de sub casă
Cu sfoara în mână, bătrânul
măsoară peretii locuintei
pe care mi-o lasă mostenire.
De sub pragul ei izvorăste un râu.
La măsurarea zidului de la răsărit,
mă trece prin apă până la glezne;
la cel de la miazănoapte,
mă trece prin apă până la genunchi;
la cel de la apus,
mă trece prin apă până la piept;
la cel de la miazăzi,
prin apă trebuie să înot.
Valul mă poartă în locuintă,
ca si cum sfoara de măsurat
m-ar trage înăuntru.
Sfoara de in s-a înfăsurat pe mine,
îmi ia măsurile, prin apă,
astfel mi se dă parte.
|
Dumitru Velea 1/26/2016 |
Contact: |
|
|
