Gândind la Eminescu
Ascultat-a Eminescu Simfonia Îngerilor
Pe-ale Luceafãrului cãi, la ora atingerilor
Aprins de dorintã, de neobositã cãutare
A minunii rãspânditã pe tãrâmurile astrale.
Alerga. copil - minune cu visãrile-i eterne
Sub leagãnul codrului, pe poteca ce se așterne
Spre acel ”ochi” - lacul cu nuferi galben-aurii
Meditativ, neînteles, depãrtat de alți copii.
Cu gândul la piramide, între florile albastre
În a teiului mireasmã, sub vibrație de astre
Cu iubita, pe-nserat ori sub razele de lunã
Împletesc șirag de stele si amorului cununã.
Anii studentiei cu trãiri himerice-au trecut
Vijelios, cum tineretii sã petreacã i-a plãcut
Iubirea, învãluitor veșmânt, oaspete drag
Zadarnic o invoci târziu si o astepti în prag!
Atât de tânãr, dar cu puterea unui trimis înțelept
Pãtrundea secolii, inima i se zbãtea în piept
Glorifica vitejia, depãna istorii, finaluri fatale
Stãtea de vorbã cu Zeii Daciei Primordiale!
Singur, cufundat în gânduri, în camera-nghețatã
Ca bãtrânul dascãl, neavând un foc în vatrã
Doar un șoricel tovarãs, carti în mobile vechi
Primea la el Îngerul, Vocea - adevãr strãvechi:
Cum dintr-un singur punct s-a început mișcarea
Scãpãrând, Universul a nãscut pãmântul, marea
Lumina se aprinsese lucind feeric, instantaneu
Creatã prin Cuvânt, de însusi Tatãl Dumnezeu!
Prin aste daruri sfinte, el cu Hyperion cãlãtorea
Cu uimirea Magului cerceta stelele, descoperea
Cu încântare. nemãrginirea cãilor, iar în adâncuri
Întunecimi scânteietoare, valuri rânduri, rânduri.
Stia cã chipul frumuseții are multiple forme
Splendori fãrã de numãr ne înconjor sub norme
Înscrise-n file nevãzute, primite la nãscare
Cum le primirã parintii din pãrinți, la fiecare.
Zadarnic, el cunoaște cã-n zgomote deșarte
Cu agerimea minții, nu te desparți de moarte
Norocul mântuirii nu-l gãsești în mreaja lumii
Ce se lãfãie sãtulã în hamacurile minciunii
Soarta desartã, roata vieții ca luna amãgitoare
Crește, descrește cu sãrmane viețile trecãtoare
Virtutea-n cãmasã de forțã, ticãlosia cu neîndurare
Pe cãi oculte, sãvîrsește crima fãrã asemãnare.
Mãrturia cutremurãtoare - ca o sentințã amânatã
Din scrieri :”Nu credeam sã-nvãț a muri vreodatã”
E din dureri adânci ivitã, în zbuciumata-i existențã
Geniu pustiu, nu mai gusta nectar și nici esențã.
Ascultat-a Eminescu ades, Simfonia Îngerilor
Binecuvântatã evadare din valea Plângerilor
Unde el a avut parte de suspine și chiar moarte
Înainte de-a se stinge a buzelor sale soapte.
|
Elena Armenescu 6/13/2015 |
Contact: |
|
|
