Esti atât de frumoasã
Esti atât de frumoasã încât
În ochii tãi,
În care sclipesc stelele,
Îmi vopsesc
Îngenuncherea imaginatiei!
Când nu esti lângã mine…
Când nu esti lângã mine
Simt mâna stângã
Dureros de nãtângã,
Linsã de-un câine.
Asez în foietaj de petale
Uitarea ce-apartine
Dreptei cruci de bine
Cu oasele goale!
Fãrasul cu stele
Am netezit pavelele gândului
Cu florile asezate pe gulerul pãmântului,
Mi-am pus inima într-o cafea descântatã
Sã fie cititã în irisi de fatã.
Pãcatele s-au rostogolit în gestul fãcut,
Ca pe un gard cu vise în ie cusut,
Orbeste curcubeul m-a dat peste cap,
În bratele tale mã-nghesui sã-ncap.
Rodii din crengile stelelor pline
Mi-atinge uimirea sculptatã în bine,
Pun catifea pe dâra cu semne,
Inelele iubirii sunt rãni si însemne.
Stejarul din noi izvoarelor cântã,
Ghinda sperantei ne binecuvântã,
Suntem zãmisliti sub canoanele-i grele
S-adunãm bãtrânetii fãrasul cu stele!
Taraba destinului
În mine ard
Întâmplãri inegale,
Cifrele raiului
Se inverseazã,
O dârã de fluturi
Urcã în cer
Semnul de carte
Din care
S-a inspirat
Biblia
Copilãriei noastre.
Rãtãcim
În rugãciunile
Spuse în gând
Cu admirabilã
Tãcere,
Apoi atingem
Spinii înfloriti
Pe genunchii
Cuvintelor
Ajunse oase
Pe taraba
Destinului!
În umbrã…
În umbrã nu stau vorbele ascunse,
Ele se înaltã pe-aripi de buburuze
Si-n zborul fãrã spaima despãrtirii
Încropesc în inimi scânteile iubirii.
Mereu as vrea s-avem acelasi rost,
Sã ne iubim fãrã sã tinem post,
Raiul sã-l avem înfloritor în veci
Cu vise minunate pe tanice poteci.
Caverna
Mârsãvia neputintei
Se roteste în inima
Tãrii
Pânã când
Limba româna
Devine pecete
Pasaportului
Dintre frati.
În care parte
A cavernei
Se ascund silabele
Sistemului
Eclipsat
De-o posibilã
Urmã
De materie
Primarã?
La umbra unui om si-a unui câine
M-am chircit lângã un om si-un câine,
La umbra lor era un pic mai bine,
Încât zâmbea în lacrimi cerul
Ascunzând de prefãcuti misterul.
Se curbau în mine oasele tãcerii,
Clipa deznãdejdii si-a plãcerii,
Se mistuia sub frunzele din zare
Viata care miscã din aripi trecãtoare.
M-am visat la umbrã si am stat
Cu mâinile de un vârtej legat,
M-am trezit apoi si cum sã fie bine?
Omul m-a muscat în lacrimã de câine!
Vine vipia, revine…
Vine vipia, revine,
Umbra se usucã-n drum,
Stelele pe cerul noptii
Seamãnã îngeri de scrum.
Tu înoti în marea dulce
A iubirilor din veac,
Eu mut valuri de sperantã
Într-o inimã cu leac.
Amândoi stergem distanta
Într-o voluptate nouã
Încât lamuri de pãcate
Se clãtesc în miez de rouã.
Stergem apoi cu nãframa
Freamãtul de vis stelar,
Într-o razã de luceafãr
Punem muguri la stihar.
Voluptatea valului
Adunã-mã în voluptatea valului,
Dorinta rãvãseascã torsul meu tihnit,
Zori de promoroacã sã curgã din luceferi,
Iubirea fãr` mãsurã-n clepsidre din zenit.
Ecoul sã se-nvârtã multiplicând sperante
Si valuri de senin sã-nnobileze trupul,
Prin mine sã tresalte spre creste cãprioare,
Tu sã descoperi urma amirosind ca lupul.
Dar nu uita dorinta de-a naviga prin viatã
Cãtre bãtrâneti adânci este de când cãzu
În ochii mei doar visuri dulci, înrourate,
Cã voluptatea valului ai fost si vei fi tu!
Sansa sã port mâna stângã în ghips
Sansa sã port mâna stângã în ghips
Înaintea cuvintelor rotunjite în vis,
Cu iluzii puse în cumpene uzate
De aripi respirate în zboruri înalte,
Sansa sã-mi privesc inima cu durere
Prin jurãminte înmuiate-n tãcere,
A fost si este un sirag din zile amare
Unse cu uleiuri prelinse din soare.
Nimic nu poate sã miste-n gresealã
Decât luminita ce ochi-mi însealã.
Am pierdut distanta circular – realitate,
Sângele tâsneste din degetele retezate.
Ate catgut se cos în loc de inele,
Umflãturile cresc în nopti fãrã stele,
Mirosul amintirii e-n narã de câine
Care latrã la cer, se roagã la tine.
Sansã-i cã am lângã mine doctorul om
Care taie rãsãritul cu nichel si crom
Si-mi altoieste rodiile degetelor sfãrmate,
Clipa fluierã bucuria existentei aparte!
ADN-ul neamului
Sinceritatea mea
Face boltã de luminã
Peste funinginea luminãrii
Care sorteazã
Sicriele neamului.
Sub sfânta icoanã,
O felie de aer
M-apropie de creanga
Timpului
Imortalizat
În propriile
Relicve
Unde încã
Respir!
Sângele iubirii cu mii de rãdãcini
Iubirea mea, credinta, prinde rãdãcini
Între douã mere râvnite de vecini,
Urcã peste dealuri, curge în furtuni,
O sorb cu plãcere din adânci fântâni.
|
Moscu Marin 8/21/2015 |
Contact: |
|
|
