Eminescu - astru al poeziei
15 ianuarie - 1850:
astăzi s-a născut
cel de ne-ntrecut
astru-al poeziei...
Doamne Mihai, te naşti-renaşti mereu.
mileniul nostru este trist şi greu.
efervescenţa e un act anost
şi legea lumii nu-şi mai află rost.
nu mai doinesc - fecioare - la izvor,
s-a ofilit în grai cuvântul DOR,
potecile prin codri s-au uscat,
românii-n pribegie au plecat...
pe-aici suntem departe de Carpaţi.
din datini - nu ne-am vrut înstrăinaţi.
fugim în stol spre flacăra Treimii
şi am ajuns să îndrăgim străinii.
zâmbeşte-ne MIHAI, e sărbătoare
şi te serbăm în flame de ardoare;
Tu stai golaş în gerul dur - sărmane,
iar noi încotoşmăm mândre sumane.
dar hai şi gustă, ţi-am adus colaci
ca-n vremuri, ca toţi oamenii săraci
şi tot aşa - precum în vechii ani,
ţi-am adus vin de pe la Botoşani.
...luceafăr blând, acei ce te-au tocmit,
nu cel mai mândru loc ţi l-au găsit.
statuia Ta putea să steie - pură,
lâng-o biserică...pe bătătură.
Mihai, birjari de ideologii,
te-au fost hulit cu noi, în pribegii
şi iată, aşa trişti sărbătorim
şi naşterea - poete, ţi-o slăvim.
Bine-ai venit MIHAI - luceafăr clar.
din nou vom vinde paglici la ziar,
dar slava ta se suie-n zări albastre
ţâşnind etern - din inimile noastre!
GLAS DE URSITOARE
ai coborât, MIHAI, pe-acest pământ
din cerul tău cu aştri şi cu stele.
te-am aşteptat - cu graiul tău cel sfânt,
să ne scrii limba-n blânde menestrele.
doine aveam, balade, strigături
şi lăutari, cu cobze şi cu naiuri.
bărbaţii hâtri, cu cimilituri,
ştiau să cânte ale noastre plaiuri
dar nu aveam un astru, te-am dorit
să dai grăirii noiastre formă clară,
poetul nostru drag - şi ai venit
pe Ţară, cea mai sfântă primăvară.
prin staulul tău cald din Ipoteşti
în scutrec te-nfăşară muze bune
care-au citit în aştri că tu eşti
rapsodul nou al pildelor străbune.
pădurea verde te-aştepta şi ea
şi munţii falnici te chemau din zare,
Tu, prunc frumos, aveai pe trunte-o stea
ce te-a sortit să nu ai alinare.
ai pus, Mihai, în graiul nostru rost
dar oameni hâzi te prigoneau prin soartă.
maica-natură ţi-a fost adăpost
şi-n veci - destinul ţi-a deschis o poartă.
şi ne-a fost dat ca pruncul cel bălai,
din acest Om de seminţie - teafăr,
să cînte-n limba noastră un MIHAI
şi-n poezia lumii - un LUCEAFĂR !
VINE DOMNUL MIHAI
din timp-răstimp, vine Mihai de departe
sufletul lui, toţi îl citim ca pe-o carte
carte de dor scrisă cu lacrimi de rouă
floare de cer, scrisă românilor – nouă
hăt...pe la noi, pe un dulce colţ de pământ
la Ipoteşti – Domnul ne-a dat omul cel sfânt
omul cel sfânt - cu doinele ţării în vers
gata să spargă cu pana veacul pervers
sfinte Mihai, suntem departe de Ţară
n-am mai putut duce viaţa amară
şi pribegim înfruntînd geruri, arşiţi, nevoi
fratele nostru – tu eşti în inimi la noi
toţi am dori să te-avem brad în pridvor
te-am poleit în sfatuie de bronz şi de dor
tu ne-ncălzeşti până în tainele firii
şi joci cu noi în sfânta horă-a iubirii
floare de cer , ninsă românilor – nouă
carte de dor scrisă cu lacrimi de rouă;
sufletul lui toţi îl citim ca pe-o carte,
Domnul Mihai – vine la noi de departe...
MIHAI – STEAUA VEŞNICIEI
să-i spun poeme marelui Mihai
ar fi să port străfulgere în glas
să port pe umeri greaua mea planetă
ar fi să fiu cel mai modern Atlas
dar eu mă-ncumet fiindcă îl cunosc
de când copil – păduri cutreiera;
el era prinţul viselor răzleţe
şi nici-o lege nu-l încarcera
avea aripi pe umeri şi la glezne
să zboare printre zodii mari de dor
el era pruncul blestemat de muze
să fie cel mai mare visător
pe vreme lui închiriasem rege
care s-a altoit pe-al nostru plai
dar poezia suferea-ntre rime
şi i-a fost dat poetului Mihai
să amăgească muzele prin crânguri
să plîngă-n cartea noastră de istorii
şi el le-a spus românilor ce-i Ţara
cum se zidesc columnele de glorii
*
…la un semn m-am dus la poarta-i,
mi-a răspuns
-Doamne, Marea mea cea Neagră m-a trimis
să mă leg să îţi zic frate prin vecii;
iată sfinte – ţi-am adus un manuscris.
vulturul şi-a clătit ochiul prin caiet
pletele-i legănau febra, cam hai-hui
şi grăit-a testamentul: eşti poet
eu mă urc în sus la ceruri – tu rămâi
de aceea am curajul să-i trimit
fratelui Mihai din slavă – versul meu
şi cum sunt nătâng la minte, cred nebun
că-n scrisori mă cenzurează – Dumnezeu
spune-i tu Mihai, că-i stai de-a dreapta
aminteşte-i că-n infern ne chinuim
spune-i că urcăm peste Golgote
şi sperăm să ne-ntîlnim în velerim
...vezi MIHAI?, noi nu te dăm uitării
pribegia noastră-i lungă şi e grea
semnul crucii ne zideşte-n verticală
şi în veci, luceafăr blând – tu ne eşti stea.
MIHAI - DIVINUL
Mihai, nu ştie lumea nici dacă te-ai născut.
istoria se scrie mult prea târziu şi greu.
noi ţi-am găsit însemne strădincoace de Prut;
aici ţi-a dat suflare prea bunul Dumnezeu.
românii - oropsiţii, creştin te-au botezat
iar tu te-ai dus în codri - cu doinele şi brazii.
măicuţa ta - natura - pe ram te-a legănat
şi ţi-a pus flori de geniu, să fii măreţ ca barzii.
în inimile noastre te naşti în ori ce an.
te-a aşteptat o glie - s-o umbli şi s-o cînţi.
te aşteptau vremi tulburi, cu frământări noian,
să îţi transpire fruntea şi-n vers să te frămţi.
bine-ai venit pe lumea aceasta blestemată!
Mihai - eşti o izbândă născută din blestem.
te-a pus la neodihnă divinul nostru tată,
că prea-ţi e greu destinul...de-aceea nu mă tem.
...aici ţi-a dat suflarea eternul Dumnezeu
şi-a fost să fii al nostru - strădincoace de Prut.
povestea ta se scrie mult prea târziu şi greu.
Mihai, tu eşti divinul născut au nu făcut...
|
George Filip 1/15/2016 |
Contact: |
|
|
