"UNIREA FACE PUTEREA"
Este deviza Uniunii nationale franceze din America de Nord, lansata alaturi de drapelul francez, caruia i s-a aplicat o stea aurita pe culoarea albastra. Este vorba de sarbatorirea a 400 de ani de când sub ordinele regelui Frantei, Henric al IV-lea, în ziua de 26 Iunie 1604, a luat nastere prima colonie franceza pe pamântul care astazi este cunoscut sub denumirea de Nouveau-Brunswick si Nouvelle-Ecosse. Aceasta parte a Canadei se numeste acum ACADIE, situata pe o mica insula în golful Baie de Fundy, la revarsarea râului Sainte-Croix, unde francezii Pierre Du Gua de Monts si Samuel de Champlain au debarcat din ordinul regelui Frantei. Numele de ACADIE se pare ca provine de la legendara provincie greaca "Arcadia" sau "Cadie" o adaptare franceza a unui cuvânt micmac, care înseamna "loc fertil". În 1755, multi acadieni au fost deportati, refugiindu-se în Lousiana (US). Aceasta importanta aniversare, datorita prezentei francezilor în Acadie, a început si în acest an cu un Congres, la care au participat peste 60 comunitati din Nouvelle Ecosse, mii de francezi din toata lumea, precum si de alte nationalitati. Peste 2.000 de activitati culturale, în costume originale, producându-se cu dansuri, teatru, muzica etc., într-o ambianta de sarbatoare unica, au reusit sa întareasca relatia tuturor francezilor originari din Acadie, aflati acum raspânditi în toate lumea, dar sositi aici cu ocazia acestui mare eveniment, cu mic cu mare, impresionati si recunoscatori ca nu sunt uitati. Datele istorice scriu ca Pierre Du Gua de Monts si Samuel de Champlain au descins din navele lor pentru a pune piciorul pentru prima oara în Insula Saint-Croix, o mica insula în Baie de Fundy. Deci, scena se desfasura în acea zi de 26 Iunie 1604, când istoria Frantei, Canadei si a Statelor Unite se gaseau în încurcatura, iar Acadie a vazut lumina. De Monts si Champlain erau în cautare de materie prima pentru comertul lor cu blanuri, în schimbul altor marfuri europene, în special tesaturi de lâna si matasuri. Cei doi aventurieri au trecut în istorie pentru implantarea primelor asezari ale coloniilor franceze în America de Nord. Prima iarna a fondatorilor în Acadie s-a adeverit tragica datorita frigului cu care nu erau nici echipati, nici obisnuiti, iar colonia care luase fiinta, a pierdut jumatate din oameni. Situatia putea fi si mai tragica, daca amerindienii nu interveneau în ajutorul francezilor, îngrijindu-i, hranindu-i si îndrumându-i în ale vietii, ca sa se descurce singuri. Cu ocazia acestei sarbatoriri, la care au participat Primul Ministru al Canadai Paul MARTIN, Xavier DARCOS, ministrul francez al Francofoniei, Paul CELLUCCI, ambasadorul Statelor Unite în Canada, precum si alte somitati, politice si culturale, subliniind faptul ca Acadie este fructul eforturilor de colonizare a Frantei în America de Nord în secolele XVII si XVIII. Aceasta prima colonie franceza în America de Nord, a fost stabilita începând cu anul 1604. În acelas timp, dupa câteva ierni dificile, Franta a început sa-si concentreze eforturile în dezvoltarea actualei provincii Québec, denumita pe atunci Nouvelle-France. Între timp, Acadie continua sa se dezvolte încetul cu încetul, în ciuda disputelor dintre Anglia si Franta pentru a o acapara. Acadie a devenit definitiv britanica în anul 1713, prin Tratatul de la Utrecht. Populatia acadiana totusi va continua sa progreseze pentru a atinge numarul de 15.000 de locuitori, atunci când englezii decid sa-i expulzeze de pe pamânturile lor în anul 1755, perioada sumbra a istoriei acadienilor. Mai mult de 12.000 acadieni vor fi astfel deportati catre coloniile engleze si în Europa, nordul Frantei în special, în timp ce ceilalti 3.000 vor reusi sa scape ascunzându-se în paduri. Cei deportati, cu timpul au reusit sa se reîntoarca urmare Tratatului de la Paris din 1763. Acadienii sunt întotdeauna numerosi a locui în provinciile maritime ale Canadei contribuind la îmbogatirea limbii franceze si a raspândirii ei. În prezent exista un numar mai mare de 300.000 francofoni, dintre care mai mult de doua treimi locuiesc în Nouveau-Brunswick, la Nord pe coasta de Est. Alte comunitati se gasesc în Nouvelle-Ecosse si Ile du Prince-Edouard. Sunt foarte activi în toate domeniile, atât economic, social, cât si cultural. În 1994 s-a tinut primul Congres mondial acadian, reunind ca si acum, mii de acadieni din toate colturile planetei. În zilele de astazi se numara un milion de persoane în lume, descinzând din acadieni. Limba lor materna este franceza, combinata cu engleza, au scoli în lb.franceza si foarte interesati cei tineri de originile lor ancestrale. Nouvelle-France era un gigantesc teritoriu care acoperea majoritatea Americii de Nord. Acest teritoriu era împartit în trei mari regiuni si anume: Canada, actualul teritoriu al provinciei Québec, astazi cu o populatie de mai bine de 7 milioane locuitori, plus Ontario si Louisiana care cuprindea atunci tot Midwest-ul american si Acadie, astazi N.Brunswick, N.Ecosse si Ile du Prince Edouard. Privitor la originea toponimiei - QUÉBEC, sunt doua posibilitati privitoare la originea si semnificatia cuvântului. Prima este ca vine din limba iroquoise si înseamna "acolo unde fluviul se îngusteaza", si a doua semnificatie s-ar parea din cuvântul oamenilor de la munte numiti "képak", care înseamna "debarcare". CANADA - cuvânt tot de origine iroquoise, anume "kanata", care înseamna "sat". Numele de canadian francez nu va fi utilizat decât de populatia francofona din valea fluviului St.Laurent. Denumirea de Québec a aparut numai în anul 1960, datorita guvernului la putere, care a declarat populatia francofona din la Nouvelle France, ca un popor distinct fata de restul Canadei, cu o populatie majoritar anglofona.
|
Venera E.DUMITRESCU-STAIA - Montreal 8/3/2004 |
Contact: |
|
|