Ion Catrina cu un nou volum de nuvele - Planeta albastră
Este foarte greu de crezut că un scriitor de valoare nu poate trata, în operele sale, toate genurile literare, fără nicio dificultate. George Călinescu a demonstrat acest lucru cu brio, ca să amintim doar pe cel mai de seamă reprezentant al genului, pentru exemplificare. Trecerea însă nu este una dintre cele mai comode. Fiecare gen literar are legile lui si se supune unor rigori specifice. Adaptarea presupune mult efort, dar si talent. Genul scurt nu este cu nimic mai facil decât romanul, dar câstigul prin reducerea în amploare a lucrării trebuie reinvestit în precizie si concizie. În rest, rigorile rămân aceleasi. Scriitorul Ion Catrina reuseste să treacă cu succes de la romanele fluvii cu care ne-a obisnuit, la nuvele consistente, desfăsurate pe spatii mult mai restrânse. Măiestria artistică în creionarea personajelor si desfăsurarea actiunii rămân la acelasi nivel ridicat, demonstrat în romanele sale.
Tematicile abordate sunt dintre cele mai diverse. Scriitorul îsi coboară spectrul de cercetare spre cele mai mici si banale subiecte, reusind să le slefuiască si să le ridice la nivelul marilor evenimente. Particularul insignifiant devine plural, cu o arie de interes cuprinzătoare care, prin interes, se lărgeste considerabil, devenind o problemă majoră a societătii.
În nuvele întâlnim cazuri reale, culese din realitatea imediată. Realismul lor este cutremurător. Aducerea acestora în prim plan, într-o operă literară, nu urmăreste senzationalul facil, jurnalistic. De fapt, autorul nici nu speculează amănuntele sordide din actiunile personajelor sale, nu intră în detalii naturaliste, ci atrage doar atentia asupra problemelor de amănunt, care ar putea conduce la evitarea unor asemenea fapte pe viitor. Ele se constituie într-un semnal de alarmă pentru a educa si preveni întâmplări simulare. Demersul lui este aidoma al lui Julius Fucik: „Oameni, eu v-am iubit, vegheati!”
Multe din personaje sunt nevinovate. Ele sunt prinse în vârtejul halucinant al unui sistem juridic imperfect, cum este cazul lui Gabriel ( Amurgul surâsului) sau intră într-o conjunctură ilegală, cultivată si proliferată în exces de sistemul social existent, cum se întâmplă, din păcate, cu Puiu Apostolescu (La răscruce). Societatea se multumeste să dea vina pe educatie. Oare, doar educatia este inculpabilă? Societatea, familia si ereditatea nu au rolul lor bine statuat în evolutia unui individ? În alte conditii, Tomită ar fi devenit criminal, Bebe Sinescu, Ludmila Apostolescu, Lucica Schiopu ar fi avut aceeasi evolutie degradantă? Cu sigurantă, că nu!
Există si o categorie a inocentilor, a celor animati de simtul dreptătii, a celor năpăstuiti pe nedrept. Gabriel si Sorina întruchipează latura angelică din tabăra protagonistilor nuvelelor, asa cum Mitică si Nora par a fi familia ideală, neputincioasă în fata eruptiilor aberante ale fiului lor.
Câteva nuvele se desprind de tematica generală a volumului. „Un răgaz nesemnificativ” reprezintă o fatetă discutabilă a unui transplant de inimă. Problematica iscată este deosebit de complexă. Scriitorul eludează, cu bună stiintă, latura morală si o consideră nesemnificativă în acest proces. Latura psihologică si cea a interrelatiilor umane sunt tratate cu multă pricepere. Ovidiu îl iubeste pe Mihai, pentru că iubeste inima prietenei lui. Părintii lui îl acceptă cu toată dragostea. Oamenii de rând nu vor întelege niciodată relatia lor.
O abordare aparte este si în „Călătorie inversată”. Într-o viziune fantastică inedită, un om face trecerea prin existenta lumească în sens invers. Melanjul dintre real si fantastic are loc pe un fond profund realist. Finalul conduce spre ideea unei halucinatii posibile. Implicatiile sunt totusi destul de profunde. Poti renunta atât de usor la un copil pentru înfătisarea lui nepotrivită? Întoarcerea în timp nu ar fi un bun prilej de meditatie si de revenire la firesc?
Observăm, ca si la operele anterioare ale autorului, o puternică fortă de sugestie. Titlul nuvelelor este formulat în asa fel, încât să reflecte, în mare măsură, continutul nuvelei. „Un răgaz nesemnificativ” e de fapt un terminus implacabil care nu poate fi prelungit. „Amurgul surâsului” este stingerea luminii si sperantei celor ce au îndrăznit să mai spere. „La răscruce” este dilema de optiune în viată căreia îi suntem supusi cu totii. „Călătorie inversată” poate fi un drum refăcut în sens invers, pentru a se corecta erorile initiale, iar„În ceată” este mediul în care se află cei mai multi dintre oameni, debusolati de oferta socială existentă.
Fiecare nuvelă este un esafod de reflectie, de atitudine si implicare. Solicitarea este imperativă. Dacă nu luăm atitudine acum , atunci, când?
Indiferent de subiectul lor, nuvelele reprezintă o reflectare a vietii din societatea contemporană, o contributie majoră la dezvoltarea genului si o consolidare a prestigiului unui scriitor contemporan valoros.
|
Veturia Adina Colceag 1/12/2016 |
Contact: |
|
|
