Camera secretelor
În camera secretelor se pun
Oase peste oase, - n ochii mei
Tãcerea e odihnã colturoasã
Ce-atârnã greu în bãrbile de zei.
S-ascunde taina în cenusi târzii,
Galop de iele trece-n vesnic vis,
Ordinea lucrurilor e migratoare
În putred nod de paradis.
Si-adunã zborul libertatea
În secrete nude, miscãtoare,
Infinitu-asteaptã lãmurirea
Ce-n sânge deseneazã-un soare .
În camera secretelor se fierbe
Clorofila oaselor ce-ncap
În ceara formelor turnând odihna
În noua baionetã a unui vechi satrap.
Atârnã greu în bãrbile de zei
Cuvântul meu plecat ca o spiralã
Spre ceata unde ochii umezesc
Istoria ce de trecut se spalã.
Victoria tristã a valului nou
Moartea coloreazã fericiri sufocate,
Prin desert curge vântul linistirii,
Silueta aluziei trece încântatã
Prin trista icoanã a firii.
Ziua loveste iesirea în cântec,
Picurã raze de rouã pe geam,
Viata ciuruitã de scrisori nescrise
Îsi pune scãri de-albastru macadam.
Esenta adâncului se vede înaltã,
Zgâltâie sângele uscarea de sine,
În vacantã trec stelele-n somn,
În visele lor memoria revine.
Rãtãceste câmpia popasul
Întins în sunet de repetat ecou,
Silueta aluziei trece încântatã
De victoria tristã a valului nou.
Miros de flori
Miros ninsorile de flori,
Imperiul vesniciei poartã obiceiul
De-a pune în icoane sãrbãtori,
În poezia vietii învesmânteazã teiul.
Harul rotunjit de pomenire
Deschide clanta vâltorilor în zbor,
Se rotesc domniile în mine,
Istoria renaste în popor.
Încalec roibul desenat cu smoalã
În povesti cu tonomate reci,
Îndepãrtarea-si pierde din picioare,
Se-naltã tronuri vechi pe noi poteci.
Mãtasea cetii trece-n cimitire
Si haosul rãmâne ne-ntrerupt
Când cerul sortii-si pune sânul
La gura nemuririi ca sã fie supt.
Miroase a petale în iarna care vine,
Pãsãri se înaltã peste nori,
Esti garoafa crescutã din zãpadã
Si-n jurul tãu buchete, miile de flori!
Îndurare
Hainele femeilor fac maratonul
Cu un cal suspendat în neon,
O masinã traverseazã pãmântul
Si ielele îsi pun statuile-n beton.
Umbra apune-n cimitir, curând
Ecoul neauzit este suprimat
De câinele politicianului împuscat
În transhumanta travestitilor din stat.
Cucul cântã durerea grãdinii
Din care-au fost mutate hainele-nflorate,
Pentru îndurare Domnul s-aratã
Adunând lumina neoanelor sparte.
Surâsul pierderii
Virtutea surâde pierderii,
Clopotele îsi înnoiesc ecoul,
În inimi pluteste resemnarea
Remodelând si umbra si eroul.
Frunzele fâsâie, vântul dispare,
Orbesc amazoanele cu lacrimi în ochi;
Biserica-si aruncã turla si la punti
Preotul se roagã de deochi.
Postalion în urma lui, în urma
Virtutii nostalgia e de soapte,
Merg în rând lãcustele flãmânde
La pomana de suflete necoapte!
Dupã moarte
Rotind cosmic sufletul si trupul
Invadez doar încercãri modeste,
În care predici neînduplecate
Poartã miei spre cãile celeste.
Ghiftuit de cãrti si-nsingurare
Sufoc pãmântul cu-oprobiul idiot
Din care-analfabetii ajung pe bolta
Spovedaniei cu crezul în Irod.
Mi-i sufletul otravã pusã-n floare
Si zugrãvesc onoarea care nu-i,
Lumina ei se scaldã în mireasma
Mortii ce-si atârnã coasa-n cui.
Rotind si sufletul, si trupul, si
Propriul crez iesit din ochi de foc,
Gândesc la clipa care mâine
Nu va avea luminã sã mã-ntorc.
Sãrutarea care plânge
Se agitã steaua mea
Într-un ochi cãzut în spini,
Cu razele eclipsate
Rãtãceste prin strãini.
Cautã prin hieroglife
Sã-si semneze vindecarea,
Steaua mea e agitatã –
Si-a pierdut demult cãrarea.
O mireasmã-aduce timpul
Pe-a ei razã necuprinsã,
Ninge peste tarã sansa,
Agitarea-i neatinsã.
Cin` cristalizeazã ciobul
Vindecãrilor de sânge?
Peste tot umblã descultã
Sãrutarea care plânge!
Targa de spital
Zodia cu rouã fãrã rod
Îsi târâie picioru-n iarba crudã,
Clopotul îi sunã dintr-un melc,
Semnul ei e rudã-paparudã.
S-a scãldat în sângele de piatrã,
A fluturat cu nurii peste tot,
Dracii sug din laptele-i untos
Fãcând din cimitire doar imensul tort.
Nimeni nu adoarme cu oasele sub cap,
Nimeni nu mai gustã din sângele de cal,
Doar viermele parsiv muscã din trupul
Poporului pe targa de spital.
Oblonul
Tata a intrat în pivnita uitãrii
Sã soarbã un leac din foi de stejar,
La iesirea spre rotunda luminã
I-a cãzut oblonul pe-un ochi de felinar.
S-a speriat. Din propriul sânge scurs
A fãcut un semn de înãltare,
Dar nemilos oblonul s-a închis
Sub cheia vesniciei ca semn de întrebare!
Rugul
În rugul nostru ard pãrintii
Cu minunate amintiri
Si în cenusã trece visul
Din vechi, strãvechile iubiri.
În spuza noastrã vom fi noi
Cu amintirea de cometã
Trecând de gagurile vietii,
De-o umbrã-atâta de suspectã.
Vom pune crucea lumânãrii
Pe-aripile închipuirii
Ca îngerii sã umple zborul
Cu limpezimile iubirii.
Cã noi am fost si suntem încã
Cu bãtrânetile în prag,
Ne-obisnuim cu-mbãlsãmarea,
Punem în bernã câte-un steag!
Amãgire
Soarele amãgeste luna
Cu inelul de logodnã,
O prinde la piept,
O sãrutã
Si-o înteapã între degete.
Asa se naste lumina!
Mãsurându-si umbra
Cu lungimea ciocului
Deschis între
Douã raze,
Remarcã o barzã.
La pomul lãudat
Am alergat la pomul lãudat,
Toti am alergat cu-nversunare,
Fructele lui diverse încântau
Sângele din noi si razele de soare.
Atârnau frumos în candelabre:
Bani si fericiri, prosperitate,
Schiloditi de socialism fãceam
Coadã la-mbãieri de libertate.
Aici în pomul lãudat cresteau
Sperantele – puhoi de nebunie,
Ne puneam aripi de gând, zburam
Cuprinsi de farmec si de isterie.
Din coada lungã dureros vedeam
Cum smecherii porneau tornade:
Bãnci, politicieni fãrã scrupule
Au fãcut dezastru, au furat din toate.
Pomul lãudat simbolic este cuiul
Înfipt adânc în inimi si în vatrã,
Ei sunt bogati, noi suntem doar sortiti
Sã purtãm deznãdejdea istoriei ca patã?
Flori de sânge
Amãrãciunea sufleteascã
Este cremene si iascã,
Se aprinde-asa usor
Din durere si din dor.
Arde, doare, se ridicã
Pe trunchi putred care picã
În pãcat, în dezlânare
Sau în semnul care moare.
Nu e nici cuvânt, nici geamãt
Este-asa un fel de freamãt,
Se aprinde si se duce
Doar în suflet sã se culce.
Se-nchinã la soapte, stele,
Timpul merge fãrã piele,
Se revarsã-n dor si-n ducã,
Aripi pentru îngeri urcã.
Viseazã pãduri de iascã
Si o groapã care cascã,
Moartea primeste gustare
Pe cei ce nu au mâncare.
Au doar cremene în suflet,
Trupu-n tors pãtruns de urlet,
Nu sunt lupi, sunt ca si noi
Flori de sânge si puroi.
|
Marin Moscu 10/20/2015 |
Contact: |
|
|
