Orologiul umbrei pe pământ
Iarnă
Înălbeste cerul drumul mânăstirii..
Unde-astern genunchii, iar crucificarea,
trupului pe lespezi. Rugii, nemiscarea,
osului în cuie si-ndumnezeirii.
Mâine, o năpastă, ti s-a scris, de azi...
Împletesti cuvinte triste sub mătănii
Prin nămeti, aleargă, litanii pe sănii...
Plâng ectenia, lacrimii pe-obraz...
Prinde ghiocelul, în cascade albe,
legănarea dulce-a fulgilor de nea...
Si se pun pe sfadă, păsări candelabre,
vinete de sfadă.Când se stinge-o stea.
.
Veacuri revolute, numărăm cocorii
acestei istorii-timpului-melod.
De pământ, ograda, prinde meteorii,
si-i azvârle-n clopot: cântec de prohod.
Nu dati buzna, în „fiintare“
Pe dinafară, zidul, avea o spărtură în cer.
Puteai să-l vezi pe Dumnezeu, de veghe-n somn.
Pe dinăuntru, paraclisa, „oficia” sobor efemer...
Si-n temniti, temnicerii se-ncătusau, abnorm.
Sepulcrul mângâia icoana, spartă-n scăfârlia,
unui călugăr nehirotonisit. Litigii noi, concilia,
răstălmăcirea unui psalm. Groparu-mperechea
soaptele-n mormânt si timpul pe tipsii de tinichea.
Aveti răbdare! Nu dati buzna în „dasein”, „fiintare”!
„crezul” e delirul si semnul acromaniei!
Nu convertiti la „îndoială”, apocrifa desfătare!
Fântâna desnădejdii, adumbreste setea vesniciei...
Diurnă
Azi plouă. Îmi iau umbrela si vesta.
Faetonul, gri, mă asteaptă în cai.
Strâng pumnul, „gravis aere dextra”:
Eu, altul de cât am fost. Tu, cât erai.
O! A uitat postasul să-mi pună viza,
pe cupoanele vârstei, pe fasoanele vietii...
Pe urmele mele, veneau târgovetii...
si un nat ingrat fiinta-mi devaliza.
Nemernicia stă la masă, pe terasă,
de vorbă, cu omul răstignit pe cruce...
Negocia învierea, căderea mea în transă,
semeată, sireată: ago servum in crucem.
„Pierdem timpul dinadins!” Înserarea,
intona sedulo tempes terenes!,
în ton funebru, afectiv. Tu, Hermes!
vesteste, în lume, întunecarea...
Tristete
Timpului, splendoarea spatiului propice,
îi arog călcâiul Troiei mântuite.
Si întorc securea, aruncată-n zodii,
să-i ciuntesc legendei, ramuri derizorii.
Sintaxa controversei dezice noima
diegezei ample, prea-slăvind podoima.
Cuvântul calin leagănă pruncii visării
si fuge în strâmtoarea necuvântării.
Orhideea ta vorbeste-naltă, de sus,
cu un fluture de mătasă, în mine, ascuns.
Privirea tăiată-n felii de lumine,
mângâie tristetile diamantine.
În ochi, îmi stai, nemirată splendoare...
Eu plec, peste noapte, într-o ultimă suflare.
Sâmbăta mortilor mele factice
Sâmbăta mortilor mele factice...
Privesc prin fereastra deschisă în pol.
Tu mă înveti stângăcii mnemonice,
ca-ntr-un scrable, infinit si...domol.
Cad în genunchi, în pliul sufletului tău...
Oval si neted, sculptură excentrică...
Nemângâiată, tăcerea, ucide un zeu
si te sărut pe frunte, cu milă si frică.
Lampa s-a stins, orbirii dând vigoare...
Umblă ghionoaia flămândă-n sindrofii...
Vă văd, pe rând, ca într-o cuminecare,
Vă văd, plângând ,vestindu-mă în cei vii.
În sâmbăta mortilor mele, sotto-voce,
murmur rugăciuni de căinti mesagere...
Anii se risipesc, pe drumetii veloce...
Se-nnoadă cucuvaia pe grinda unei stele.
Euharistie
Si osu-n os se frânge, lujer...
Străbat poteci spre Dumnezeu...
Am fost, cândva, convins, ateu...
Azi, mă-ntâlnesc, cu-ntâiul înger...
Dintre cei multi, visez, să-mi fiu
alesul nuntilor tribale...
Sunt Fiul Tatălui, târziu…
Dărâm cetăti crucifiale.
Popas în viu, vuind confinii...
Mărturisesc, petrec în moarte.
Augurii-acestor agonii,
sfârsesc iubiri extaziate.
Sfidând obstretica
Umblă svon de creatie,
în sopronul bântuit de vântoasă,
si năvală de gratie.
Era mândră pisica:
născuse fără moasă,
sfidând obstretica.
Plin de noapte, si jeg,
motanul Black,
îsi ostenea mieunatul,
navleg.
Aducea, la fată, cu încornoratul...
White, iubise
multe zăpezi pe lucarnă.
Si, intona, soprană,
uverturi apocalipsei.
Vară. Rup narcisa melancoliei,
veselă si farmazoană...
Te caut, în grădină,
cu pasi de om si de felină.
Trupul cărtii buchisite
Buchisisem scrisul mărunt,
cu lentile „hiper-entropice”.
Înfing penita unui amănunt,
în cerneala sintagmei utopice....
Încercuire de oglinzi agreste...
Hărti sinoptice, tulbură mirare!
,,A fi”, infinitivul vestejeste...
Si-alung, din verb ocult, substantivarea.
,,Esti mai cinstită decât serafimii”...
Citeste-n strana mâinilor ei, mama.
,,Care, fără stricăciune”, va asemăna,
,,pe Dumnezeu-Cuvântul”, cu trandafirii.
Buchisim scenarii, în cartea peticită
cu icoane.Trei crai, ud desertul cu rouă...
Judecata de-apoi ne desface în două…
Si lumea, îmi pare, prea mult ticluită.
Cânt xilofoane, vesele tambale...
În atâtea morti, viata-i o rumoare...
,,Acesta e trupul meu”, bărbate!
Ia, de te-nfruptă, si vei sti de toate!
Eu nu sunt eu
Poemul meu, ne-acrostih,
compune forme similare...
În spatii ample, îi dedic,
magiei, labirint de taine.
,,Eu nu sunt eu”, cad iar în transă...
Tu mă privesti, fugind din ochi.
De dor, stă plânsul la fereastră,
si sapă, asteptării, gropi...
Sub soarele suit în suliti,
cuvântul are grai prădalnic.
Flăcăul fluieră pe uliti ...
E ceasul mortii mele harnic.
Portretul, un discurs polemic,
floarea din culoare-aleargă...
Si pânza spartă-n gol feeric,
asmute orbii să ne vadă.
|
