Un jurnal neozeelandez dedicat prieteniei cu o gălăteancă
Se ia o gălăteancă, o scriitoare, i se stârneste, magic, dorul de drum si de izbândă, si aceasta lasă orasul drag, casa asigurată, serviciul sigur si face o „statie” de viată în înnebunitoarea noastră capitală a concurentei acerbe, unde devine ziaristă, editoare, directoare, sociolog. Apoi i se mai aprinde o rachetă a aventurii si iată că ajunge tocmai în Noua Zeelandă, locul unde s-a filmat „Stăpânul inelelor” si unde într-o vreme europenii credeau că pe acolo se sfârsea Lumea. O prietenă a vizitat-o pe noua „planetă” si acum a apărut si într-o carte de călătorii, pe care profesoara si scriitoarea vasluiancă Vasilica Grigoras i-o dedică cu recunostintă gălătencei „exportate” atât de departe, dr. Valentina Teclici: „Oda prieteniei jurnal de călătorie în Noua Zeelandă” – Editura Oscar Print Bucuresti, 2015. Cu Valentina, editoare a primei mele cărti publicate, m-am putut revedea în 2013 la Festivalul cărtii Axis Libri, când lansa „Oglinzi” o carte de versuri scrisă în tandem cu scriitoarea gălăteancă Violeta Ionescu, prietenă alături de care a semnat cândva si dramaturgie.
La un capăt al Lumii
„Trei luni luminoase si senine precum cerul”, descrie autoarea jurnalului literar perioada aventurii sale neozeelandeze, la Napier, Wellington, Rotorua ori Aukland, printre prietenii de departe, locul unde poeta a câstigat si un concurs de haiku. Jurnalul său ilustrat cu fotografii începe în septembrie 1972, când, la admiterea în Facultatea de Filozofie de la Iasi, cele două se întâlneau si urma „o prietenie de-o viată, pe viată”. Apoi emigrarea curajoasă, după revolutie, Valentinei, în 2002: „A plecat la vârsta de 50 de ani. Un temerar, un spirit de aventură, curaj, dorinta de mai bine, curiozitate? Poate toate la un loc.” Nu mai era adolescentă, ba chiar era însotită de copii: fiicele din prima căsătorie, Iza si Sânziana. Se pare că aventura se molipseste, căci si fostul sot, Costi, si-a făcut o familie tot acolo. Valentina si-a dezvoltat peste mări competentele profesionale, apoi s-a îndrăgostit de un localnic, Robert Anderson, care i-a si cerut mâna. În 2005, românca revenea prima oară, învingătoare, dar cu dor, în tară. Apoi în 2009, cu sotul ei Robert. Apoi în 2011, când a si invitat-o în ospetie pe prietena sa peste mări si tări, dar totul părea un vis.
Cum Valentina avea nepotei, botezul unuia dintre ei a fost o ocazie pentru autoarea jurnalului să învete să zboare. 7 februarie 2013: plecarea cu avionul, cu escală la Londra, Singapore, Sidney si Wellington – trei zile de zbor. Jurnalul, cuminte si cald, ca jurnalele junilor cultivati ce deschideau lumea în alt veac, are de toate si de interes: istorie, începând cu debarcarea căpitanului Cook si terminând cu folosirea molozului de la un cutremur pentru amenajarea fundatiei unei plaje. Observatie măruntă (capitală administrativă si culturală, Wellington, e supranumită „Orasul Vânturilor”), de la comportament la organizare politică, descrieri geografice – cu gheizere, grădini, biblioteca din Napier („fotografiată” mărunt si comparată cu ale noastre), colibe băstinase sau case impozante, o fabrică de ciocolată, acvariul din Napier, de 30 m lungime, muzee si restaurante, un parc national, plaje cu „nisip fin ca mătasea”, păsări kiwi si fructe kiwi, dar si a „personajelor”: prieteni, băstinasi, emigranti, pisicile Shadow si Lucky, greierii din grădina lui Valy, relatarea unor întâmplări cu tâlc. De pildă, o paradă de automobile retro, în care era evocată discret si criza anilor ´30, printr-o cutie a milei. „Vedem” si un hake, dans războinic în care băstinasii maori, cu fuste din 500 de frunze de flex, un fel de stânjenel mare, scot si limba „de-un cot”, spre surprinderea bine educatei musafire.
Minutiozitate descriptibilă de dascăl de biserică, notând în carnetelul lui totul. Întâlnirea cu mama lui Robert, doamnă de clasă în stil britanic, ca educatie, Iza, adolescenta plecată din senin si din Galati, acum femeie la casa ei neozeelandeză, căsătorită cu un neozeelandez si mamă. Un jurnal ca pe vremuri, sincer, tonic, critic uneori si fotografic si exact precum un jurnal de bord. Cu un ton usor retro. De pildă, cineva învătase engleza „cu multă sârguintă”.
Valentina Teclici a noastră
A publicat la Vaslui si Bucuresti monografii, versuri, interviuri cu personalităti, cărti pentru copii. „Prin ceea ce a publicat, Valentina a adus un plus de noutate si de prospetime în viata Uniunii Scriitorilor din Bucuresti a cărei membră este încă din 1992”, scria în revista „Agero” din Stuttgart o personalitate stiintifică si culturală, prof. dr. în filosofie Petre Iosub, care îi publică si C.V.-ul gălătencei de (primă) adoptie: este născută în ´52, în satul Dolhesti, lângă Husi, termină Filosofia la Universitatea ieseană, „cu rezultate remarcabile”, devine Doctor în sociologie în 1999, la Universitatea Bucuresti, „cu o temă de mare actualitate si interes stiintific si social”: “Copiii străzii, diagnoză si strategii de combatere“, „lucrare unicat care, prin originalitatea continutului, valoarea documentar-practică, dar si prin deschiderile asupra acestui fenomen dezastruos primeste elogioase aprecieri academice.”
Până în 1992 profesoară la Vaslui si Galati, apoi redactor de carte la Editura Porto-Franco. Se mută în ´93 în capitală unde este redactor la ziarul „Expres” si colaborează la revistele „Femeia”, „Capital”, „Tinerama” s.a.. A fost redactor-sef al Editurii Oscar Print. Scolărita Valentina fusese deja remarcată de critică, publicând versuri, proză, reportaje si documentare în „Amfiteatru”, „România literară”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Pagini dunărene” din Galati. A publicat si dramatizări, precum „Mos Teacă“ jucată la Teatrul „Maria Filotti“ Brăila mai multe stagiuni si „L’enfance en poesie”, publicată de Editura „L’Etoile d’Argent“ din Belgia si o piesă, scrisă împreună cu Violeta Ionescu. Dar si versuri, studii socio-psihologice, dialoguri si diferite dezbateri de caz dedicate copilăriei. În 2011 si 2013 îi apăreau la Oscar Print două cărti de versuri, ultima, bilingvă.
|
Victor Cilincă 1/26/2016 |
Contact: |
|
|
