NICAPETRE
Maestre Nicapetre, am avut bucuria sa lansam in Toronto, in cadrul Cenaclului Observatorul, ALBUMUL MONOGRAFIC NICAPETRE.
Cum s-a realizat acest minunat album ?
Naivul de mine, ani si ani de zile, de cind ma stiu cu creionul in mina desenind am fost convins ca talentul si numarul de lucrari adunate in urma efortului creator este suficient, pentru ca la un moment dat, cind lucrurile realizate prind suficient contur, prezenta si greutate artistul sa poata fi recunoscut, cunoscut. "Naiv, provincial si cu capul in nori!".
Dupa toate astea, dar nu chiar la urma urmei, vine intrebarea: este nevoie sa fii cunoscut ca apoi sa ajungi si la etapa de a te face cautat, solicitat si deci angajat pentru a produce opere prin care sa-ti poti cistiga existenta, mijloacele financiare pentru a putea produce pe mai departe astfel sa-ti poti realiza devastatorul vis al creatiei?
Dupa absolvirea Academiei de Arte din Bucuresti, am fost declarat profesor la scoala elementara sau liceu. Am fost pentru citiva ani si profesor, nu aveam multe alte sanse de a-mi cistiga existenta, doar ca desenator pe ici pe colo, ocazional, pe la diverse reviste.
De trait din sculptura nici pomeneala, doar daca roboteam la ridicarea vreunui monument semnat de maestru Jalea, Irimescu, Mircea Stefanescu, Naum Corcescu...
Nascut la mahala fiind, nu aveam avere de mostenit ori sa ma bazez pe vreo pensie viagera, ca Cezanne de exemplu, al carui tata bancher cu reputatie in provincia unde traia a trebuit sa scape de fiul neascultator care-l facea de ocara in urbe si a hotarit sa-l trimita pa pustii, la Paris. Paul, in loc sa practice o meserie onesta, bancher de exemplu, mazgalea ca un apucat cit era ziulica de lunga cu pensula muiata in culori "naturi moarte" si "studii" sustinind ca el este pictor. "Na, iti dau pensia asta pe viata, incasezi de la banca stipendia si mazgaleste dracului cit poftesti, pleaca si sa nu mai aud de tine!" Paul la ascultat pe tat-su de data asta, si dus a fost, tat-su nu l-a mai vazut, n-a mai vrut sa auda de el dar lumea a inceput sa auda de Cezanne cind "tinarul" trecuse de frumoasa virsta de saizeci iar noi abia ca il iubim dupa mai bine de un secol.
Ceva similar s-a intimplat si cu Petrica aterizat proaspat emigrant in Canada:"OK, artist, artist dar din ce traiesti?! Iti place sa cioplesti lemnul? Fa-te dulgher, fii baiat cuminte, avem de lucru pentru tine, cistigi bine, vei fi fericit! All right?"
Ce dracu era sa fac, tata nu mai aveam cui sa ma pling, nici bancher n-a fost vreodata, dar nici fericirea nu mi-am gasit-o dulgherind.
Chestiunea cu publicitatea tiparita nu este o inventie a secolului nostru, insa in zilele noastre a ajuns sa te sufoce, sa te scoata din titini, sa te deprime chiar invadat fiind in fiecare dimineata, la fiecare colt de strada, la fiecare chiosc ticsit cu ziare si reviste care mai de care zvirlindu-ti sub ochii abia deschisi aceleasi mutre de gagici care mai de care mai labartate mai titoase si mai despuiate, mutre de hoti si criminali prinsi in noaptea asta si aratati noua drept eroi ai zilei... mi se face lehamite! Bietul om injura dar cumpara revista, o rasfoieste in viteza si la urmatoarea statie de metrou o abandoneaza pe banca pe care a stat si coboara spre munca de rutina la care este obligat.
Sa-mi afisez si eu sculptura intr-un astfel de galantar? Desigur ca publicitatea unui produs, unui lucru bun, sau mai cu precadere rau, se poate face in fel si chip. Sa raminem in domeniul nostru, totusi. In decursul istoriei artei lucrul acesta s-a petrcecut in fel si chip, cu mijloacele timpului. Se picta chiar pe peretii bisericii, lumea privea, comenta, si ducea vorba mai departe, se aducea tabloul in holul hotelului si lumea calatoare ducea vestea mai departe, artisti mari calatoreau saptamini pina sa ajunga sa vada opera despre care a auzit ca s-a intimplat sa fie, o copia pe pinze de dimensiuni reduse si o arata in tara sau urbea lui intors acasa, ca Rubens cu frescele lui Michelangelo, de exemplu. Gravorii transpuneau, ca fotografii de astazi, cit mai fidel pe placi de metal cu acul tablouri de mari dimensiuni si faimoase de El Greco, un exemplu, le imprima apoi la presa in multe exemplare si le vindea la tirg amatorilor interesati care nu-si puteau permite sa achizitioneze originalul. Elevii schitau in caietele lor de studii, fragmente sau integral, opere din atelierele maestrilor la care de multe ori erau partasi. Astfel se "ducea buhul"! Stiam ca se intimpla, stiam ca va trebui "sa joc daca am intrat in hora" dar ocupat fiind cu facutul si cautind continuu sa ma "depasesc", sa ma "perfectionez", continuam sa cred ca nu a sosit momentul sa arat tiparit intr-un album "de lux" ce am realizat, sa poata vedea si altii sculpturile raspindite prin lume.
Cum o sa mearga prietenul meu tocmai la muntele Fuji sa-mi vada marmura "Adam si Eva" cioplita in Grecia, transportata peste mari pina in Japonia si instalata la 2000 de metrii deasupra nivelului marii, printre nori, la Muzeul Hakone, ori cum sa ajunga brailenii mei la Kirkfield Ontario sa ma iubeasca si mai mult vazind sculptura "Pastae" cioplita in lemn masiv de pin si ridicata in curtea Domnului Paul Scott? Si inca mai sunt si alte motive pentru care m-am decis sa tiparesc acest album, printre care sa nu uitam vanitatea, vorba lui Rembranth, care la batrinete picta si bombanea: "vanity vanity's, all is vanity!"
Da, a venit timpul! "Daca nu acum cind, post mortem?" "Atunci nu-mi voi mai apartine", vor intra in joc interesele altora, vanitatile altora, cine stie daca nu va domina o alta religie si va sterge de pe fata lumii ce au facut cei cu frica lui Dumnezeu.
Inimosul director al Muzeului Brailei, Ionel Candea, ma sustine din rasputeri sa tiparesc acest album monografic NICAPETRE. Ma inham la o munca, nu care ma depaseste, dar grea, pretentioasa, speciala. Sa se ocupe altcineva de publicitatea mea? Dar cine va putea sti mai bine decit mine cum trebuie sa fie acest album? Las fierastraul si toporul din mina si intepenesc in fata computerului.
Caut, selectez, compar din vrafuri de fotografii facute de mine, ca cine ar fi fost acela care cu aparat fotografic performant, de ultim ragnet, "digital" putea sa-mi fotografieze mie sculpturile dealungul vietii "dela tinerete pin' la batrinete?"
Cind am avut in miini un "Liubiteli" am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior, si dupa aceea cu aparate ocazionale in conditii de lumina intimplatoare am fotografiat dorind sa pastrez cumva o vaga imagine a sculpturilor aflate prin lume, momente din timpul lucrului, sculpturi, picturi si desene care s-au pierdut, care nu mai stiu pe unde or mai fi fiind.
In albumul despre care vorbesc, imprimat la tipografia Monitorului Oficial din Bucuresti sunt reproduse, dupa o munca excelent prestata de echipa de computeristi si tipografi (las' ca au si scule nemtesti) ai Monitorului Oficial, imagini ale sculpturilor realizate de pe pozitia "fotografului" Nicapetre. Am auzit de nenumarate ori :"Ah, sa am eu un aparat bun sa vezi ce poze... sa vezi atunci poze...!" Eroare, aparatul face poza pina la un moment dat, ochiul si cum aranjezi subiectul, ce fotografiezi, asta face diferenta intre oarece si artistic. Urmeaza contextul in care pui la un loc pozele, cum si cu ce se invecineaza in ansamblul albumului, cum se ajuta unele cu altele impreuna pentru a da un album frumos, expresiv, emotionant, artistic, unul ce trebuie sa exprime cit mai aproape sculptura din realitate care se afla undeva, si apoi, sa nu uitam de unde am plecat, la urma urmei nu asta-i lucru principal; sa mai tiparim o carte frumoasa, ci sa atragem atentia asupra operei unui important sculptor, sa-l prezentam.
"Asta cred ca s-a realizat cu ALBUMUL MONOGRAFIC NICAPETRE".
Nota redactiei;
Albumul poate fi procurat la Muzeul Brailei, Centrul Cultural Nicapetre, str. Belvedere nr.1, Braila, la Muzeul National de Arta al Romaniei, Bucuresti.
Informatii la redactia Observatorului
|
Observator 8/2/2004 |
Contact: |
|
|
