Chapters- Indigo: Orham Pamuk - "My name is Red"
ORHAN PAMUK:"My name is Red" ("Mǎ numesc Rosu")
Orhan Pamuk, romancier, scenarist, nǎscut la Istanbul, Turcia, este si profesor de literaturǎ comparatǎ la Universitatea Columbia din New York. O.P., devenit cunoscut dupǎ decernarea premiului Nobel in 2006, este primul si singurul scriitor turc care a primit acest premiu. Printre romanele lui se numǎrǎ: "Muzeul inocentei", "Zǎpadǎ" "Castelul alb", "Mǎ numesc Rosu", si "Istanbul, memoriile si orasul". Romanul "Mǎ numesc Rosu " a fost premiat în 2002 cu Premiul pentru cea mai bunǎ carte strǎinǎ, (La Prix du Meilleur Livre Etranger), premiu care il alǎturǎ pe Pamuk de G.G Marques, S. Rushdie, C.R. Zafon si altii.
Dacă despre stilul lui literar am putea spune că se încadrează în postmodernism, tematica predilectă a lui O.P. este dichotomia Est-Vest. Romanele lui se concentrează pe diferentele culturale, politice, religioase, economice si artistice între Imperiul Otoman si Europa Medievală. Lupta pentru suprematie s-a purtat nu doar pe câmpul de luptă, dar si pe plan artistic, asa cum va nuanta O.P. în "Mǎ numesc Rosu ". Publicat în 1998 în limba turcă, romanul are o traducere în engleză de o calitate impresionantă. Erdag Goknar a avut o contributie importantǎ în a face romanul cunoscut.(Nota Redactiei: Romanul a fost tradus si în limba Românǎ de Livia Szasz, Ed. Curtea Veche, 2006).
O.P. a fost pasionat de pictură încă din copilărie, si a studiat Architectura înainte de a se dedica jurnalismului. Cunoscător fin al istoriei otomane, O.P. nuantează viata de zi cu zi a epocii cu migală si atentie la detalii. Pentru a întelege bine personajele si actiunea, trebuie mentionat că Guttenberg încă nu se născuse si tiparul nu fusese încă inventat. Cărtile erau scrise de mână, cu caligrafie artistică si cu desene, de către asa-zisii miniaturisti. Miniatura turcă a imperiului Otoman se inspiră din arta Persiei si generatii succesive de Sultani au comandat numeroase cărti-iluminate, care să ilustreze istoria si obiceiurile epocii. Existau Scoli specializate în arta caligrafiei, a copierii, a tehnicilor de desenare, cu foita de aur sau argint, existau legătorii de carte si diferite alte specializǎri. Miniaturistii erau cinstiti de către Sultan, fiind considerati mai mult decât simpli scribi. Studiourile în care lucrau aveau de obicei un Maestru-sef, mai multi artisti-miniaturisti si studenti-începători. Interesant este că lucrările lor nu erau semnate si asupra acestui amănunt va insista Pamuk, descriind zbuciumul interior ale unor miniaturisti care par tentati să "semneze", sau să marcheze o particularitate care-i va distinge. Unii miniaturisti erau specializati în conturul paginii, pentru a lăsa impresia de a 3-a dimensiune, "perspectiva" în Artă Islamică fiind foarte diferită de Arta Europeană. Arta Renasterii în Europa era mai avansată, cunostea perspectiva, umbrele, lumina si era capabilă să redea o fată umană în deplină asemănare cu modelul. Arta Islamică interzice redarea realistǎ a modelului si este o artǎ non-figurativă. Se bazează pe modele geometrice si poate fi de o mare frumusete abstractă, modernă chiar. Dacă portretul, la mare modă în Venetia epocii, sugera că modelul ar vrea să sfideze moartea, în Islam portretul era o blasfemie.
Timpul în artă este perceput diferit, pentru miniaturistii otomani timpul este adînc, apartine lui Dumnezeu, este nemărginit. Pentru pictorii venetieni, timpul este "acum si aici", este timpul oamenilor si asta pare decadent în Islam. Asa cum spune O.P., un copac poate fi pictat în asa fel încât să fie recunoscut într-o pădure de copaci, sau poate fi ideea de copac: "I don’t want to be a tree, I want to be its meaning." Culorile folosite în epoca otomană erau vii, create din pigmentii naturali din plante sau insecte strivite. De exemplu, Rosul provenea de la o insectă din Hindustan. Se pare că unele erau atît de toxice, încât miniaturistii sfârseau prin a orbi, subiect care revine obsedant în paginile cărtii. Personajele cărtii sunt miniaturisti, cu câteva exceptii notabile. Îi întâlnim pe Elegant Effendi, care deschide primul capitol vorbind cititorului din Lumea-de-apoi. Enishte Effendi, tot miniaturist, este unchiul lui Black(Kara), care se îndrăgosteste de Shekure, al cărei sot a dispărut în război. Conform legii Sharia, cumnatul ei Hassan ar avea dreptul de a o avea de sotie. De aici, drama sentimentală: Shekure oscilează între Black si Hassan. Actiunea nuvelei se petrece în Imperiul Otoman pe la 1591, când Sultanul Murad al III-lea a ordonat miniaturistilor să creeze un manuscris iluminat, în stilul European, ca să-l impresioneze pe Dogele Venetian. Una dintre pagini trebuie să contină imaginea lui reală (blasfemie?). De aici porneste furtuna de idei, sentimente si actiuni, care culminează în două crime. Unul din cei trei miniaturisti, porecliti Stork (Barza), Butterfly (Fluturele) si Olive (Măslina) va fi în cele din urmă depistat. Personajele lui Pamuk sunt constiente că sunt caractere într-o carte si se adresează direct cititorului, care la rândul său devine de asemenea un personaj. Întâlnim si caractere inedite, precum Moneda, Moartea, Culoarea Rosu, care ni se adresează direct, în capitole separate.
"Mă numesc Rosu" este un roman istoric de o mare bogătie narativă si o compozitie unică. Pentru miniaturisti, timpul oamenilor nu este cel real, doar Timpul-vesnic al lui Dumnezeu este cel care contează si fiecare dintre miniaturisti are acces spiritual la starea de atemporalitate care precede Creatia. Miniaturistii din romanul lui Pamuk nu vor să descrie Lumea asa cum o vedem noi, ci asa cum o vede Dumnezeu; orbirea lor către bătrânete înlocuieste "Lumina neagră" a Creatiei Începuturilor. Miniaturistii lui Pamuk sunt de fapt mari mistici...
Toronto/ Ian 2015
|
Dr Diana Laza 1/24/2016 |
Contact: |
|
|
