Când nu esti lângã mine…
Când nu esti lângã mine Simt mâna stângã Dureros de nãtângã, Linsã de-un câine.
Asez în foietaj de petale Uitarea ce-aparține Dreptei cruci de bine Cu oasele goale!
Fãrasul cu stele
Am netezit pavelele gândului Cu florile asezate pe gulerul pãmântului, Mi-am pus inima într-o cafea descântatã Sã fie cititã în irisi de fatã.
Pãcatele s-au rostogolit în gestul fãcut, Ca pe un gard cu vise în ie cusut, Orbeste curcubeul m-a dat peste cap, În brațele tale mã-nghesui sã-ncap.
Rodii din crengile stelelor pline Mi-atinge uimirea sculptatã în bine, Pun catifea pe dâra cu semne, Inelele iubirii sunt rãni si însemne.
Stejarul din noi izvoarelor cântã, Ghinda speranței ne binecuvântã, Suntem zãmisliți sub canoanele-i grele S-adunãm bãtrâneții fãrasul cu stele!
Taraba destinului
În mine ard Întâmplãri inegale, Cifrele raiului Se inverseazã, O dârã de fluturi Urcã în cer Semnul de carte Din care S-a inspirat Biblia Copilãriei noastre.
Rãtãcim În rugãciunile Spuse în gând Cu admirabilã Tãcere, Apoi atingem Spinii înfloriți Pe genunchii Cuvintelor Ajunse oase Pe taraba Destinului!
În umbrã…
În umbrã nu stau vorbele ascunse, Ele se înalțã pe-aripi de buburuze Si-n zborul fãrã spaima despãrțirii Încropesc în inimi scânteile iubirii. Mereu as vrea s-avem acelasi rost, Sã ne iubim fãrã sã ținem post, Raiul sã-l avem înfloritor în veci Cu vise minunate pe tanice poteci.
Caverna
Mârsãvia neputinței Se roteste în inima Țãrii Pânã când Limba româna Devine pecete Pasaportului Dintre frați.
În care parte A cavernei Se ascund silabele Sistemului Eclipsat De-o posibilã Urmã De materie Primarã?
La umbra unui om si-a unui câine
M-am chircit lângã un om si-un câine, La umbra lor era un pic mai bine, Încât zâmbea în lacrimi cerul Ascunzând de prefãcuți misterul.
Se curbau în mine oasele tãcerii, Clipa deznãdejdii si-a plãcerii, Se mistuia sub frunzele din zare Viața care miscã din aripi trecãtoare.
M-am visat la umbrã si am stat Cu mâinile de un vârtej legat, M-am trezit apoi si cum sã fie bine? Omul m-a muscat în lacrimã de câine!
Vine vipia, revine…
Vine vipia, revine, Umbra se usucã-n drum, Stelele pe cerul nopții Seamãnã îngeri de scrum.
Tu înoți în marea dulce A iubirilor din veac, Eu mut valuri de speranțã Într-o inimã cu leac.
Amândoi stergem distanța Într-o voluptate nouã Încât lamuri de pãcate Se clãtesc în miez de rouã.
Stergem apoi cu nãframa Freamãtul de vis stelar, Într-o razã de luceafãr Punem muguri la stihar.
Voluptatea valului
Adunã-mã în voluptatea valului, Dorința rãvãseascã torsul meu tihnit, Zori de promoroacã sã curgã din luceferi, Iubirea fãr` mãsurã-n clepsidre din zenit.
Ecoul sã se-nvârtã multiplicând speranțe Si valuri de senin sã-nnobileze trupul, Prin mine sã tresalte spre creste cãprioare, Tu sã descoperi urma amirosind ca lupul.
Dar nu uita dorința de-a naviga prin viațã Cãtre bãtrâneți adânci este de când cãzu În ochii mei doar visuri dulci, înrourate, Cã voluptatea valului ai fost si vei fi tu!
Sansa sã port mâna stângã în ghips
Sansa sã port mâna stângã în ghips Înaintea cuvintelor rotunjite în vis, Cu iluzii puse în cumpene uzate De aripi respirate în zboruri înalte,
Sansa sã-mi privesc inima cu durere Prin jurãminte înmuiate-n tãcere, A fost si este un sirag din zile amare Unse cu uleiuri prelinse din soare.
Nimic nu poate sã miste-n gresealã Decât luminița ce ochi-mi însealã. Am pierdut distanța circular – realitate, Sângele țâsneste din degetele retezate.
Ațe catgut se cos în loc de inele, Umflãturile cresc în nopți fãrã stele, Mirosul amintirii e-n narã de câine Care latrã la cer, se roagã la tine.
Sansã-i cã am lângã mine doctorul om Care taie rãsãritul cu nichel si crom Si-mi altoieste rodiile degetelor sfãrmate, Clipa fluierã bucuria existenței aparte!
ADN-ul neamului
Sinceritatea mea Face boltã de luminã Peste funinginea luminãrii Care sorteazã Sicriele neamului.
Sub sfânta icoanã, O felie de aer M-apropie de creanga Timpului Imortalizat În propriile Relicve Unde încã Respir!
|
Marin Moscu 12/15/2015 |
Contact: |
|
|