Reflectii ; Alan Greenspan sau Papa Francis ( 4 ) - Noua Umanitate
Economia în general si crizele economice în particular, sunt subiecte despre care se presupune că papii nu au autoritatea să se pronunte. Intr-adevăr Biserica Catolică s-a abtinut de secole să sustină deschis un sistem economic sau vreo formă anume de guvernare. Prudentă si mai înteleaptă astăzi când spusele înaltilor ei prelati sunt tălmăcite si răstălmăcite prin prisma volatilelor convingeri partizane ce bântuie opinia publică si care se schimbă după cum bate vântul modelor socio-politice ale zilei.
Dar criza globală cu care se confruntă civilizatia occidentală – exacerbată, după cum au prezis Toynbee, Spengler si Neagu Juvara, de instabilitatea caracteristică unui sfârsit de ciclu istoric – este cu totul de altă natură. De aceea publicarea enciclicei Papei Francisc, Laudato Si’, nu este surprinzătoare, mai ales că ea se înscrie pe linia unui apostolat comun cu predecesorii săi recenti pe scaunul Sfântului Petru. Astfel se poate observa o oarecare continuitate evolutivă de gândire între enciclicele Rerum Novarum (1891) a lui Leon XIII, Quadragesimo Anno (1931) a lui Pius XI, Centesimus Annus (1991) a lui Ioan Paul II si Laudato Si’ a lui Francisc. Remarcăm în acestea o tendintă generală de apreciere limitată (nu sustinerea neconditionată) a capitalismului democratic, o preferintă pentru administratia locală fată de aceea a unui stat centralizat cu economie planificată si critica stăruitoare a racilelor socialismului si capitalismului.
Există însă si diferente. Ioan Paul II Wojtyla, de exemplu, a fost un luptător pentru credintă. Pentru el crestinismul nu este o ideologie ci Adevărul, care depăseste limitele realitătii perceptibile. Căutarea unor solutii conforme cu Adevărul este complicată fiindcă necesită o antropologie ce recunoaste că destinul omenirii transcede granitele lumii materiale si că deci există valori si bunuri care nu pot fi întelese în termeni economici. Socialismul si societatea de consum, care gresesc, renegând adevărata antropologie, fac posibilă instaurarea regimurilor totalitare atât în societătile prospere cât si în cele pauperizate. Este adevărat că ideologiile simpliste sunt mai usor de elaborat, dar tind să fie brutale în aplicare, a spus Wojtyla. Papa Francisc însă – dacă este să ne luăm după declaratiile publice din cei doi ani scursi de la alegerea sa – pare să fie o personalitate căreia controversa îi repugnă. Probabil de aceea scrisoarea sa Laudato Si’ contine de toate pentru toti, de la traditia biblică a creatiei la criza ecologică si de la drepturile umane elementare la problemele tehnologiei sau la legătura dintre educatia ecologică si spiritualitate. Iar dacă foloseste expresia cu iz idolatro-animist “mother earth” atât de dragă miscării pentru protectia mediului ambiant, pentru linistea sufletească a credinciosilor săi încheie cu o rugăciune către Sfânta Treime. Nu trebuie să uităm însă că documentul este adresat locuitorilor pământului în general, printre care crestinii nu formează majoritatea si că acest papă se vrea pe sine un păstor universal si nu un războinic. Ar fi totusi o greseală să conchidem că teologia lui Francisc este în contradictie cu aceea a înaintasilor. “Antropocentrismul modern a ajuns în mod paradoxal să considere gândirea tehnică mai presus de realitate,” scrie el. Iar dacă omul se pune pe sine în locul lui Dumnezeu “provoacă rebeliunea naturii.” “Un antropocentrism imoral conduce la un stil de viată imoral…Si nu este de mirare că odată cu omniprezenta paradigmă tehnocrată si a cultului puterii nelimitate a omului asistăm la răspândirea unui relativism conform căruia ceea ce nu satisface dorintele personale imediate devine lipsit de importanta.” Conceptia relativistă, afirmă Papa Francisc, este aceea care permite ca o persoană să exploateze pe alta, care conduce la exploatarea sexuală a copiilor si abandonarea bătrânilor si acreditează părerea că trebuie să lăsăm fortele oarbe ale pietii să regleze economia fără să ne pese de victime.
Tot o consecintă a relativismului, lipsa de principii etico-morale solide, ne face indiferenti fată de traficul de fiinte omenesti, de crima organizată, de comertul cu droguri sau cu blănuri de animale pe cale de disparitie. Acelasi relativism, scrie el, “justifică comercializarea organelor cumpărate de la săraci si eliminarea violentă a copiilor fiindcă părintii nu-i doresc.” Aceasta este cultura societătii de consum care produce imense cantităti de gunoi nu numai prin “distrugerea creatoare”, dar si “datorită tendintei bolnăvicioase de a consuma mai mult decât este necesar.” Pentru evitarea catastrofelor globale ce se întrevăd în viitorul apropiat este însă necesară o profundă schimbare spirituală, o nouă cultură, o ecologie umană si o antropologie corectă scrie Papa Francisc. In opozitie cu cultura egotistă predominantă astăzi, spiritualitatea crestină propune un stil de viată care permite fericirea deplină, eliberată de obsesia consumului.
El propune de asemenea o crestere a bunăstării caracterizată prin moderatie si bazată pe capacitatea oamenilor de-a fi fericiti cu putin. Astfel de sobrietate si umilintă, acceptate liber si constient, sunt eliberatoare, dar ele nu pot fi însusite fără o atitudine sufletească care abordează viata cu seninătate si acceptă fiecare clipă ca un dar de la Dumnezeu. De altfel si cel mai înalt prelat otodox, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în conceptia căruia devastarea naturii este un păcat împotriva noastră si un păcat împotriva lui Dumnezeu, s-a exprimat în mod asemănător. El si-a îndemnat credinciosii să înlocuiască consumul cu sacrificiul, lăcomia cu generozitatea, risipa cu dărnicia si să practice un ascetism care asociază dărniciei renuntarea. Insă convertirea spirituală propovăduită de ambii prelati trebuie să se producă mai întâi în sufletul fiecăruia dintre noi.
Si cine oare este gata să facă primul pas?
Eu? Dumneavoastra? Politicienii? Va abandona oare lumea pe Prometeu pentru Minerva?
Mare încurcătură, tulburătoare dilemă!
Penticton B>C>
|
Gabriel Watermiller 1/24/2016 |
Contact: |
|
|
